Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VREA SA SPUNĂ
Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 584 pentru VREA SA SPUNĂ.
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... obștescul sfârșit pe scaunul domniei, în mijlocul tăriei sale; deci toată măreața pompă a unei domnești înmormântări umplu târgul, la a sa pristăvire, de o jale adâncă și-ngrijată. Noua Curte domnească din București, clădită printre sălciile de pe malul stâng al Dâmboviței și-nconjurată de țepene ... Toți pe rând intrară în sfântul lăcaș; năsălia fu așezată jos, chiar lângă strana domnească; se zise prohodul, și slujba se urmă toată după rânduiala sa; dar când, pe la sfârșit, începură arhiereii, apoi slujbașii cei mari și cei mici să se apropie de mort și să-i sărute mâna dreaptă ... nalte în picioare, cu pinteni de argint; la coapsă un paloș scurt și drept, și-n mână o țurcă de samur cu surguci: iată îmbrăcămintea sa. El umbla să iasă din biserică, când, pe țărâna încă grămădită a noului mormânt, zări o femeie zăcând înfășurată într-o lungă maramă ...
Grigore Alexandrescu - Meditație (Alexandrescu)
... marea-ntărâtată corabia-ți zdrobește, Când loc de mântuire nu este, nici liman, Când cu grozave furii asupra ta pornește Spumoasele lui valuri bătrânul Ocean, Spune-mi, îți pasă-atuncea să știi de mai plutește Catargul fără pânze ce nu-ți e de-ajutor, Să vezi dacă pe unde se ține ... o luptă, o dramă variată Și actu-i cel din urmă în veci e sângerat: Moarte-l încoronează, moartea neîmpăcată, Care în a sa cale pe nimeni n-a uitat. A, întorcând privirea spre veacurile trecute, Și nencetat pământul văzându-l pustiit, Văzând tot aste ... mâini îți scapă, acum iarăși o vezi. Dacă în cartea soartei omu-ar ști să citească, Să-și afle fiecare grozavul viitor, Cine-ar mai vrea, Stăpâne, aicea să trăiască, Când lumea e de chinuri nedeșertat izvor? Vremea de-acum, trecutul, a-l ști avem putere, Numai ce-o ...
Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș
... și câte alunecușuri toate, apoi conul Gheorghieș împrumutase, pe sineturi, în dreapta și-n stânga, căruia cum îi cerea. Omul trebuie să facă bine, dacă vrea să trăiască între oameni! spunea dumnealui. Și a făcut bine, cât a putut, conul Gheorghieș. Unii și-au măritat fetele cu ... la ce i-ar mai da banii înapoi, lui, care are cu ce trăi: nici tu cățel, nici tu purcel, el singur și cu nevastă-sa. Ridică celalt sinet și începu: Sinet. Am primit cinci-sute de galbeni, de la conul Ghe-or-ghi-eș Hrașcu... Conul Gheorghieș aruncă sinetul, își ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
... chiemarea; din ceriu fu chiemat Pavel, din ceriu s-au chiemat și Constandin, după cum îl cântă besĂ©rica. Pavel cu glas de lumină, precum spune Luca la Faptele apostolilor: Văzuiu, zice, pre cale încungiurându-mă lumină și Constandin cu slove alcătuite de stĂ©le și cu glas purtător de lumină ... me ce acolo mărturisĂ©ște cel cu limba și cu inima de aur, Ioann, cum că nu-i iaste limba iscusită spre a spune măririle lui Pavel, dară eu, că n-am nici limba aceluia cu vorba de aur, nici bogățiia graiului, ce voiu putea să aduc spre lauda ... cu apostolii? Pentru căci acĂ©le ce au făcut apostolii, cu osteneala lor și cu propoveduirea, el le-au făcut însuș, cu a sa pildă. Căci putĂ©rea împăraților și a domnilor iaste să prefacă și să întoarcă voința norodului, după cum vor vrea ei; și aceasta nu o pot face cu alt mijloc, fără numai când vor face întâi ei acĂ©ia ce pohtesc să se facă de ... mâinile lor de au umplut gârla și au făcut trecătoare și au mers de o au luat. Așa și marele Constandin, cu a ...
Dimitrie Bolintineanu - La lampa mea
... aceeași țintă, aceeași misiune, Dar tu de când servi mie, o lampă-ai ruginit, Și eu de când serv țării, vai! trebuie a spune? Cu inima-am slabit! Și n-am produs nimica! Acum ca altădată Copiii săi cei vitregi în taberi se dezbin. Acum ca mai-nainte ea ...
