Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE VREMEA

 Rezultatele 441 - 450 din aproximativ 1110 pentru PE VREMEA.

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... drumul mare, ar fi trebuit să suim Dealul Balaurului, ce se ridică dincolo de Dărmănești. Lucrul acesta însă nestând în planul nostru, de la o vreme cotirăm de la Dărmănești, la stânga, spre Gârcina, pentru a tăia peste dealuri, pe drumul de picior. Drumul acesta ne duse spre Gârcina până la biserica din sat, de unde trebuia să ne îndreptăm către Almaș: în drum ne ... deci satul acesta sau, mai bine zis, această nesfârșită stradă de case țărănești, prin care cineva merge aproape două ceasuri cu credința, de la o vreme, că celălalt capăt trebuie să fie pe lumea cealaltă. În adevăr, până ce să ajungem la jităria despre miazănoapte, sudoarea ne înmuiase trupurile și ciuda ne cuprinsese sufletele. Băltoacele verzii, miasmatice și ... tufiș de copăcei. De la Almaș, trebuia să mergem la Horaița, dar, fiindcă nu cunoșteam drumul, furăm nevoiți a cere la starița schitului pe cineva care să ne călăuzească. Acesta fu lucrul cel mai ușor, de vreme ce maica Filofteia se părea că nu are în mânăstire altă însărcinare decât pe ...

 

Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822

... pică; Fulgerul cu-nflăcărare ca un șarpe lung clipește, Scapără, vin’ de te uită, zimții zidurilor mișcă. Vântul frunza din crengi smulge, o spulberă ca pe paie, Vifor vântură cu groază, de cruce pe turn îndoaie, Iaca nourii se umflă, clocotesc, se tulbură, Moșule, trăsnet și fulger zidurile scutură... Bătrânul Ce-ți pasă de vifor ție? de cetăți ce ... pitulită, mai nu se vede din iarbă; Vifor-trăsnetul nu sfarmă proaste cocioabele mele, Și cerul a sa urgie au trimis de umilește     Pe acei cu fapte rele,     Și pe-acel ce intirește     Pe săracul hămesit. Nepotul Și acei cruzi care sunt? Bătrânul     Domnii și boierii falnici și sumeți,     Ce mânjesc cu aur case și pereți, Încât ale lor ... sunt strânse păcate multe și grele. Nepotul Ah, moșule, nouri negri dinspre crivăț năbușesc (grecii), Și dinspre răsărit alții în contra lor năvălesc (turcii), Și pe cer ca o văpaie arde și se tot lățește; Iar deasupra pe cetate negură de fum mocnește.     Și trăsnetele clocotesc,     Și chiar ca uliul chitesc,     Să cadă peste cetate,     Unde zici că sunt păcate. Bătrânul Pe ...

 

Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...

... pornesc spre miazănoapte din cetatea capitale, în aplauzele mulțimei entuziaste a bunilor români, cu scop de a merge să rază de pe fața pământului Carpații, pe cari, drept vorbind, se pare că bunul creatore i-a pus, unde sunt, în necazul multora. Eu zic, domnilor, că scopul este măreț ... mă cu grațioasa d-voastre atențiune în ceea ce privește următorul tabel caracteristic. Timpul în care se desfășură acțiunea este aceea ce astăzi, lingându-ne pe bot, obicinuim a numi Sărmana vreme veche. Încep: E pe la Sântul Andrei, cap de iarnă, când plouă, ninge, îngheață, se topește, și e lapoviță și polei, și curg strășinile, și crivățul se bate-n ... cu vai ajunge în piață. Aci trage din brâu pungociul lui de piele de oaie, scoate din buzunarul anteriului basmaua și-ncepe să-și târguiască. Pe la revărsatul zilei, se-ntoarce înapoi, purtându-și pe umăr bastonul, de ciocul căruia îi atârnă pe spete tradiționala basma roșie cadrilată, încărcată cu d-ale casei. Inima se umple de duioșie la aceste dulci suveniri, și-mi pare, așa cred, doamnelor ... ...

