Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru APROAPE
Rezultatele 441 - 450 din aproximativ 703 pentru APROAPE.
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... confuze, prefăcute într-un singur sunet, au prins să vibreze ca o strună întinsă pe care ar trece cineva un deget distrat. Cu ochii lui aproape stinși de a fi privit atîta strălucire, de la un timp, bătrînul își lăsă cartea din mînă și privi trist, gîndindu-se că ...
... Dumnezeu îl știe! Dar cum venise primarul, se desfăcu din mulțime un băietan, dădu la o parte frunzele ce acopereau fața mortului, se uită de aproape, apoi zise: — Ista-i din Săbăoani. Îi Pintilie Iepure din Săbăoani. L-am văzut și zilele trecute în târg, își cumpăra un surduc. Îi ...
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
... încetul și pe jos: îi izvora sângele din cap. Toate acestea s-au petrecut cât ai clipi. Nici n-am avut vreme să mă înspăimânt. Aproape în aceeași vreme putusem auzi, la spate, glasul mamei: Ce-i aici? Apoi acel al tatei, întrebând pe soldați: Ce e, ce faceți? Când mama ...
Garabet Ibrăileanu - De dragoste
... să recunoaștem că în orice amor, cât de sufletesc, există această cruzime, care se dă pe față cu sălbăticie în momentele de conflict -- și că aproape întotdeauna sufletul este în minoritate. Amorul este lucrul naturii, și nu al societății. Societatea îl stilizează numai și, cel mult, îl complică cu elemente care ...
... lungul, trei țări în tot de-a latul, Și-ajunge-n pace-n țara lui Negură-mpăratul. Iar când a fost aproape de curți, încetinel Pe sân a pus odorul și-n patru colțuri el Sărută năfrămuța, și-atunci simți pe tâmple Foc nobil: la ...
... prin odaie; Și ghem făcut, pe dungă de scândură ce-l taie, Trist zgribură, sub coaste-i având câteva paie, Copilul înghețat. De calzi genunchi aproape lipiți stau obrăjorii; Ca paiele mai palid, mai rar având fiorii, Pe-ncet el ațipește și-adoarme tremurând; Oh, mă-sa nu-i dă pâine ...
George Topîrceanu - Bacilul lui Koch
... felul cum știe să se poarte. Distruge-n organisme țesuturile vii; Se instalează în trupuri firave de copii; Îl poartă-n nas și-n gură aproape-orice persoană. Dar el preferă pieptul de fată diafană (Deși nu-i prea rezistă nici cei mai mari atleți). Și — curios! — el are ...
... pe la spate?... Așa vorbii, cu ochii spionându-l; Iar la sfârșit cedarăm fiecare, Când el, când eu, să stăm privind cu rândul. Văzui atunci, aproape de intrare, Un pudel gras și plin de panglicuțe, Cu scabie canină pe spinare. O lebădă și câteva maimuțe Înconjurau dihania neroadă, Ce se lăsase ...
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului
... păduri coprins de frică, Alerg, stau, mă uit, ascult; Mă tem când o frunză pică; Deșii mărăcini m-au zmult. Când mi se părea d-aproape Că vrăjmașul m-a sosit, Nezburând, adesea-n groape Sărind, eu cădeam zdrobit. A ta bună priimire C-am scăpat m ...
... Vale", pentru că este un loc închis între munți; "seacă", pentru că pârâul ce și-a făcut cale pe mijlocul văii este sec aproape întregul an. Iată cum stă valea. În dreapta este un deal numit Râpoasa. În stânga sunt alte trei dealuri numite: Fața, Gropnița și Aluniș. Pe ... Valea-Seacă, și asta încetează de a mai fi "seacă". În câteva ceasuri Sărăcenii sunt numai prea bogați în apă. Așa o pat aproape în fiecare an. Când semănăturile din vale par mai frumoase, Valea-Seacă minte cu numele și spală tot ce-i pică în cale. Ar fi ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I
... rămasă, Ci formă de corb luând pe sine, Să băgă-într-o negură prea deasă Și să rădică-în aripi ușoare Păn la nuĂ²ri, aproape de soare. Cum vulturul silit de foame, Împregiur, pretutindene zboară, Câmpuri, păduri și grădini cu poame Străbătând cu vederea, ca doară Va zări stârvuri și ...