Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AJUNSA
Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 621 pentru AJUNSA.
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... și-a impus să observe lucrul acesta mai ales în plimbările de la Șosea, în repezile încrucișări cu mașina, și a ajuns repede la convingerea că temerea e complet nejustificată. Curiozitatea odată satisfăcută, era gata să se retragă din acest joc, condus cu multă abilitate, dar pe ...
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
... pentru că știi că asta îmi face mulțămire. — O, negreșit! am răspuns cu bucurie. Ne întârziesem a doua zi căci, când am ajuns, am găsit examenul pe la sfârșit. Se cercetase istoria, geografia ș.c.l. Sala era plină. Auditoriul se alcătuia mai ales din dame bătrâne, mume a ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0 Avatarii faraonului TlĂ de Mihai Eminescu Sara... sara... sfânta È™i limpedea mare îÈ™i întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălÈ›imea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neÈ›inut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheaÈ›ă pe care a căzut o ninsoare uÈ™oară È™i Memfis, divina Memfis, îÈ™i ridică colosalele ei zidiri ninse de lună în depărtarea È›ării... pare că-ntr-o noapte de vară ar fi nins deodată o pulbere de diamant peste toată lumea È™i urmele acelei străluciri ar fi muiat È™i-ndulcit aerul cel dulce al Egipetului, È™i numai Nilul îÈ™i leagănă miÈ™cătoarele È™i lungile lui maluri de papură pintre care curg oglinzile lui mari, care reflectă lumea cerului È™i parecă apele lui, miÈ™cându-se una peste alta ca linÈ›olii de cristal miÈ™cător, sună în adânc cântarea cântărilor. UÈ™or zboară luntrea mică È™i neagră asemenea unei cugetări printre tablourile măreÈ›e desfăÈ™urate de o parte È™i de alta ...
Alecu Russo - Cântarea României
Alecu Russo - Cântarea României Cântarea României de Alecu Russo Dacă dușmanul vostru va cere legăminte rușinoase de la voi, atuncea mai bine muriți prin sabia lui, decât să fiți privitori împilării și ticăloșiei țării voastre. Domnul părinților voștri însă se va îndura de lacrimile slugilor sale și va ridica dintre voi pe cineva, care va așeza iarăși pe urmașii voștri în volnicia și puterea de mai înainte. (Cronică moldovenească) 1 Domnul Dumnezeul părinților noștri înduratu-s-a de lacrimile tale, norod nemângâiat, înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, țara mea?.. Nu ești îndestul de smerită, îndestul de sfâșiată? Văduvă de feciorii cei viteji, plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng și jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soților. 2 Neamurile auziră țipătul chinuirii tale; pământul se mișcă. Dumnezeu numai să nu-l fi auzit?.. Răzbunătorul prevestit nu s-a născut oare? 3 Care e mai mândră decât tine între toate țările semănate de Domnul pe pământ? care alta se împodobește în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate? 4 Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede și senin cerul tău; ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sultănica Sultănica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în martie 1883 în suplimentul literar al gazetei România liberă , sub pseudonimul Argus. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV I D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domnești, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei - curate ca un pahar; prispa din față - lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase. Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar biata Kivuleasă, rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare. Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge. De câte ori n- ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea Boierul Iorgu Buhtea de Emil Gârleanu Boierul Iorgu Buhtea și Toader Buhtea, nepotul lui, înfățișau cea mai aleasă spiță a boierimii moldovenești. Neamul Buhteștilor, nu prea numeros, coborâtor mai mult în partea bărbătească, fusese alcătuit din oameni isteți la minte și tari la trup; unii dintre dânșii încheiaseră cu bine suta de ani. Mihai Buhtea, tatăl boierului Iorgu, murise în vârstă de o sută cinci ani. Pe un molitvenic, rămas din moși strămoși în neamul Buhteștilor, boierul Iorgu găsi însemnat, de mâna părintelui său, postelnicul Mihai, următoarele: Azi în 23 dechemvrie, în anul de la Hristos 1821, am trecut patru ani peste sută. În decembrie 1822 postelnicul muri. Boierul Iorgu își amintea bine chipul măreț, încununat de părul alb ca omătul, al părintelui său. Tot pe molitvenicul acesta, postelnicul se încercase să-și facă spița neamului. Cel mai vechi, un Gheorghe Buhtea, căzuse bănuia postelnicul în lupta de la Valea Albă, purtată de Ștefan-Vodă împotriva turcilor: cam de la acea luptă, spunea însemnarea, numele lui Gheorghe Buhtea nu se mai pominește, numai doar al frățâne-său Radul. Acesta, Radul, avu și dânsul un băiat și o fată, Ruxanda, cel mai vechi ...