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... sub un plop bătrân și stufos de pe marginea drumului, luai șaua din spatele Pisicuței, o frecai la ochi, o trăsei de urechi, o mângâiai pe obraz și o sărutai drept pe mijlocul botului; ea, măgulită de această neașteptată dragoste, întinse capul ei drăgălaș și-l rezemă pe umărul meu... Iată pentru ce-i învoii să pască slobodă patlagina, troscotul și chirul colbăit de pe marginea drumului; iar eu desfăcui și întinsei pe iarbă, mai deoparte, mantaua mea imensă, cu care aș fi putut acoperi întregul nostru emisfer; aprinsei o țigară și mă lungii pe spate, ca un alt Prometeu, la umbra stufoasă a plopului... Atât numai că pe Prometeu îl ciupeau de pântece și de nas vulturii cu pliscuri de fier ai lui Zefs, în timp ce pe mine mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici, peste a căror țară se abătuse — se vede â ... de vreme, cu pantalonii scurți până la glezne, de se vedea guma sărăcăcioasei mele încălțăminte, cu haina roasă la un cot și cârpită la celălalt, pe cap cu o pălărie în stil "acordeon", scoboram la vale

 

Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta

... imense și cu înfățișarea de broaște strivite, iar, peste tot și peste toate, cu vestita sa manta, care ar fi putut sta cu cinste și pe umerii de stâncă ai Panaghiei... Cine nu cunoștea pe Andrei, nepotul căpitanului Enache!... Cucoanele, mai cu samă, își dădeau ghionturi pe ascuns și vorbeau pe șoptite înde ele, când îl vedeau. — Doamne, dragă, mai văzut-ai tu, de când ești, un om așa de sucit și hursuz ca nepotul ... răsturna molatec pe canapeaua din fundul odăii... Și, lucru de mirare!... mai pe urmă, cucoana noastră își schimba cu totul socotința și nu mai găsea pe Andrei nici obraznic, nici hursuz... Cu cucoanele însă bătrâne, care făceau pe tinerele, Andrei era crud și viclean . Căpităneasa de gazda, cucoana Sevastița, mătușa cam de plop a lui Andrei, o femeie mică, uscățivă, subțirică ... „adevărul și minciuna“ și când mi-o venit mie rândul, i-am spus că-i, urâtă și frumoasă; treaba ei, dac-o luat pe „urâtă“ drept adevăr, și pe „frumoasă“ drept minciună. — Doamne, Andrei, tare mai ești mojic... Drept răspuns, Andrei o prinse în brațe și o sărută ...

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... său, ori apă de Vals, repede să ne dea ceva... Murguleț se repezi fuga la cămară și se întoarse numaidecât cu o sticlă de cogneac, pe care o vărsă mai toată în capul coanei Profira, pe când fiu-său o muncea pe la tâmple să-și vie în fire. În vremea asta se arătă și Sofița Murguleț. Ea dete pe bărbați la o parte, sărută mâna bătrânei, o mai strânse de un deget, o mai meremetisi, ce-i făcu, că își veni baba în simțiri ... ce-și isprăviră cafeaua, Tănase Scatiu scoase o pană de gâscă din buzunar, mătură o enormă țigaretă de chihlimbar cu care fuma, puse pana murdară pe farfuriuță, iar țigareta în toc, și se sculară să plece. Coana Profira dori să vază pe Tinca la plecare, dar fata nu se găsi nicăierea. Cam înfiptă, bătrâna sărută pe conu Dinu pe frunte, zicându-i: — Așa sunt fetele, marfă scumpă. Ce zici, vecine, nencuscrim? — Drum bun, coană Profiro. Ia să ridice coșul de la trăsură ... a cere mâna fetei lui? Și imaginile trecute îi reveneau în minte, slăbite, cu câte o răsăritură de observație copilărească cum le făcuse: bunăoară că pe ...

 

Ion Luca Caragiale - Mamă...

... suna a pace — și nici un semn. De grijă și de supărare, sta biata împărăteasa în odaia ei, fără să mai vază pe nimini decât pe o bătrână credincioasă, care o crescuse pe ea de mică, de când rămăsese fară mamă; sta închisă cu bătrâna, ofta și se jelea... Ce o să se facă ea când o da ... că-n adevăr era o arătare. Mai mulțumit ca oricine de această căsătorie a fost tânărul Florea-voievod; el îi iubea mult, și pe mama-doica și pe învățătorul lui; avea și de ce: și ei îl iubeau pe el destul. Când îl vedeau aruncându-se pe cal sălbatec prins de coamă-n fuga mare, și când se-ntorcea cu calul, adineaori nebun, acu domolit și plin de spumă; când îl vedeau ... ochi cu împăratul și cu-mpărăteasa, să-i întrebe: cum se poate, fără știrea și a ei, care l-a crescut pe băiat, să hotărască dânșii așa de soarta lui? și, răspicat, le-a spus că Florică al ei nu poate lua pe orcine, că lui Florică al ei trebuie

