Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AMARI
Rezultatele 451 - 460 din aproximativ 663 pentru AMARI.
Ion Luca Caragiale - Poveste de contrabandă
... amestecul indignației, rușinii, necazului de pagubă și de păcăleală, ar fi rezultat o fatală congestie cerebrală. Era însă slăbuță și de un temperament nervos; amestecul amar al acestor deosebite sentimente dete loc la o scrâșnire de dinți, la o privire plină de cel mai înalt dispreț și la următoarele cuvinte pronunțate ...
Ion Luca Caragiale - Tot Mitică
Ion Luca Caragiale - Tot Mitică Tot Mitică de Ion Luca Caragiale Apărut în 1901 - De ce trage clopotele, Mitică? - De frânghie, monșer. * Doi jucători de biliard, unul mult mai forte ca altul, fac o partidă. Mitică s-a încurcat la privit și numără punctele. După o serie a jucătorului forte, Mitică cu glas tare: - 25 cu nimic-sprezece! * - Ai fost la Cotroceni, Mitică? - Nu, monșer, am scăpat tramcarul! * - Mitică, prea te izmenești! - Din contra, monșer, că nu port vara! * Întâlnesc azi-dimineață pe amicul Mitică foarte abătut. - Ce-ai pățit, iubitule? - Închipuiește-ți, dragă, am tras pe dracul de coadă două luni, și acum mi-a intentat proces cerându-mi daune-interese!!... * - Ce ai, monșer, de calci așa? întreabă Mitică pe un amic. - Mă supară o gheată teribil. - Du-te Kibrik, să ți-o scoată. (Kibrik - Renumit dentist bucureștean.) * Pe stradă. E îmbulzeală. Mitică cu un prieten face drumul de la Bulevard la Teatru. Din greșală prietenul îl calcă pe Mitică pe gheată: - Pardon! se grăbește a zice Mitică. Te-am călcat sub talpă... * În tren. Mitică, având bilet de clasa întâia, intră în clasa a doua să vorbească ...
Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!
Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! de Mihai Eminescu Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! Și eu să-mi știu osânda... să te iubesc în veci, În veci dup-a ta umbră eu brațele să-ntind, De-a genelor mișcare nădejdea să mi-o prind, Zâmbirea gurei crude să-mi fie al meu crez  Purtând în suflet moarte, tu vesel să mă vezi. Fii binecuvântată și fericită tu, Copil cu păr de aur, ce mintea mi-o pierdu. Veninu-amărăciunei și ani-mi pustiiți În cumpănă ușori-s pe lâng-al tău capriț; Și-n a mea socotință mă simt atât de mic  Tu ești odorul lumii și eu mă simt nimic. Da, da... numai natura dreptate are-n veci, Copil cu gură caldă, cu mici picioare reci, Căci ea-n înțelepciune-i creează-astfel de chip Pe lângă care toate sunt pleavă și nisip. Ironic pare-a zice: nemernici râmători, Visat-ați vreodată asemenea comori? Pe tine-apoi te-arată în drepata ei mândrie: Turbând de-mpătimire, murind de gelozie, Te văd cum al tău zâmbet voioasă ...
Mihai Eminescu - Satira IV Satira IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înalță în tăcere dintre rariștea de brazi, Dând atâta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scânteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, când plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV Scrisoarea IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se in lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înaltă în tăcere dintre rariștea de brazi, Dînd atîta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scînteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stîncă, vîrf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier… E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul… Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl imbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara; „O, arată-mi-te iară- ...
Paul Zarifopol - Proza lirică Proza lirică de Paul Zarifopol Grigori Sturdza: Pygmalion, București, 1932 Asupra cuvântului roman sunt încă iritabili profesorii de literatură și criticii cu apucătură școlară. Ei cred a ști precis ce e un roman, după numărul de pagini și după natura cuprinsului; prin această credință situația lor este, astazi, paradoxală. În voia lumii și a timpurilor cuvântul acesta și-a lărgit cu mare libertate înțelesul. Colecții de scrisori și memorii; dialoguri politice, filozofice, religioase; voluminoase istorii de familii și povestiri dramatic strânse într-o sută de pagini, abundente expectorațiuni lirice se numesc, acum, liniștit, în subtitlu: romane. Uzul adevărat ne arată că acest cuvânt, după ce va fi concurat sinonimic, destulă vreme, cuvântul foileton, se va îndrepta să însemne poate: carte, simplu o întâmplare simetrică celei a cuvântului grec cu care europenii au ajuns a numi Sfânta Scriptură; numai că, la roman, mișcarea se face în sens opus, de la o semnificare specială spre una generală. Romanul este cartea favorită, e breviarul vremilor noi cum se vede și din format chiar. Supărările profesionalilor oficiali ai literaturii și obiecțiile lor sunt acum de mult alături cu drumul. ...
