Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI APROAPE DE
Rezultatele 451 - 460 din aproximativ 538 pentru FI APROAPE DE.
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... era și băiat frumos, scos din cutie, cum s-ar zice. Avea o față albă ca laptele, cu doi bujori rumeni pe umerii obrazului, încât de departe părea a fi sulemenit; iar peste albul cel bătăios la ochi cădea, ca contrast de culoare un păr negru de abanos căruia știa să-i dea îndoiturile cele mai artistice. Cu un așa chip, cum era Peruzescu să nu fie înamorat de persoana lui; să nu umble totdeauna îmbrăcat după moda cea din urmă, adică cu pantaloni scurți și cu cizme ascuțite la vârf; să nu-și ... încotro, abia se prinse de la al doilea cuvânt, se sui în trăsură pe scăunașul de dinainte, iar lădița de Brașov, cea cu două rânduri de albituri, o așeză în capră la picioarele viziteului. — Sunteți prea buni, zise Peruzescu politicos, însă n-aș fi consimțit niciodată să vă supăr dacă aș fi avut cu mine mai mult bagaj decât lădița a mică. Celelalte lăzi vin pă urmă. — Înțeleg. O să stați pe semne mai ... rânduit doftorii? — Ba nu, dă petrecere. E plictis mare în București, și-n străinătate fusei anii trecuți. Mi s-a făcut silă
... Dimitrie Anghel - Ex voto Ex voto de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 7. iul. 1910. p. 49—57. Prieten bun, fantomă acuma și tu, nu știu de ce-mi amintesc de tine în seara asta misterioasă... Afară fulgeră și geamurile întunecate ale odăiei mele se luminează la răstimpuri, ca de apropierea unui albastru flutur uriaș, rătăcit prin noapte. Un suflu de vînt trece și un miros tulburător de floare de tei își face loc și se strecoară în casă, adus de cine știe unde. Poate mireasma asta ce stăpînea romanticele nopți de iunie ale orașului adolescenței noastre să te fi adus cu ea, sau poate apropierea furtunei ce se pregătește să fi dat simțurilor mele îndurerate o limpezime deosebită. Acum, o picătură de ploaie, ca o pietricică zvîrlită în geamuri, m-a făcut să tresar cu zgomotul ei sec, și nu știu pentru ce, în tăcerea ... și a început să lovească în capetele boilor, stropind zăpada cu sînge. Ochii aceia fioroși, în care ceteai pornirea la omor, i-am revăzut de atunci de multe ori în viață. Masca aceea bestială de troglodit, întîlnită la un colț de ...
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională
... experienței. Se poate, dar, cu drept cuvânt, numi glasul semințiilor ce au fost și icoana vremii trecute. Karamzin, în alte cuvinte, o numește testamentul lăsat de către strămoși strănepoților, ca să le slujească de tălmăcire vremii de față și de povățuire vremii viitoare. În această privire atât de importantă, istoria, după Biblie , trebuie să fie, și a fost totdeauna, cartea de căpetenie a popoarelor și a fieștecărui om îndeosebi; pentru că fieștecare stare, fieștecare profesie află în ea reguli de purtare, sfat la îndoirile sale, învățătură la neștiința sa, îndemn la slavă și la fapta bună. Domnitorul, prin istorie, se deșteaptă la nobila ambiție de ... sporește ispita prin ispita veacurilor trecute și ne lungește, cum am zice, viața! "A nu ști ce s-a întâmplat înainte de a fi născut este, zice Ciceron, tot aceea ca când ai fi necontenit prunc; căci, ce este vârsta omului, dacă memoria faptelor noastre nu s-ar uni cu veacurile cele mai denainte?" [1]. Istoria singură poate, ca ... te mai munci în zadar, căci tu nu poți fi mai bine
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
... Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie Noapte de decemvrie de Alexandru Macedonski Pustie și albă e camera moartă... Și focul sub vatră se stinge scrumit... Poetul, alături, trăsnit stă de soartă, Cu nici o scânteie în ochiu-adormit... Iar geniu-i mare e-aproape un mit... Și nici o scânteie în ochiu-adormit. Pustie și albă e-ntinsa câmpie... Sub viscolu-albastru ea geme cumplit... Sălbatică fiară, răstriștea-l ... simțirea, îi cere ființa, Îi vrea frumusețea — tot sufletu-i vrea Din tălpi până-n creștet îi cere ființa. Dar Meka e-n zarea de flacări — departe De ea o pustie imensă-l desparte, Și pradă pustiei câți oameni nu cad? Pustia e-o mare aprinsă de soare, Nici cântec de paseri, nici pomi, nici izvoare Și dulce e viața în rozul Bagdad. Și dulce e viața în săli de-alabastru, Sub bolți lucitoare de-argint și de-azur, În vie lumină tronând ca un astru, Cu albele forme de silfi împrejur, În ochi cu lumina din lotusu-albastru. Dar iată și ziua când robii și-armează... Cămile gătește, și negri-armăsari, Convoiul se-nșiră ... să meargă Cu pasuri ce-n fundul ...
