Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE FATA

 Rezultatele 421 - 430 din aproximativ 557 pentru FACE FATA.

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța

... germană oarecare și țineam cu chirie trei odăi au premier în casa d-nei Ana Pacht, veche actoriță în demisiune, a cărei unică fată, domnișoara Maria, copiliță de șasesprezece ani, apăruse atunci de curând pe scenă, culegând din capul locului aplauzele publicului iubitor de... domnișoare. Eu o numeam "Micuța ...

 

Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul

... și scotea ochii; el se ferea de ridicături, pentru că se temea de surpătură. Harabagia, zicea el, e mai bună, că ai a face tot cu marfă vie, care la deal se dă pe jos, la vale, pe jos, iar la popas, în căruță. Moș Nichifor avea o biciușcă ... de aceasta, tare s-ar fi mâhnit în sufletul său și s-ar fi jurat cu jurământ ca să nu mai aibă a face cu parte duhovnicească cât a trăi el; căci, din păcate, era și evlavios moș Nichifor și tare se mai temea să nu cadă ... lumânare, ca să mai ușureze din cele păcate. Și apoi s-a hotărât el ca de-acum înainte să aibă a face mai mult cu parte negustorească. — Numai negustorul, zicea moș Nichifor, trăiește din seul său și pe seama lui. Când întrebai: "Pentru ce?" moș Nichifor ...

 

Ion Luca Caragiale - Bene-merenti

... unei adunări, la rigoare ale unei adunături — aceea încă și mai suverană; al treilea, mai puțin politic, suspină după un trandafir de la o fată în mijlocul atâtor alți dănțuitori... Unul doreșre a fi distins de cei mai mulți; altul, de cei mai puțini; acesta, de unul singur ... atât mai plin de sine cu cât e mai gol, pot fi excesive. Căci dacă fudulirea cu medalia Bene-Merenti, ca să revenim la dânsul, face, mai cu seamă din partea celui ce nu o merită, o impresie ridiculă, apoi desigur fac, mai ales din partea celui ce ar merita-o ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epigrame

... este să adune-anticități, Vrea să aibă și pre Lida printre alte rarități. V - La Erazdu Prietene Erazde, ești prea capricios, Privesc că nici o fată nu poate să-ți mai placă; Cu toate-ai fost în vorbă și fără vrun folos. Una nu e frumoasă, alta e prea săracă, Aceasta ... Leandru Cinci ceasornici de perete, și vro cincisprece de masă Și de buzunar Leandru are întru a sa casă; Toată ziua el nu face decât tot le regulează Înapoi sau înainte, le întoarce și le-așează. Din această osteneală ce folos poate să-i vie? Nici un om ca ...

 

Mihai Eminescu - Surori

... nici maiestatea morții nu sfințește pe sărac. Poate că scheletul, care a purtat astă-avuție De frumseță și durere... preparat d-anatomie Va face-un pedant dintr-însul. Și în urmă într-un sac Va fi aruncat în groapa cea comună. O scânteie, De a căreia viață ...

 

George Topîrceanu - Balada chiriașului grăbit

... cu iederă naltă Și flori zâmbitoare-n cerdac... Pe-atunci înflorea liliacul Și noaptea cădea parfumată Umplând de miresme cerdacul, — Și-avea arhivarul o fată... Stam ceasuri întregi sub umbrarul De flori, așteptând neclintit (C-avea obicei arhivarul Să sforăie noaptea cumplit). Târziu, când se da la o parte Perdeaua ...

 

Vasile Alecsandri - Străinul (Alecsandri)

... și să nu crezi!" Frunză verde de granate, Căci m-aș duce-n ceea parte Să mai văd pe bietul frate! Da-s o biată fată mare Și la lume n-am crezare, Ci am numai ochi de plâns Ș-un suflet de dor aprins. Frunză verde rozmarin, Rău e de ... pui de căprioară. El îi zice: ,,Dragă, stă." Ea în lături tot se dă. El îi zice: ,,Vină-ncoace," Ea-i răspunde: ,,N-am ce face

 

Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze

... băusera rouă cerurilor se vesteziră și muriră, în vreme ce acele pe care rubinoasele valuri le văpsiseră, să deschiseră roze și frumoase ca tine, jună fată! Nu mai crede deci, scump îngere, că vinul ar putea lipsi inima mea de vrun singur vis de fericire, asemene fântânelor ce deșteaptă înfocarea pelegrinului ... degenerată a Erinului, în cât de mult s-a eclipsat slava ta! în curgere veacurilor de tiranie și de omor rușinea va face a curge sângele patriei tale. Acum blestemul să apasă asupra ei; streinii pângăresc viile sale; vin să ne dezunească, să ne descinstească și ... vrea a f i a mea, îngerul meu. Astfel aceste râuri vecinice păstrează verdeața câmpiilor pe care le înrourează. Duhul dragostei face

 

Thomas Moore - Melodii irlandeze

... băusera rouă cerurilor se vesteziră și muriră, în vreme ce acele pe care rubinoasele valuri le văpsiseră, să deschiseră roze și frumoase ca tine, jună fată! Nu mai crede deci, scump îngere, că vinul ar putea lipsi inima mea de vrun singur vis de fericire, asemene fântânelor ce deșteaptă înfocarea pelegrinului ... degenerată a Erinului, în cât de mult s-a eclipsat slava ta! în curgere veacurilor de tiranie și de omor rușinea va face a curge sângele patriei tale. Acum blestemul să apasă asupra ei; streinii pângăresc viile sale; vin să ne dezunească, să ne descinstească și ... vrea a f i a mea, îngerul meu. Astfel aceste râuri vecinice păstrează verdeața câmpiilor pe care le înrourează. Duhul dragostei face

 

Ion Luca Caragiale - În vreme de război

... stăruințele popii, care tremura ca varga, îl împinge cât colo și trece-n prăvălie. Trăgând bine cu urechea, hangiul înțelege că are a face cu o lume veselă: o ceată de răufăcători e mult mai serioasă și mai tăcută; nu râde și nu chiuiește așa cu chef pe la ... patruzeci de kilometri. Sunt mușterii buni, băieți cu dare de mână, și cântă, și râd, și fac fel-de-fel de nebunii. D-l Stavrache face tot ce poate ca să-ndatoreze pe bavii tineri. După ce au băut binișor, se aștern unul lângă altul, ticsiți, în cele două odăi mai ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif)

... și să-i ascult : Lume veselă ca astăzi N-am mai pomenit de mult ! La ovrei, în colț, e cîntec : Joacă un băiat c-o fată, Țupăind, bătînd din palme, Căci a lor e lumea toată !... V Coboară seara pe cîmpie... Pe drum pustiu, un car cu boi Se ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>