Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU APE
Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 663 pentru CU APE.
Ion Luca Caragiale - Cometa Falb
... ajuns. Îmi trebuia ceva mai pe larg. Să spun însă în treacăt ce lucru ciudat se petrecea în spiritul meu : pe de o parte căutam cu dinadinsul să găsesc păreri savante cari să tăgăduiască posibilitatea cataclismului ; iar pe de altă parte, și mai cu dinadinsul dedeam crezămînt părerilor cari înclinau a confirma prevederile lui Falb. Îmi plăceau cele dintîi, dar cele de-al doilea mă stăpîneau. Am ... Iar nu mai puțin minunatul Herschell zice : « Coada întreagă a unei comete poate că nu-i mai grea decît cîteva dramuri ». Cu cît îmbărbătam pe alții, cu atîta, parcă, mă-mbărbătam și eu. Într-o dimineață, însă, n-apucasem să arunc bine unui prieten îngrijat afirmațiile celor două genii, și pusei mîna ... în Africa… Cînd colo, o depeșe din America : Cometa ! Cometa… a apărut ! Se vede cu ochii liberi în America de Sud ! Monstrul însărcinat cu executarea pămîntului osîndit s-a arătat la poarta cerului nostru ! * S-a isprăvit ! S-a dus toată enciclopedia ! Într ... a rădicat lui, spre a-l slăvi pre el ? atîtea locașuri sfinte, unde adesea îl rugăm așa de frumos să ne ajute ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară
... grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie. Așa curge vremea, și pe noi nu ne lasă în urmă, ci ne târăște cu ea până la hotarul vieții. Ne așează frumușel pe două scânduri, ne întinde pe deasupra o pânză albă cu cruce în mijloc, ne stropește cu vin și cu untdelemn. Bulgării și țărâna cad și astupă. Și tot vremea din mușuroi face neteziș, surpă crucea de la cap, bătătorește locul și acoperă cu bălării cel din urmă locaș al nostru. Ei, câte se duc cu zilele și ce triste minuni ni se arată de ieri până azi! Câte ne mai așteaptă de azi până mâine! În curtea bisericilor vechi, cruci ... cutare, călare pe rotașul din stânga, plesnind voinicește în naintași, lelițele, cumetrele, finele, suratele îi ieșeau voioase înainte, îl opreau din drum și-l zăpăceau cu cercetările. Grânarul, cu o mână în brâu, cu alta pe hățuri, cu
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I
... vine Înainte, ș-Urgie să chiamă, Rea prăsilă de tată și mamă. De-acolĂ² privind corbiș' la toate, Urgia văzu pe ticăloase Gloatele țigănești înarmate Cu săcuri, ciocane și baroase; Precepând apĂ²i ce va să fie, Mai că nu leșină de mănie!... Căci nu rabdă năsâlnica zână Ca rând bun oamenii să păzască, Și temându-să ... Și să rădică-în aripi ușoare Păn la nuĂ²ri, aproape de soare. Cum vulturul silit de foame, Împregiur, pretutindene zboară, Câmpuri, păduri și grădini cu poame Străbătând cu vederea, ca doară Va zări stârvuri și mortăciune Sau ceva vrednic de vânăciune, Așa Sătana cu fața viclenită Caută de sus, nevăzut de nime, Și zărește toate-într-o clipită, Din Ochian pănă la Tătărime; Vede toți mâncătorii de pâne, Încă ... era și-în arme-îmbrăcată, Așteptând cea de pe-urmă poruncă, Încătro și pre-unde să se ducă. Acolo era din țara-întreagă Strinși țiganii cu mic și cu mare, Părăsindu-și viață pribeagă Și puindu-să la noao stare, Să nu mai umble din țară-în țară, Nici să mai fie-altĂ²ra ... ne facem și mese, Cum au ș-alaltre neamuri vecine; Să ședem ...
