Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O SĂ
Rezultatele 421 - 430 din aproximativ 1696 pentru O SĂ.
Alexei Mateevici - Fie voia ta!
... ca ceara Stă la căpătâi c-o coasă, Dar și ea simțește lacrimi Că îi pică jos pe oase. ,,Nu, nu pot, ea se gândește; O mai las pe biata mamă Să-ngrijească copilașii Amărâți și plini de teamă, Voi răbda chiar și osânda, Dar o las această seară..." Și ca umbră nevăzută A ieșit pe ușă-afară. * Se deșteaptă biata mamă Ca trezită fără veste, Plânsul pruncilor, durerea ... atât amar și jale, Țipetele și durerea Bieților copii, săracii, Mi-au luat de tot puterea Ș-am lăsat pe biata mamă De copiii ei să cate, Cui să-i fi rămas în grije?" Și aude ea răspunsul: ,,O, voi, minți întunecate, Văd că nu-nțelegeți firea, Nici pricepeți voi cuvântul Care stăpânește lumea Și tot cerul și pământul. Moarte, vina ți se iartă ... i este la picioare. Câte taine ne-nțelese Are firea cea cerească Și minuni nepricepute De gândirea omenească! Și ce n-au putut pricepe Învățații-o viață-ntreagă Dumnezeu, dacă voiește, Într-o clipă tot dezleagă, Tot așa au fost din veacuri, Tot așa au fost să
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... să dreagă, ca să umble după placul ei, dară în deșert. Nu mai aveau zi albă, căci ea se ținea mereu de câra lor. Într-o zi, ea zise bărbatului ei: - Mă bărbate, de nu ți-ei lua copiii să-i duci undeva în pustietate, ca să-i prăpădești, eu pâine cu sare de pe un taler cu tine nu mai mănânc. - Da bine, fa nevastă, cum să prăpădesc eu așa bunătate de copilași? Și unde să-i duc? - Nu știu eu d-alde astea. Să faci ce zic eu, ori mai multe nu. Ce era să facă bietul om? Să nu o asculte, îi era că i se risipește casa și își pierde rostul. Să o asculte, îi era milă de copii. După ce-l mai ciocmăni muierea o toană, puse în gând să-i facă voia, căci limbuția nevestei îl scoase afară din țâțâni. Se sculă, deci, de dimineață, își luă copiii și plecară împreună cu vorba că ... ba că alta, când se supăra soru-sa pe cățeii lui, când zmeul îi căta chiorâș, și multe d-alde astea, și de toate. Într-o zi zmeul se vorbi cu sora băiatului ca să-l omoare, și
Ion Luca Caragiale - Cronici literare
... spre a nu rădica asupra capului meu, ca mai zilele trecute, urgia nu știu câtor părechi de rime tot una și una. Am pățit-o și n-aș mai voi s-o pat. Mărturisesc că eu am fost culpabile. Într-un moment de uitare, am cutezat să arunc o glumă profană asupra numelui său. Înțelegeți bine că este vorba de tânărul Aamsky. Recunosc deci că sunt dator să fac o amendă onorabile contelui de Geniadevsky. Nu vă mirați, doamnelor și domnilor, de acest nume nou; este numele lui; un nume pe care l-a ... a împiedicat d-a fi ceea ce toată lumea știe: tribuni iluștri ai poporului. Și-apoi, chiar dacă n-ar fi așa, trebuie să i se ierte totul pentru frumusețea numelui: Comtele de Geniadevsky. Vedeți, doamnelor și domnilor, ce bine este să-și serve cineva singur de naș, dupe nopți întregi de meditare și combinațiune asupra numelui ce trebuie să-și dea. Ba nu, zău, să lăsăm și glumă și tot; aflați-mi ceva mai nemerit. Sfidez pe toți comții de pretutindeni s-aibă o titulă mai nobile, mai sonoră, mai poetică, mai caracteristică și cu o
Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova
... Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova La moartea lui Cârlova de Ion Heliade Rădulescu O, lira mea, suspină! al tău glas plin de jale În umbră să răsune, să geamă la mormânt: Cârlova nu mai este!!! suspină p-a lui cale Și fă să se auză pe aripe de vânt: "Cârlova nu mai este! și lira-i a-ncetat!" O, tânăr cântărețe! pasăre trecătoare! Abia te-ntraripaseși, abia dulcele-ți glas Chema să te auză pe craca săltătoare Pe călători, și-ndată, oprindu-le-a lor pas, Țintind a lor vedere... tu zbori și ... ai lăsat! Tu ai urât o țară unde puțini ascultă Sau unde-a ta cântare cu ei nu însoțești; Încă trăind, tu viața o petreceai mai multă Sorbit în armonia a cetelor cerești, Unde ostaș d-aicea acol-ai și grăbit. Sub tânăra ta mână, degetele-arzătoare ... și călător; Astfel vulturul mândru din nalta sa privire Parcă ar zice lumii din marele său zbor: Pământul mi-este leagăn, dar locuiesc în cer. O, fenomen ce-n veacuri abia când se ivește,
