Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI
Rezultatele 421 - 430 din aproximativ 3350 pentru CA ȘI.
... Ca și mine strângi la pieptu-ți lumea-ntreagă-n fiul tău... O, de-ai ști cu ce-ntuneric copere sufletul meu Ochiu-i stins și ce pustie mi-ar fi viața fără dânsul, N-ai putea să stai, o clipă, rece, ascultându-mi plânsul!... Dar deodată-și rupse vorba limba-i amuțise-n gură, Spre copil și-ntoarce iute lacoma-i căutătură... Era mort. Înmărmurită, stătu drept, cu pruncu-n brațe, Cu ochi groaznic de mânie ea privi icoana-n față... Cum ... tale, Și tu, rece și cu pumnii încleștați, mi-l dai vederii?... Astfel înțelege cerul lacrima, limba durerii? S-a sfârșit orice nădejde!... Și privirea ta de lemn Ațintită stete-asupra-mi, fără ca să-mi dea un semn C-a mea rugă-i ascultată și durerea mea-i crezută!... Ia-ți și lutul... Ca și dânsul împietrită ești și mută!... Și c-un hohot lung cadavrul îl aruncă-n fața sfintei, Care, huruind greoaie, la pământ căzu-nainte-i. Și
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa
... nu cere, Căci cugetele toate știe; Nimic de Dânsul nu s-ascunde: Privirea Lui cercetătoare Adâncul inimii pătrunde, Și tot rămâne iertătoare. El, vindecând necaz și jale, A fost atotizbăvitor, Și prin măria milei Sale, N-a fost nicicând osânditor. Fiind de Dumnezeu ales, El Iordanul a trecut Și fapte sfinte a făcut, Ca un proroc, din cer trimis... Acuma luminos, blajin, El a sosit în astă parte, Și ucenicii de departe În urma Lui cu toții vinâ€�. III Așa vorbește lumea multă La masa de mâncări umplută. Aceste vorbe le ascultă O tânără ... i în privirea minunată Însuflețire prorocească, În fața blândă, luminată, Nu vezi mărie îngerească... Îi cade-n valuri părul moale În două despărțiri pe frunte, Și lâna-mbrăcămintei Sale -- Hitonul cel din in — ascunde Sărăcăcioasa țesătură, Frumos statura-i învelește; Și barba pe la dulcea gură Ușor și moale se crețește. Dar ce putere în privire, Blândețe și milostivire! Așa senină adâncime A milei și a bunătății În ochii nimănuia nime Nu vede-n clipele vieții. Ca
... nu cere, Căci cugetele toate știe; Nimic de Dânsul nu s-ascunde: Privirea Lui cercetătoare Adâncul inimii pătrunde, Și tot rămâne iertătoare. El, vindecând necaz și jale, A fost atotizbăvitor, Și prin măria milei Sale, N-a fost nicicând osânditor. Fiind de Dumnezeu ales, El Iordanul a trecut Și fapte sfinte a făcut, Ca un proroc, din cer trimis... Acuma luminos, blajin, El a sosit în astă parte, Și ucenicii de departe În urma Lui cu toții vinâ€�. III Așa vorbește lumea multă La masa de mâncări umplută. Aceste vorbe le ascultă O tânără ... i în privirea minunată Însuflețire prorocească, În fața blândă, luminată, Nu vezi mărie îngerească... Îi cade-n valuri părul moale În două despărțiri pe frunte, Și lâna-mbrăcămintei Sale -- Hitonul cel din in — ascunde Sărăcăcioasa țesătură, Frumos statura-i învelește; Și barba pe la dulcea gură Ușor și moale se crețește. Dar ce putere în privire, Blândețe și milostivire! Așa senină adâncime A milei și a bunătății În ochii nimănuia nime Nu vede-n clipele vieții. Ca
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... foi de nufăr drept perdele Și așternut de praf de flori. Pe pat, dormea frumoasa Zână, Fecioara vremilor eterne, Cu capul rezemat pe-o mână Și părul despletit pe perne. O stea, aprinsă în zenit, Și coborâtă, virginală, Pe-un fund de pat închipuit De Auroră boreală, Cu forme albe omenești De fată-mare adormită, Era frumoasă ca-n povești Și ca-n povești, nesocotită. Frumoasă ca întâiul vis Al dragostei celei dintăi, Visa sub ochiul ei închis Bălane plete de flăcăi. Trăgea din firea-i de femeie Năravul primului păcat, Și ... mai mult idee Decât un trup adevărat. El o atinse binișor Pe părul blond îngălbenit Ce ca o undă de izvor Cădea la vale despletit, Și un fior trecu vibrând Prin trupul alb al adormitei Punând viață rând pe rând În gând și-n brațele iubitei. Atunci deschise ochii mari, Rotunzi și plini de veste bună, Doi ochi șireți și cărturari, Adânci ca două nopți cu lună; Își duse brațele spre piept Și se-nroși, părând c-așteaptă Un lucru nou și înțelept: Iubirea unică și dreaptă. * Sorbea voinicul din privire Minumea ce-l încremenise, Și ...
