Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN ORICE LOC

 Rezultatele 461 - 463 din aproximativ 463 pentru ÎN ORICE LOC.

Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei

... îmbrăcăminte. Dacă fiecare dintre amicii Eleonorei izbutea să capete câte ceva din favorurile ei, el însă nu izbutea la nimic, și invidia îl frământa adânc în inimă. El ura pe toți amicii Eleonorei, iar pe dânsa o ura și mai mult, căci era om rău și se simțea atins în mândria lui de neizbândă. Nimic însă din cele ce se petreceau în sufletul lui nu se oglindea pe față-i. El avea una din acele figuri de ceară cărora împrejurările știu totdeauna să le deie înfățișarea ce ... iar acesta, cu sângele iute, cum e omul la vârsta de 22 ani, nu știa ce să gândească de această ființă care avea atâta libertate în vorbă și atâta lumină în ochi. Ei vorbiră multe de toate. Începură cu lucruri nepăsătoare, cum se începe totdeauna, trecură apoi la frumusețele de țară, în mijlocul cărora Petru își petrecuse anii copilăriei, și ajunseră cu încetul la amor. Cine nu știe cât de nesecat este și unde te duce acest ... taina gândurilor lor, ei nu îndrăzneau să se uite unul la altul. Când însă, împinși de o putere neînvinsă, ei se priveau un moment ochi în ...

 

Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie

... ce ne-au făcut, Domnul domnilor și Dumnezeul dumnezeilor. Adusune-au în arătarea și în slava numelui său cel sfânt, ca să-l proslăvească îngerii în ceriurile cĂ©le de sus cu numele sfintei și a începătoarei de viață troiță. Așijderea au tocmit și firea ființii noastre ceii omenești ... al păsărilor, ci iaste într-alt chip, sânge ales și curățit cu sfântul sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, care l-au vărsat pre cruce în cetatea Ierusalimului, în zilile lui Pilat de la Pont. Ca nu cumva, pentru pripa, să moară ție cu trupul, iar lui Dumnezeu cu sufletul. Că și noi însine ... care ne-au iubit și ne-au făcut și pre noi împărați pre pământu, ca și pre sine, și-i iaste voia să fim și în cer; și daca vom vrea noi, vom fi, numai să facem bine și vom fi împărați și vom împărăți în vĂ©ci. Însă împărățiile și domniile cĂ©ste după pământu suntu în mâna și voia lui Dumnezeu, și în nevoințile noastre cĂ©le bune se-au dat. Iară împărățiia cea cerească încă iaste în ...

 

Ioan Slavici - Mara

... până de pe la Făget, Căpălnașși Sân-Miclăuș. Vineri noaptea, după cântatul cocoșilor, ea pleacă la Arad, ca ziua s-o prindă cu șatra întinsă în piața cea mare, unde lumease adună din șapte ținuturi. Dar lucrul cel mare e că Mara nu-ți iese niciodată cu gol în cale; vinde ce poate și cumpără ce găsește; duce de la Radna ceea ce nu găsești la Lipova ori la Arad și aduce de la ... pe Murăș la vale se întinde șesul cel nesfârșit al Țării Ungurești.Mara însă le trece toate cu vederea: pentru dânsa nu e decât un loc larg în fața mănăstirii, unde se adună lumea cea multă, grozav demultă lume. Cică e acolo în biserica aceea o icoană făcătoare de minuni, o Maică Precistă care lăcrimează și de a căreia vedere cei bolnavi se fac sănătoși, cei ... cerea însă mult, șase florini pe lună, și pe deasupra mai erau și alte cheltuieli. "Hm" zise Mara, încrețindu-și sprâncenele, și începu să facă în gândul ei socoteala cam câți oameni vor fi trecând în fieștecare an peste podul de plute de pe Murăș. Nimeni ...

 

<<< Anterioarele