Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MARI
Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 2243 pentru MARI.
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale) Amintiri literare: Ion Luca Caragiale de Cincinat Pavelescu Maestrul Iancu Caragiale a fost figura cea mai proeminentă a literaturii noastre dinainte de război. Azi cărțile lui sunt în toate mâinile și reputația marelui umorist, dramaturg și neîndurat tălmăcilor al numeroaselor noastre imperfecții fizice și sociale, a intrat de mult în conștiința publică. Dar dacă cititorii răspândiți în toate colțurile României mari pot să-i admire perfecția matematică a stilului, verva scânteietoare și finețea observației de o ironie uneori amară, sunt foarte puțini aceia care l-au cunoscut personal și au putut să-i prețuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, și acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depășit de imensitatea personalității sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că și-a trăit viața mai mult decât și-a scris-o. Cred că adevărata operă a lui Caragiale s-a irosit în conversațiile lui zilnice și în discuțiile cu prietenii, unde își ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenţionismul şi tezismul în artă Tendenționismul și tezismul în artă [1] de Constantin Dobrogeanu-Gherea Mărturisesc, îmi pare bine și îmi pare rău totodată de prilejul ce mi-a dat dl Roman, să vorbesc despre mine însumi. Îmi pare rău, pentru că voi fi nevoit să vorbesc despre persoana mea, lucru ce aș fi dorit să nu fac, îmi pare însă bine, pentru că astfel voi putea desluși unele puncte din articolele mele. Și acuma trec la chestie. Dl Roman zice că nu se unește în totul cu mine în privința artei, însă e foarte departe de a lămuri în ce și cum; e așa de puțin deslușit, încât mărturisesc că n-am putut pricepe în totul ce vrea să spună d-sa. Chiar la începutul broșurii, d-sa arată deosebirea între noi astfel: ,, D-sa (adică eu) pune ideea socială pe planul întâi, iar arta pe al doilea. Aice ne deosebim... Literatura însă, și în special poezia, după părerea noastră, trebuie să rămâie în primul loc economiști poeți, ca și poeți economiști. Ce înțelege oare prin aceste fraze? Să fi înțelegând că e rău a scrie în versuri un ...
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... ultimi purtători de facle ce s-ar căuta prin întunerec, ultimele raze ce mai stăruiau ici-colo pe frontoane muriră, fantasticul oraș se surpă în mare, și albastrul ochilor ce le răsfrîngea toate acestea se făcu negru ca și noaptea de afară... Tîrziu, raza unui luceafăr se aprinse în ei, și ...
... are însă toate plăsmuirile și senzațiile cunoscute. Poezia pe lângă că dezvoltă idei, ca și celelalte arte, dar conține chiar idei. Entuziasm în cel mai mare grad îl produce muzica și poezia. Muzica deșteaptă mai cu greu decât celelalte arte ,,idei senzuale". 2. Un stil umflat, lipsit de idei, e ca ... poate ajunge deodată. Tinzi către ea, încercând, dibuind, făcând preludii, exercitându-te. 10. A face numai ceea ce cu adevărat poți este o mare virtute artistică, deoarece în artă se pare că ar fi ,,posibil și imposibilul", -- dovadă atâtea opere literare în care autorii vorbesc de lucruri pe care ...
Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX
... și biciclist. El mânuiește cu aceeași dexteritate versul și proza; el înțelege cu o egală siguranță, niciodată dezmințită, toate ramurile de artă - tot ce e mare, bun, adevarat și frumos! Frumosul! a! frumosul! Frumosul nu e decât marele, bunul și adevărul în mișcare, precum zicea favoritul elev al vicrimei ... de cucută, divinul Platone. Care român nu a publicat ceva? Cine n-a criticat tot? Cine e acela dintre noi — mare, mic, tânăr, bătrân, bărbat, femeie, de ambe sexe — care, fără să aibă nici o daraveră cu preoții Temidei legate la ochi, n-a ... Patria și Poporul, deși șovăind uneori, pe cărările abrupte ale Parnasului, către precipițiul de trei ori mortal al pesimismului; întrebuințând pentru scopul ei frumos și mare, cu aceeași dezinvoltură, de la genul cel mai badin până la grava odă, până la balada istorică și epopeea eroică, toate acestea apucate cu o ...
Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor
... un dreptunghi de lemn de nuc lustruit, dar cari cu orice ocazie se puteau desface și întoarce astfel încât reprezentau un patrat îndoit, așa de mare ca dreptunghiul, îmbrăcat în postav verde. N-am nevoie să adaog că-n săltare găseai orișicând cărți și cridă. Am vrea să-i dăm a ... paradă, căci într-acelea l-ar fi uimit luxul sau mai bine zis acea barbară superfluență de mobile scumpe aduse din străinătate, ci o odaie mare destinată plăcerilor intime a băutului de ceai, a jocului de cărți și a limbuției răutăcioase asupra tuturor întâmplărilor, altfel ...
