Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ALBII
Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 995 pentru ALBII.
Cincinat Pavelescu - Poema ochilor
... Cincinat Pavelescu Sunt ochi adânci ca un păcat Ce-ascund sub gene de-ntuneric Un vis, în negrul lor misteric, De-a pururi alb și nepătat. Sunt ochi cu ape de smarald, Verzi, limpezi, reci ca valul mării, Și poate-n ei un suflet cald Și-neacă tainele-ntristării ...
Cincinat Pavelescu - Reîntoarcerea (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Reîntoarcerea (Pavelescu) Reîntoarcerea de Cincinat Pavelescu Ai vrut să viu, și am revenit. Căsuța albă mă primește Zâmbind din pragu-i înflorit. Și lacul, care oglindește Un colț din cerul infinit, Mă recunoaște, deși chipul Mi-l văd în ape-mbătrânit! Uite, cireșii din livadă, Din umbra-n care stau pitiți, Ce blând s-apleacă să mă vadă! O, câte crăci le-am rupt cu zmeul, Cu câte pietre-n ei n-am dat, Dar toate toamnele trecute O primăvară le-a-ngropat! Și câinele de lângă vatră, Bătrân și el, m-a-ntâmpinat Neliniștit, dar nu mă latră. Pădurea, parcă de aramă În toamna care s-a lăsat, Pe glasul vântului mă cheamă. Ca niște păsări ostenite Se strâng un stol de amintiri, Și-un val de tainice simțiri În ochi o lacrimă-mi trimite... Podoaba florilor e moartă, Dar tot e veselă grădina Amurgu-și tremură lumina În frunza duzilor din poartă. Aici e bine. Simt că viața Mi-ar curge lină și cuminte; Aici e bine. Mă simt tânăr Naiv și bun ca mai-nainte. Da, tot mi-e scump aicea: casa, Grădina, câmpul și pădurea. Dar ce ...
Cincinat Pavelescu - Se roagă cartea...
Cincinat Pavelescu - Se roagă cartea... Se roagă cartea... de Cincinat Pavelescu Aruncați-mi o privire-ndurătoare! Biet volum, uitat de vreme și de lume, Fără scoarțe, fără titlu, fără nume... Sunt ruina unui secol care moare. Poate sunt o carte dulce și intimă, Unde jalea unui suflet se răsfrânge, Poezia dureroasă care plânge O iubire nențeleasă și sublimă? Am fost scrisă-n ceasuri albe de veghere, În genunchi lângă mormântul unei mame; Poate sunt dezlănțuirea unei drame Prinsă-n ritmul unui cântec de durere? Cine știe câte lacrimi de fecioară N-au sorbit aceste pagini altădată... Câte inimi n-a făcut oare să bată Versul meu ce plânge trist ca o vioară? Aruncați-mi o privire-ndurătoare, Cel puțin de-nduioșare la gândirea Că în mine îngropatu-și-a simțirea O ființă, o nălucă
Cincinat Pavelescu - Simbolul neantului
... beție mă omoară... Și părul tău e-ncolăcire De șerpi cu limbile-otrăvite, Tu ești adâncul ce înghite Virtute, geniu și simțire. Ascunde-ți trupul alb
Cincinat Pavelescu - Sonet (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Sonet (Pavelescu) Sonet de Cincinat Pavelescu În clipa-n care vocea ta slăbită Se mai lupta să zică: nu, eu mut, Zdrobindu-ți carnea albă, te-am avut, Statuie după soclu năruită! Dar o-ntristare-n inima-mi mâhnită Înalță un regret necunoscut: Mă doare tot ce-a fost și s-a trecut Și plâng pe năzuința mea-mplinită! Pe clipa rătăcirii noastre ceața Va coborî uitare, și, străini, Ne vom târî spre alte patimi viața. Vei trece-n seri de toamnă lângă altul, Cu suflet tulburat, cu ochi senini... Eternă-i doar iubirea, nu
Cincinat Pavelescu - Visez o iubire
... să-mi răsară Etern adorata virgină, Frumoasă ca noaptea de vară, Ca noaptea de vară senină. O văd dezlipindu-se sfântă Din zarea ce-n alb o-nfășoară, O simt cum spre mine, ușoară, Se-ndreaptă sub vraja ce cântă În ochii adânci de fecioară! Ea nu știe nici cine este ...
Cincinat Pavelescu - Vulturul (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Vulturul (Pavelescu) Vulturul de Cincinat Pavelescu Pe lângă râul ce se pierde în umbra sălciilor sure, Pe când amurgul întristează singurătatea din pădure, Se duce-alături o pereche de-namorați tăcuți și dragi Să-și piardă urma pe cărarea șerpuitoare de sub fagi. Ea, zâmbitoare și senină ca răsăritul blond de soare, Cu fruntea ca petala albă a unui crin abia în floare; El, melancolic ca amurgul, cu ochi adânci, de visător, Părea că urmărește-n treacăt al visurilor sale zbor. Dar nu ești fericit? răspunde! îi zice ea învăpăiată; Când vezi ce farmec împresoară iubirea noastr-adevărată, Și când citești în al meu suflet atâta dor nețărmurit, De ce nu lepezi întristarea ce fruntea-ți largă a cernit? O, fii mai vesel și alungă melancolia ta, stăpâne, Și-ngenuncheată înainte-ți, supusă, roabă voi rămâne! El o sărută, și cu mâna i-arat-un vultur ce din zare Venea plutind în zboru-i falnic cu-o maiestuoasă nepăsare. Și-i zice trist: Îl vezi, copilă, e cel mai mare împărat, Căci țării lui, dumnezeirea hotare strâmte nu i-a dat. El are-un cuib pe-un vârf de munte și- ...
