Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ACEIAȘI
Rezultatele 451 - 460 din aproximativ 665 pentru ACEIAȘI.
Dimitrie Anghel - Moartea babacului
Dimitrie Anghel - Moartea babacului Moartea babacului de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 945, 5 aug. 1911, p. 2. Sever e aspectul morții. Crepul de doliu face pată, mărginește lumina și întunecă. Noapte și zi, întuneric și lumină, neîmbinate lucruri, eternă vrăjmășie. Și cu toate aceste, funerara urzeală de umbră, neagra îmbrăcăminte ce intră în casă o dată cu moartea nu poate învinge de multe ori ridiculul vieții care lasă urme, nu poate alunga ironia ce se așază la căpătîiul postumului, nu e în stare să biruiască zîmbetul de veselie ce-l resimți in fața anumitor aspecte ale naturei, căci natura, în felul ei, nu e nici tristă, nici veselă, ci așa cum o vede (sic) ochii noștri în anumite momente. Cu aceste gînduri părăseam o casă unde apusese o viață, sătulă de a sălășlui o sută de ani în aceeași închisoare de lut. A muri nu e a rămînea cu ochii mari deschiși în infinit, așteptînd mîna pioasă ce-ți va închide pleoapele reci peste înmărmuritele globuri. Sufletul moare înaintea ochilor. Sub povara anilor mulți, cu vremea, el renunță și devine ca o oglindă moartă în care nu se mai ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiţi Povestea celor necăjiți de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 7, 21 nov. 1910, p. 97—101 A fost odată un biet om necăjit ca vai de capul lui. Și nu era prost creștinul, dar o piază rea i se punea de-a curmeziș, așa că tot ce făcea îi ieșea pe dos. Muncea din răsputeri omul și abia ce putea să încropească după multe trude și necazuri câțiva bani, că o năpastă și da peste el, de-l lăsa și mai sărman ca mai înainte. Dar toate astea nu-i abăteau puterile, căci sădise, se vede, Dumnezeu într-însul viață de prisos ca să poată suferi mai bine. De la un timp și-a dat el cu gândul că poate locul unde i se nemerise să stea și să muncească e blăstămat. Și luându-și ce bruma îi mai rămăsese, se mută cu sărăcie cu tot aiurea. Dar nici acolo nu-i fu mai acătărei. În sfârșit, toate i se înturnau împotrivă, până ce la urma urmei se hotărî să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit. Și stând el așa, și privind în ...
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
... rătăcire silit să-i dea, în totul, seamă, Să-ndure aprige sentințe, și prin durere să slăbească, nemaihrănind prin noi dorințe, o vanitate omenească.â€� Același glas, tăcut, rostește vestind intrarea în netimp, când mintea nu-i mai amăgește și vocea, nu e din Olimp: „Te-aștept!â€� șoptește Fericirea ...
Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simțea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. ...
Emil Gârleanu - Oratorul Oratorul de Emil Gârleanu Tocmai isprăvise de mâncat friptura, când Ghiță Năstrate, agentul, îi aduse o scrisoare. Conul Tase Filoreanu desfăcu, domol, plicul și citi: Iubite Tase, În împrejurări grele, la cine să alergăm? Firește, la tine. Afaceri grabnice mă silesc să plec numaidecât. Și astă-seară, la 8 ceasuri, cred că știi: sunt cele două întruniri, în despărțirile III și IV, la care trebuia să vorbesc. Bizuit pe marele tău talent, plec mai mulțumit și împăcat în mine însumi decât dacă aș fi vorbit eu alegătorilor. Al tău îndatorat, Jean P.-S. Iartă-mă că-ți scriu așa, pe fugă; mai am jumătate de oră până să plece trenul. Tocmai, semnul buletinelor noastre de vot e Crucea. De multe ori îi scrisese șeful; dar niciodată nu-i așternuse rânduri mai călduroase ca aceste. Conul Tase era încântat. Înghiți o bucată de plăcintă în pripă, sorbi de două-trei ori din cafea și porunci să-i aducă o trăsură. Erau 7 ceasuri. Își îmbrăcă redingota, își îmbucă tabachera cu tutun, iar coana Tica Filoreanu îi puse în portofel vreo două scobitori, căci se putea, după întrunire, soțul dumneaei să guste câte ceva, cu prietenii. Peste câteva ...
