Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUMINĂ
Rezultatele 441 - 450 din aproximativ 1300 pentru LUMINĂ.
Alexandru Macedonski - Noaptea albă
Alexandru Macedonski - Noaptea albă Noaptea albă de Alexandru Macedonski Luna varsă în odaie O fantastică văpaie, Iar cu capul aplecat Stă poetul care-odată Pe o coardă fermecată Lumea toată a-ncântat. Fruntea lui nensuflețită Pare-n raza strălucită Ca un munte pleșuvit, Ochii lui fără privire Îți insuflă o-ngrozire Ce te lasă-nmărmurit. Printre florile de-afară Doarme geniul pe scară Ca un mort de nemișcat, Pe când luna maiestoasă O lumină îndoioasă Pune-n cerul
Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie
Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie Noaptea de iunie de Alexandru Macedonski Musset a cugetat-o sorbind a ei răcoare Și stelele de aur din cerul luminos, Și tainica natură în falnica-i splendoare, Și tot ce se-ntrevede în haos, sus și jos, Și tot ce este-n suflet ca sfântă inspirare, Și tot ce este-n creier ca vis sau cugetare, Și tot ce este-n inimi ca patimi ori simțiri, Pe când, pe rând, veniră cu dulci însuflețiri S-alunece pe harpă-i, încet, ca o suflare Ce-mprăștie prin aer parfum de trandafiri; Musset a cugetat-o, dar el n-a scris-o. Oare Voi-va astăzi Muza din ceruri să coboare, În mantia-i eternă de aur și de-azur, Și tocmai de la Sena, ce curge maiestoasă, La Dâmbovița noastră, îngustă și tinoasă, Să facă să revibre divinul ei murmur? Și noi avem desigur un cer curat și-albastru Și inime voioase și inime-n dezastru, Și noi avem în aer parfum și melodii; Avem pe Heliade; Alecsandri, un astru; Avem Bolintinenii cu sfinte rapsodii; Avem Depărățenii, precum și Franța soră, Avut-atâtea genii apuse-n ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski)
Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski) Noaptea de mai de Alexandru Macedonski Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge Când poartă cântece-ntre aripi dă naștere la răzvrătiri, Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge Și muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri? Vestalelor, când în picioare altarul vostru s-află încă, Și primăvara când se-ntoarce și astăzi ca și alte dăți, Și preschimbat când nu se află pământul falnic într-o stâncă, De ce v-ați reurca în sfera abstractelor seninătăți? Închisă dacă vă e lumea, recoborâți-vă-ntre roze. Parfumele din mai înalță reînnoite-apoteoze, Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută Ș-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută. Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit; Cântați: nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit. Simțirea, ca și bunătatea, deopotrivă pot să piară Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară, Dar dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit, Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit. Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge, -- Când frunza ca și mai nainte șoptește ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de martie
Alexandru Macedonski - Noaptea de martie Noaptea de martie de Alexandru Macedonski Trebuia într-acea noapte ca să sufle vântul rece, Ca să viscolească-afară, ca și azi, neapărat, Iar copacii printre crivăț la pământ să se aplece Când mă-mpinse-n astă lume pântecul ce m-a purtat. Maica-mea, de-a lungu-ntinsă, de abia scăpă cu zile... Moartea groaznică, ce-n umbră mulțumirea și-o rânjea, Înghețată sărutare-și-aplecase peste ea Și pe-obraz îi scuturase flori de vinete zambile. Doctorul, care-o scăpase, în acea învălmășeală, Vrând să șeadă pe un scaun, doborât de osteneală, Ca pe-o minge de nimica mă turtea nemijlocit, Dacă doica ce, prin leafă, se afla interesată, Nu sărea ca o leoaică să-l oprească deodată Printr-un țipăt ascuțit. Toți îmi fură împotrivă, numai doctorul, săracu'! Se-ncercase, făr' să știe, să mă scape de nevoi, -- Doctore, primi-te-ar sfântul, și pe tine, doică, dracu', Că mă nasc fără de voie nu puteați ghici și voi? Voi puteați băga de seamă, când cuprinși de turburare, Că de voie nu se iese încleștat de două fiare, -- Și-mi făcusem datoria de-a voi ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de septembrie
Alexandru Macedonski - Noaptea de septembrie Noaptea de septembrie de Alexandru Macedonski La muză Atunci când după zile de lungă așteptare Îmi apăruși deodată zâmbind, sufletul meu, Crezui că ești un înger, de pace și scăpare, Trimis să mă rentoarcă la bunul Dumnezeu. Tu nu erai un înger, cerească nălucire, Dar cugetu-mi atuncea la pace se-nvoi... Ți-am dat a mea junie, mi-ai dat a ta iubire Și scepticul îndată de cer nu se-ndoi! Mi-ai zis: Poetul are o misiune sfântă... El trebuie să creadă și n-am mai cercetat. Poetul e o harpă: nu cugetă, ci cântă Chiar el nu se-nțelege, dar este ascultat! Prin lumile luminii se-ntraripă să zboare Și-n urma sa deșiră frumoși mărgăritari, Pământu-n depărtare îl lasă sub picioare Și-mbrățișează totul cu aripile-i mari! Și m-am suit atuncea în cerurile mute, Și cerurile mute atuncea mi-au vorbit, Eternul în tot locul vibra pe întrecute, Iubită nălucire, de ce m-ai părăsit? În sufletu-mi de tânăr era-ntuneric mare, Eram ca și o barcă lipsită de cârmaci, Veniși, făcuși lumină! Suflași, și c-o suflare Făcuși să-ntindă pânze ...