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
... Petre Ispirescu - Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un moș și o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare și mălai, n-aveau legumă. Trăiau și ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trențăroși și nespălați, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteț decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Țugulea. Ei se învecinau cu Zmeoaica pământului. Această zmeoaică era așa de rea, încât nimeni din vecinii ei n-avea pace de dânsa. Ea le călca moșiile și le făcea fel de fel de neajunsuri. La nașterea lui Țugulea, când a venit ursitoarele, s-a întâmplat să fie p-acolo și Zmeoaica pământului. Ea auzise ... cu vorbă apăsată. Tu ai avut vine; dară ți le-a luat Zmeoaica pământului de când erai mic. Ține chimirașul ăsta. Când vei fi încins cu el, ce vei voi, te faci, dacă t-ei da ...
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... dihanie, pe care cu un prisos de bunăvoință ai fi putut-o lua drept cal. — Bine, măi Tasache, zisei eu ieșindu-i înainte și de-abia stăpânindu-mi râsul, da de unde dracu ai prins tu dihania asta și mi-o vâri în ogradă cu atâta ifos? — De unde? Ia, din iarmaroc, după ce am dat 50 de lei unui român de la munte. — Puteai să te duci dracului cu românul și cu muntele tău cu tot; da ce vrei să fac eu cu mâța asta ... sprinten și subțire, cu șoldurile largi, cu piciorul fin și nervos, cu copitele mici și ușor înclinate, Pisicuța mea avea mai mult înfățișarea unui lucru de artă decât a unui cal de ham. Și, de unde ai fi crezut că greutatea unei pene ar fi fost de ajuns ca să-i frângă mijlocul în două, nici măcar nu se îndoi când eu îmi așezai pe spatele ei volumul respectabil al persoanei mele ... frâu, își puse una din copite pe întâia treaptă. — Iu! făcu femeia, țipând speriată; și repede fugi în casă. Auzii din lăuntru un hohot de râs femeiesc din toată inima, ce nu putea fi ...
George Topîrceanu - Tudor Arghezi: Blesteme
... se facă Picerele tale, făptură buimacă. Plesni-ți-ar timpanul, Să n-auzi când trece traivanul. Să uiți la cetanii tipicul Și psalmii în zi de Crăciun. Să n-ai după masă tutun. Să-ți pută buricul. Vedea-te-aș în vreo fițuică Pus cu litere de-o șchioapă. Curge-ți-ar pe-o nară țuică, Pe cealaltă numai apă. Lăuda-te-ar Bogdan-Duică Și pupa-te-ar Popa Iapă! Răstoarne ... se cerul, să-ți cadă-mprejur Tăria sfărmată în cioburi de-azur. Pornească-se vântul, când somnul începe, La cap să-ți necheze o mie de iepe. Stihia, deasupra, să macine-n gușe Ninsori de funingini și ploi de cenușe. Să latre la tine, căzut în noroi, Zăvozii furtunii cu coada vulvoi. La urmă și munții, sculați în picioare, Cu labele-n șolduri pornind ... Pe creștet să-ți calce, făcându-te turtă, Să nu se cunoască genunchii de burtă. Pe tine, jivină de mare valoare, Te blestem s-adormi de-a-n picioare Și când vei cerca să mai scrii vreo sudalmă, Să-ți fete un șoarice-n palmă. La fund, călimara aproape ... Să aibă și-o muscă-necată Și stropi ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... ntors la plimbare jos. Dar nu s-a mai dus în oraș; s-a dus la țară... Era o zi blagoslovită de vară... Limpede și cald... în depărtări se-ntindeau, cât apuca ochiul, câmpuri aurii cu spicele