Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ASCULTAT
Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 920 pentru ASCULTAT.
Grigore Alexandrescu - Prieteșugul și amorul
Grigore Alexandrescu - Prieteşugul şi amorul Prieteșugul și amorul de Grigore Alexandrescu Emiliei Zici c-ai vrea prietenește Să iubești, să fii iubită; Zici c-amorul te-ngrozește, Că e patimă cumplită; Zici că este trecătoare Flacăra-i cea arzătoare! Și ce nu e trecător? După vara cea bogată Vine iarna-ntărâtată, Bate vânt îngrozitor. Trandafirul din grădină, Înflorit de dimineață, Zace veșted pe tulpină, După ziua de viață. Dar căci iarna și durerea Sunt condiția vieții, Trebuie să las plăcerea, Bunurile tinereții? Căci zâmbirea-ți grațioasă Vremea o să ți-o răpească, Trebuie, cât ești frumoasă, Nimeni să nu te iubească? Așa cum miroși o floare, Care trece, care moare, Care mâine n-o găsești? Primăvara,-a ei zâmbire, De ce-nvie-a ta simțire, Iarna nu ți-o-nchipuiești? O, ascultă-mă, dorită, Scumpă, dragă Emilie! O zi bună, fericită, E o parte din vecie. Vezi, plăcerile ușoare, Împrejurul tău unite, Dănțuiesc fără-ncetare, De amor povățuite: Te-mpresor cu mulțumire, Fiecare ți se-nchină, Și amorul cu mâhnire Te privește și suspină. Dă-le, dă-le ascultare; Pentru tine adunate, Poezii și proză Sub colore de mirare, Vor ști lumea să-ți arate. ...
Grigore Alexandrescu - Privighetoarea în colivie
Grigore Alexandrescu - Privighetoarea în colivie Privighetoarea în colivie de Grigore Alexandrescu O cântăreață privighetoare, De mică prinsă, stă la închisoare, Și colivia i-era locaș. Vreme la mijloc multă trecuse, Dar ea să uite tot nu putuse De unde-a luat-o omul vrăjmaș. Nencetat tristă gândea cu jale L-a tinereții veselă vale, L-acele crânguri, l-acel izvor, Unde l-a nopții lină tăcere Ea a vieții cânta plăcere, Razele zilei, dulcele-amor. La câte păsări sunt zburătoare, Sloboda viață e lucru mare; Natura este patria lor. Așa și mica pasărea noastră, Care de minte era cam proastă, Căta mijloace să scape-n zbor. Astă dorință e lăudată, Când e-ntărită pe judecată Și când folosul e prevăzut; Dar ea uitase că mai-nainte O-nștiințase un pui cuminte Că vrând să zboare mulți au căzut. Ea n-avea aripi. Fără mijloace, O păsărică ce poate face, Decât supusă soartei a fi, Sau să aștepte până să-i crească Smulsele aripi, și să găsească Noi miloace de a fugi? Astfel pe dânsa o sfătuiește O rândunică ce o iubește Și care gândul ei îl știa. ...
Grigore Alexandrescu - Privighetoarea și măgarul
Grigore Alexandrescu - Privighetoarea şi măgarul Privighitoarea și măgarul de Grigore Alexandrescu Nenorocita privighitoare Cînta-n pădure a ei durere, Natura-ntreagă da ascultare, Tot împrejuru-i era tăcere. Alții în locu-mi ar descri poate Acele tonuri neimitate, Glasul acela-nmlădiitor, Ce c-o-ntorsură lină, ușoară, Treptat se urcă și se coboară, Plin de simțire, plin de amor. Eu vă spui numai că despărțirea Și suvenire pline de jale, Că nedreptatea, nelegiuirea Era sujetul cîntării sale. Un măgar mare ce-o ascultase, Și ca un aspru judecător Capul pleoștise, sau rîdicase Cîte-o ureche,-n semn de favor, Ieși-nainte să-i dea povață, Și c-o neroadă încredințare: „Am fost — îi zise — aci de față, Dar, zău, nu-mi place a ta cîntare. Cu toate-acestea, am nădejdi bune, De nu îți pare lucru prea greu, La niște reguli a te supune, Luînd de pildă cîntecul meu.“ Atunci începe cu bucurie Un cîntec jalnic și necioplit, Încît de aspra lui armonie Toată pădurea s-a îngrozit. Privighitoarea, fără sfială, Zise: „Povața e în zadar; Căci d-aș urma-o, nu e-ndoială Că ...
