Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru COPILI
Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 744 pentru COPILI.
Vasile Alecsandri - Cântecul răzeșului
Vasile Alecsandri - Cântecul răzeşului Frunză verde de cireș, Lung e drumul pân' la Ieși, Lung e drumul și bătut Din Siret și pân-în Prut! Nu-i bătut de car cu boi, Ci-i bătut tot de nevoi Și de păcatele mele Cele multe, cele grele! Ard-o focul răzeșie! [1] Eu chiteam că-i boierie, Și-i numai o sărăcie! Pentru-o palmă de pământ Zilele mi-am dat în vânt. Ani întregi m-am judecat Și nimic n-am câștigat! Eu umblam la judecată, Copiii plângeau pe vatră, Nevasta-mi zăcea lăsată. Dare-ar Domnul Dumnezeu Să fie pe gândul meu! Lăsa-m-oi de răzeșie Să apuc în haiducie Ca să-mi fac sfânta dreptate Cu cea ghioagă de pe spate, Să-mi aleg judecători Cei stejari nestrâmbători! ↑ Nenorocita clasă a răzeșilor, printre care se găsesc coborâtorii celor mai mari familii din vechime, a avut mult a suferi, sub domnia lui Mihail Sturdza, de răpirea boierilor vecini cu moșiile lor. Mulți din acei mici proprietari au preferat a se desface de pământurile lor și a deveni clăcași pentru ca să scape de
Vasile Alecsandri - Doina haiducească 3
... Vasile Alecsandri - Doina haiducească 3 Mândră mămucă-am avut, Frumos copil a făcut, S-a-nfășat cu flori de munte Ca s-jung viteaz de frunte, Gura toți să mi-o asculte ...
Vasile Alecsandri - Groza Groza de Vasile Alecsandri Galben ca făclia de galbenă ceară Ce-aproape-i ardea, Pe-o scândură veche, aruncat afară, De somnul cel vecinic Groz-acum zăcea; Iar după el nime, nime nu plângea! Poporu-mprejuru-i trist, cu-nfiorare, La el se uita. Unii făceau cruce; alții, de mirare, Cu mâna la gură capul clătina Și-ncet, lângă dânsul, își șopteau așa: El să fie Groza cel vestit în țară Și-n sânge-ncruntat! El să fie Groza, cel ce ca o fiară, Fără nici o grijă de negrul păcat, A stins zile multe și lege-a călcat! Un moșneag atunce, cu o barbă lungă, La Groza mergând, Scoase doi bani netezi din vechea sa pungă, Lângă mort îi puse, mâna-i sărutând, Mai făcu o cruce și zise plângând: Oameni buni! an iarnă bordeiu-mi arsese, Și pe-un ger cumplit Nevasta-mi cu pruncii pe câmp rămăsese. N-aveam nici de hrană, nici țol de-nvelit, Și nici o putere!... eram prăpădit! Nu așteptam altă din mila cerească Decât a muri, Când creștinul ista, Domnu-l odihnească! Pe-un cal alb ca iarna în deal se ivi ...
Vasile Alecsandri - Hora Ardealului
... inimă română, Să-nvârtim hora frăției Pe pământul României! Au sosit ziua dreptății! Ziua sfânt-a libertății! Tot creștinu-nveselește, România-ntinerește! Ardelean, copil de munte! Ian rădică-acum cea frunte Și te-nsuflă de mândrie, Că-mi ești fiu de Românie! Ardeleni! lumea ne vede! România-n noi ...
Vasile Alecsandri - Inelul și năframa
Vasile Alecsandri - Inelul şi năframa I Fost-au, fost un crăișor Tinerel, mândru fecior Cum e bradul codrilor Sus, pe vârful munților. De soție și-a luat O copilă din cel sat, Copiliță româncuță, Toți vecinilor drăguță: Cu chip dulce luminos, Cu trup gingaș mlădios Cum e floarea câmpului În lumina soarelui. Iată lui că i-a sosit Carte mare de pornit La tabără de ieșit. El în suflet s-a mâhnit Și din gură a grăit: ,,Draga mea, sufletul meu, Ține tu inelul meu, Pune-l în degetul tău. Când inelu-a rugini Să știi, dragă, c-oi muri! [1] ,,De mă lași plângând acasă, Na-ți năframa de matasă Pe margini cu aur trasă. Aurul când s-a topi, Să știi, frate, c-oi muri!" II El pe cal a-ncălecat Și pe drum a apucat. Mers-a el pân' la un loc Ș-a aprins un mare foc În mijlocul codrului, La fântâna corbului. Mâna-n sân el și-o băga, La năframă se uita... Inima-i se despica! ,,Dragii mei, ostașii mei, Puișori viteji de ...
