Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PĂR
Rezultatele 451 - 460 din aproximativ 671 pentru PĂR.
Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu
... biata țară. Doamne! sloboade oștile aceste de păgîni; vină numai cu cîți moldoveni ai pe lîngă măria-ta și noi chizeșluim că un fir de păr nu se va clăti din capul înălțimei-tale; și de-ți vor trebui oști, ne vom înarma noi cu femei și copii, vom rădica țara ...
Constantin Negruzzi - Disțărare șlicului
... pe vârfu său pusă, când mai mică, când mai mare, După chef și după crieri poartă fieștecari, Și altile iar au bortă și apoi cu păr îmbrăcat." Cupidon iasă și zice: "Cunosc cest lucru ciudat; Mă dusesem la o fată în săptămâna trecută, Și pe furiș, vrând să întru, mă-mpedic ...
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei Rochia bunicei de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1267, 27 iunie 1912, p. 2. Alb ca un caier era capul bunicei, o spumă ridicată pe creste îi era părul, o zăpadă ce nu putea s-o mai topească nici o primăvară îi împodobea statornic fruntea. Noaptea de odinioară în zi albă se prefăcuse, întunerecul în lumină, în argint curat, abanosul. O mireasă timpurie fusese, măruntă la trup încă, aproape de copilă, pășise în fața altarului. De subt cununa de lămîiță spumegat ca un torent și albă ca o coadă de cometă, sub șuvoiul de aur al betelei, vălul de borangic îi cobora pînă la călcîie, iar de la călcîie, poala lungă a rochiei ei de mireasă scria pe pămînt valuri obosite, înflorite de spumă, pe unde trecea. Tînăr, gîtul gol și nevrîstnicii umeri, nerotunziți încă, se vedeau din tăietura dibace a foarfecei ce despicase cu meșteșug faiul alb. Curba sînului abia ridica pieptărașul, șoldurile ascuțite se străvedeau prin rochie, și faldurile, dinainte pînă în josul piciorușelor mici, cădeau rigide, triste, funerare aproape, cum trebuie să cadă de-a lungul trupului unei vestale. O cingătoare largă, făcută dintr-o ...
... căciula albă, țuguiată. — Da ce-i, feților? Ce-ați pescuit? Când văzu pe cel înecat, își dădu căciula pe ceafă și se apucă de păr: — Păi bine, mă, ce n-ați lăsat rumănul să se ducă la vale? Boclucuri de iste îmi trebuiesc mie? Și dumneata, bade Dumitre, doar ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o! Cine a iubit-o! de Emil Gârleanu Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii, dar nu putea; zarea se închidea sură. Căută să prindă cu auzul un vuiet, un strigăt, strigătul unui om din sat, lătratul unui câine, țipătul unei păsări înfrigurate. Nimic. Gândurile-l năpădeau. Era întâia iarnă pe care o petrecea singur. De la moartea nevestei lui se împlinise jumătate de an și singurătatea îl silea să simtă că-i lipsește cineva, că suferă o pierdere, ca aceea ce ar îndura când n-ar mai avea haina ...
Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș
... mai nu se zărește; poartă ochelari, când își citește sineturile, altceva nu citește dumnealui; e albit cu totul; numai pe tâmpla dreaptă, o șuviță de păr stăruie să rămâie tot neagră. Conul Gheorghieș își șterge de dânsa pana, când scrie. Altminteri, așa mărunțel cum e conul Gheorghieș Hrașcu, în capul dumisale ...
... pasul liniștit, Văd cum trece prin poiană o fantasm,-o copiliță, Purtând flori de mac în mână, pe sân flori de tămâiță Și-mpletiți în păr de aur purtând tainici trandafiri. Ea-i comoară de frumsețe, simbol dulce de iubiri Și-i un tip de poezie, farmec de-admirate sfântă: Ea ...
... splină Din țărmurile Mării. Spun oameni ce-au umblat Prin alte lumi că-n țara lui Pajură-mpărat Sunt șeptezeci de stave de cai cu păr de aur; Și spun că-i păstorește pe câmpuri un bălaur, Ce varsă dintr-o nară grea flacără de foc, Căci om și zbici nu ...
Gheorghe Dem Theodorescu - Soarele și luna
... ieșea, Iarăși moș Adam Și cu moașa Iova Cheile lua, La iad îl ducea, Iadul descuia, În iad îl băga Și de ce-mi vedea Păr i se zbârlea Că-n focuri ardea, Greu se văieta Hoți și călcători, Răi cârmuitori Și nurori pizmașe Și soacre trufașe, Fii necuvioși, Preoți mincinoși ...
Ion Heliade Rădulescu - Coconul Drăgan
Ion Heliade Rădulescu - Coconul Drăgan Coconul Drăgan de Ion Heliade Rădulescu Frățica, scumpul jumătățoi al coconiței Drăgane, s-a fost chemat și dumnealui coconul Drăgan și noi nici nu știam. E mult de când se împărtășise publicului portretul acestei coconițe și lumea nu știa nimica despre boierul dumneaei, pentru că nu era așa ieșit la obraze. Trebuie însă sa vorbim ceva și de dumnealui, căci acum e între oameni. Coconul Drăgan e un fel de bădăran boierit, care se ține mereu de moda veacului. În vremea de mai nainte, după cum am zis, era un neiculiță de minune, om al trebii, scotea lapte din piatră, pupa pe român în bot și-i lua din pungă tot; sau, dacă nu vrea hoțul de român să-i dea, atunci... atunci târnuit, scuturat, cu părul vâlvoi ți-l băga (după limba dumnealui) la obedeală, îi da fum de ardei, și lasă-l în pace apoi... De când am scăpat de acele vremi afurisite, după care suspină toți Drăganii din țară, coconul Drăgan se făcu un patriot grozav, năbădăios, numai foc și inimă albastră pentru patrie (însă numai când nu e în slujbă, ca să se știe). Acum, slavă Domnului că ...
Ion Luca Caragiale - Autoritate
Ion Luca Caragiale - Autoritate Autoritate de Ion Luca Caragiale Toamna trecută am făcut o cunoștință foarte interesantă — un tânăr poet și literat, fruct prețios al unui gimnaziu de provincie: tânărul meu a renunțat să termine cursurile, neputând reuși la examenul de corigență de la septemvrie. Prețiosul fruct, după trei ani de gimnaziu, s-a simțit destul de copt și, revoltat contra unei discipline stupide de programă, s-a dezlipit cu dispreț de craca sa pentru a veni să-și debiteze savoarea în vastul târg al Capitalei. Este un tânăr ca de vreo optsprezece ani, copil de văduvă; tatăl, fost impiegat comunal în orașul său, a murit de mult; mama, scăpătată, trăiește cu ce poate, coase, spală, calcă, servește la ocazie; are încă doi frați mai mici: aceia urmează la același gimnaziu. Poetul meu îmi spune cu oarecare ton de compătimire că aceia, ca niște mediocri ce sunt, vor să termine cursul și să caute a intra unul în seminar și altul în liceu ca bursieri ai statului; el nu s-ar fi înjosit niciodată să se facă bursier; e prea independent pentru asta, și apoi nu ...