Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ GLAS

 Rezultatele 421 - 430 din aproximativ 604 pentru FĂRĂ GLAS.

Emil Gârleanu - Punga

... ochii și întâlni pe ai nevestei. O lumină de înțelegere sticli în privirea lor; de când erau împreună nu se înțeleseseră așa dintr-o dată, fără nici un cuvânt, ca acum; apoi, îndată, ca și cum s-ar fi ferit unul de altul, și de mort, femeia întoarse capul și se ... Fulgii se așterneau molcomi, cernuți de sus. Pe umerii femeii ninsoarea se strânsese în două grămăjoare, iar pălăria bărbatului se făcuse albă. Țăranii mergeau mereu, fără să simtă că-s obosiți. Deodată se ridică în fața lor cumpăna unei fântâni, șinguratică în tot cuprinsul câmpului. Când ajunseră în dreptul ei, se ... din mâini; și femeia se liniști. Lăptuc gândea și el, simțea ceva cald într-însul, ceva care-l necăjea, și-i plăcea că-l necăjește; fără să vreie, începu să râdă singur, înfundat, dete drumul unui hohot și își șterse, mulțumit, nasul cu degetul. Femeia întoarse capul iar, se priviră unul ...

 

Mihai Eminescu - Minte și inimă

... dați în petic Și vă arătați arama. Eu vă văd de pe sub gene: Ochi-n ochi priviți fierbinte Și de dragi unul altuia Conversați fără cuvinte. Cine nu v-ar ști, copilă, Da, v-ar crede neam de sfinți. Și să stați numai l-atâta... Bine? Sunteți voi cuminți?...  ... sta, poate lucra, Dar din când în când aruncă Ochii lui asupra ta. Și se uită lung la tine. Doamne! limpede mai știe Cum că fără tine lumea I-ar fi chiar ca o pustie. Vii la spate, vezi ce scrie, Peste șiruri tu alergi, Îi iei pana chiar din mână ... nu știau încotro, Îi făceam pe toți tocană, rupeam gâtu ca la vrăbii Și-mi duceam apoi acasă mirmidonii pe corăbii. ANA Foarte rău și fără cale, dragul meu... Și nu-ți ascunz Chiar nesuferit ești astăzi, îndărătnic și ­ răspunzi. Povestești prost... Din franceză mai că n-ai știut nici ... MUȚI Să spun? Da? Dă-mi o guriță. ANA Atât? MUȚI Da. Și încă una, și-ncă una, nu știu cum Da-mi ești dragă fără

 

Dimitrie Anghel - Fata din dafin

... mi arate comoara lui, comoara întreagă de poezie a nopților pe care le-am pierdut privind la dînsul mi-a pătruns fără de voie sufletul. Nemărginita poezie risipită așa de darnic, de la lacrima stelei din infinit și pînă la stropul de lumină al licuriciului, mi-au ...

 

George Coșbuc - Fata craiului din cetini

... l-a ridicat Și dusu-l-a-n palută; Zorilă rușinat N-așteaptă zorii zilei; în miez de noapte lasă Ăst loc fără norocuri și trist întoarnă-acasă. Și Tabără-i vorbește: Ispravă nu-i nimic? Degeaba tu, Zorilă, porți nume de voinic!... Acuma Grangur iese, la staule ... a crăișorul cu gândul ce și-a pus Țări multe și străine; o lună s-a tot dus Prin locuri fără nume, pe căi nemaicălcate Și-n urmă el ajunse la Meștera-Cetate, Cu turnul de mărgele și-n jur cu bărbănoc. La capătul Cetății fugarul ...

 

Vasile Alecsandri - Frații Jderi

... unul, un șoim de la Bicaz, De mult ne spală cerul cu ploaie de obraz! Mâni, când s-a face ziuă, Jder Neagu, fără veste, Frumos a să ne-apară cât Albul din poveste.“ „Urât, frumos, alb, negru, eu nu știu, dar ce știu ... cu mănie ridică stratu-n aer, Să sfarme peptul dușman ce scoate-un jalnic vaier, Dar când să dea: „Stai, frate! îi zice-un glas iubit, Nu-i drept să dai lovire vrășmașului rănit!“ Jder stă, aruncă arma, s-apropie-n tăcere De turc, îi leagă rana, alină ...