coapte, și aci aproape se auzeau într-o adâncătură fâșiituri de coase și cântece de cosași. Poetul s-a apropiat de unul dintre muncitori, care trăgea cu gresia pe buza coasei, si i-a zis: — Frumoasă e natura, ai? Dar muncitorul asudat, punându ... te rog să mă lași a mă apropia de domnul, care mi-a făgăduit că „orcând, bucuros cerul îmi va fi deschis". — Puiule — zice sfântul — eu știu ce ți-a făgăduit domnul, că eram de față; dar acuma, drept să-ți spun, nu e vreme potrivită să i te-n-fățișezi; e foarte supărat pe oameni, fiindcă-i vede cum ... tu nițică iconomie... vezi ce scumpă e acuma hârtia! Iar după ce a plecat Poetul, senin, zice domnul: — Petre, bun băiat o fi
Alecu Russo - Amintiri (Russo)
... a rămas în închipuire un soare de-a purure cu raze strălucitoare și un miros neșters. Are dreptate aducerea-aminte: nimică nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul e tinerețea și tinerețea este fericire!... fericire de a crede în toată pasărea ce zboară, fericire de a crede în frumosul și în bunul, fericire de a nu se îndoi de cinste și de multe, fericire de a nu gândi la nimica, de a nu ști ce este viața și ce neagră prăpastie este sufletul omului... Când se întoarce gândul spre zilele tinereții, inima stă nehotărâtă ... ziua armindinei în care pelinului se dă cep!... De aș fi avut noroc să fiu și eu din cei învățați ce scriu în limbă frumoasă, de nu aș fi simțit în cutreieratul lumii că cea mai mare nevoie a omului este de a fi auzit când strigă, de a fi ascultat când cere, de a putea plânge când îl doare, de a vorbi, ...
... vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani, cătană la împăratul de la Beci. Pe atunci, colindase el lumea, chiar și pe acolo unde crește numai urzica și spinul și unde și-a înțărcat dracul ... hodoroagă! Cum zic, iai pușca, ochești… și, când îți vine vulturul la țintă, pâc, tragi cocoșul și dai foc. Tai, acum, piciorul galiței, îl cureți de măduvă și-l fierbi în lapte clocotit ca să se ducă carnea de pe dânsul. Așa am făcut eu asta. Cărășel scoate, iarăși, trișca din brâu și le-o arată. Băieții se-ndeasă mai aproape, c-un ochi la diac și cu altul la trișca de os alb. Glasul lui Cărășel scade, acum, prefăcându-se într-un șoptit tainic: - În noaptea spre Sfântul Gheorghe, o împli cu vin pelin și-i ...
Constantin Negruzzi - Pirostia Elenei
... cei șapte înțelepți care înfloreau atuncea să deie protimisis. — Ei ne vor lămuri ei însuși pentru alegere, au zis unul din sfetnici. Să începem de la cel mai de aproape. Thales este la Milet: să mergem ca să-i punem înainte să primească darul nostru. — O tu, i-au zis ei, al căruia duh ... ascunde. Eu am cercat să fac foc cu apă, dar eu sunt încă de a înțelege cum în soare apa face un iaz de lumină. Sufletul care am vrut să-l dau lumii pentru ca să regularisesc mișcările și să mișc orânduielile sale, ar fi fără îndoială un frumos lucru, dacă eu aș putea să-mi tălmăcesc cum acest suflet lumesc este tot același în vultur și în cioară, în ... vor scăpa totdeauna. — Și de ce nu-ți închizi ușa la acest obraznic? — Bine, de-i voi închide ușa, va intra pe fereastă. De ați ști câtu-i de meșter și de înșelător! El au câștigat pe toți robii mei; rugăciunile, lacrămile și darurile nu-l costisesc nimica. El îi plin de duh și