Garabet Ibrăileanu - Varia Varia de Garabet Ibrăileanu 1. Un prieten cu adevărat, dar cu adevărat bun e acela pe care îl cauți în zadar. 2. Prietenia din tinerețe devine adesea cunoștință veche la bătrânețe. În bătrânețe ideile și mai cu seamă sentimentele se răcesc și rămân ideile, care, pierzând și ele elementul entuziasmului, devin simțăminte de datorie. Slăbindu-se sentimentele și pierzându-se entuziasmul care leagă pe prieteni, se slăbește prietenia. 3. Știința, prin însăși natura sa, e singurul lucru pe care trântorii nu-l pot căpăta prin munca altora. Rodul muncii de a învăța nu poate fi furat de altul. Acest lucru e natural azi; însă când s-ar putea fura și rodul acestei munci, desigur burghezii ar spune că așa e bine, așa e armonie. 4. La unii, întrebuințarea podoabelor se tălmăcește astfel: neavând nimica în sine , pun în schimb pe sine . 5. Altruismul nu-i decât egoismul bine înțeles, priincios individului și unui număr cât mai mare de alți indivizi, a căror bunăstare aduce bine individului de la care purcede fapta. 6. Inteligența nu se poate sulimeni spre a arăta altfel de cum este; deci cei proști n-au nici ...
George Coșbuc - Moartea lui Fulger
... cu Volbură-mpărat Și știu pe Crivăț cel turbat Ca țara lui. Ce oameni! Ce sunt cei de-acum! Și toți s-au dus pe-același drum. Ei și-au plinit chemarea lor Și i-am văzut murind ușor; N-a fost nici unul plângător, Că viața-i fum ...
Ioan Slavici - Propaganda semitică
Ioan Slavici - Propaganda semitică Propaganda semitică de Ioan Slavici Ioan Slavici, “Propaganda semitică,â€� în Apărarea Națioală, III (1902), nr. 112 (22 Decembrie), p. 1. E cestiune de conservare națională să nu suferim, ca Evrei să ia parte la viața noastră culturală. Sunt acum vre-o douÄ•-zeci de anÄ numaÄ puținÄ dintre noÄ recunoșteaÅ adevÄ•rul acesta; ceÄ cu desăvîrșire mulțÄ eraÅ de părerea, că intrearea în viața noastră culturală a Evreilor e pentru noÄ un mare succes, și EvreiÄ â€œdeștepțÄ,â€� care începuseră să lucreze alăturea cu noÄ, eraÅ îmbrățișațÄ cu toată căldura și se bucurau de o particulară încuragÄare. Și ar fi riscată afirmarea, că dînșiÄ nu eraÅ vrednicÄ de încuragÄarea aceasta, căcÄ munca lor încordată trebuia să fie luată drept dovadă suficientă, că voiaÅ cu tot dinadinsul să-Ä fie folositorÄ țÄ•riÄ, pe care o consideraÅ ca patrie a lor. In curĂȘnd a ieșit însă la iveală, că EvreiÄ sunt lipsițÄ de aptitudinile cerute pentru lucrarea comună și ast-fel, chiar voind cu tot dinadinsul să facă binele, sunt osândițÄ a face numaÄ rÄ•ul. In loc ...
Ion Creangă - Moş Ion Roată Moș Ion Roată (Anecdotă) de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare , nr. 11, 1 febr. 1885 La 1857, pe când se fierbea Unirea în Iași, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu și alții, au găsit cu cale să cheme la Adunare și câțiva țărani fruntași, câte unul de fiecare județ, spre a lua și ei parte la facerea acestui măreț și nobil act național. Cum au ajuns țăranii la Iași, boierii au pus mână de la mână, de i-au ferchezuit frumos și i-au îmbrăcat la fel, cu cheburi albe și cușme nouă, de se mirau țăranii ce berechet i-a găsit. Apoi, se zice că i-ar fi dat pe seama unuia dintre boieri să le țină cuvânt, ca să-i facă a înțelege scopul chemării lor la Iași. — Oameni buni, știți pentru ce sunteți chemați aici, între noi? zise boierul cu blândețe. — Vom ști, cucoane, dacă ni-ți spune, răspunse cu sfială un țăran mai bătrân, scărpinându-se în cap. — Apoi, iaca ce, oameni buni: de sute de ...
Ion Creangă - Povestea porcului
Ion Creangă - Povestea porcului Povestea porcului de Ion Creangă Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Și, Doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii! În una din zile, baba oftă din greu și zise moșneagului: — Doamne, moșnege, Doamne! De când suntem noi, încă nu ne-a zis nime tată și mamă! Oare nu-i păcat de Dumnezeu că mai trăim noi pe lumea asta? Căci la casa fără de copii nu cred că mai este vrun Doamne-ajută! — Apoi dă, măi babă, ce putem noi ...
Ion Luca Caragiale - Așa să mor!
... N-apuc să mă așez bine la locul meu și să scot o carte de citit din săculeț, și cine intră, cu zgomot mare, în același compartiment?... Cine? tânărul meu! extraordinara pasăre călătoare! care ocupă în fața mea locul cu numărul 11. Mă salută foarte grațios, pare că mă recunoaște. Eu ...