Căutare text în Literatură

Cuvânt

Rezultate din Literatură pentru MAI ÎNAINTE

 Rezultatele 441 - 450 din aproximativ 699 pentru MAI ÎNAINTE.

Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano

... ieșite din flautul distinctului Folz, să întrecu pe sine și reuși a încînta pe public, carele, în marele sau entuziasm, o chemă de mai multe ori și o aplaudă după merit; dar critica nu e mulțumită, ea pretinde de la această cantatriță un mod mai gentil în trilarea lui si naturale de la fraza cabalettei : Quando rapita in estasi și la toate grupele de triluri din periodul al ... prin saloane. Costumele nu sînt nici bogate, precum le voiește ingeniosul corespondint al jurnalului Scaramuccia , dar nici chiar complecte sau cum le cere luxul scoțez. Înainte de a închide această revistă muzicală, ne permitem a zice două vorbe spre justificarea ei, pentru taxarea ce i se face ... și în care se află chiar astăzi teatrul italian. Am scris fiindcă, ca român, nu am putut suferi să vedem sugrumîndu-se în leagăn cea mai frumoasă din frumoasele arte; am scris fiindcă nu puturăm suferi a ne umili străinul în patria noastră cu aceste grosolane espresii: „I ... sfîrșit, sînt a ta (n. ed.) . ↑ Românii sînt o turmă de ignoranți (n. ed.) . ↑ Frumoase zori prevestitoare (n. ed.) . ↑ Cei ...

Ion Luca Caragiale - Educațiunea sentimentală la vite

... cu care d-sa se sacrifică pentru îmbunătățirea producțiunilor diverse ale acelor domenie. Expoziția de vite de la Cocioc a dovedit o dată mai mult că, cu metodă științifică și cu stăruință, se pot obține și la noi dobitoace bine cultivate, cu instrucțiune și educațiune raționale. Până unde a ... nu l-a aflat nici o altă gazetă înaintea noastră; căci, dacă l-ar fi aflat, n-ar-fi lipsit să ne ia înainte și să aducă laudele pe cari noi ne simțim datori a le aduce d-lui administrator al domenielor coroanei. Dar să nu fim ... asta e vită cu educatie de familie... Glumesti cu dorul de mamă?... Dacă-i așa educația lui! — Mie mi-e frică să nu fie mai mult educația cântarului. — Domnule! nu-ți permitem astfel de reflecțiuni. — Bine, văd eu asta; dar fie! zice negustorul scărpinându-se în cap; dor ...

Mihai Eminescu - Satira I

... la frunțile crăiești, De a vieții lor enigmă îi vedem pe toți munciți, Făr-a ști să spunem care ar fi mai nenorociți... Unul e în toți, tot astfel precum una e în toate, De asupra tuturora se ridică cine poate, Pe când alții stând în umbră ... se leagă. "De-oi muri - își zice-n sine - al meu nume o să-l poarte Secolii din gură-n gură și l-or duce mai departe, De a pururi, pretutindeni, în ungherul unor crieri Și-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!" O ... pe tine... lustruindu-se pe el Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te așteaptă. Ba să vezi... posteritatea este încă și mai dreaptă. Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire? Ei vor aplauda desigur biografia subțire Care s-o-ncerca s-arate că ... mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări Și le umflă orișicine în savante adunări Când de tine se vorbește. S-a-nțeles de mai ... și vina, Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt Într-un mod fatal legate de o mână de pământ; Toate micile mizerii unui suflet chinuit Mult ...

Mihai Eminescu - Scrisoarea I

... la frunțile crăiești, De a vieții lor enigmă îi vedem pe toți munciți, Făr-a ști să spunem care ar fi mai nenorociți... Unul e în toți, tot astfel precum una e în toate, De asupra tuturora se ridică cine poate, Pe când alții stând în umbră ... se leagă. "De-oi muri - își zice-n sine - al meu nume o să-l poarte Secolii din gură-n gură și l-or duce mai departe, De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri Și-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!" O ... pe tine... lustruindu-se pe el Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te așteaptă. Ba să vezi... posteritatea este încă și mai dreaptă. Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire? Ei vor aplauda desigur biografia subțire Care s-o-ncerca s-arate că ... mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări Și le umflă orișicine în savante adunări Când de tine se vorbește. S-a-nțeles de mai ... și vina, Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt Într-un mod fatal legate de o mână de pământ; Toate micile mizerii unui suflet chinuit Mult ...

Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze

... I - Îndreptarea bardului Oh, nu osândiți bardul dacă aleargă la redurile unde nengrijitoarea plăcere culcată pe roze râde de slavă. El era născut pentru o mai frumoasă soarte și, în alte ceasuri mai fericite, sufletul său ar fi ars de o mai sfântă flacără. Coarda care acum tânjește destinsă de lira sa, întinsă de săgeata ostașului, ar fi încujbat falnicul arc și buzele, ce nu răvarsă decât ... dulcele vedenii de prietenie și amor, pe rând, precum ele trec din cercul magic și strălucitor a bucuriilor vieții. Când inimile credincioase nu mai saltă, când inimile tinere au zburat, oh! cine ar mai vrea să lăcuiască singur astă lume pustie! Melodia V Junele menestrel purcesă la război, el este în șirurile morții; sabia părintelui său armă mâna sa ... ar fi răpit dragostele mele. Ah! căci nu era moartea, numai moartea! Dar nu, necredincioasa fugisâ. Acolo sta spânzurată alăuta care prefăcea în desfătări cele mai amare dureri ale mele; mâna care deșteptasă atât de ades pentru mine acoardele sale tresărea acum sub arzătoarele sărutări a falnicului meu rival ... a mea, visteriile aerului, a pământului și a mărilor să vor întinde la picioarele tale. Tot aceea ce închipuirea ne arăta

Thomas Moore - Melodii irlandeze

Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!

