Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PLEACĂ
Rezultatele 451 - 460 din aproximativ 1085 pentru PLEACĂ.
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
Dimitrie Anghel - Fata din dafin Fata din dafin de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială I, 10 nov. 1910, p. 196—107 Ce dulci erau serile de vară în cerdacul casei noastre. Stîlpi albi îi sprijineau bătrîna streșină plină de cuiburi și perdelele de salcîm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portolacul își prindea rădăcinele îndărătnice, rămîneau calde pînă tîrziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cîntare. Sfios prindea unul să cînte ca încercînd un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea pînă la ziuă. Stelele, una cîte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele fărmături ca să-și însemne drumul pe unde a trecut, o spuză lucitoare de stele se arăta de-a curmezișul cerului. Umbrarele se întunecau și minunatele flori înviorate de rouă îmbălsămau mai tare, ca și sufletele noastre după un plîns tăcut. Fîntîna cînta, și pe apa havuzului împresurat de teii înalți, sădiți laolaltă și crescuți ...
Dimitrie Anghel - Hornarul Hornarul de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Pe cerul alb se face-o pată, Apare și dispare iar, Și pata asta-ndoliată E-o siluetă de hornar ... Se pleacă omul de cărbune, Ținând în mână un odgon, Și-ntr-un ogeac nu știu ce spune Ca printr-un negru telefon. Din horn în horn își schimbă locul, La orice pas primejduit, Dar neschimbat îi e norocul ... Și-atunci cu jale m-am gândit : De ce atâtea suferințe Să-ndure-naltul funcționar, Când sunt atâtea conștiințe, Ce au nevoie de-un
Dimitrie Anghel - Măgheranii Măgheranii de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 18 ianuarie 1904 Au înflorit iar măgheranii și n-a prins nimene de veste, Și-acum se trec, cum trec pe lume atîtea vieți ce pîn'la moarte S-ascund în numărul mulțimei și umilite stau deoparte, Cum sta între surori sfioasa cenușăreasă din poveste. Tăcuți și triști, se trec în taină, cu fruntea în pămînt plecată, Și nici o mînă către dînșii nu se întinde ca să-i rumpă, Căci fetele așa-s făcute ca să le placă haina scumpă Și ei, sărmanii, n-au nimica să poată-ademeni o fată. Dar cum mor formele spre seară, și crește luna fără veste, Un miros blînd, cum nu-e altul, pătrunde-atît de cald și dulce, Că fetele, uitînd de noapte și că e ceasul să se culce, Rămîn pînă tîrziu pe gînduri, oftînd cu dor lîngă fereste. Oftează fetele, și nu știu, a doua zi de dimineață, Cînd se coboară în grădină, că-n biata floare cenușie Ce se ascunde umilită, e-atît parfum și poezie... Și măgheranii mor în taină cum au trăit întreaga
Dimitrie Anghel - Mama (Anghel)
Dimitrie Anghel - Mama (Anghel) Mama de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , UT, 749, 17 ian. 1911, p. I. Mamă ! Ce puțin am rostit numele tău și cît de vag îmi aduc aminte de tine... O negură te învăluie și parcă din neguri e urzit și conturul tău. În fața mărei, unde am stat, privind neîntrerupta goană a talazurilor, acolo m-am apropiat mai mult de tine și am căutat să te rechem. Din fundul orizontului aceluia ce-l hotărăște linia curbă a mărei, de acolo ai venit tu. Pe o noapte dulce cum e aceasta, un vas legănat, ce și-a scris pieritoarea dungă pe cer, te-a adus desigur. Și pe cheiul acesta singuratic, unde întîrzii eu, visînd uneori, au coborît pașii tăi, de bună seamă. Ca și acum, neastîmpăratele talazuri se ridicau ca niște fantome din mare și alergau de-a lungul digului de piatră sură ca să privească portul. O semilună pală, brodată pe un steag, lucea și atunci pe înaltul unui catarg, și tu desigur, cu fața întoarsă peste umăr, ai trebuit să privești tristă pe largul întinselor valuri ce te despărțeau de țara ta... ...
Dimitrie Anghel - Moartea narcisului
Dimitrie Anghel - Moartea narcisului Moartea narcisului de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 5 februarie 1906 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Trăiește încă floarea frumoasă de ieri sară, Surîde lîngă mine, pe-o margine de cupă; Căci eu îi port de grijă cu drag, ca să nu moară, În amintirea mînii ce s-a întins s-o rupă. Trăiește încă floarea, dar inima mea bate, Văzînd-o cum pălește din ce în ce mai tare. Sunt alte flori desigur mai mîndre și bogate; Dar numai eu știu taina Narcisului ce moare. Trăiește floarea încă, dar mîne-ncet va plînge Alăturea de cupă, petală cu petală, Și flacăra ce arde în mine se va stinge, Ca focul care-l uită pe vatră o vestală... II Mă urmărește floarea într-una, și mi-i teamă, Iar inima-mi se strînge de-o grijă nențeleasă; Mă urmărește-ntr-una, și pare că mă cheamă, Ca o ființă scumpă ce sufere, acasă. Mă dojenește dulce, și lung mi-aține drumul, Trimite după mine neliniștita floare : Sfioasă își trimite pe urma mea parfumul, Ș-atunci mă-ntorn acasă învins ca de-o mustrare. Învins mă-ntorn ...
Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine
Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine Omul care s-a pierdut pe sine de Dimitrie Anghel O perucă, o labă de iepure, un borcănaș cu cold-cream și altul de carmin, iar peste toate, un nor impalpabil de pudră erau de ajuns ca să-și facă o eternă tinerețe. Pe umeri, o mantă lungă, frumos aruncată, ciorapii bine trași pe pulpele artificiale de cauciuc, mîna elegant deprinsă să salute atingînd ușor pămîntul cu pana albă a tricornului sau a sombrerului de mușchetar, îl făceau netăgăduit de frumos și îi cîștigase faima de amorez irezistibil. Deprins însă să iubească față cu toată lumea, să-și declare înfocata dragoste în fiecare seară unei noi amante, să facă gesturi ce altfel nu sînt permise decît doară în cea mai strictă intimitate, să tragă spada fără a mai sta mult la gînd, cînd întîlnește un adversar cîntîndu-și romanța subt un balcon asupra căruia ar avea drepturile primului ocupant, el nu se mai simțea la largul lui între oamenii adevărați și nu mai putea să înțeleagă viața în afară de teatru... Succese și aventuri avusese, bineînțeles, dar cel ce știa ...
Dimitrie Anghel - Oscar Wilde Oscar Wilde de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 3 [20], 24 oct. 1910. p. 33—35. Gîndesc la soarta scriitorilor noștri, ce tristă și sarbădă este pe lîngă aceea a scriitorilor din țări străine. Unde-i vremea cînd vechii trubaduri străbăteau lumea, ducînd cuvintele înaripate și sonore din oraș în oraș, din castel în castel ? Unde sunt serbările acele fastuoase, în care se dădea lupta pentru frumos, unde mai sunt jutele și turnois -urile de aezi inspirați care veneau să se măsoare în puterea cîntecului, unde mai e melancolicul Wolfram să-și suspine, înstrunindu-și harfa, romanța la stea, ori impetuosul Tannhäuser să preamărească voluptatea amorului... S-a perdut obiceiul serbărilor de mult. În vastele săli goale în care locuiesc baronii ori prinții noștri, nu se obișnuiesc serbări, pe înaltul scărilor de marmoră nu mai stă cel ce ținea în mîna lui ridicată șoimul pe care magnați și seniori se întreceau să-l ieie, ca un semn că-și iau asupră-și toate cheltuielile serbărilor. Viața noastră e mizeră și cenușie, izvoarele de inspirație nu le putem lua decît din cărți, ochii noștri nu se pot înveseli de fastul ...
Dimitrie Anghel - Pastel (Anghel)
Dimitrie Anghel - Pastel (Anghel) Pastel de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 17 dec. 1906 Ce zarvă e în lumea porumbilor în zori, Și câtă bucurie în jurul casei voastre: Privește, vin păunii cu crestele albastre Și cozile învoalte ca un ghiveci de flori. Și-n urma lor, curate și lucii ca zăpada, Pășind pe cărăruia cu albe romănițe, Coboar-acum alaiul de mândre păunițe, Că de-atât alb, deodată s-a-nveselit ograda. Și s-a trezit măgarul zbierând duios la soare, Vroind să spună parcă ce vede și-nțelege; Dar trist își pleacă fruntea ca Midas, vechiul rege, Văzând albasta-i umbră culcată la
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu Pe un volum al lui E. Gîrleanu de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 13—14, 16 ian. 1911, p. 201—203. Brun, ca ieșit dintr-o sticlă de cerneală, adevăratul tip de oriental; ochi languroși și veșnic îndoliați de odaliscă. Cînd nu cuvîntă, știe să privească și să asculte. Înmagazinează bun și rău, minciună și adevăr, cu lăcomia struțului care nu alege cînd îi e foame. Buna lui credință e nesfîrșită și, printr-o bizarerie curioasă, cu care l-a dotat natura, după cîtva timp de la inhibiție, el își însușește toate întîmplările, transformîndu-le și dîndu-le proporții uriașe. Invenția la el e o trebuință organică, e o reacțiune contra uniformității, un antidot fără de care viața n-ar mai avea nici un haz, e, ca să zic așa, pîinea lui cotidiană. Și-apoi, ce-are a face dacă un lucru e adevărat sau nu, cînd el poate să deștepte curiozitatea cetitorului măcar o minută, sau poate avea aparența unui adevăr. Dacă baronul de MĂ¼nchhausen, de cinegetică memorie, care și-a petrecut cea mai mare parte din existență în lumea lighioanelor, ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault Pe un volum de Charles Perrault de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 11 nov. 1910, p. 236—238. Poveștile sunt o lume alături de a noastră. Vechi de cînd timpul, ele trebuie să fi legănat copilăria omului și de aceea farmecă și desfată și astăzi pe copii. Frica ori urîtul și monotonia lungilor nopți a trebuit să împrospăteze necunoscutul. În sunetele și zvonurile care rătăcesc fără de hodină, în natură, fantazia primitivă a trebuit să închipuiască ființi nevăzute, care grăiesc, își spun durerile ori bucuriile, furtunoasele patimi ori nostalgicele reverii, ca să ne înduioșeze sufletul. Iar cei ce le ascultau au căutat să deie trup negurelor ușoare și diafane ce se ridică și joacă peste ape, și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o lume întreagă de zei, un cer întreg de ființi supranaturale, pe care l-au numit Olimp, Walhalla sau altfel, au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare albie de rîu o sirenă și au înfăptuit din nou Universul, ca ...
Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel)
... mînă imensa curbă a mării. Stropii însă se vor împrăștia la atingerea acestui val obosit și vor stropi fața acelora ce se vor pleca peste adîncul acesta zbuciumat și, prelingîndu-se de-a lungul feței, vor ajunge la marginea gurii celor mulți cari vor înțelege, în sfîrșit ...