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea şoarecilor sau moartea lui Sion Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion de Grigore Alexandrescu Pe Dealul Mitropoliei, În Arhiva României, Unde statul grămădește Tot ce nu-i mai trebuiește, Unde s-află aruncate Secături nenumărate, Hârtii, condici osândite, Judecăți nenorocite, Are cuiburi din vechime Numeroasă șoricime, Seminție roditoare Și de literi rozătoare; Șeful ei, un ghiscan mare, În dosare locuiește, Nume de Rozon el are Și pe polițe domnește: El e strănepot de frate Lui Raton, care odată Trăia de zgomot departe, Într-o cameră privată. Într-o zi  nu, era seară  Dup-a lui Rozon poruncă, Șoarecii toți s-adunară Și într-o tăcere-adâncă Aste vorbe ascultară: "De când sub aceste bolte ne aflăm adăpostiți, Fraților! voi știți prea bine cât am fost de fericiți; Șeful de azi al Arhivei, om de pace iubitor, Ne-a fost chiar ca un părinte, un zelos ocrotitor. Nimeni din voi nu se plânge că din cuib a fost gonit, Sau că într-aceste ziduri vreo pisică a-ntâlnit. Sau că n-a putut să roază de frica vrunui dușman Pergamentele antice, condicile de divan; Soarta ...
Grigore Alexandrescu - Rugăciunea
Grigore Alexandrescu - Rugăciunea Rugăciunea de Grigore Alexandrescu Al totului părinte, tu, a cărui voință La lumi nenființate ai dăruit ființă, Stăpâne creator! Putere fără margini, izvor de veșnicie, Al căruia sfânt nume pământul nu îl știe, Nici omul muritor! Dacă la cer s-aude glasul făpturii tale, Fă ca întotdeauna pe a virtuții cale Să merg nestrămutat. Când soarta mă apasă, cum și când îmi zâmbește, Când veselă m-ajută, când aspră mă gonește, Sa pot fi neschimbat. Mândria-n fericire să nu mă stăpânească, Mâhnirea în restriște să nu mă umilească, Dreptatea să o știu. Conștiința să-mi fie cereasca ta povață, Prin ea tu mă-ndreptează, și când greșesc mă-nvață Cum trebuie să fiu. Fă să doresc de obște al omenirii bine, Să mă cunosc pe însumi, și altul decât tine Sa nu am Dumnezeu. La oameni adevărul să-l spui fără sfială, De cel ce rău îmi face, de cela ce mă-nșeală Să nu îmi răzbun eu. Și fă ca totdeauna al meu suflet să vază Lumina așteptată, a nemuririi rază, Dincolo de mormânt, Acolo unde viața cea veșnică zâmbește Sărmanului acela ce-n viață pătimește, Gonit pe- ...
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului
... cum ești Singură porți povara măririi românești, Târgoviște căzută! poetul întristat Colore variate în sânu-ți a aflat, Războinicul modeluri; și, dac-am asculta Ceea ce în favoru-ți reclamă slava ta, A vitejilor umbră d-am ști să o cinstim, Vrednici de libertate noi am putea ...
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia Umbra lui Mircea - La Cozia de Grigore Alexandrescu Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate: Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei; un mormînt se desvălește, O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc… Iese… vine către țărmuri… stă… în preajma ei privește… Rîul înapoi se trage… munții vîrful își clătesc. Ascultați!… marea fantomă face semn… dă o poruncă… Oștiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez… Glasul ei se-ntinde, crește, repetat din stîncă-n stîncă, Transilvania l-aude, ungurii se înarmez. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute, Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit? Este el, cum îl arată sabia lui și armura, Cavaler de ai credinței, sau al Tibrului stăpîn, Traian, ...