Constantin Mille - Drept prolog
Constantin Mille - Drept prolog Drept prolog de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Oricine-ai fi, din rândul acelor ce-s în bine Ori paria al lumii strivit și-ades flămând, Bătrân cu barba albă sau tânăr ca și mine, Copilă tinerică cu ochii de lumine, Sau babă înălbită colțunul împletind, Oricine-ai fi tu, care răzleața ta privire Asupra astor rânduri acum ai aruncat, Gândește-te l´a lumii amară nălucire, Gândește-te la negrul din neagra omenire, La mic ca și la mare, la slab și la bogat, Că ai simțit în tine, ca mine, clocotind Și dor de răzbunare, și dor frumos și blând, Și nostalgii frumoase de dragoste și bine, Și visuri ideale, și visuri dulci, senine, Și focul de-a ucide tot răul pe pământ; Gândește-te că unor nu li-i destul o lume În care se´nvârtește tot omul ordinar, Că strâmt le este cercul prezentului barbar, Că lângă al iubirii sfințit și dulce nume E numele dreptății de-o mie de ori sfânt! Destul e pentru mine să văd a mea cântare Că a produs în piepturi un lung oftat de dor Și ...
Constantin Negruzzi - Idilie Idilie de Constantin Negruzzi (Satirii) Alcătuită de Constantin Negruzzi în 1824 Întru o dimineață a unii zile de vară când de abia începusă auritile zori a să răvărsa pe orizonul cel ca porfira și când roua dimineții răcorĂ© atmosfera ce aprinsă de arsițile soarelui, când toate pasărelile împreunĂ¡ frumoasăli lor glasuri spre a alcătui o armonie dulce de cântări spre lauda zâditoriului și când florile aceli de multe feliuri aducĂ© un miros plăcut, unde voi mai afla un așa frumos loc? (zice un satir cari duce în latile lui spate un mari burduf plin de must și suptsuoară o cupă și un bucium), unde un așa loc! (adaogĂ© el, căutând împregiurul lui) aice, iarbă verdi, aice răcoritoare umbră supt acești mari stejari, și ce aer minunat! De pe costișa aceasta privăsc cu dulceață pe vali oile pășunând în sunetul fluierului păstoresc. Iată și izvor cu o apă mai limpide și mai curată decât cristalul, aice am și acest rădiu prin cari razile soarelui nu pot răzbate, of! Aice voi șâdĂ©. Zâcând aceste cuvinte, au pus gios burdufu și poamile ci le culesăsă, după aceea turnând, be must, binecuvântând ...
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht Vergiss-Mein-Nicht de Constantin Negruzzi Viața este în trecut și în viitor: dorință și căință, în cea întâi jumătate a vieții omul încă nu trăiește și apoi începe a muri. Conștiința ticăloșiei noastre ne depărtează pururea cu privirea înainte sau înapoi; fericirea o vedem tot dincolo de orizonul nostru. Cu ce nătângie ne ținem de cele mai mici suvenire! Ce înrâurire au asupra noastră o melodie nesimțitoare poate pentru toți, o privire a cerului, vederea sau mirosul unor floricele pe care alții le calc în picioare cu nebăgarea de seamă. Așadar, mă veți ierta că vorbesc cu complacere de Vergiss-mein-nicht, floricică cu petalele de un albastru deschis, cu frunzele verde închis, pe care svițerii o numesc iarba mărgăritarului, care crește pe malul râurilor și a lacurilor, avându-și pururea picioarele scăldate în apă. Dar pentru poetul făr amor, pentru acel a cărui suflet a fost sfărâmat de chinurile unui amor viclean, aurul e numai aur, metal ca și ferul și plugul. Lauda nu este decât o groasă tămâie ce amețește capul; cununele de flori sunt cununi de spini care ...
Constantin Stamati - Dorul de patrie
Constantin Stamati - Dorul de patrie Dorul de patrie de Constantin Stamati Dedicat României Am fost și eu român, Dar m-am făcut păgân, Căci tânăr fiind, Bietul meu pământ, De tătari călcat, Ei sclav m-au luat. . . . . . . . De-acum numai moartea Să mă scape poate Din păgânătate. Doina veche a unui prizonier la tătari1 Bunului patriot și fumul țării sale i se pare dulce și mirositor...2 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Când aș fi o frunzișoară Ca de zefir aripioară, Care căzând în izvor Plutește pe el ușor, Eu m-aș smulge cu grăbire Din crenguța unde sunt, Aș sări cu mulțumire În pârăuț sau în vânt; Sau aș zbura pân-departe, Peste păduri neumblate, Sau aș zbura peste râpi, Ca pasăre cu aripi, Peste stânci de cremeni oable, Peste răsfățatul lac, În care ca plete albe Rădăcini de copaci zac, Peste dumbrava cerboaicei, Peste bârlogul ursoaicei, Peste-ăuîn codru de stejari Ce stau chiar niște străjari, Peste râpi întunecoase, Lăcaș aprigului hoț, A căruia frunte arsă Și a lui ucigaș glonț N-ar putea să mă-ngrozească, N-ar putea să mă ...