Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE CUNOSCUT
Rezultatele 451 - 460 din aproximativ 780 pentru FACE CUNOSCUT.
... scoseseră repede din cazarmă. Îl văzuse la spital, pe patul de chinuri, cu buzele arse, cu fața suptă, cu ochii șterși ce nu mai puteau cunoaște. Ieri, la raportul companiei, caporalul de serviciu îi raportase că soldatul Stan Petre murise... Iar maiorul, om bun, dar cu toane, nu îngăduise ca la ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... Pan împărat mare. Acest oraș în parte-mi căzu, dar chip nu este Să mai petrec aice cel de pre urmă an. PERIERG: Deprinderea te face a-ți fi de codri dor. SATIR: Ba nu; ci traiul vostru mă scoase din răbdare. PERIERG: Apoi putut-ai oare în vreme ... Științi de-ajuns cules-ai să-i spui, să-l veselești? Căci mie mi se pare că sute de ani trebui Să poți pre om cunoaște; atâte sunt de multe Năravuri, caractere și patimile lui. SATIR: Pre voi a vă pătrunde nici gând nu am avut. S-adun pricini ... ceas, Și pentru o ochire sau pentru-o vorbă numai, Adese nu își cruță chiar însăși a sa viață, Voind a face răul în cel mai mare grad, Deși-i nebun de frunte, viteaz îl socotiți. Stenon ce-n adunare înșiră cum îi vine Și vrute și ... sunt de ajuns. Eu numai pre aceia la care am slujit Când cu de-amăruntul lui Pan îi voi descrie, Un an întreg l-oi face să aibă de ce râde. Umblând din casă-n casă în traiul meu la voi, Eu mai pe toată luna stăpânul îmi schimbam, Și mai ...
Titu Maiorescu - Poezii populare române
... se hotărăsc mai întâi să facă "o poezie" și apoi își răsfoiesc mintea pentru a găsi o materie convenabilă, și astfel lucrarea lor face o impresie tot așa de rece ca și reflecția din care a izvorât. Nimic din toate aceste în poezia populară! Și ce ambiție ... a recădea din înălțimea impresiei poetice în mijlocul preocupărilor de toate zilele. Nu că doară poporul ar fi nesimțitor la asemenea lucruri; dar el când face poezie, nu face politică, când inima îi saltă, încetează sarcina reflecției. Și la români se găsesc poezii contra Rusiei și a Austriei, dar nu fiindcă Rusia ... un moscal din cela sat, Nici n-am fustă de purtat, Nici papuci de încălțat! Inima-mi e cu lăcată; Când aș discuia odată, Ar cunoaște lumea toată, Cât amar și cât venin Bea inima la străin. (pag. 406) Doină haiducească Murgule, coamă rotată, Mai scoate-mă-n deal odată Să ... de la tine. Cât am pus în gândul meu Pe-o aripă să te ieu Și să mi te port prin soare Păn' te-i face ...
Nicolae Filimon - Influența cometului asupra artiștilor de la opera italiană
Nicolae Filimon - Influenţa cometului asupra artiştilor de la opera italiană Influența cometului asupra artiștilor de la opera italiană de Nicolae Filimon Astronomii moderni strigă din toate puterile să nu avem frică de comeți, căci ei nu sunt decît niște corpuri luminoase și cu coadele lungi care, negăsind pe nimeni să-i ia în serviciu, umblă rătăcind pe bolta stelată a cerului, fără a pricinui cuiva vreun rău. Părerea acestor învățați poate să fie prea adevărată, mai cu seamă că, pînă a nu se arăta pe la noi cometul Donati, mi-au mai repetat-o chiar descoperitorul lui, pe cînd mă aflam la Florența. Cu toate acestea, am rămas și voi rămînea totdauna statornic în convicțiunea mea că toate relele ce suferă omenirea vin din influența fatală a comeților. Spuneți-mi, mă rog, ar fi murit oare Friederich cel Mare daca nu venea un blestemat de comet să se așeze cu cea mai mare impertinență dasupra Berlinului? Napoleon I s-ar fi dus el oare pe corabia Belerofon, ca să se dea de bunăvoie prizonier eternilor săi inemici și să moară la insula Santa Elena, bătîndu-se cu șoarecii? Dar astea sunt ...
Vasile Alecsandri - Strofe lui C. Negri
... ferice la tine să gândesc, Și-n orice întâmplare a vieții mele-mi place La gândurile mele părtaș de a te face, Căci din copilărie cu tine m-am deprins Să-mpart orice simțire de care sunt cuprins. III De mă muncește dorul când îmi aduc aminte ...
Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu
... lucrurile printre literații europeni cu ambiție de filozofie; sumedenie dintre aceștia au trăit și au scris în convingerea că mijlocul eminent pentru a cunoaște filozofia lui Kant este răsfoirea lui Schopenhauer. Doar acesta însuși se afirmă cu abilă naivitate ca porte-voix autentic al celui ce întemeiase idealismul critic ... și a se putea înverșuna asupra nimicniciei vieții. Fără îndoială: Eminescu înțelegea cum trebuie pe Kant; însă aceasta nu are a face: acolo unde Eminescu își nutrește poezia din filozofie, el operează cu elementele unui panteism spiritualist, care ne amintește de Spinoza, de idealismul lui Fichte, de ... românească din 15 februarie 1934), fiindcă Eminescu trebuie să fie, pentru noi, românii, subiect eminent de studiu; și îndeosebi prețioasă e apropierea pe care o face dl Dima între monarhismul lui Eminescu și acel al lul Hegel. Hotărât rămâne însă că, în atitudinile strict ideologice, filozofia lui Schopenhauer reprezintă un punct ... Călinescu ne pune sub ochi singura explicare plauzibilă, pe a lui Eminescu: înțelesul alegoric ce i-am dat este că, dacă geniul nu cunoaște nici moarte și numele lui scapă de simpla uitare, pe de altă parte însă, pe pământ, nu e capabil a ferici pe cineva ...
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... nu ne mai întrebăm câți din gazetarii nostri sunt prin firea lor „chemațiâ€� și “aleșiâ€�, și prin știința lor vrednici a face meseria de care s-au apucat; să nu mai cercetăm câți dintre dânșii au obiceiul cinstit și omenia de a nu scrie nimica ... cum se zice parlamentaricește — a confraților publiciști, ci să căutăm a ne desluși cât se poate asupra întrebării: cum se face critica teatrală la noi? Pentru ca să ne ajungem acest scop cu mai puțină bătaie de cap, mijlocul cel mai practic este să purcedem pe ... a mai spune ca izbânda sistemei a fost aci și mai ușoară ca cu gazetarii: fireste că nici aci nu se putea face abatere de la principiul nostru statornic că noi facem în țara aceasta legi numai și numai spre a avea ce să călcăm și ... pus de gând a da aci asupra teatrului românesc un șir de articole critice, pe cari ne vom sili a le face cât se va putea mai obiective, întru speranța că nu puțin bine vom aduce prin ele acestei instituțiuni. LITERATURA ÎN TEATRUL NOSTRU Ne-am făgăduit ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... simt din cale-afară de mulțumit. Mai lipsește să fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marți și de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt ...
... XV 16 XVI 17 XVII I — Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceți după cum vă trage inima, și Dumnezeu să vă ajute și să vă acopere cu aripa bunătății sale. Eu sunt ... înțeleg. Și fiindcă nu-i neguțătorie fără de pagubă, iară păstorii sunt oameni săraci, trebuie să fie cineva care să răspundă de paguba care se face în turmă: acest cineva este "sămădăul", porcar și el, dar om cu stare, care poate să plătească grăsunii pierduți ori pe cei furați. De aceea ... e numai om cu stare, ci mai ales om aspru și neîndurat, care umblă mereu călare de la turmă la turmă, care știe toate înfundăturile, cunoaște pe toți oamenii buni și mai ales pe cei răi, de care tremură toată lunca și care știe să afle urechea grăsunului pripășit chiar și ...
Alecu Russo - Mihai Cuciureanu
... numai ca un cercetător de istoria neamului, dar ca o inimă aprinsă de râvna neamului. Astăzi mai trecem încă o pierdere, și România își va face o datorie sfântă a deschide coloanele sale la toate biografiile oamenilor și tinerilor, ce au lucit ca stele luminoase cu fapta sau cu ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI
... departe de-orice zgomot, Cu grecii și latinii din timpurile vechi; Să cercetez efectul lucrărilor; să-nvăț A ști și a cunoaște din pildele străine, Ce au urât în ele și ce au de plăcut, În traiul meu pe lume eu nu doresc mai mult. Averi, înalte ... ne-nvață a trăi Întru îndestulare și fără averi multe, Când însă lăcomia nu ne muncește gândul. Greu nu e să-ți poți face un măsurat venit Cu starea ta, dar trebui atunci să te oprești, Să lepezi lăcomia, zavistia de-o parte. Să nu te miri de ranguri ...