Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎI
Rezultatele 451 - 460 din aproximativ 1415 pentru ÎI.
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... furișează printre sălile pierdute Întrebând lampele stinse, vorbind zidurilor mute, Cercetând ușă cu ușă și la orișice mișcare Simțind inima-i cum bate, sufletul cum îi tresare; Iar în fund pierdut de lume, el aude-ncetișor Un glas tainic ce-i șoptește: “Vino... ah, mi-e dor, mi-e dor ... neschimbata lor iubire, Luntrea, armele și capul, tot ce poate da un grec! Cum îl vede, ea spre dânsul tremurând mâna-și întinde: — Vin, îi zice cu privirea, Kalavryta e a ta. Vino, vis trimis de noapte și de buza-mi ce s-aprinde, Dor cu ochii ca ...
Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe
... zbura a mea gândire, La palida Lenora, a cărei strălucire În lume n-are seamăn, și căreia, în cer, Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister, Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase, O strașnică teroare în nervii mei băgase, Și ca să-mi țin curajul, în ... grele, Pe bustul divei Pallas, deasupra ușii mele, Încremenit rămase, iar ochii lui de foc Lucesc ca ai Satanei și al luminii joc, Pe scânduri îi
... Parcă vrea să-și arate bărbăția cârdului celuia de claponi din fața lui, — găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe ... curții mele e doar curcanul! Iată-l: i-a și zărit. Uite-l cum se repede, cum se pune mijlocitor între ei, cum îi desparte; pe cel mai vajnic îl ciupește și-l urmărește până în celălalt colț al curții. Iar dacă a făcut pace, e și ...
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!
... Cum să nu-l pândească! Dar de când așteaptă motanul prilejul să puie laba pe bietul șoricuț. Dacă nu mâncase el cașcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise și lui mustățile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni și ... mustățile întoarse, subțiri și ascuțite ca oasele de pește, stă neclintit după perna de pe divan și-așteaptă. L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da; așa, încă un pas, încă unul, doi, așaa! Dintr-o săritură a fost cu laba ...
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
... Emil Gârleanu - După asemănarea lor! După asemănarea lor! de Emil Gârleanu Făcuse Dumnezeu aproape toate lighioanele pământului. Îi rămăsese de înviețuit numai câteva. Pe acestea se hotărî să le plăsmuiască după sfatul celorlalte. Astfel putea să cunoască și inima și mintea acelor cărora ... se știe că dintre toate viețuitoarele numai rândunica fusese mărinimoasă. Ea rugă pe Dumnezeu să dea viață unei rândunele mai chipeșe ca ea. Și Dumnezeu îi
... se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor. Un ciripit străin o miră. Și ... slăbite; cu greu putea să ție piept vântului, care o clătina în toate părțile; câteva tovarășe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, și asta o mâhnea cumplit. Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe același copac, parcă se îngălbeniseră și mai ...
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte
... înapoi pe cracă, se gândi ce se gândi, și se hotărî... Dacă sorbise lumina, trebuia și ea, la rândul ei, să lumineze. Poate că Dumnezeu îi hărăzise darul ăsta să mai înfrumusețeze noaptea. Deci noaptea îi era dat ei să trăiască... De-atunci s-a deprins, încetul cu încetul, să vadă prin întuneric; și acuma de bună seamă crede ...
... dobitoc, un purice sări de pe mâna ciobanului pe spinarea măgarului și-și făcu un locușor sub o încrețitură a poclăzii, tocmai cât îi trebuia să fie la largul lui. „O să stau la umbrăâ€�, gândea puricele, iar ciobanul încărca mereu. Cât era de mic puricele, ce loc ... sări drept pe botul măgarului, de-l pișcă până la sânge. Măgarul tresări, dete dintr-un picior și vărsă o tivgă cu lapte. Iar ciobanul îi
Friedrich Schiller - Cuvintele credinței
... sunet deșert, Își are ea rost în viață: Cei drepți și-n robie norocul nu-și pierd, Viața așa ne învață. Acest adevăr pentru noi îi ascuns, Dar pruncii cei mici mai demult l-au pătruns. Căci Unu îi Domnul — Preasfântă voință În toate voințele noastre, Și una-i în toate Preasfânta Ființă Mai sus de-nălțările-albastre; Pe rând trec schimbările-n ...
Friedrich Schiller - Resignațiune
... zise, în viața viitoare O, dă-mi junețea ta! Nu-ți dau nimic acuma făr d-astă îndreptare. Luai avizu-acesta pe viața viitoare Și îi jertfii plăcerea din tinerețea mea.  Dă-mi mie-acea femeie scumpă inimei tale  Dă-mi mie Laura ta! De gropi dincolo-amaru-ți ... mincinoasă de ființi viețuitoare  Mumia timpului  De balsamul speranței ținute în răcoarea A groapei locuință; nu aceștÄ›a oare Îi zici tu nemurire-n febrea delirului? Și pe speranți, pe cari le dezminte putrezirea, Bunuri sigure-ai dat. De șase mii ani moartea nu-și ...
Garabet Ibrăileanu - Înrâurirea artei
... lui Zola sunt, chiar fără s-o vrea el, o armă teribilă împotriva burgheziei, căci, contribuind la putrezirea și degradarea ei morală și chiar fiziologică, îi grăbește pieirea: burghezii înșiși contribuie la căderea lor, lucru dealtmintrelea simplu și întocmai ca în domeniul economic, unde tot ei își apropie pieirea prin concentrarea ... la apropierea țelului. Prin urmare, arta e o armă de clasă și anume: Arta unei clase care piere e o armă contra sa însăși, căci îi grăbește descompunerea morală. Arta unei clase care se ridică mărește forța și încrederea acestei clase, pe de o parte, iar pe de alta, vâră groază ...