Ion Luca Caragiale - Moftul român
... din nou la lumină, strigăm cu toată căldura: Dumnezeul părinților noștri, el care a știut totdeauna să protege România, aibă-te în sfânta sa pază! deie-ți norocul ce-l merită orice moft român pe acest pământ stropit cu sângele martirilor de la 11 iunie 1848, 11 fevruarie 1866 ...
... când a venit pe moșie vechilul ist nou, cuconu Ion Gălușcă, dascălul satului; de când le vorbește sătenilor tot din carte și le spune că-s strănepoți de împărați, că se trag din Troian, țăranii au luat-o de bună... Dacă-i îndemni la lucru, îți răspund râzând că ... mult sapientul Cartofilus Cesarus Craescus... TOADER: Ian las’, domnule, cartofele și bostanii deoparte și m-ascultă... GALUSCUS: Fie. Acum că ți-am dat esplicăciunile necesarii, spune, ce voiesci? TOADER: Te-aș ruga, dacă nu ți-ar fi cu supărare, să-mi citești porunca asta de la subprefecătură. GALUSCUS: Ai primit iar ...
Vasile Aaron - Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase
... știință Îi deschise casa lui Aristef (Timpul, Prilejul și alte câte face, ghimpul!) Cu zisa Harite avu întâlnire Însă spre mai mare a sa năcăjire Mai rău să aprinsă, cum să îndrăznească Ceva de iubire, de dor să-i grăiască? Un fecior departe în străinătate Așezat de scurtă vreme ...
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)
... taică și maică, vă sărut mâinile, vreau să vă spui o vorba și să vă fac o rugăciune mare! Zice împăratul: - Ce e fătul meu? Spune. Băiatul zice: - Sărut mâinile măriilor-voastre, am venit... să îndrăznesc... dacă nu vă e cu supărare... să-mi dați mie pe Ileana de nevastă... că ... cum bate. Dacă vrei s-o iei pe Ileana, lapădă-te de tronu-mpărătesc, pe care ar fi să mi-l moștenești tu când o vrea Dumnezeu să mă cheme de aici; lapădă-te de tron, și atunci, rămâneți: tu bărbatul Ileanii și frate-tău ăl mijlociu împărat pe bun drept ... palatul: - Ieși afară, mucosule! Plânse Prâslea și fugi! Împărăteasa plânge, și împăratul turbat trimete să cheme numaidecât pe întâiul sfetnic. Cum sosește bătrânul, împăratu-i spune tot. - Măria-ta, zice sfetnicul, nu trebuie să te superi așa de tare. Cine n-a trecut prin asta? La tinerețe e boală ... începe iar să râză ca mai înainte și să umble de colo până colo; fuge în grădină, taie trandafiri, și-i pune în păr și spune la copilării și râde de parcă s-a sculat o ciocârlie din somn și-și cântă cântecul de dimineață. A pus ...
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... foc. Plesnește al lui creștet. Născu păcătuirea; Frumoasă și ridentă îi svoală împrejur, Arhangelul răsuflă, resaltă-n el simțirea, Se-ncântă d-a sa filie întâiul duh sperjur. Se înamoră; ea îl răpește, Și mii de angeli o numesc sor', La toți ea râde, ascuns fior Pe toți petrece ...
Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti
... îndulcesc inima și înalță spiritul; dar tocmai cînd mă aflam plutind cu barca imaginațiunei pe oceanul acestui frumos ideal, auzii pe conductor strigînd cu vocea sa de stentore: Stazione Bergamo! Siamo arrivati a Bergamo! Mai întîi simții o mare părere de rău văzîndu-mă deșteptat atît de brusc din ... semănată cu monumente, și tot orașul își are pe ale sale în parte. — Care sînt dar ale orașului Bergamo? — Sunt mai multe. — Spune-mi pe cele mai însemnate! — Este domul clădit în secolul IX; Santa Maria Maggiore, unde se află mausoleul maestrului Donizetti; vila celebrului tenor Rubini ... turbat cicerone, căci altfel m-ar fi turmentat toată ziua, ca să poată dobîndi dreptul de a-mi cere un fiorin pentru osteneala sa. Văzîndu-mă liberat de omul acela, mă pusei a contempla orașul din pozițiunea în care mă aflam și simții o mare plăcere, căci ...