Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SINGUR

 Rezultatele 421 - 430 din aproximativ 1157 pentru SINGUR.

Alexei Mateevici - Alegerile

Alexei Mateevici - Alegerile Alegerile de Alexei Mateevici Înainte cu bine! Aceste cuvinte am pus eu în sfârșitul celei din urmă scrieri, în care am vorbit cu cititorii despre trecutul și viitorul nostru, despre mișcarea noastră pentru drepturi și lumină. Cu aceste cuvinte am hiritisit pe toți frații moldoveni cu Anul Nou, dorindu-le din adâncul inimii noroc și izbândă în pornirile lor. I-am hiritisit pe adevărații moldoveni, feciorii credincioși ai neamului lor, care s-au pus în capul mișcării ș-au urmat cu dragoste lucrul deșteptării, aducându-l pân’ la ușa anului ce s-a început. Le-am dorit ca mișcarea, ridicarea moldovenilor din Basarabia să ajungă cât mai degrabă o mișcare a tuturor moldovenilor basarabeni. Acum putem să zicem că noi ne-am întâlnit față în față cu cel dintâi mare lucru, care a avut să-l aducă și care l-a adus de acuma Anul Nou. Cu alegerile în viitoarea dumă, care fără îndoială sunt menite să aibă o însemnătate nespus și nemăsurat de mare în soarta norodului moldovenesc. Viitorul nostru puțin câte puțin începe a ni se deschide și a se lămuri. Mersul ...

 

Alexei Mateevici - Cântecul zorilor

... frate, Nu munci robind, Hai să căutăm dreptate, Voie și pământ. Scoală, frate! Căci ne cheamă Zorile ce vin. Scoală, frate, și ia-ți seamă, Singur ți-ești stăpân. Pentru noi, feciorii gliei, Zorile răsar, Pentru-nfrângerea robiei Bietului plugar. Trece noaptea. Lupta vine. Frate, ieși gătit! Cel nepregătit rămâne Vecinic ...

 

Alexei Mateevici - Cina cea de taină (IKP)

... Cu frica inimii lui roabă Pe Învățător și Dumnezeu: ,,Ce, nu Te voi vinde, Doamne, eu?" Și i-a răspuns: ,,Ai zis tu singur

 

Alexei Mateevici - Creștina

... Mulțimea apelor grăiește. Bătrânii munți în depărtare 'Și-ridică culmile spre cer Și într-a lor albastră zare Păduri întunecoase pier. Dorm toate. Singur priveghează Albin, adânc îngândurat... Și gândurile-l îngrelează Și sufletul i-i tulburat! Breslaș slăvit, ostaș puternic, Vrăjmaș creștinilor fierbinte, El umblă ca un rob ...

 

Alexei Mateevici - Două cuvinte despre tutun și băutură

Alexei Mateevici - Două cuvinte despre tutun şi băutură Două cuvinte despre tutun și băutură de Alexei Mateevici Noi totdeauna lăudăm starea lucrurilor prin țările străine, nouă ne place să urmăm pilda noroadelor mai dezvoltate decât noi. Să căutăm, dar, cum apără aceste popoare sănătatea fiilor lor și cum pedepsesc pe acei oameni, care fac rău acestei sănătăți. În Arkanzas, în America despre miezul nopții, este un zacon, care nu dezleagă vânzarea țăhărcilor tinerilor pân-la vârsta de 16 ani, iar încălcarea acestui zacon se pedepsește cu un ștraf bănesc de la 2000 păn la 20000 de mărci. Tot așa pedeapsă trage și cel ce i-ar dărui unui băiat mai tânăr decât de 16 ani o țăharcă de tutun. În multe locuri din Norvegia vânzarea tutunului cu orișice prilej este oprită sub frica pedepsei, iar cel ce-i dă unui băiat o țăharcă, precum și băiatul care o ie, sunt judecați cu toată asprimea zacoanelor. Tutunul este adus în Europa în anul 1511. Multă vreme fumarea, tragerea tutunului se socotea ca un păcat de moarte. În Rusia pân-la vremea lui Petru cel Mare celora ce trageau tutun li se tăiau nasul și urechile. În vremea noastră în Rusia ...

 

Alexei Mateevici - Expoziția din Kiev

... scrânciob, toată casa prin lucrarea unei mașini anumite începea a se învârti, așa că șezând în scrânciob ți se părea că te învârtești singur împreună cu odaia. Altă înveselire aflătoare la expoziție să numea „roata hazului“. Roata asta nu-i altceva decât mijlocul unei odăi rotunde, ce ...