... haine mohorâte Și cu pletele albite. Pe-Oprișan cât ea-l vedea, Sus, la domnul se ducea, Și-n genunchi trupu-și frângea Și grăind amar plângea: ,,Alei! doamne, fătul meu! Nu te ierte Dumnezeu Să omori pe Oprișanul Că-i peri până la anul! Știi tu, Mihneo, ori nu știi ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului şi a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir de Antim Ivireanul Și iată cutremur mare se făcu în mare, cât să acoperiia corabiia de valuri. Precum un tată din cești pământești, fiind din sine bun și drept, are firească dragoste a iubi pre toț feciorii lui, tot într-o potrivă și a-i cinsti tot întocma și a le împărți avĂ©ria și bunătățile lui, tot într-un chip, nedând unuia mai mult și altuia mai puțin, sau să iubească pre cel dintâi mai vârtos decât pre cel de pre urmă, fără numai când însuș feciorul să va face mai ascultătoriu, sau mai neascultătoriu poruncilor tătâne-său; și așa cu acest mijloc, poate fi el pricina a înmulți dragostea tătâne-său asupra lui, sau a o împuțina, precum pentru ascultarea aceasta și neascultarea ni-o însemnează în pildă Mathei evanghelistul, zicând, cum că un om avea doi feciori și ...
Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l
... care știu firea fimeiască, cred că mă vor ierta că nu mai pot trăi, iar pe cielalți socotesc că trebui să le povistesc cu ce amar trăiesc! și, deci, ascultați-mă, pentru dumnezăi! — Cât pentru acești caresunt aice și râd numindu-mă greu, puțin îmi pasă. Pentru că ce răsplătire ...
Dosoftei - Din alte scrieri Din alte scrieri de Dosoftei [DOMNII ȚĂRÂI MOLDOVEI] Domnii Țărâi Moldovei pus-au nevoință De-au învățatu-ș țara direaptă-n credință, Pravoslavnica lege ferind necorcită, Și-n ceri Hristos le cruță viață fericită. Descălecat-au țara domnul Dragoș-vodă, Fericită, buiacă, cu tot feli de rodă, Când au adus într-însă româneasca limbă, De bun neam și ferită de la calea strâmbă. Să trage de pre sânge rudă-mpărătească, Dumnezău l-au sporitu-l nainte să crească. Și fiii săi, Sas-vodă și cu Bogdan-vodă, Cu doamna lui Maria, lăsând bună rodă Pre Fedor BogdanĂ³vici, Lațco să numește, Cu doamna sa, cu Ana, de să pomenește. Pătru-vodă pre urmă-i purceasă pre viță, Carele-i zic MușatĂn, în bună priință. Stătut-au dup-acesta luminată rodă Țărâi stăpân Moldovei domnul Roman-vodă. Acest Roman să scrie-ntr-a țărâi urice Mare samodărjaveț și-n bună ferice, C-au stăpânitu-ș țara din plai pănă-n Mare. Ș-au lăsatu-ș în scaun fiiu și ca mai tare, Ce ș-au născut din doamna, din Anastasia, Pre cĂ©l Bun Alexandru,-n trai cu fericia, C-au împodobit țara ...
Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai
... deasa ei mulțime. Sub mână-i buzduganul, unealtă de pieire, Ca un balaur face în juru-i o rotire, Un cerc de moarte-n care amar de cine-i prins Sărmanu-nchide ochii și soarele-i s-a stins! În lături, înainte, în urmă-i totul moare! Zbor creierii ...