Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE VIAȚĂ
Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 1573 pentru PE VIAȚĂ.
Mihai Eminescu - Melancolie (Eminescu)
... în întinderi stă lumea-n promoroacă, Ce sate și câmpie c-un luciu văl îmbracă; Văzduhul scânteiază și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar. Și țintirimul singur cu strâmbe cruci veghează, O cucuvaie sură pe una se așează, Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca, Și străveziul demon prin aer când să treacă, Atinge-ncet arama cu zimții-aripei sale De ... Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână, Și prin fereste sparte, prin uși țiuie vântul - Se pare că vrăjește și că-i auzi cuvântul - Năuntrul ei pe stâlpii-i, păreți, iconostas, Abia conture triste și umbre au rămas; Drept preot toarce-un greier un gând fin și obscur, Drept dascăl toacă cariul ... pas Abia conture triste și umbre-au mai rămas. În van mai caut lumea-mi în obositul creier, Căci răgușit, tomnatec, vrăjește trist un greier; Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi țiu, Ea bate ca și cariul încet într-un sicriu. Și când gândesc la viața-mi, îmi pare că ... o străină gură, Ca și când n-ar fi viața-mi, ca și când n-aș fi fost. Cine-i acel ce-mi spune povestea
Ion Luca Caragiale - Om cu noroc
... le-am citit cu toții pe panglica lată a celei mai frumoase cunune cu violete de Parma, când au urmat tristul convoi. Iar pe cununa depusă de jalnicul soț era o vorbă și mai scurtă, și mai sfâșietoare: "MEMORIE ETERNĂ: GUVIDI DEZOLAT!" Mult a trecut de atunci ... a umilit... în zadar toate. Deși bărbatul stăruise să-i facă hatârul noului prieten, nevasta nu voia cu nici un preț. "Nu fac târgu pe bani! a zis ea odată cu hotărâre. - Atunci, pe ce? a întrebat N... cu tonul omului gata la toate. - Pe... N-o să vrei... - Orice! - Pe Moara-de-Piatră a răspuns scurt! femeia, care era acuma parcă mai frumoasă ca totdeauna. - Ei! prea exagerat! a întrerupt Manolache ... toată vremea numai de petrecerea minunată de cu ziuă, și am fost unanimi în a ferici, cu mai multă sau mai puțină invidie, pe amicul Manolache de cât noroc a avut și are. Doamna Z... una dintre invitate, o văduvă respectabilă, care știe toate câte se petrec ... înțelege, pe
Alexandru Vlahuță - Din trecut (Vlahuță)
... visuri înghețate De vreme și de nepăsare. Căința-nlătură-ți, și vină: Nici eu, nici tu nu ești de vină. Ce de mai cruci stau pe cărare !... Aicea-i prima sărutare: Luna, privind cu drag a noastră Primăvăratică iubire, Sclipea în lumea ei albastră; Iar noi plîngeam de fericire ... față Ni le sorbeam, cuprinși în brațe. Dincoace-un dor — sigur îl știi: E dorul celor doi copii De-a merge-alături pe cărarea Vieții lor, de visuri plină, C-un singur gînd, ca-ngemănarea A două raze de lumină. Copiii sunt — noi amîndoi... Ce ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Naționalism și antisemitism
... acest pericol nu ne rămâne decât calea îndoită de a asimilĂ pe acei ce se pot asimilĂ și de a eliminĂ pe ceilalți. Cum să se ajungă la acest îndoit rezultat? În privința asimilărei, aproape singurul mijloc este căsătoria între Români și Evrei, căci prin această încrucișare ... desăvârșită a graiului românesc. Înlăturarea sau cel puțin împuținarea Evreilor cari nu ar intrĂ în cele două categorii de asimilare este neapărată; dar nu pe calea urei, care ușor poate degenerĂ în sălbăticie și brutalitate. Nu cu violența în grai și în scris, nu cu spargerea geamurilor, precum nu pe ... altă parte cu preamărirea neamului românesc numai prin hosanale, drapele și prapuri vom scăpĂ de Evreii primejdioșineamului, cì numai prin munca încordată și concurarea lor pe tărâmul economic. Cât timp însă Românii se vor îndepărtĂ dela comerț și industrie, cât timp ei se vor lepădĂ și de agricultură, mulțumindu-se a ... înceteze odată cu propaganda antisemită prin vorbă și scris și că trebue să se înlocuească această propagandă printr’o lucrare intensiă, tăcută și chiar ascunsă, pe tărâmul economic. Dacă Românii sunt vrednici, să facă niște întovărășiriprin care să se îndatorească a cumpărĂ cele trebuitoare dela neguțătorii și meșteșugarii români ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi
... 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX I Ca lacoma omidă, ce-și caută o pradă Pe fragede mlădițe, Ca neagra lipitoare pe sânul de zăpadă Al dulcii copilițe, Ciocoiule! un secol, un secol și mai bine, Setos de dușmănie, Sugeai în frunză sucul și sângele din vine ... Cu fața triumfală? XIII Sau poate că natura, sărind din căi bătute, Din legile-i eterne, Când teancul de verdeață, din mii de flori țesute, Pe țarină s-așterne, Și filomela cântă, și soarele zâmbește, Și dragostea visează, Atunci d-odată ninge... dar neaua se topește Sub călduroasa rază! XIV Un ... Nu-i nea de primăvară! Nu-i spaimă zburătoare, născută-n zăpăcire Și gata să dispară! Nu-i chiar nici letargia, ce lasă o pecete Pe tristele-i victime! O, nu! E viu ciocoiul, cu bube și cu pete, Întocmai ca-n vechime!... XVII Nu s-a schimbat nimica ... ca de-ndată să-l poată recunoaște Nefericita țară, El trage după sine, ca-n zile denainte, Invazia străină, Chemând păgâni și unguri să danțe pe ...
... I 2 II 3 III 4 IV I Trage-ți încă-o dată spada fulgeroasă, Țară de mari fapte, țara mea frumoasă. Un minut în viață tu te-ai odihnit Și pe păru-ți mândru florile-au pălit! Dulcile surâderi pe buze fecioare Stinsu-s-au la umbra grijii gânditoare. Peste tot răsună cântece de dor Cu suspine triste îngânate-ușor! II Cetele maghiare pe câmpii s-adun, La cetatea Baia tabăra lor pun, Mateiaș solește marelui Ștefan Ca să-l recunoască drept un suzeran. Dar eroul nostru încă-i ... d-odată, în orgia lor, Ei se dau ca mieii la cei ce-i omor. Ștefan pune focul. Flacăra s-unește Cu teroarea morții și pe toți uimește. Zorile se varsă. Pe cetatea lată Către cer se-nalță flacăra turbată. Junele bacante, bete, despletite, Mai cătând cu gura sărutări dorite, Cu amanții tineri, spectacol amar! Într-un ...
Ion Luca Caragiale - Ce este "centrul"
... Centru, căci acest strălucit nume s'a afișat cu acest titlu la toate răspântiile, într'un chip vrednic a face invidioși pe cei mai vestiți autori de reclame americane; îl somăm să ne spună vreo câteva nume mai de seamă d'ale membrilor Centrului. * Mare, mic, fie ... de temperatori, cari stau în slujbele statului și când o partidă și când cealaltă este la putere. Temperatorii constituesc Centrul și acesta are de șef pe un mare bărbat de stat eminamente temperator, care stă pe jețul ministerial tot așa de comod și când cabinetul este conservator și când e radical. Această strânsură de temperatori se poate numi asociație, consorterie în ... însă nu se poate numi un partid politic, pentru că - fie-ne permis a da și noi marelui om de stat o teorie pe cât de politică pe atât de morală - partid politic se numește o seamă de oameni, a căror acțiune comună se întemeiază pe niște principii cu privire la viața publică, iar nicidecum pe vederi și tendențe de parvenire personală a respectivilor. Așa este Centrul; și desigur este un mare om de stat acel ce a ...
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... mici, cu mustăcioara cânepie, tunsă"... "Câțiva ani, cucoana Lina, așa o chiamă pe văduvă, a purtat o broșa cu fotografia lui, dar nu pe smalț; de hârtie, cu sticlă deasupra. Din ce în ce chipul a ieșit, până nu s-a mai deosebit de loc ... Sfinții-Apostoli, case gemene, sistem vagon, una în fața celeilalte, amândouă cu totul la fel, în afară de un singur lucru : curtea celei din stânga, pe care o locuiau proprietarii îmbuca fundul celei din dreapta, închiriată unui becher bătrân pe o mie-două-sute de lei. Poate ce-l făcuse pe Gogu Nicolau să se însoare cu Elena Zaharescu, fuseseră acele case, la cari cred că, în felul pisicesc, ținea mai mult decât la stăpâna lor ... în care s-au suit împreună ca să se întoarcă la București. La Câmpina, Gogu Nicolau a cumpărat două ciorchine de cireși legate pe bețișoare ca să le ducă acasă. Când au ajuns în gara de Nord, pe înnoptate, au ieșit prin gangul din stânga, ca să ia, în dosul gării, tramvaiul roșu, de Luther, 12, să-i lase la Casa de Depuneri ...