... râcâit mereu șia-ndelete până ce i s-a făcut zgripțuroaicei lehamite de atâta așteptare și a trimis pe cel mai cu forfoi dintre feciorii ei ca să vadă ce face sluga de nu mai vine cu apa. — Dar tu, măi, ce faci aici? întrebă zmeul. — Uite, răspunse omul râcâind înainte. Ce să mai pierd vremea scoțând apă din puț, ca s-o bag în burduf și apoi iar s-o scot după ce voi fi sosit cu ea acasă? Am să iau puțul așa cum e în spinare și-l duc în deal. — Ba să nu te pună păcatele să faci ... pus rău de tot pe gânduri. Ăsta a rămas de la un strămoș al meu, și numai puțini dintre noi pot să arunce cu el. — Ei, dacă n-aveți altul, haid' și cu ăsta! grăi omul. Ia-l și să ieșim în câmp. După ce ieșiră la câmp, zmeul aruncă buzduganul de se duse pâ- nă-n al ... buzduganul! adăugă apoi scuipând în palme și suflecându-se. El n-aruncă însă buzduganul, ba nici nu-l ridică măcar de la pământ, ci rămase cu ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II
... ce chip am venit pănă-aice, Așa să mergem dar' și dă-acie, Iar' dă ni s-ar pune doar' în price Cineva pă drum, cu vrăjmășie, Totdăuna-are să să păzască Răgula noastră țigănească, [10] Adecă fruntea hălui mai tare Să plecăm cu multă rugăminte (De-om vedea că-în fugă nu-i scăpare). Iară când cu năvală herbinte Ar da pă noi o mai slabă laie, Atunci să stăm și noi la bătaie. Însă numa când n-ar hi cu putință Dă-a scăpa ș-a să-împăca cu buna... Căci, după-a mea dreaptă socotință, Viața noastră-i numai una, Care dă-o pierzi fără trabă-o dată, Nu-o mai ... ne grijim cât mai dăgrabă. Dă mult un cuget pân cap îmi sună: Cum s-ar putea face mai cu trabă Ca să ne-armăm cu vreo dăscălie? Ș-aflu așa c-ar putea să fie: Ca fiește care dintre noi Să fie cu totul ferrecat, [15] Adecă-îmbrăcat în hierr la războiu, Ca să n-aibă teamă dă tăiat Sau pușcat, nici frică dă moarte, Ci tot vitejește ...
Mihai Eminescu - La aniversară
... sara pân-acasă, dacă-l iertau ocupațiunile statului roman, și astăzi — îl iertau acele ocupațiuni ale statului roman. Toată sara nu vorbi un cuvânt cu domnișoara. Ea-și încrețise sprâncenele între ochi, pe care-i ridică sub frunte; cu brațele-ncrucișate, picior peste picior, ședea-ndărătnică într-un colț, cu buzele strâns lipite. Dar pe furiș ea strecura câte-o rază drept în ochii lui. Era mânioasă. De doi ani se mânia foarte ușor și ... se lăsase pe garduri și zăplazuri de-amândouă părțile ulicioarei. Zăpada încărcase crengile de copaci și acoperămintele caselor. Ghețușul trosnea sub pași și el trecea cu dânsa de braț... ea în scurteică cu guler de blană, roșie la față, capișonul alb de lână înconjura fața, fruntea. Ea era blondă, foarte blondă, cu părul ca un caier de cânepă și scurteica — oricât de groasă ar fi fost — accentua totuși liniile unei talii fine și mlădioase. O ... îi strânse mâna și zise încet: — Mai zi o dată. — Nu. — Nu? Mă supăr... s-o știi. — Tu. .. repetă ea încet, cu ochii pe jumătate închiși, cu glas tremurător. Era un tu singuratic, fără de a fi pus în legătură ...
... și compacte s-au întins pretutindeni. Visătorul însă visa și nu vedea deznădejdea celor ce rămăseseră afară, așteptînd la poarta casei lui, făcută din întunerec, cu fărașurile în mînă. El visa ținîndu-și scînteia lui coperită sub cenușă, meditînd să lumineze cu ea, cînd va veni timpul, alte orizonturi nebănuite, alte adîncuri în care lumina nici unei torțe nu-și jucase încă despletita-i văpaie. Cu mica lui scînteie ascunsă în suflet, pe care știa că atunci cînd va voi poate s-o împartă în înmiite fărîmituri de lumină, cu care să iasă și să le arunce în întunerec, cum iese cel Atotputernic cu nesfîrșitu-i cortegiu de constelații și le aruncă pe cer ca o ploaie de albe flori de jăratec... La ce bun însă să mai luminezi ... pretutindeni constelații orbitoare, să recazi subt formă de trăsnet din înălțimi pe capul atîtor stupizi filistini ce stau să-ți urmărească fantasmagoricele-ți capricii ; și cu toate acestea să te sfiești să-ți pui un paratrăsnet înălțimilor, să-ți îndulcești lumina cu un abajur, să-ți pui la adăpostul unui obroc scînteia, e într-adevăr o nebunie. Oricît de întunerec ai face în jurul tău, ori cu ...