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII

... Șuvel după-un tufariu să trasă, Păpuc încă să-ascunsă într-o boartă A-unui fag, dar' nici alții să lasă Așa numai pe nedejdea moartă: Carii pe zios, carii pe sus, cată, Unde-ocrotință frica le-arată. Nu trecusă-un ceas și jumătate De când tabăra în somn apucasă, Când iacă vin din părțile toate ... Și luându-l frumușel în brață, Așa-l strânsă la sine de tare, Cât nici putu zice: ,,Stăi, măi! Care!" [10] Toate-aceste să făcea pe-o vreme, Ș-întracelaș' ceas cela răcnește Spânzurat, iară cesta-în spini geme, Pe celalalt ursul nădușește; Toate strigă străjile-împreună, Pădurea-împregiur groaznic răsună. Tandaler atuncea să trezește Ș-auzind atâta ciorobor, Strigă cât putu chiar țigănește: ,,După ... să-oprește, Căci acum își uitasă de toate Și trĂ¡pădă-înainte cât poate. [11] Luând așa fuga voinicească Țiganii noștri prin cea pădure, Ca pe vrăjmașul să nu tâlnească, Mergea pe su poale de măgĂșre După căpitanul său vârtos, Păn' ieșiră la un câmp frumos. Acolo Tandaler stete-în loc Puținel, ca să să strângă toți ... oștea de-aproape Și-închizând ochii dă bărbătește: Unii mergând orbiș' cădea-în groape, Alții pășind nainte muțește Cu armele sale-împoncișate, Să trezea prăvăliți ...

 

George Topîrceanu - Romanță în stil vechi

... Topîrceanu - Romanţă în stil vechi Romanță în stil vechi de George Topîrceanu Se stinge amurgul cu roșii văpăi, Și noaptea de vară Coboară-n tăcere pe munți și pe văi, Înaltă și clară. La marginea apei să-și caute vad O turmă s-abate. Răsare și luna din codri de brad, În singurătate. Măicuțele ... pătimaș Mai cântă sub lună. Iubitul și-așteaptă s-o prindă în braț La poală de munte, Și lung s-o sărute cu dulce nesaț, Pe ochi și pe

 

George Coșbuc - Blăstăm de mamă

... a luat Și-apoi ambii au plecat Pe cărarea cea mai lată De voinici codreni călcată, Pe cărarea cunoscută De codreni voinici bătută. Iar pe cale cum mergeau Păsările-i urmăreau, Munții răi din grai grăiau: De când soarele e soare Și pe câmpuri floarea-i floare, Și de când e lumea lume N-a mai fost așa minune: Să meargă viul cu mortu Tot alăturea ... și-n câte rele, N-amărî zilele mele, Du-te-n foc, te du d-aci Și nu mă batjocori! Trei feciori eu am avut, Pe toți trei i-am pus sub lut, Pe toți trei i-am pus sub glie, Sfântul Dumnezeu să-i știe! Iar Lenuța, scumpa-mi fată, Măritată-i, măritată, Într-o țară depărtată: N ... a-ndepărtat! Dar Lenuța nu-nceta, Tot bătea și se ruga: Lasă-mă să intru, lasă! Și mă-sa cu greu o lasă, Și pe scaun o punea Și la dânsa cum privea, Pe Lenuța-o cunoștea. Draga mea și-a mamei floare: Nu mă-ncred, că tu ești oare? Oh, că nice n-am visat, Că ...

 

Alexandru Vlahuță - În pădure

... I, nr. 38, 3 ianuarie 1886 Cum m-adîncește-n visuri lăuntrul tău feeric, Și cît îmi pari de sfîntă !... Tu mă uimești, pădure, Cînd pe sub bolți tăcute și pline de-ntuneric Las pașii să mă poarte și gîndul să mă fure... Cum m-adîncește-n visuri lăuntrul tău feeric ... tovarăși, Căci peste-a mele chinuri uitarea se așterne ! Departe de-ale lumii dureri neîntrerupte Căta-vom Cosinzene, ascunse prin palate, Iar zmeii, pe la poduri, de-or sta cu noi să lupte, I-om birui, și-n alte tărîmuri vom răzbate, Departe de-ale lumii dureri neîntrerupte. Încet ... iubit mă cheamă. Revino, cal năprasnic și știutor de gînduri; De dorul ce mă arde aprinde-te și ia-mă, Mai du-mă-n zbor pe unde m-ai dus și-n alte rînduri... Încet... din fund de vremuri un glas iubit mă cheamă... Copaci bătrîni — amicii copilăriei mele â ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>