Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PUȚINE
Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 877 pentru PUȚINE.
... care apoi vine Foarte-i mulțămit cu sine I se pare, după modă, Pe elefant a-l reforma, A-l lungi puțin la coadă Și urechea a-i mai scurta. Elefantul, ce se știe Că e plin de-nțelepție, Critică pe-a mării ...
... un om cu caracter Nebunie când nu face, Care cetei oarbe place, Deseori în astă lume De nebun câștigă nume. Cu sistemul ce avea, Cu puțin se sătura, Cu apusul adormea, În răsărit se scula; Toți ziceau că e smintit, Dar el era fericit. A lui port ș-a ...
Gheorghe Asachi - Epilog la o colecție de fabule
Gheorghe Asachi - Epilog la o colecţie de fabule Epilog la o colecție de fabule de Gheorghe Asachi Contenesc aice cursul Ce-mpreună am făcut Cu furnica și cu ursul, Pe drum încă nebătut. Dar cum voiajerii fac, Neputând nici eu să tac, Dintre cât-am auzit La apus și răsărit, Am scris mică Cărticică, Îns-acii ce o critică, Între cele ce-or să zică, Cugetez că-m vor s-împute, Cum că fiarăle sunt mute, Și prin cele, Care ele Cugetează, spun și dreg Eu pre oameni înțăleg, Ș-or căta ca să dezbine Publicul tot de la mine. Deci am zis cătr-a me carte: Ca să scapi d-atâte sfezi, Cărticico, acasă șezi! Că-n Moldova nu ai parte, Nici salonul e deschis La cii ce nu-s din Paris. Că la Ghiță-n librărie Pulberat-a să rămâie Pănă vreun literat, Ce-n Hârlău s-au doctorat, Va lua-o Și-ndesară, Cu țigară, Criticând, va afuma-o. Au din Țara cea de Gios Boierul gras și gros, Ca s-aducă nou ceva În a sa politioară, Zisă au scris-istorioară, După ce s-a neguța, Cartea ...
Gheorghe Asachi - Privegherea ostașului moldovan
Gheorghe Asachi - Privegherea ostaşului moldovan Privegherea ostașului moldovan de Gheorghe Asachi stând în viglă pe râpa Dunărei, când din altă parte urma epidemia egipteană, la 1837 Meditație Pe a muntelui verzi plaiuri a ei umbre noaptea-ntinde, De tăcerea cea adâncă orizonul se cuprinde; A pădurei tristul freamăt, râul care murmura, Prin acordul melancolic pe natură-adormita; Dar pe-o stâncă înălțată singuratic priveghează A Moldovei militarul pentru-a țărei sale pază. A lui arme lucitoare prin tuneric fulgerau, Și a coifului său coame de zefir se legănau; Pasul lui în tact și graiul: cine vine? mpregiur tună Și eho în depărtare la puternic ton răsună. Deș-aiure cruntul Aris mii soții a văduvit, Iar Belona cu făclie secerișuri a stârpit, A lor furie-nvărvărită, buciumul cel de aramă, Pe-a Moldaviei junime la resbel încă nu cheamă, Că pământul ce-n pericoli în vechime a stătut Se acopere acuma cu-a ostașilor săi scut. Chiar ca tânăr pui de vultur, ce-n esemple se îndeamnă A sumeței sale maice la ...
Gheorghe Asachi - Vulpea, momița și fiarele
Gheorghe Asachi - Vulpea, momiţa şi fiarele Vulpea, momița și fiarele de Gheorghe Asachi Murind Leul împărat, Fiarele s-au adunat Pe temeiul legei lor Să-și aleagă-un domnitor. Deci corona din cutie, Ce-avu șerpele-n păstrare, S-au fost scos în adunare Să o cerce cui să vie. Îns-oricâți o probuia, Nici unuia nu-i venea. Că deși toți aveau gust, Având unii cap îngust, Corona pe nas cădea, Alții gros și cap cornut, Încât ea n-au încăput. Deci momița cea bufonă Vru să cerce-acea coronă, Face șegi și mii grimase, Coțcării cu toate clase, Încât cap-au lunecat Și corona i-au întrat. Asta aleasă ghibăcie Minței sale dând protie, Toate fiarele o urează, Domnitoare o proclamează Numai vulpei n-au plăcut Lucrul care s-au făcut. Tăcând a ei sentiment, Ea-i face un compliment Ș-au zis: Doamnă, o comoară Zace-ascunsă lângă o moară. Cred că altul nu o știe; Deci aceasta după legi Se cuvine, doamnă, ție! Deși doamna iubea șegi, Cu argint nu șuguia, Ce supt stâncă-l încuia. Spre-a nu fi deci înșălată, Cu vulpea aleargă-ndată Să apuce-acel odor. Dar, ...
