Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VORBA
Rezultatele 441 - 450 din aproximativ 1019 pentru VORBA.
Constantin Stamati - Motanul și bucătarul
Constantin Stamati - Motanul şi bucătarul Motanul și bucătarul de Constantin Stamati Un oarecare bucătar, fiind și cam învățat Și foarte evlavios, Într-o zi s-au dus la crâșmă în sat, Iar în cuhne au lăsat Pe-al său motan credincios Bucatele să păzească de șoarecii stricători Și de guzganii răpitori. Dar întorcându-se vede, Și nu poate crede, Găsind motanul pe masă, Ce se trudea mâncând Și spârcuind O găină grasă. Atunci el, ca un orator și ca un om învățat, Au strigat: “Oh, motane mâncăcios! Oh, tâlhar făr’ de lege! Nu te temi de Dumnezeu, lăcomia să te-aplece, Onorul să-ți feștelești, făcând lucru de rușine, Mâncând bucate străine! Sau poate că ai uitat Că toți vecinii vor zice că motanul cel smerit, Ce ni se părea cinstit Și rușinos, Îi ca un lup mâncăcios, Și trebuia izgonit sau îndată spânzurat! Când eu către toți așa te-am lăudat, Că motanul meu Se teme de Dumnezeu...â€� Motanul însă ascultă aceste sfaturi și tace, Forcăiește și mănâncă, căci găina-i place. Acole ritorul nostru nu știe ce să mai zică, Căci motanul tot ascultă, tace mulcu, tot mănâncă... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Iar eu bucătarului i-aș zice Să ...
Constantin Stamati - Omul și cerul
Constantin Stamati - Omul şi cerul Omul și cerul de Constantin Stamati Iată se urcă luna în carul de lumină, Pe albăstrie boltă a cerului senin, Razele ei sunt blânde, lumina ei îi lină, Ea mângâie ș-alină al omului suspin. Și-i zice: "O, ființă mizeră, pieritoare, Ce ești o jucărie lumeștilor furtuni, Nu mai gândi zadarnic la cele viitoare, Nici la cele trecute, căci sunt deșertăciuni. A ta viață scurtă, lumea te-amăgește, Și tu treci ca o floare, a primăverii fiică, Ș-a mea lumină astăzi pe frunte de-ți sclipește, Iar mâine pe mormântu-ți lânced și galeș pică. Numai pe etern cerul stelele lin săltează, Surâd ca ochii veseli și etern luminează. Vezi balul cest faimos ce ca un vis trecură, Căci jucăușii sprinteni au obosit, s-au dus, Muzica, râsuri, vorbe încet-încet tăcură, Luminile prin lustre pe rând s-au stins. Și vezi cum se lățește tăcerea, trist, adâncă, În sala întru care nu-ncăpea săltători; Ea au rămas deșartă, și numai se văd încă, Căzute de la dame, pe jos, câteva flori. Așa repede timpul și făr’ de îndurare, Trece și vă răpește tot ...
Constantin Stamati - Roagă-te pentru mine
... cade a ți-o arăta... Dar pieptul se sfarmă, secretul zbucnește, Deci și pentru mine să-l rogi nu uita. Ți-aș spune o vorbă și sunt la-ngrijere, Că fața ta poate se va întrista; Fii dar tu cu pace, iar eu cu durere, Deci și pentru mine te ...
Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea
... nu zburătorul ce se tânguiește... Așa zburătorul plângând se tot roagă, Și la săhniș ușa s-au deschis îmi pare, Căci s-aude șopot și vorbă
Dimitrie Anghel - În Luxemburg
... suna ca după bătălie, Și-atuncea, tresărind din visuri, vedeam grădina că-i pustie Și ne porneam și noi pe-acasă rentineriți de primăvară. O vorbă îndemna o alta, ș-un gând chema o amintire Și-n toropeala asta dulce a noastre inemi amândouă Se-ngemănmau de duioșie, ca ...