... cântece de slavă iubirii... Peste puțin, „cele nouă muze" apărură. Prin glasul melodios al Euterpei grăiră ele astfel lui Fuchs de întâmpinare: - Fii binevenit, o, muritor ales, tu, care prin arta-ți divină apropii pe oameni de zei! Venus te așteaptă! Facă Jupiter ca arta și amorul tău să fie demne de Zeița - stăpâna noastră - și facă el ca o nouă și superioară seminție să zămislească din iubirea ce vă unește, seminție care va să populeze de acum nu numai pământul, ce nu e în stare să aspire decât la Olymp, ci și Olympul - ca și pământul - supus, vai, decadenței!!... Ziseră, și corurile de amorași nevăzuți intonară iarăși slavă iubirii, iar aezii ... pulpele-i ronde și arzătoare... Fuchs nu mai era de recunoscut. Ochelarii lui aruncau acum luciri perverse, mustățile îi deveniră lubrice și libidinoase. Trecu astfel o bună bucată de vreme, dar artistul nu știa, în definitiv, oarecum ce îi mai rămâne de făcut, și nici Zeița nu putea să mai aștepte mult. Auzise el cândva, undeva, că: „în dragoste, spre deosebire de muzică, totul sfârșește printr-o uvertură". Ei bine, Fuchs nu o găsea, nu... o ...
... am mai auzit nicăieri în altă parte. Sunete grave pornesc coperite, călătorind parcă prin apă, se ajung cu altele, se-nfrățesc, se-mpreună, pentru ca să amuțească și să reînceapă iarăși într-o armonie surdă, într-un murmur confuz. De multe ori mi se parc că am pus urechea la pămînt și că ascult, așa vine de departe ... unei vieți care a apus, parcă ar fi un ecou venit de cine știe unde. Și din afundul acestei ape tulburi, nemaiavînd energia să ies, caut să-mi aduc aminte, să reîntregesc o lume care a dispărut, să reclădesc ici-colo o locuință veche, să reînalț un turn dărîmat, sub care dorm atîtea ființe pe care le-am cunoscut. Din casă-n casă umblu, aprind lumini, reîntocmesc gospodării vechi care ... și toți iau parte la bucuriile și durerile celorlalți, precum își împart și banul sau nevoile. La capătul acestui trai comun, nici un ideal, nici o încercare măcar pentru a ieși și a da o dovadă de existența lor. Și cu toate acestea cunosc printre ei oameni de o
Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul
... câmp d-a lungul fuge și tropotu-i detună Și bubuie pământul și luncă, crâng răsună. Dar vulpea e vicleană, Și viclenia zboară; O ia după poiană, Prin tufe se strecoară Și iese înainte, când calul se oprește, Și-ncepe să-i vorbească, nu aspru, ci vulpește: "Stăpâne, plecăciune! Sunt roaba dumitale. Ești slobod și e jale Cu-atâta-nțelepciune Să umbli preste câmpuri. Îți spun, drept datorie, Că noi, câteva fiare, avem tovărășie Dreptatea să cunoaștem [2], curând să dezrobim Juvinii, dobitoace și slobozi să trăim. În astă eterie ce pravili mari gătește, Un lup cu coada lungă, vestit republican, În sfaturi prezidează, înduplecă, -ntărește, Încât i s-a ... viclenei îndată îl pătrunde; Și, făr-a pierde vreme, rânchează și răspunde: "Jupâni republicani, Vestiți americani! D-aveți așa dorință al meu nume să știți, E ici scris pe potcoavă. Puteți să mi-l citiți." La aste vorbe vulpea îndată o sfeclește, În laturi cam privește, Încet coada își strânge, se trage la o parte. "Cât pentru mine, zise, vă spun că nu știu carte, Căci răposata mamă, fiind cam scăpătată, Și tata, fără slujbă, la școală nu m ... ...