... aur și-l ridică: ,,Brigbelu, iată ora Că-n numele mulțimii și-n fața tuturora, Venii să chem de trei ori pe rege-n gura mare Și dacă nici acuma din umbră-i nu răsare, Să-ți oferim coroana, căci legea ne prescrie Ca peste-un an nici tronul deșert să ... neagră de-un fin și gingaș tort Lăsând să cadă-n flacări, șoptește-adânc: Â E mort! Brigbelu se repede-n fereastă și privește. O mare de lumină pe-o clipă îl orbește, El vede mii de facle lucind și mii de suliți, Mulțimea și ostașii se-mping vuind pe uliți ... cum din neguri cu umeri ca de munte Zamolxe, zeul vecinic, ridică a sa frunte Și decât toată lumea de două ori mai mare, Își pierde-n ceruri capul, în jos a lui picioare. Cum sufletul lui trece vuind prin neagra ceață, Cum din adânc ridică el ... n brață, Cum cerul sus se-ndoaie și stelele-și așterne, O boltă răsărită din negure eterne, Și decât toată lumea de două ori mai mare În propria lui umbră Zamolxe redispare. ,,Priviți-l cum stă mândru și alb pe naltu-i jeț! El îmflă răsuflarea vulcanului măreț, Dacă deschide-n ...
Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță
... numiți; este în adevăr un muzeu imens dar nu universal. Fizionomia umană își schimbă espresiunea după gradul latitudinei și, ca să cunoști această schimbare, e mare necesitate a o căuta în locurile acelea unde își are expozițiunea naturală. Locuitorul din Sorrento și Calabria, transportați la Neapole, nu mai sunt ... înceapă a suna din acele instrumente araldice ori de vînătoare, eu mi-astupai urechile ca să nu-mi atace acustica; dar fu o mare surpriză pentru toți convivii, cînd auziră pe acele delicate ființe scoțînd din niște instrumente atît de ingrate cele mai magice și întristătoare note, din care ... Rossini și Tu vedrai la sventurata . de pateticul Bellini, erau ariile pe care ea le cînta cu un aer melancolic și un simtiment atît de mare, încît ar fi crezut cineva că cînta pasiunile ce rodea inima ei, iar nu ca să desfăteze pe convivii de la otelul New York. Cînd ... totdauna pe timpul cînd ea cînta, zgomotul paharelor și al talerilor acopereau mai totdauna cele mai frumoase modelațiuni ale vocei sale, camarierii chiar simțeau o mare plăcere de a o întrerupe la cele mai frumoase fraze și încîntătoare melodii ale delicioaselor cantilene; uneori convivii îi adresau cele mai umilitoare ...
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
... drepturile pentru a se numi boier. Avea carte scrisă pe pergament cu iscălitură și pecete domnească, locuia pe malul Trotușului, într-o casă mare cât o cetate, încunjurată de ziduri groase, și avea o moșie care se întindea de jur-împrejur așa de departe, că nu-i mai știa ... spinarea ciracilor săi. Într-o sară, după o zi de vânătoare, în care Baltag făcuse mari izbânzi înjunghiind cu cuțitul de la brâu un urs mare care trebuie să fi fost tata urșilor, el se puse mânios în capul mesei, ațintind mereu ochii pe podul afumat al salei. El înghiți în ... pentru liniștea lui. Bătrânul vornic o strânse cu duioșie la piept, și era cât pe ce să verse o lacrămă de bucurie. În acea zi, mare serbare se făcu la moșia vornicului Smereanu. Mai mulți juncani și cârlani fură tăiați și împărțiți la oameni; mai multe poloboace cu vin fură supte ... de a pune pe bărbații lor sub papuc. Din numărul acelora era și hătmăneasa. Astfel, prin un mijloc sau altul, ea puse o mare stăpânire pe hatmanul Baltag. Puțin câte puțin, zi cu zi, an cu an, ea tot mai mult îl supunea voințelor sale, și bietul hatman, la ...
Nicolae Gane - Petrea dascălul
... scânduri jucau sub roatele trăsurii, pănă când înspre seară ajunseră la moșia dorită. Proprietarul, care era prevestit de mai nainte de părcălăbie, îi primi cu mare alai ca pe niște oaspeți aleși. Dulcețile, cafelele negre cu caimac, ciubucelele cu imamele de chihlimbar se înfățișară pe dată dinaintea lor după obiceiul pământesc ... mirare, nefiind marii lorzi deprinși să umble prin locuri așa tari, cum zic țăranii noștri. Pe la amiazăzi Petrea Dascalul îi opri într-o desime mare, unde era o mulțime de bolovani și cioate răsturnate, care păreau a fi aduse de puhoi. — Aici e ursul, zise Petrea Dascalul ... lumină, căci, dacă ar fi fost el învingătorul, ce ar mai fi stat înlăuntru?... Când iată... se auzi la gura vizuniei un foșnit curios, mai mare decât l-ar fi putut face un om, și cioatele și petrele începură să se miște. Momentul era în adevăr suprem; lorzii, înțepeniți, cu ochii ...
Petre Ispirescu - Aleodor împărat
... tatei, iată că Dumnezeu mă cheamă. Sunt în clipa de a-mi da obștescul sfârșit. Eu văz că tu ai să ajungi om mare. Și chiar mort, oasele mele se vor bucura în mormânt de isprăvile tale. Asupra cârmuirei împărăției n-am nimic să-ți zic, fiindcă tu, cu ... se ascunse astfel, încât fata intră la grije că a să fie biruită. Ce-i veni ei, se uită cu ocheanul și în mare, și îl zări pe fundul mării, printre cosăcei. Pasămite, ocheanul ei era năzdrăvan. - Ieși d-acolo, hoțomanule, îi zise ea râzând. Ce mi te-ai ...