Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FETEI

 Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 713 pentru FETEI.

Ion Luca Caragiale - Broaște... destule

Ion Luca Caragiale - Broaşte... destule Broaște... destule de Ion Luca Caragiale Nuvelă pesimistă Leonică era pe atunci șeful registraturii într-un minister. El era un băiat a cărui vârstă nu se putea ghici ușor: o mutră, căreia uneori i-ai fi putut da vreo patruzeci de ani trecuți; alteori nu ți-ar fi venit să crezi că merge pe al treizecelea — aceasta mai ales când ieșea fresco din frizăria unde, de când intrase în slujbă, era abonat: trei sfanți la început, apoi, de la introducerea sistemului nou monetar, patru franci pe lună, pentru: tuns la o lună o dată, frizat la zile mari și ras de două ori pe săptămână, miercurea și sâmbăta. Părul lui nu era nici negru, nici galben, nici castaniu; fața nici oacheșe, nici bălană, nici smeadă; ochii nici negri, nici verzi, nici căprii. Nu era nici cârn, nici năsos și urechile le-avea potrivite. Nu era nici mare, nici mic, nici gras, nici slab, nici-nalt, nici bondoc, nici subțire, nici gros. Afară de astea, nu era nici bun, nici rău, nici moale, nici iute, nici deștept, nici prost. Cu un cuvânt o ființă nici prea-prea, nici foarte-foarte. Gusturile lui ...

 

Ion Luca Caragiale - Cadou...

Ion Luca Caragiale - Cadou... Cadou... de Ion Luca Caragiale „Iubite amice, Astă-seară, avem pom de Crăciun. Ne-ai promis că vii să prânzești cu noi. Te rog, nu uita. Te aștept până la șapte fără un sfert la berărie, ca să mergem împreună. În tot cazul, daca nu ne-ntâlnim, vino direct la noi; dar vino negreșit; se supără Acrivița. Stasache â€� Acrivița este soția lui nenea Stasache. La oamenii aceștia se petrece bine; mă duc să-ntâlnesc pe amicul meu la locul arătat. Sunt șapte fără un sfert, și omul meu lipsește; dar n-aștept mult, și iată-l. — Gândeam că nu vii, îmi zice el. — Se putea, nene Stasache, să supăr pe cocoana Acrivița? — Bine ai făcut, că ș-așa e destul de supărată. — De ce? — Închipuiește-ți? monșer, că acum câteva zile nenea Andrei senatorul (știi cât ține el la familia noastră!) vine, ca după obicei, la noi și zice: „Eu, mă înțelegi, s-a închis Senatul și se duc toți p-acasă, și n-am să fiu de Crăciun cu voi, si m-am gândit să v-aduc la fiștecare câte ceva ca cadou"... și ...

 

Ion Luca Caragiale - Corespondența sentimentală

... plecatu. Alaltăieri m-am intălnitu cuservanta D-tale, comunicăndu-mi că eu să iubescu o altă ființă (pe Eleonora), multu v-ați inșelatu, că sărmana fată nici n-a depasatu cu mine in trăsură cu muma sa pe strada D-tale, dupe cum mi-a declaratu ...

 

Ion Luca Caragiale - Ion Prostul

... greu și el Ion ajunse vistavoi, Noroc! la domnul Colonel. Băiat voinic, făcea de toate: Era rândaș, spălătoreasă, Și vizitiu și bucătar, Și sofragiu și fată-n casă. Ion putea fi orișice, Mă rog, și doică-ar fi putut; Dar moașa casii l-a aflat Că are laptele bătut ...

 

Ion Luca Caragiale - Mitică

... Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare. El, de exemplu, inventează pe negândite vorbe ca: "Cea mai frumoasă fată din lume nu poate da decît ce are!" sau: "Viața este un vis, moartea o deșteptare!" ori: "Ei! madam Popescu, nu există roză fără spini ...

 

Ion Luca Caragiale - Moartă!...