Gheorghe Peșacov - Jălirea necuviincioasei morți a heroului României
Gheorghe Peşacov - Jălirea necuviincioasei morţi a heroului României Jălirea necuviincioasei morți a heroului României de Gheorghe Peșacov 1821, august 15 Ceriule ! Cum nu ți-e milă. De lasă să piară cu silă Un luciafăr luminos, Ce pînă să nu răsară, Spre apus îl mînă iară Un nor prea întunecos ! Și d-erea ca să apuie Norilor să se supuie, Pentru ce, dar, s-a ivit ? Pentru ce iar să se-ntingă Spre apus, și să se stingă Plîngînd totul c-a perit ? Pentru ce, spre scăpătare Să alerge așa tare, La răsărit fiind ajuns ? De ce numai să lucească Și îndată să lipsească, Să rămîie-n veci ascuns ? De ce raze luminoase, Cu ziori prea mult frumoase, Orizontului a-ntins ? Cînd era să nu rămîie, Ci apusului să-l mîie Un nour negru, ce l-a atins ? Mai pe urmă, cu ce vorbă Ast pahar, vai, el să-l soarbă, Și să fie hotărît Așa-n vreme prea puțină, Să lipseasc-a lui lumină Și să piară amărît ? Ah, stihiilor în fire ! Ce prea rea nenorocire Ce teatru prea ciudat ! Văz ca zioă-n miaza ...
... Săulescu Apărută în volumul Fabule în versuri sau poezii alegorice , 1835 Momîța precum să știe Din fire atîta isteață Cu ageră ghibăcie Și nu mai puțin măreață, Orice vede precum omul Vre să facă și ea-ndată, Ia seamă la lucru, cată, Pîndește ce face omul, S-apucă ca să lucreze ...
Grigore Alexandrescu - Câinele soldatului
Grigore Alexandrescu - Câinele soldatului Câinele soldatului de Grigore Alexandrescu imitație (după Casimir Delavigne) După poetul francez Casimir Delavigne (1793 Â 1843) Rănit la războaie, soldatul căzuse, Și-n puține zile chinuit muri, Departe de-o mumă care îl crescuse, Și care-l iubi! Sărman, fără rude, pe țărmuri străine, N-avea nici prieteni, nici un ajutor; Nu era ființă care să suspine Pentr-un trecător! Singurul tovarăș de nenorocire, Singura-i avere, un câine iubit, Ședea lângă dânsul și-n mare mâhnire Părea adâncit. Acum tot e gata pentru îngropare, Acum ridic trupul pe mâini de soldați, Cinste hotărâtă acelora care Mor pentru-mpărați. În fruntea paradei câinele pornește, Din ochii lui pică lacrimi pe pământ, Ca un iubit frate el îl însoțește Până la mormânt. Aci se oprește, aci se așează, Nimic nu îl face a se depărta: Așteaptă să-l strige, crede c-o să-l vază Când s-o deștepta! Câteodată cearcă piatra s-o ridice, Câteodată latră după-un călător, Cuprins de durere: Vino, parc-ar zice, Să-mi dai ajutor. Apoi când străinul de milă voiește A-l trage deoparte și hrană a-i da, El își pleacă ...
Grigore Alexandrescu - Celui ce scria că poezia este o boală nelecuită
... mai tare te văz că șchiopătezi. Ce doctor așa mare poate să se găsească, De a ta nebunie să te tămăduiască, Sau cel puțin
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean
... ale tale vrednici de cinste gândiri. Nu știu bine dacă cerul, precum zici, m-a înzestrat C-un talent ce mi se pare puțin, slab, neînsemnat. Dar iubesc talentu-acesta care tu îl prețuiești; Tot ce e mai sfânt, mai nobil, în duh, inimi oamenești Prin el ni se ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.
... sfânt, Și-mpărat al neființei mi se pare cum că sânt; Fericit când se întâmplă, gonit de vrun viscol greu, Un călător să se-abată puțin în locașul meu! Nu că e deșert pământul detot de locuitori; Pimprejur sunt câțiva nobili, de moșii stăpânitori, Care din copilărie aici s-au obișnuit ...