 

Nicolae Gane - Petrea dascălul

... Petrea Dascalul cu un aer de supunere ce însemna că porunca stăpânească va fi negreșit îndeplinită. Petrea Dascalul mergea la urși ca la un vânat fără nici o însemnătate. El ucisese atâția în viața sa, încât nemaiavând destule degete la mâni și picioare ca să-i numere, le pierduse, cum am ... ochii cu sahastrul Carpaților și să aibă ce istorisi despre lupta cu dânsul, când se vor întoarce în țara lor. Ei își înarmară puștile nu fără oarecare bătaie de inimă, deși de altfel erau desprețuitori de primejdii, și stătură câtva timp în așteptare; dar ursul nu se arătă. Atunci ei aruncară ... vizunie, cum își introduse mai întăi capul, pe urmă umerii, apoi picioarele, iar după ce nu mai văzu nimic, strigă: How original! însă cu un glas schimbat, cum nu i se întâmplase din ziua luării turnului Malacoff. Iar celalalt lord, cuviincios ca totdeauna, își ștergea cu batista sudoarea de pe frunte ...

 

Mihai Eminescu - Rime alegorice

... amară Și fața slabă, tristă, adâncită Ș-osoasa mână o întinde-avară. Dar să mă mișc nu am nicicum putere, Căci țapăn mort eram și fără vrere. Pleoapele-mi pe ochi erau lăsate, Deși prin ele eu aveam vedere. Iar umbra-n vălu-i de mătase sură D-urechea mea și ... preoții. Dar toți cu toții sunt de om ruine Și risipiți din cârduri beduine Au fost găsit amara, cruda moarte Într-un pustiu arzând și fără fine. Vorbesc încet... ca-n somn... și vorba sună Ca frunze-uscate cari vântu-adună, Sau ca murmurul cel vrăjit de ape Când peste codri ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... E o nedreptate revoltătoare pentru bietul Mihail! Eu îl iubesc pe omul ăsta, fiindcă e mai deștept ca mine, mai învățat, și fiindcă rabdă mizeria fără să se plângă. Cum? Pentru că nu vrea să-și strige pe acoperișuri numele, țara și numărul dinților care îi lipsesc, nu e decât o ... bogată, frumoasă și sentimentală), din care ieși după un an acoperit de rușine, cu inima sfâșiată, cu caracterul falsificat. Adrian cunoștea vag povestea. Mamă-sa, fără a intra în amănunte, i-o da exemplu de ticăloșie, dar Adrian trăgea incheieri cu totul opuse; și nu o dată, cu instinctul ... era în adevăr, voia să fie. În costumul său prăpădit și boțit chiar când era nou; cu înfățișarea sa de țăran orășenit, cu cămașa necălcată, fără guler, cu aerul său de geambaș hoțoman, el se deda la o paradă de vorbe și de gesturi care amuzau pe oameni, dar care lui ...

 

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale

... fi a ta parte,     Tu însuși ai vrut. Mergi!... au sosit ora, iadul nu-i departe,     Căci urlând aud; Aud că ne cheamă cu glas ca de trăsnet     Și în dinți scârșnind, Clocotind catranul, a bicelor plesnet,     Și obezi călind! Păgânul Doamne, a ta milă ruga ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale

... fi a ta parte,     Tu însuși ai vrut. Mergi!... au sosit ora, iadul nu-i departe,     Căci urlând aud; Aud că ne cheamă cu glas ca de trăsnet     Și în dinți scârșnind, Clocotind catranul, a bicelor plesnet,     Și obezi călind! Păgânul Doamne, a ta milă ruga ...

 

Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș

... pot zice, singurul nour ce întuneca cerul conului Manole în traiul lui de la moșie. De altfel, ar fi dus ca totdeauna viață patriarhală, tihnită, fără săși numere zilele, dar gândul îi rătăcea mereu departe, hăt departe, colo peste hotare la iubitul lui moștenitor pe care nu-l văzuse de doi ... dânsul. Nu-și putea da el samă cum niște hardughii de case pe roate, aninate una de alta, pot să alegre la nebunie pe șine fără cai. — Drăcie nemțească, zicea el, fără a i se micșura disprețul pentru așa-numiții pantofari, căci el nu admitea alt mijloc creștinesc de locomoțiune decât acel apucat de la ... pe toate mașinele lor care suflă ca niște rable de cai ofticoși. Și, cu toate aceste, după ce se așeză în vagon, unde mergea comod, fără să-l bată vântul, soarele sau ploaia și mergea tras de mașina cea ofticoasă mai repede de zece ori decât cu poștalionii cei iuți de ... în așa-zisa hardughie el poate să se miște, să se lungească, ba chiar să și ațipească câteodată, atunci începu să prețuiască drăcia nemțească, căci fără ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>