Ion Luca Caragiale - Moartă!... Moartă!... de Ion Luca Caragiale Baladă Danga-langa, sună clopot... O îngroapă pe-o regină Dintr-o nobilă tulpină... Cine vine iute-n tropot? Danga-langa, sună clopot. La sicriuel se așează: “O! mai zi-mi o vorbă numa! Ah viața e ca spuma Ce o clip-abia durează...â€� La sicriuel se așează. Ea...stă, mută, nemișcată... El... oplânge scrâșnitor... E pierdut nebunu-amor! Ochii ei la el nu cată... Eastă mută nemișcată. În castelul cel cernit, Plâng și zidurile mute, Se bocesc pietre tăcute... E un plânset nesfârșit În castelul cel cernit. Picură din ceară picuri... Plâng și jalnicele torțe, Ele istovit de forțe... Zile! nopți! timp! ce nimicuri! Picură din ceară picuri! “O! te-ndură, Doamne sfinte! ... Poate-n lume să trăiască Un viermuș clocit în iască. Și ea nu?... crude părinte! O! te-ndură, Doamne sfinte!â€� Un episcop psalmodie Lângă capul junei fete Adornat în blonde plete... Ah! ce crudă parodie! Un episcop psalmodie... “Ah! te blestem, provedință! Doamne! crud îngrozitor!... Mi-ai răpit al meu amor... Mi-ai distrus a mea credință: Ah! te blestem, provedință! Stinsă-i scumpa ei viață Și nimic n- ...

 

Ion Luca Caragiale - Slăbiciune

... infamie. Și pe urmă, e înamorat de o jună modistă foarte frumușică, pe care e vorba să o ia în căsătorie. Și ea e o fată foarte cumsecade și meșteră. Are o mică economie și o s-o mai ajute și o mătușă ca să deschiză un magazin de mode... O ...

 

Iordache Golescu - Cântare dă tânguire la sfârșitul vieții

... vaiu mie! fătul mieu!     frate! soro! tatal mieu!     A mea maică cea prea dulce!     (O, ce dureri mi-aduce!),     A mea fată prea iubită,     dă la țâțe-m dăspărțită,     Cum te duci! șî und'te duci!     cu ce grabă te șî duci!     Amar! amar! amar! mie!     or ...

 

Iuliu Cezar Săvescu - Regina visurilor mab

Iuliu Cezar Săvescu - Regina visurilor mab Regina visurilor mab de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție     Regina visurilor Mab     Mai mare nu e ca rubinul     De la turbanul de Nabab,     Și e ușoară ca suspinul.     Căruța ei, cum unii zic,     E jumătate de alună,     Și caii praful cel mai mic,     Și hățuri razele de lună.     Un arțăgos și gros muscoi,     Într-o livrea catifelată,     Conduce mândrul ei convoi.     Regina șade răsturnată.     Și fie ploaie, fie vânt,     Picior peste picior se duce,     Ca fulgul cade la pământ,     Și vise-n foi de nuc aduce.     Iar când s-aude-un bâzâit     Ca de lăcustă sau albină,     Atunci se știe c-a sosit     La poartă-a viselor regină.     Ea colțul fustii-și pune-n brâu,     Să nu o calce în picioare,     În mână ia un spic de grâu     Și cu un gest de vrăjitoare:     Fecioarei se arată în vis     Ca un flăcău frumos și dulce     Și-n inimă îi lasă scris     La el cu gândul să se culce.     Flăcăului îi zice: “vezi,     Cutare după tine plângeâ€�,     Și-n somnu-i pătimaș îl vezi     Cum perina în brațe strânge.     Și soacrelor le zice iar,     Că sunt bătute ...

 

Mihai Costăchescu - Cântecul mioarei

... ciute, la lână țigăi, la coadă pârnăi. Mioară, mioară, tu-mi fii sorioară, să-i spui c-am plecat și m-am însurat c-o fată de crai, tot de peste plai… Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai mult plânge maica, mai cu foc mândra… — Măi ...

 

Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei

Mihai Eminescu - În căutarea Şeherazadei În căutarea Șeherazadei de Mihai Eminescu În mări de nord, în hale lungi și sure M-am coborât și am ciocnit cu zeii, Atârnând arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete, În poale-am scuturat piatra cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am dus ­ ea plâns-a. Mi-a deschis marea porțile-i albastre Și Nordul frig durerea-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud ­ und-insule ca glastre Gigantici se ridic din sfânta mare, C-oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pân-am pierdut pământu-n depărtare, De unde-albastre scândure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah, ce văd? E ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>