Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ PUTERE

 Rezultatele 421 - 430 din aproximativ 663 pentru FĂRĂ PUTERE.

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată și bogată. Într-o zi de vară, pe la vremea odihnei, conu Dinu fu ... zău, coană Prohiro, ai dreptate; da' nu știu cum s-a făcut... Vorbind astfel, bătrâna îngălbenea, începea să înghită în sec, se foia fără rost, până ce căzu pe o bancă din cerdac. — Aoleo, coane Dinule, zise ea repede, făcându-și vânt cu mâna, îmi vine rău... â ... plimbarea plimbare. Acu să-i găsesc nevastă cumsecade și m-am liniștit. Anu ăsta trebuie să-l însor, că mi-e c-oi închide ochii fără să apuc să-mi văd nepoții... Ce zici, coane Dinule?... Conu Dinu dete din cap, parcă ar fi zis că așa e, dar că asta ... În urma lor, coana Sofița umbla domol în jurul lui bărbatusău, și, cu sfioasă supunere, căuta să-i ghicească gândurile. Dânsul își răsuci o țigară, fără a zice nimic, și intră s-o aprindă. Fumul din salon îl luă de cap. — Ah! Zi, te rog, să deschidă geammurile ...

 

Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare

... curte, dar gura îi era încătușată de un cep și, așa fiind, își păstra, vrînd-nevrînd, gîndurile pentru el, stînd enigmatic în fața acestei zile fără soare. Legănate, rațele treceau pe lîngă el, stropindu-l cu noroi ; disprețuitor, resfirîndu-și udul evantai îl săgeta păunul ; răzînd pămîntul cu o aripă murdară ...

 

Constantin Negruzzi - Regele Poloniei și Domnul Moldaviei

... iernatic în Moldavia, s-au sculat cu slugile sale și cu oameni de strânsură câți au putut găsi în pripă și lovind pre acei ostași fără veste, i-au spart, și îi aduce pre toți în butuci cu steagurile și ofițerii lor" . Adăogea că "au mai nimerit acolo trei ofițeri svezi ...

 

Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută

... žDezbracă-te, Ghiță, și te culcă". Eu, nu; eu, la datorie, coane Fănică, zi și noapte la datorie. Așa, mă scol cam pe la douăspce fără un sfert și, pardon, mă dezbrac de mondir, scoț chipiul, mă-mbrac țivilește și plec... la datorie, coane Fănică. Până să plec se făcuse vreo ... Nu pricep… Ghiță, eu trebuie să mă duc la dejun, să nu fac pe nenea Zaharia și pe Zoe să m-aștepte. Ei nu dejunează fără mine, și nenea Zaharia nu iese înainte de dejun. Și mai ales cum e Zoe nerăbdătoare... PRISTANDA: Ce-mi ordonați, coane Fănică? TIPĂTESCU: Să-mi ... buget mică. (șade în fund pe un scaun la o parte) Scena III ZAHARIA TRAHANACHE, GHIȚĂ PRISTANDA, apoi TIPĂTESCU și ZOE TRAHANACHE (intră prin fund, fără să ia seama la Ghiță, care se ridică repede la intrare. Trahanache e mișcat) : A! ce coruptă soțietate!... Nu mai e moral, nu ...

 

George Coșbuc - Perirea dacilor

... Și veți duce toți la râu Vinu-n sticle ori în vase Să-l vărsați pe apă tot: Cel ascuns de voi prin case Cu putere am să-l scot. Așa vreau. Așa veți face Că-i tai capul cui nu-i place! Fost-a jale-n tot regatul ... paharul. Ascultând aceste spuse, Regele-a zâmbit perfid. Dete-un semn și-un serv aduse Zece cupe c-un lichid. M-am gândit fără-ncetare; Ceva trebuie să beți Iat-aici zece păhare. Iar dincoace-aveți pesmeți Spuneți, principi, de vă place, Și cum vreți, așa voi face! Sar ...

 

Mihail Săulescu - Durerea lui Faust

... —     O rază de lumină căzută dela stele,     O floare scuturată din alte primăveri...     Â« Nimic nu-i veșnic, iată, doar trecerea spre moarte     Ușoară, fără știre, — e singurul etern.     Și peste-atâtea visuri și sbuciumări deșarte,     Ca stavilă pe toate, doar clipele s'aștern...     Â« Eu le ascult, din ...