... vino. M-am dus la conovăț, mi-am luat calul, care rămăsese cu șaua pe el, și m-am întors. Colonelul și cu ordonanța încălecaseră. O luarăm îndată la trap în lungul bivuacului, până ce trecurăm de el. Ploaia se întețise, începuse să bată un vânt care ne arunca picăturile în față; caii lunecau, iar al meu, obosit, de-abia se putea ține pe urma celorlalți doi. Repede ... de-a dreptul. M-am uitat înapoi: luminile din bivuac rămăseseră în urmă tare, înspre stânga. Trecusem și pe lângă păduricea pe care o cunoșteam, apoi ne pierdurăm cu totul în întunericul adânc. Eram deprins cu obiceiurile colonelului, îmi închipuiam că poate voia să facă el singur o recunoaștere, dar nu știu cum, de astă dată, o presimțire neînțeleasă mă neliniștea. Încotro apucasem, nu știam. Mergeam în bobote, ca înspre pierzare. N-am să uit niciodată drumul acesta. Deodată colonelul lăsă calul mai încet și chemă ordonanța, îl apucă de mână, ca să călărească scară la scară, și-l întrebă. Acum eram aproape; am auzit bine întrebările și răspunsurile: Nu era nimeni acasă, nici o slugă? Nu. Pe unde l-ai văzut? Pe fereastră. Cum? N-am găsit pe nimeni ...
Ion Luca Caragiale - Articol de reportaj
... dr. Leyden. Concluziune. Bârfitorii interesați. Post-scriptum. SOLIDITATEA INFORMAȚIILOR MELE Cu toate afirmațiile răuvoitoare ale acelora ce în zilele de spaimă prin care au trebuit să treacă Dinastia și Națiunea noastră, aveau tot interesul să tăgăduiască soliditatea informațiilor mele și autenticitatea sau, cel puțin seriozitatea izvoarelor de unde le culeg de obicei, tinzând astfel aceia să arunce, prin mijloace de concurență neleală, discreditul asupra articolelor mele de reportaj și să lovească prin urmare în popularitatea și tirajul Foiei interesante, la care am onoarea să colaborez ca reporter; cu toate acele informații răuvoitoare, o repet, eu sunt fericit a constata că nu a putut nimeni să-mi dea până acuma o dezmințire serioasă, că toate știrile mele au rămas și vor rămânea în picioare. A. Sa Regală prințul Ferdinand, fiind acuma afară de orice ... a intrat în CONVALESCENȚĂ Maladia foarte grea a trecut prin cea din urmă criză și acum se află în convalesccnță. Rămâne acum să fie Augustul pacient bine îngrijit, ca nu cumva să se ivească, precum e încă TEMERE DE O NOUĂ COMPLICAȚIUNE Aceasta ar putea
... ai văzut vrodată aste țări necunoscute? Când se petrecur-aceste? La o mie patru sute? Azi n-ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi, Cum îți vine, cum îți place pe copilă s-o desmierzi, După gât să-i așezi brațul, gură-n gură, piept la piept, S-o întrebi numai cu ochii: Mă iubești tu? Spune drept! Aș! abia ți-a întins mâna, sare ivărul la ușă, E-un congres de ... soarele s-o stinge în genunea cea adâncă. Ce? Când luna se strecoară printre nouri, prin pustii, Tu cu lumea ta de gânduri după ea să te ații? Să aluneci pe poleiul de pe ulițele ninse, Să privești prin lucii geamuri la luminile aprinse Și s-o vezi încunjurată de un roi de pierde-vară, Cum zâmbește tuturora cu gândirea ei ușoară? S-auzi zornetul de pinteni și foșnirile de rochii, Pe ... admiri și s-o dezmierzi Ca pe-o marmură de Paros sau o pânză de Correggio, Când ea-i rece și cochetă? Ești ridicul, înțelege-o
George Topîrceanu - Otilia Cazimir: Ariciul
... Cazimir: Ariciul de George Topîrceanu Aseară, prin grădina amorțită, Din tufe de pelin cu frunze mici A apărut în taină un arici, — O mică vietate ghemuită. Copiii l-au zărit de pe cerdac Cum se mișca domol pe sub gutui, Și toți au alergat în jurul lui. Iar ... el a-ncremenit pe loc, posac, Cum îl prinsese vremea pe cărare, — Ca o perniță sferică în care O fată rea, ca să se joace, A-nfipt o sumedenie de ace. Băteau copiii din vătrai și clește, Dar el tăcea, săracul, ca un pește, Și doar fiori de groază, când și când, Treceau ... cum A fost făptura-i la-nceput de lume? Din care veacuri înecate-n fum Porni el oare, ca un scai, la drum, Să se oprească-n dreptul meu anume? Ce vânt vrăjmaș și mohorât Ca pe-un măcieș pitic l-a scuturat, De-a mai ... atât: Un ghem de spini, ostil și speriat? O fi având el oare pui? Mă-ntreb, deși nu pot pricepe: Cum sug ei oare, fără să