Grigore Alexandrescu - Unirea Principatelor
Grigore Alexandrescu - Unirea Principatelor Unirea principatelor de Grigore Alexandrescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 Note I Pe antice monumente am văzut ades sculptate Acvila ce poartă crucea, zimbrul țării-nvecinate, Sub o mână, o coroană, întrunite figurând; Și în vechea capitală, o măreață mănăstire, [1] După lupte sângeroase monument de înfrățire, De-al Moldovei domn clădită, stă trecutul atestând. II Ce spun aste suvenire? ele-arată că-altădată, Înainte-acelor lupte, în vechimea depărtată, Fii ai Romei cei eterne, acești popoli au fost frați; C-ale lor restriști cumplite au izvor în despărțire, Că la răul ce-i apasă nu pot s-afle lecuire, Decât numai în unirea către care sunt chemați. III Căci de urile interne mult a profitat străinul; Căci în suflete și-n inimi el a infiltrat veninul, Ce corumpe, ce îneacă tot instinctul generos; Căci slăbiți prin moliciune, umiliți prin apăsare, În furtune și în intrigi balotați fără-ncetare, Am uitat noi vechea cale și trecutul glorios. IV Astăzi nu ni se cer lupte, sacrificiuri de sânge, Virtuți mari de altădată; astăzi ținta vom ajunge Prin credință în ...
Haralamb G. Lecca - Dona Clara
Haralamb G. Lecca - Dona Clara Dona Clara de Haralamb G. Lecca Spun poveștile că-n țara, Țara-n care primăvara, Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid Cum că la Valladolid Un paez înnebunise numai pentru că privise O brunetă… Dona Clara Sărea zidul singur el, În grădină la castel, Și-atingînd ușor guitara Ca vrăjitul Apolon prins cu lira-ntre naiade, el în ritm de serenade O chema pe Dona Clara „Vino… Vino să fugim din țara Țara-n care primăvara, Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid… Vino… Vino din Valladolid unde poate-o vrea norocul să m-asculte, Dona Clara…â€� Spun poveștile că-n țara, Țara-n care primăvara, Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid Spun că la Valladolid Amorez un don amarnic a cîntat un an zadarnic… Era surdă Dona
Heinrich Heine - Socoata vremii...
... ornic, — cine l-a născocit? Răspunde ! A fost un singuratec, un suflet trist, pustiu... În nopțile de iarnă sta și-asculta, tîrziu, Cum șoarecii se mișcă prin umbră de unghere, Și cariul ritmic toacă în tainica tăcere... Dar sărutarea, cine mi-a născocit-o ...
Heinrich Heine - Vedenia Vedenia de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901. M-a desfătat un vis frumos Și negrăit de fioros : Mi-e încă mintea tulburată Și-mi bate inima speriată... Mă pomenesc într-o grădină Fantastică, de farmec plină, Cu multe flori în multe fețe, Neasemănate-n frumusețe... Îmi ciripesc atîtea neamuri De paseri mici, săltînd pe ramuri; Măreț se-ngînă zorile, Stropind cu aur florile. Mă-mbată mîndre buruiene, Adie vînturile-alene... Umblam și nu știam anume De-s pe pămînt ori pe-altă lume. La mijloc sta o minunată Fîntînă-n marmură curată ; Alăturea, o fată dalbă Clătea mereu o pînză albă... Obraji duioși ; în ochi — un rai ; Un chip de sfînt cu păr bălai ; Și nu știu cum, dar mi-a păru' Străin, și-atît de cunoscut ! Frumoasa mea da zor, da zor Și tot cînta fermecător : — Curgi, apă, curgi frumos și lin, Și spală pînza mea de in ! Spre dînsa pașii-mi abătui Și-ntreb : — O, n-ai putea să-mi spui, Minune de copilă dalbă, Pe seama cui speli pînza albă ?... Ea ...