Ioan Slavici - Florița din codru
... si plina de flori a aflat o fetita ce se juca cu niste pui de caprioara. Cum, cand si de unde sa fi ajuns copilita asta prin codru, aceea minte pamanteasca nu poate s-o priceapa. Doar a crescut ca si florile din pamant; doar a ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a VIII Țiganii merg și neștiind unde Să scape de-o nevoie, dau pe-alta; Sătana-într-o mănăstire s-ascunde, Vrând să bage pe frați întru balta Necurăției; iar' Hamza-arată Sultanului turcimea-înțăpată. În zădar omenirea să plânge Cumcă-a toate mari și mici greșele Dracul poartă vina, care-împinge Pe om la strâmbătate și rele, Că cercând lucru-în amărunt bine, Întia pricină din om vine. Dacă n-ar dare-omul ascultare La întia-îndemnătură drăcească, Iadul, cu toată ceata sa mare, N-ar nimeri ca să-l biruiască, Dară noi lucrăm din voie-adinsă Și totuș zicem: dracu mă-împinsă. [1] Vede lacomul scula străină Și-îndată-o râvnește; dracu-învită Apoi, și nu-i dă loc de hodină, Iară el din ce-în ce să-întărâtă, Pănă ce-în urmă pofta l-învinge, Pănă de lucru străin s-atinge. Deci pentru că râvni el îndată Când văzu, nu este dracu de vină, Ci voia lui spre rău adâncată!... Pentru ce-omenirea nu-ș' alină Întia porneală, ci-ș' arată Plecătura-inimii vederată? Copila ce vede-întii pe-un june Frumos care drag inimii cade Rușește- ...
Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă
... Una stă la putere și se hrănește; alta așteaptă flămînzind în opoziție. Cînd cei hrăniți au devenit impotenți prin nutrire excesivă, iar cei flămînzi au ajuns
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
Ion Luca Caragiale - Notiţe risipite Notițe risipite de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Exigențe grele 2 Amatorul și artistul 3 Saloanele noastre 4 Solicitudine de stat 5 Ofensă gravă 6 Obligativitatea opiniilor Exigențe grele Sunt trei feluri de produceri intelectuale: unele mai presus, altele mai prejos de orice critică, iar altele la nivelul criticei. Se-nțelege că vorbim nu despre părerile pe cari un autor le emite. Acestea pot fi admisibile sau nu, onorabile sau detestabile, generoase sau infame, puțin importă; e vorba de felul cum ele sunt așternute, de puterea concepției și de înălțarea de spirit a autorului. Vecinic ideile și principiile lui Machiavelli vor fi denunțate de unii ca infame; cât lumea, însă, nu va-ndrăzni cineva să critice opera marelui om ca putere de concepție, ca operă de spirit. În felurite opuscule, în nenumărate cuvântări, mulți mărunței, curtizani ai naivității mulțimii, vor detesta principiile și părerile lui; nici prin gând, însă, nu va cuteza vreunul să-i aprețuiască sau să-i desprețuiască opera ca atare; iar acești curtizani, marii și mărunțeii doritori de a stăpâni, începând cu Frederic cel Mare și isprăvind cu cel din urmă agent electoral de mahala, nu vor ...