Alexandru Macedonski - O umbră de dincolo de Styx
Alexandru Macedonski - O umbră de dincolo de Styx O umbră de dincolo de Styx de Alexandru Macedonski Efebul cu ochi palizi, flori mistice de-o clipă, Năluca argintie din bruma unui vis, A fost în scurta-i viață o muzică ce-n pripă, Plângând pe-un flaut magic, se duse în abis. Luntrașul cu chip palid i-a stat sinistru-n cale, Lăsându-mă pe țărmuri să plâng rătăcitor, Și mult timp mângâiere n-a fost pentru-a mea jale, Dar traiul e un balsam, și omul, uitător. Și totuși, floarea clipei, chiar astăzi câteodată, Efebul din Novara cu ochii de mister, Reurcă din adâncuri, lumină sidefată, Ca luna oglindită de mare și de cer. La țărm îl readuce luntrașul fără milă... Îl smulg ca printr-un farmec de-al morții adăpost, Tot nalt, tot zvelt, tot tânăr — plăpând ca o zambilă -- Și-n repedea lui umbră mă văd precum am
... fundul ce-ngrozește străbătând, pare că-ți zic, C-aci, una lângă alta, zac ființe vinovate, Cu victime înfierate de destinul inamic! Însă dacă chiar lumina până sus abia pătrunde, Zgomotul abia s-aude ca un vuiet subteran, Și multiplele ciocane căror stânca le răspunde Cad p-al sării stei de ...
Alexandru Macedonski - Odă la condeiul meu
... de nimic; Tu mi-ești singura avere, Tu mi-ești singurul amic! Scopul tău e sfânt și mare A-mblânzi, a lumina, A-nfrăți pe orișicare, Orice frunți a-nsenina; A plivi din piepturi ura Și în inime-a sădi ...
Alexandru Macedonski - Poeţii Poeții de Alexandru Macedonski De ce ca norii cei de iarnă Ce vin pe câmpuri ca s-aștearnă Lungi strate de zăpadă, Se strâng pe unele frunți june Nori viforoși, sumbre furtune Ce se-mbulzesc grămadă? Ori nu mai este-n ceruri soare, Și-n lume viață râzătoare Misteruri și amoruri? Ce patime-i însuflețește? Vrun vis nebun îi urmărește Cu vecinicile-i doruri? De sunt nebuni, voiesc să-i apăr, Că-n ochi au fulgere ce scapăr' Schântei de poezie, Și nu e rar să se întâmple Să poarte-o lume între tâmple Pe care să n-o știe! Cu ei vorbesc frunzele-n cale, Cu ei și apele pe vale, Și bolțile albastre! Iar dacă au un corp de tină, Cu sufletele în lumină Plutesc mai sus de astre! De suferinți, ei sunt exemple, Când mor li se ridică temple Și falnice statuie! În viață însă duc o cruce Pe care toți se-ntrec s-apuce Să-i răstignească-n cuie! Și nu e-n stare suferire Ca să-ntrerupă-a lor menire Și nobilă, și sfântă! Lor nu le pasă de năpastii; Zâmbesc pe margini de prăpastii; Iubesc, mângâie, cântă! Câștigă ...
Alexandru Macedonski - Răsmelița morților
Alexandru Macedonski - Răsmeliţa morţilor Răsmelița morților de Alexandru Macedonski Domnea-n locașul vecinic o noapte-ntunecoasă, Și unul după altul, falangă fioroasă, Ieșeau de prin morminte scheletele de morți ,,Deschidă-ne iar viața lucioasele ei porți... Destul de când mormântul ne supse și ne roase", Striga învălmășită răsmelița de oase, ,,Destul de când ne-apasă mormântu-ngrozitor... Vrem viață, vrem lumină, vrem soare-ncălzitor." Și țestele prin iarbă dau fuga-nsuflețite, Purtate de schelete în grab' reîntocmite, Așa că cimitirul era ca un vârtej În care câte-o țeastă fugea după-un gâtlej, Iar deget după deget, și coaste după coaste, Urmau în goana mare ca oaste după oaste... Femurul, câteodată, un tibia prinzând, Da jalnice ocoale, trosnind și șchiopătând, Și-n groaznicul amestec, ciocnindu-se în cale, Albeau prin noaptea neagră coloane vertebrale... Claviculă și cubit, și metatars, și stern Păreau mișcate astfel de-același dor etern, Iar oasele cu-ncetul la rând înghesuite, Cu zgomot în schelete erau reîntocmite, Și glasul ce din toate țipa îngrozitor Era: ,,Vrem aer, viață, vrem soare-
Alexandru Macedonski - Romanța frunzei de chiparos
Alexandru Macedonski - Romanţa frunzei de chiparos Romanța frunzei de chiparos de Alexandru Macedonski Eu cunosc un loc retras Unde nimeni n-o să poată Să urmeze-al nostru pas... Vino: Uită lumea toată. Pământeștile păreri Îl cred plin de-ntunecime, Însă mint — căci nicăieri Nu ard flăcări mai sublime. Viața nu e pentru noi -- Lumea e de rele plină... Ești o floare — sunt lumină -- Vom fi cerul