Vasile Alecsandri - Legenda lăcrimioarei
Vasile Alecsandri - Legenda lăcrimioarei Legenda lăcrimioarei de Vasile Alecsandri I În rai nici o minune plăcută nu lipsea. Văzduhul lin, răcoare, a crini mirosea, Căci albele potire în veci tot înflorite Scoteau din a lor sânuri arome nesfârșite. Lumina era moale și-ndemnătoare șopții. Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopții. Prin arbori cântau păsări, prin aer zburau îngeri, Și nu găseau răsunet în el a lumii plângeri; Căci scris era pe ceruri, pe frunze și pe unde: Nici umbra de durere aice nu pătrunde. Pe maluri verzi, frumoase, de râuri limpezite, Stau sufletele blânde, iubinde, fericite, Gustând în liniștire cerească veselie Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie. Dulce-adăpost de pace, grădină-ncântătoare... Avea orice minune, dar îi lipsea o floare. II Și iată că sosește un oaspe de pe lume, Un suflet alb și tânăr pe-un nor de dulci parfume; Iar sufletele toate îi ies lui înainte, Primindu-l cu zâmbire, cu gingașe cuvinte, Și-i zic: În raiul nostru bine-ai sosit, copile! Curând plecași din viață! Nu plângi a tale zile? Nu, căci am dat o clipă de viață trecătoare Pe alta mai ferice ...
Vasile Alecsandri - Mândra din Muncel
Vasile Alecsandri - Mândra din Muncel Colo jos, pe lângă Tisă, Merge mândra cam descinsă Prin ierbuța până-n brâu, Și ține murgul de frâu, Murg voinic și pintenog Care paște busuioc. Ea se primblă-n poieniță Și tot zice din guriță: ,,Busuiocul l-aș privi, [1] Mă tem că m-oi zăbovi, Dar l-oi smulge și m-oi duce Până dincolo de cruce, La marginea codrului, La stăpânul murgului, Tot pe culmea din Muncel, La haiducul voinicel. Cine-a vrea ca să mă ieie Meargă-acasă să mă ceie, Meargă-acasă la părinți Cu inima lui în dinți; Iar pe când el mă va cere, Tu, murguțule,-n putere, Du-mă iute ca un zmeu, Du-mă la stăpânul tău". Mândra calu-ncăleca, Spre Muncel vesel pleca, Noapte-n drum o apuca. Ea mergea, calea-și pierdea Și-ntr-un râu adânc cădea, Vai de mândra! vai de ea! Sufletu-i zburând zicea: ,,Sărmanul copilul meu! Cum rămâne singurel, Fără pic de mângâiere, Fără mamă cu durere!" [1] Fetele românce au obicei de a-și pune în păr și în sân snopi de busuioc. Ele cred că această plantă are o putere fermecătoare ce ...
Vasile Alecsandri - Moș bătrân
... ghiuj bătrân, Nu-ți dau nici un măr din sân. Chiar degeaba ți l-aș da, Ca nu ai cu ce-l mușca, Nici ești copil mititel Ca să mi te joci cu el". ,,Tu n-ai minte, fata mea! Ochii vad, inima vrea. Copilu-i copilăros, El arunca mărul jos ...
Vasile Alecsandri - Nevasta care iubește
Vasile Alecsandri - Nevasta care iubeşte Nevasta care iubește Spală noaptea și cârpește Și ziua se primenește Of, of, of și hop, hop, hop, Of, ce foc și ce potop! La horă dacă se prinde Inima ei se aprinde, Și dansul mereu întinde. Of, of, of, și hop, hop, hop, Of, ce foc și ce potop! Sare, pasurile-ndeasă. Plâng copiii, ei nu-i pasă Nici de casă, nici de masă. Of, of, of, și hop, hop, hop, Of, ce foc și ce potop! Iar bărbatul ei, săracul, Cară la moară cu sacul, Pe-amândoi lua-i-ar dracul! Of, of, of, și hop, hop, hop, Of, ce foc și ce
Vasile Alecsandri - Nevasta harnică
... mare, Seceră orz de prânzare, Și-l usucă-ntr-o căldare. Of, of, of și aoleu, Arde suflețelul meu! Până un copil să sugă, Se azvârle ca vârlugă Și râșnește tot în fugă. Of, of, of și aoleu, Arde suflețelul meu! Într-o ...
Vasile Alecsandri - Paştele Paștele de Vasile Alecsandri De Paști în satul vesel căsuțele-nălbite Lucesc sub a lor malduri de trestii aurite Pe care cocostârcii, înfipți într-un picior, Dau gâtul peste aripi, tocând din ciocul lor. Un scrânciob mai la vale pe lângă el adună Flăcăi și fete mândre ce râd cu voie bună; Și-n sunet de vioare, de cobze și de nai Se-ntoarce hora lină, călcând pe verde plai. Bătrâni cu fețe stinse, români cu fețe dalbe, Românce cu ochi negri și cu ștergare albe Pe iarba răsărită fac praznic la un loc, Iar pe-mprejur copiii se prind la luptă-n joc. Și scrânciobul se-ntoarce, purtând în legănare Părechi îmbrățișate cu dulce înfocare, Ochiri scânteietoare și gingașe zâmbiri Ce viu răspând în aer electrice