 

Alexei Mateevici - Hristos după cina cea de taină

Alexei Mateevici - Hristos după cina cea de taină Hristos după cina cea de taină de Alexei Mateevici Cu mâinile Sale sfinte Hristos picioarele au spălat Acelui ce mergea a-l vinde... Îndată L-au înconjurat Apostolii Lui în tăcere. Cu glasul dulce îi învață Hristos; le dă și mângâiere Și porunciri pentru viață: — ,,Iubiții mei! le zice, Vedeți, ziua sosește În care Domnul vostru Pe voi vă părăsește; Așa vorbește Tatăl În sfintele lui ținte, O, facă-se acuma Voințele Lui sfinte! Amin, amin, zic vouă, Așa îi scris în cer, Căci mâine pentru lume Eu trebui ca să pier. Și chiar și voi, ce astăzi Atâta mă iubiți, Cu toți în noaptea asta, Cu toți mă părăsiți!" — ,,Și eu! îi zice Petru... O, Doamne, Tu știi bine Că niciodată-n lume Eu n-am fugit de tine!" — ,,Și tu, o, Petre!" — ,,Doamne! Aceasta nu se poate!" — ,,Mă-i lepăda, o, Petre, De trei ori în astă noapte! Nu credeți că ca morții Eu intru în mormânt: În locul tot și vremea Eu între voi sânt; Puterea cea cerească În tot locul domnește Și ochiul Providenței Pământul tot privește. Dar mergeți în ...

 

Alexei Mateevici - Iuda

... putea Cu firea ce-n păcat ardea; A se ierta cu Trupul Sfânt Nu i-a trecut prin negrul gând... El singur sta nedumerit Și nu știa de ce-a venit. IV La chinuri grele osândit Și de norod batjocorit, Cu crucea când trecea Hristos ...

 

Alexei Mateevici - Poetului

... Căci zgomotul de slavă va trece-ntr-un minut, Vei auzi județul și râsetul prostimii, Dar să rămâi ca stânca posomorât, tăcut. Ești crai: trăiește singur. Pe slobodul tău drum Te du, unde te cheamă al minții tale zbor, Desăvârșește-ți roada gândurilor de dor Și n-aștepta răsplată a ...

 

Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru

Alexei Mateevici - Preoţimea şi poporul nostru Preoțimea și poporul nostru de Alexei Mateevici Grea vreme. O stare de cumpănă, o stare nehotărâtă, prin care arareori a mai fi trecut moldoveanul nostru basarabean cu toate nenorocirile lui. Știm cu toții, că scaparea noastră este numai cea mai strânsă unire între noi înșine. Știm că prin această unire trebuie să ne gătim în cel mai silitor chip de alegeri, de la care atârnă tot viitorul nostru. Înaintea noastră se desfășoară un drum neted și, mergând pe acest drum, am putea să ajungem măcar la o parte din cele ce le dorim. Dar iată că pe acest drum se ivesc piedici. Nu ni se dă nouă voie să facem adunări în orișice fel, noi nu putem fățiș să ne strângem la un loc, să vorbim despre ce ne doare pe noi, să ne punem unul pe altul la cale, să ne cunoaștem simțirile și părerile noastre, să știm pe cine să-l alegem. Nu putem, vasăzică, să ne pregătim ca oamenii, cum se cuvine, pentru zidirea vieții noastre. Iar, precum am mai spus, trebuie să ne pregătim. Grea vreme... Ce să facem noi în vederea unor asemenea lucruri? Bietul țăran ...

 

Alexei Mateevici - Spre lumină!

Alexei Mateevici - Spre lumină! Spre lumină! de Alexei Mateevici Spre lumină! Aceste două cuvinte trebuie să fie scrise și întipărite în inimile acelor moldoveni care au fost mai fericiți decât frații lor necăjiți și întunecați. Care au primit învățătură și și-au luminat mintea. Care din pricina asta se bucură de o stare în viața lor mult mai bună decât a țăranului nostru întunecat. Aceste două cuvinte alcătuiesc în sine datoria moldovenilor mai deștepți către neamul lor. Și datoria asta nu trebuie să se uite, căci ea este pusă asupra lor de starea lucrurilor de-acum și de vremea noastră. Iar vremea nu așteaptă. În mersul ei ea pune tot întrebări și cereri noi. Viața merge repede, neluând în seamă lucrurile noastre. Și ca să ajungem la ținta noastră, ca să ne îndeplinim măcar cât de puțin dorințele noastre, — trebuie să mergem odată cu viața, odată cu vremea și să nu rămânem în urmă. Să răspundem cu toată grăbnicia la întrebările ce ni le pune vremea, și să îndeplinim cererile ei. Vedem că ne aflam într-o stare nespus de grea în fața alegerilor. Vedem, de asemenea, că este destul de greu de scăpat din starea ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>