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
... Aurelie muri, zice Chateaubriand  romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească Tismana, Radu al II-lea avu trebuință să reteze o parte din munte. Așezată la o înălțime ca de 100 picioare, apărată în față de o măreață stâncă ce se pleacă deasupră-i, ocolită de zidiri vechi, care se întind pe marginea prăpastiei ... înălțime ca un torent, și, împreunându-se cu râul Tismanei, ce curge în vale, formează împreună o gârliță ce șerpuiește între 2 șiruri de munți și se pierde în depărtare. Tot în aceeași stâncă, deasupra peșterii, la o înălțime ca de 30 picioare, este o vizuină adâncă, chilie nemuritoare a sfântului Nicodim, care se află egumen al Tismanei. Călugării și locuitorii de primprejur vorbesc multe despre minunile acestui sfânt; și negreșit trebuie să fi făcut, de vreme ce putea să locuiască așa de sus, pe un perete de piatră, fără să aibă aripi. Un singur ... s-a deprins să se suie acolo. L-am văzut înșine agățându-se de pietre cu unghiile ...
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
... adunată pe câmpul din Dombrova, Când, prin văzduh, deodată, o gură din mulțime Rosti cu glas de taur sălbatic: La Moldova! Ura! strigă lehimea, întocmai ca un tunet, Și văi și munți și codri răspunseră-n răsunet Ura!... și-n dor de sânge armata crunt aprinsă Ca un șuvoi de toamnă pe drumuri se întinse, Cu tunuri largi și grele, cu flinte lungi, cu spade Ce viu luceau la șolduri și-n teacă zângăneau, Cu armăsari zburdalnici ce vesel nechezeau, Mergând toți, cai și oameni, să calce și să prade. În fruntea lor magnații mândri, bătrâni și tineri: Toporski veteranul ce poartă barbă albă Înconjurat de neamuri: feciori, nepoți și gineri, Formându-i o vitează și glorioasă salbă. Grodeck, zis Falcă-Tare, ce-n gândul lui se jură Atâți români să darme câți are dinți în gură. Zciusko neîmpăcatul, cu brațe ... vie! Toți au răspuns: "Trăiască Moldova! și s-au dus. Pe loc tot omul verde ce poartă capul sus Și-a sărutat odorii, și-a ascuțit toporul, Și-a prins din câmp fugarul ce-i sprinten ca
Mihai Eminescu - M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire
... Ce-n haine de femeie șiret s-a îmbrăcat. Și Dumnezeu te știe... Tu ai un sân frumos, Tu ai o gură plină și roșă voluptoasă; Și părul tău cel negru în unde de-abanos Ajunge pân- la șale în unde luminoase; Și vorba ta e vie și ochiul lănguros Și mâna ta cea fină e dulce, mângâioasă; Și totuși mi se pare că-n fire-ți e-o greșală De împli al meu suflet c-o boare de răceală. Și știi, nefericito, că ochiul tău m-atrage Ca un magnet  și totuși în taină îl respinge. Credeam întâia dată că te iubesc Âși-n urmă totuși simt Că sângele meu este dușman la al tău sânge. Ah! cine m-a pus oare să-ți spun într ... doamnă, păcatul moștenit. Azi iarăși mă văd singur și fericit și bine! Azi muza mea mă cată cu ochiul liniștit. Acele nopți turbate de doruri și suspine S-au dus ca un vis negru, sălbatec și urât! Azi iarăși capu-n visuri eu îl cufund prin cărți Și în tăcere îmblu prin norii cei deșerți. ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... iute decât fulgerul; destul că, cu niște ochi de două ori mai mari decât cei ce poate-i avea de obicei, cu o față lungă și speriată și neputându-se lămuri de unde și cum răsărisem noi așa ca din pământ, se uită la noi, măsurându-ne cu privirea-i zăpăcită, de sus până jos și îndesându-se tot mai tare spre perete, ca și cum ar fi voit să scape de o vedenie supărătoare. Biata femeie, strâmtorată astfel și buimacă de somn, începu a se întoarce sub ogheal și a îngăima vorbe neînțelese, care nu puteau fi decât niște puternice protestări conjugale... Pentru a sfârși mai iute cu toate acestea ... — Să mă bată Dumnezeu, părinte, zise ajutorul de primar, că, de nu-mi spuneai sfinția-ta sau de-i întâlneam singur, îi legam burduf și-i duceam la comună, ca să le cercetez pașapoartele. Cine dracu i-a îndemnat să se îmbrace ca niște marchidani și să cutreiere satele? Văzut-ai pe cel mai tânăr? Tuns, cu chipiu de uniformă, cu opinci și ...
Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei
... Zarifopol Urâtă deosebit este moartea oamenilor veseli. Nu toți suntem deopotrivă vii; cei veseli sunt mai vii decât ceilalți. Moartea lor ne lovește cu revoltă și cu scârbă, ca paradoxele unui răutăcios stupid. Partea cea mai bună din viața lui Anatole France a fost lupta împotriva prostiei; și el a dus-o așa cum trebuie: vesel. Insistența patetică sau elegiacă asupra morții lui, însă, pare faptă de prost-gust și păcat contra sfântului duh. Moartea celui vesel te face doar ursuz. Literar, France a murit acum zece ani, cu La RĂ©volte des ... La Rochefoucauld, Voltaire formează trupa de care veșnic nu se va liniști nici mângâia oastea compactă a proștilor, a celor gravi ca și a celor sentimentali, a celor blajini și onești, ca și a celor vicleni și veninoși. Pe France l-a format critica istorică și filozofică a veacului XIX: cea mai iconoclastă criză din câte a încercat spiritul european. Pe urma ei n-a rămas ... nu se poate hotărî acum. Să constatăm numai că secăturile triumfă îmbătate de perspectiva care se deschide fără margini balivernei sentimentale sau obraznice. Neputința intelectuală ...
... lume și m-a lăsat să umblu așa, gonită de la părinți, cu pruncu-n brațe!... Nu mai mă țin picioarele de nemâncată... și pruncul nu vrea să știe — cere... Și n-am încai inimă să-mi fac seama singură: să-l omor și pe el și să mă omor și pe mine... că dă Dumnezeu prunci cui nu-i trebuie, la o păcătoasă ca mine, și la cine trebuie nu-i dă! Împărăteasa a oftat adinc auzind vorbele astea atât de duioase. — E băiat? a-ntrebat ... ca oricine de această căsătorie a fost tânărul Florea-voievod; el îi iubea mult, și pe mama-doica și pe învățătorul lui; avea și de ce: și ei îl iubeau pe el destul. Când îl vedeau aruncându-se pe cal sălbatec prins de coamă-n fuga mare, și când se-ntorcea cu calul, adineaori nebun, acu domolit și plin de spumă; când îl vedeau săgetând rândunica din zbor; când îl auzeau, pe urmă, cântând din gură și cu harfa, de te sfințea — amândoi soții nu mai puteau de mândrie, îl luau în brațe și-l sărutau,
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... o forfoteală, o fierbere, o pornire de trai proaspăt: muguri verzi, flori de toate firile de tort ale curcubeului, musculițe șăgalnice, gândaci nebunateci... Ce viață și ce veselie în totul și în toate... Totul trăiește, toate se bucură. O! primăvară, junețea anului! O! junețe, primăvara vieții! O! nouă și sublimă antiteză! Și pentru ca această sărbătoare a lumii întregi, când prăznuim regăsirea și reînvierea copilei de împărat de câtre mirele său, făt-frumosul April, feciorul favorit al lui Paște-Împărat, să fie vrednică de așa părinți și așa copii, Cerul, părintele fecioarei, plângând de bucurie, aruncă mană bogată din ochii săi pe țarinile și ogoarele muncite cu sudoarea frunții harnicului și neobositului plugar, prietenul totdeauna credincios al Zorilor, al Nămiezii și al Amurgului, iar tunetele largului văzduh vestesc, în chip de biruință împărătească, tutulor popoarelor și semințiilor isprava mirelui April, redeșteptarea miresei lui fecioare! Christos a înviat! vom zice mâine. Adevărat a-nviat! vom răspunde tot noi ... El era un om fioros, și hangiul știe că, odată căzut în mâinile lui Gheorghe, nu mai poate fi scăpare pentru el. Acela, om rău și crud, îl ura pe hangiu de două ori, și