... o dacă ar fi venit o împrejurare ca cea de azi, aș fi făcut-o, nu pentru tine, ci pentru dânsa. Aș fi încercat și mai mult: aș fi dat și viața pentru ca să o văd mai fericită, mai mulțumită. Aș fi dat tot, și dacă ți-aș fi deschis ochii, dacă te-aș fi făcut să-ți înstrăinezi măcar o parte, cât de ... aș mai fi călcat în casă. Dar nu ți-am putut spune nimic fiindcă n-ai pomenit niciodata numele ei; îl pomenești astăzi, când nu mai este, când ai scăpat de dânsa, când vorbele mele nu-i mai pot aduce nici o alinare, acolo, în mormântul ei, lângă care ar trebui să stai zile întregi, îngenuncheat... ca un nemernic. Toma se sculase în ... pieptul, apoi îl golise repede, poate o părere de rău. Amândoi stăteau față în față. Filip cu încredințarea că spusese prea mult, deși parcă ar mai fi vrut să adauge ceva mărturisirii, Toma cu părere de rău că nu auzise totul, cu dorința de a mai întreba. Și, cu toate acestea, înțeleseseră că trebuiau să tacă, să nu-și

Titu Maiorescu - Poeți și critici

... îngustă albia curentului celui nou; în dreapta și în stânga trebuiesc desfundate alte șiroaie, care să întărească mișcarea principală, mișcarea însăș trebuie să pătrundă mult mai afund. Fără îndoială, rectificările, mai ales în materie de știință, nu vor putea lipsi uneori din o aprețiare a operelor celor mai bune; fără îndoială, în mijlocul unei activități critice pentru răspândirea lucrărilor sănătoase se va simți pe ici, pe colea și necesitatea unei loviri directe în ... scriere. Și mai întâi trebuie să constatăm că, de regulă, poeții înșii sunt cei mai răi critici asupra poeziei altora, în genere artiștii înșii cei mai contestabili aprețiatori teoretici ai artei. Deși în feluritele combinări ale inteligențelor omenești s-a putut și se poate întâmpla ca un poet bun ... prisma lui Shakespeare. Căci prisma poetului este menită a răsfrânge raza directă a luminei, dar nu este menită a mai răsfrânge raza o dată răsfrântă de o prismă străină. Aceasta însemnează individualismul poetului. Criticul, din contra, pre cât este mai puțin impresionabil pentru însăș lumina directă a obiectelor (din care cauză nici nu se încheagă în el vreo senzație a lumii ...

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... pe vinuri căpitan? STACAN Tot comisul Stacan! CORUL Tot comisul Stacan! BALTAG Dar și ciraci ca dânșii, așa buni vânători, (arată pe ciraci) Au fost mai rareori! CORUL Au fost mai rareori! STACAN Dar, nici în vremea veche, la chefuri n-au mai fost Ciraci cu-atâta rost! CORUL Ciraci cu-atâta rost! BALTAG Aurora se ridică și cerul e senin! STACAN Noroc la vânătoare! CORUL Să meargă ... când pe dânsul eu l-am văzut, Liniștea vieții, ah! am pierdut! III Dacă Ursita încântătoare Ar vrea vreodată să-l dobândesc, O fericire alta mai mare Nu pot pe lume să mai doresc. Ah! lânga dânsul ar fi un trai Mai bun, mai dulce decât în rai! ARGHIRIȚA (apărând) Sărmănică, sărmănică!... ZULNIA Mătușica? ARGHIRIȚA N-am bucurie, te-am pierdut. Acum înțeleg eu fantasiile tale, cura d-tale ... deodată, haț! Tu să-i prinzi inima-n laț! Nu-l iubi, Nu te jertfi, Fiin'că pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi încă e un marțafoi! ZULNIA Așa o fi fost cu paraleul d-tale, dar cu cavalerul meu nu-i tot așa! ARGHIRIȚA Ești ... ...

Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală

... de atâtea ori, încă de copil, pe când trăia răposatul taică-meu, că pe acolo n-era drumul la târg - niciodată nu mi se păruse mai plăcută... Eram tânăr, curățel și obraznic, mai mult obraznic decât curațel. M-am apropiat pe la stânga ei, cum era aplecată spre vatră, și am apucat-o peste mijloc; ajungând cu mâna ... te ascunzi sub căciulă, nu te mai vede nimeni ce faci... Nu te duci la pocovnicu Iordache să te logodești cu fata a mai mare?... Aide, nu te mai uita așa la mine; treci în odaie la masă. Multe odăi curate și odihnite am văzut în viața mea, dar ca odaia aceea... Ce pat ... încolo, caută cocoana-ncoace - ne-am întâlnit piept în piept pe-ntunerec... Eu, obraznic, o iau bine-n brațe și-ncep s-o pup... Cocoana mai nu prea vrea, mai se lăsa; îi ardea obrajii, gura-i era rece și i se zbârlise pe lângă urechi puful piersicii. În sfârșit iacă jupâneasa aduce tava cu ... zburau opăciți ca de spaima unei pedepse de mai sus, unii la vale pe dedesubt, alții pe deasupra la deal, perdeluind în clipe largi, când mai ...

<<< Anterioarele      Următoarele >>>