... acum și critic , și eu multă vreme am petrecut, nu criticând această biată țară, dar necunoscând-o. Câteodată cugetam privind cu ocheanul în zări de pe dealul Copoului: "Aș vrea să fiu lângă stânca aceea uriașă, înroșită de cele din urmă luciri ale soarelui, pe care o văd în depărtări atârnând parcă din cer...", dar n-aveam decât o dorință nedeslușită, așa cum îți vine câteodată în mijlocul leneviei care ... când te gândești la caii care fac slujba. Iată-mă la Piatra, ori mai curând deasupra Pietrei. Iată cele dintâi căsuțe care stau atârnate pitoresc pe coastele Chetricicăi, ca niște capre. Oprește, dacule, nu știi tu că adierea aceasta de viață care suflă de la munte a uscat lacrimile copilăriei mele, a dezmierdat visurile mele de tânăr și mă găsește iar, după ... fruntea brăzdată, cu inima sfărâmată, dezamăgit! Cât de repede trec zilele iluziilor! Cât de frumoase erau visurile mele și gingașe, ca și tresăririle acelea ușoare pe care le stârnea piatra mea pe undele Ronului! Lasă-mă să răsuflu! O, te recunosc, adiere dulce! Cât de bine îmi umpli pieptul! De pe ce piscuri ai cules miresmele tale? Suflă, haide, joacă-te în părul meu, răcorește-mi fruntea înfierbântată. Te salut ca ...
Mihai Eminescu - Basmul ce i l-aș spune ei
... brațul stâng, Ochii tăi se plec cu teamă, Tu roșești  glasu-mi te cheamă, Coardele încet te plâng! Vino dar, palidă zână, Pune fața pe-al meu piept, Gâtul tău pe brațu-mi drept, Tu, a ochilor lumină, Mă iubești, tu? Spune drept! Mă iubești! Surâzi șireată Și îți pleci ochii în jos! O ... n vremi de mai nainte Te-am văzut și te-am iubit  Să-ți spun unde... într-o seară Am visat un vis frumos... Pe un nour luminos Am văzut la cer o scară Ridicându-se de jos. Într-a cerului mărire Scara de-aur se pierdea, Iar ... de nemurire, Tron de-argint și strălucire, Maica Domnului zâmbea; Iar pe schițele de scară Îngeri stau treptat... treptat, Cu chip blând și luminat Și pe lire sunătoare, Cântau dulce și curat. La picioarele Mariei Genuncheat pe-un nor de-argint, Alb ca lebeda pustiei, Blând ca glasul poeziei, Sta un înger cugetând; Și-a luat arpa-i de-aur ... înger ai fost tu. Când ai lăsat cerul, dragă? De ce-n lume ai venit? Ai știut că viața-ntreagă Trista-mi inimă pribeagă Tot ...
... și dau de istoria unui rege al Scoției care era să devină prada morții din cauza unui cap de mort îmbălsămat. Închipuiți-vă însă că pe cine l-a pus litograful să figureze în gravuri de rege al Scoției? Pe Tasso! Lesne de explicat: Economia. Am scos întradins portretul lui Tasso spre-a-l compara. Era el, trăsură cu trăsură. Ce coincidențe bizare ... prăvălii pătrundea prin ferestrele mari și nespălate o lumină murdară, mai slăbită încă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele. Din când în când treceai pe lângă vro fereastră cu perdelele roșii, unde în semiîntuneric se zărea câte o femeie... Pe ici, pe colea vedeam pe câte-un romanțios ce trecea fluierând sau câte-un om beat, care-ndată ce chiuia răgușit lângă ferestrele prostituțiunii, femeia spoită ce sta în sticlă ... a da lumii, ce nu-l asculta, sama că se scursese și a 12 oră a miezului nopții. P-ici, pe colea pe lângă mese se zăreau câte-o grupă de jucători de cărți cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete ... ...