Dimitrie Anghel - Întîiul volum
Dimitrie Anghel - Întîiul volum Întîiul volum de Dimitrie Anghel Stam la o masă într-o cafenea, unde se adună de obicei o parte din literații noștri, și ascultam discuțiile lor. Era vorba de revistele noi, de volumele ce stau să apară, de editori, și rămîneam uimit de cîtă pasiune și entuziasm sunt capabili încă acești incorigibili vînători de himere. În timpul acesta, un tînăr sfios s-a așezat la o masă deoparte și, după ce și-a făcut ochii roată împrejur, a scos cu grije un volum din buzunar. Era atîta dragoste în mișcările lui, atîta lumină în ochi, atîta bucurie pe întreaga lui față, încît mă miram cum de nu poartă o aureolă deasupra capului. Era extazul primului volum de versuri, rodul atîtor ceasuri de trudă, întîia poliță asupra viitorului. Și fără de voie, mi-am adus și eu aminte de întîiul meu volum, de truda amară cu care mi-am scris întîiele versuri, de groaza ce o aveam pentru tipar și de vecinica îndoială ce-mi tăia aripele. Chin mai amar și mai sfînt nu poate să existe. Eu mi-alesesem lumea florilor, căci în lumea lor mi-am petrecut copilăria. ...
Dimitrie Anghel - A patra Parcă
... se cercuiască firul; implacabilă și nerăbdătoare așteaptă ce-a de-a treia cu ascuțita-i foarfecă gata să întrerupă deșirul. O vorbă nu-și spun, căci ce-ar putea sa-și spună ? Un zîmbet nu schimbă, căci gurile lor nu-s făcute să zîmbească ; o înduioșare nu ...
... care nu pierde nici o ocazie pentru a se manifesta. El se pleacă, se multiplică, șerpuiește, ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă după împrejurări ...
Dimitrie Anghel - Călătorii Călătorii de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 20 apr. 1907 Tăcere-i și mergem cu fața spre lună... S-aud zurgălăii în noapte cum sună, Merg spornic rotașii și-o clipă mă sperii, Văzînd pe de lături cum fug prăștierii De umbra lor însăși goniți în buiastru... Pe-alocurea drumul se face albastru Cînd scapă subt dealuri și luna s-ascunde, Un miros de floare de cine știe unde Ne-ajunge pe cale și-n urmă rămîne... — "E-o vrajă trimeasă de-o fată, stăpîne, E-o vrajă", îngînă zîmbind vezeteul, Și murgii acum pășesc mai cu greul, Și vorbele noastre, prietene bune, Se fac tot mai rare, mai triste, de-ai spune Că fieștecare din noi își dă seamă Că-n urma trăsurei ceva se distramă, Și-aceea nu-i drumul, ci-i biata viață; Că dulcea mireasmă, prin noapte drumeață, Nu-i miros de floare, nici vrajă, ci-i dorul Ce-l ia pretutindeni cu el călătorul, Oriunde s-ar duce și-ar vrea ca să scape, Subt naltele ceruri pe vastele
Dimitrie Anghel - Cedrul Cedrul de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 1088, 28 dec. 1911, p. 1. Majestuos își înalță fruntea, în ziua aceasta primăvăratecă și îndulcită de soare, bătrînul cedru din Grădina Plantelor și freamătă căutînd în zări neagra dungă a cocorilor, ce vin din țara lui. Străin și singur visează patriarhul la țara Libanului, unde praful de pe drumuri se ridică în pulbere de mărgean roș. Murmură așteptînd să-i răspundă o șoaptă de palmier, tace ascultînd surdul zgomot ce-l face rodul unui măslin în cădere, se cutremură cu tot frunzarul văzînd pe orizont cum trec norii deși, închipuind caravane. Anemone albe înstelează verzile mări de ierburi, crini uriași își scutură polenul în soare, miresme tari de roze vin să-i îmbete frunzarul. Vorbe străine însă răsună, și bietul patriarh amintindu-și că e în surgun își încetinează păinjenișul de rămurele, încremenește din nou rotunda-i umbră pe pămînt și tace. Placa înfierbîntată de soare, ce o poartă pe trunchi, cu inscripția anului cînd a fost smuls din pămîntul țării lui și peste care se înclină curiozitatea trecătorilor, îl arde ca un stigmat... Cercuri rotunde, ca undele unor vibrații, i-au pornit ...
... femeii, și străluciri tot așa de reci și de tăioase aruncau spre ochii celui ce-i avea ca și stofa ce și-o alesese. O vorbă rea porni de pe gura de floare, apoi obișnuitele cuvinte, vocabularul întreg ce-l auzise de-atîtea ori se dezlănțui nestăpînit. Îndurător privi el mai ...