 

Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff

... și mi-a promis negreșit să dejuneze aci cu noi: trebuie să vie! peste putință să nu vie!... Câte ceasuri sunt? C.: Două fără douăzeci!... (dezolat:) Nu mai vine! A. și B. (dezolați): Nu mai vine! C. (cătră D.): Pentru ce n-ai stat la ușe, să ... până să execute agenții forței publice ordinul neobositului jude de instrucție, să urmăm a asculta disputa tinerilor reporteri... C.: Domnilor, ora este două fără un sfert... Crez că e de prisos să mai așteptăm... (Cu ironie:) Să mulțumim amicului D. . .. de inteligența cu care a știut să ... a făcut, încruntându-și fruntea, apel la o inspirație, le zice cu un ton suprem: - Domnilor! un moment!... Știu unde este!... Câte ceasuri sunt? - Două fără zece. - Stați aci! Vă conjur să mă așteptați o jumătate de oră . .. Dacă la două și douăzeci nu sunt cu el aici, atunci... vă dau ... în loc, îl ajunge la masă, tocmai când vrea să s-aplece spre piciorul din stânga al scaunului, și-l împinge binișor, dar cu destulă putere, la o parte. N-a trebuit mai mult decât trei-patru secunde, ca să se săvârșească această manoperă . Tipul se așază la loc ...

 

Mihai Eminescu - Moș Iosif

... genunchi, fruntea lui puternic lucrată căpătă prin acea poză aplecată un fel de arătare adâncită, părul prin poziția asta era urcat în sus, parte cădea fără ordine peste tâmple unele vițe umpleau fruntea cu argintul lor mătăsos, parte se mai ținea urcat, dară înfoiat în vechea lui ordine. Ochii, adânciți în ... el l-ar fi presupus înainte de a întreba cartea lui, atunci desigur că ar fi știut să puie sensul tocmai cel voit fără să știe în spusele obscure a Sibilei lui, astfel însă, adesea în deplină nesiguranță în privința celor ce întreba, el se simțea neliniștit ...

 

Barbu Paris Mumuleanu - Cei mari

... au ce osteni,       Lor le-e-ndestul a ceti,   N-au atîtea trebuinți       Ca cei mici de multe științi,   Au venituri, pot trăi       Fără d-a mai osteni,   Ș-ntr-aceste fumuri fac       Cu cei mici orice le plac.   Dau cu caleștile lor       Peste cei mici de ... d-au șchiopătat,       Toate alte s-au uitat.   La ei nu e adevăr       Nici măcar cît vîrf de păr,   Socotind că sînt mai mari,       Cu putere și mai tari,   Nu poate fi defăimați,       De cei mai mici judecați   Iar cei mici orice greșesc,       Ei degrab-îi osîndesc,   Și supunerea ce-o ...

 

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale

... toți pe cea de-a treia și câțiva pe celelalte. De meritat toate merită să fie cunoscute și, după părerea noastră, lăudate - toate fără excepție. Publicul primelor reprezentări a judecat altfel. Scrisoarea pierdută a avut un succes mare; și Noaptea furtunoasă a avut ... merit în scoaterea și înfățișarea plină de spirit a tipurilor și situațiilor din chiar miezul unei părți a vieții noastre sociale, fără imitare sau împrumutare din literaturi străine. Și oare acesta este puțin lucru? Oare nu este aici un adevărat început de literatură dramatică națională, independentă, trăind ... arta în genere și în special arta dramatică are sau nu are și o misiune morală? contribuie ea la educarea și înălțarea poporului? Noi răspundem fără șovăire: da, arta a avut totdeauna o înaltă misiune morală, și orce adevărată operă artistică o îndeplinește. Va să zică, asupra acestui punct ...

 

Ion Luca Caragiale - Dascăl prost

... dată, nu fi sever cu băiatul persoanei cunoscute. Ar fi o prostie din partea ta să faci exces de zel, când știi bine că, și fără să vrei tu, băiatul tot va trece. Pentru ce tu, un dăscălaș, numai ca să te faci grozav, să indispui pe niște oameni cu atâta ... să încetăm, mă-nțelegi... — Astea le-ai citit undeva. — Pe onoarea mea, nu. Ei bine tu... tu ești un bărbat devotat și conștiințios, fără nici o umbră de bănuială, care trebuie în misiunea lui să fie, mă-nțelegi... — Îți spun eu că le-ai cetit undeva. — Zău ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>