Petre Ispirescu - Zâna zânelor
... lăsa gura apă la toți după o așa bucățică. Ei, vorba ăluia, în pofida căpșunelor, mâncau foile. Își scoteau și ei focul jucând în horă cu roabele zânei. Seara iară se puseră la masă. Fiului celui mic al împăratului, ce-i dă lui dracul în gând, se scoală de la masă ... suntem vândute mișelește. În aceeași vreme, și dânsa strâmbă nițel din nas. Pasămite îi venise și ei miros de pârleala pieilor. Și deodată sculându-se cu toatele de la masă, se făcură șapte porumbei. Apoi zâna zise fiului celui mic de împărat: - Ai fost nerecunoscător. Cu bine te-am găsit, cu bine să rămâi. Până nu vei izbuti să faci ce n-a făcut om pe lume, să nu dai cu mâna de mine. Se înălțară, deci, în slava cerului și îndată pieriră din ochii lui. În deșert mai rugară mesenii pe fiul împăratului să șează ... dealuri, văi, colnice, străbătu păduri întunecate și de picior neumblate, dete prin smârcuri și lacoviște, și de urma porumbeilor săi nu putu da. Se frământa cu firea voinicul, cerceta, căuta, întreba; dară nici o ispravă nu-mi făcea. Cu inima înfrântă, cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... rămâne decât să vă scuturați trupul de trândăvia încropită a patului, să crăpați ochii voștri cârpiți de somn și, deșteptându-vă simțurile greoaie cu apă proaspătă și rece, să priviți fără a vă sătura ceea ce omul nu poate nici descrie, nici zugrăvi cu fețe mincinoase pe o pânză moartă. Arta împuținează natura. Arta e născocită pentru cei ce aud și văd pe sfert din câte natura le desfășură ... spălăcită a orașelor! Acele case mari, greoaie, încărcate și schiloade, care împeticează albastrul cerului, acele ulițe strâmte, gloduroase și murdare, care îți împuie urechile cu uruiala și-ți îngrețoșează nasul cu duhoarea, acele cârduri de oameni ce-ți amețesc capul și-ți scârbesc sufletul cu același spirit trezit, cu aceeași goliciune de minte, au pierit în afundișul poștiilor. Capitala mi-apare ca un tablou prost, pe care-l pot întoarce, după plac, cu fața la perete. Aici cerul e limpede, străveziu, cald: o jumătate de sferă, fără pic de nori, pe a cărei rază poți să ... și mai frumoase. Floarea-Paștelui strălucește ca o pajeră de alamă lustruită. Bursuceii fumurii și împufați, graminelele orbotate pe firișoare ca acele, lăpușul, ochi rotund cu genele galbene, sângele-voinicului, roșu-foc, se amestecă cu ...
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... cel Mare, domnul românilor și fală! P-acela cânt, ș-ajută să bucin a lui fapte. Mult s-a luptat eroul cu brațul și cu mintea: Multe nevoi învinse, varii nemici d-afară Și mai fatali dinântru, și soartea ne-mpăcată Pare c-o abătuse din lupta prelungită, Parcă-și ... d-a sa splendoare Și reflecta lumina din candela de aur Ce-și înălța la ceruri o flacără-albăstruie Ce-o aprinsese prințul cu pietoasa-i mână. Eroul, după-o lungă, profundă cugetare, Își terminase ruga cea după miezul nopții Și-n jețul său purpuriu, cu fruntea p-a sa mână, În planuri salutarii și varii, și mărețe Își ațintase mintea către omnipotență Și ochii pe icoană, a ... întinde O aripă alină și albă ca lumina; Pe splendidele margini de fulguri diafane Se-ngână, se mărită acele culori varii A gloriei cu care își cinge cerul fruntea Când răcoritei sfere anunță abondanța. Cu ochii săi cerulii înamorat îl vede, Preveghetor l-ațintă, să nu-l atingă rază, Să, nu-l scoale lumina. Astfel o mumă vine, S-apropie ... ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... în hopuri și azvârlindu-mă în sus ca pe o minge; surugiul țipa, vorbea, pocnea de asurzea câmpii; iar eu... dacă mi-ar fi fost cu putință să mă las cu mâna de trăsură și s-o bag în buzunarul cu pistoalele, aș fi intrat într-un păcat, negreșit. Un vârtej grozav mă cuprinsese în sânul acelui steplechasse diavolesc; ochii îmi ieșeau din cap, creierii mi ... coboram pe o costișă, șăuașul se poticni; roata de dinainte se izbi de el în repejune și se sfărâmă pe loc; iar căruța, răsturnându-se cu mine și lăsându-mă lat în mijlocul drumului, lângă bietul cal ce-și sclintise piciorul, fugi înainte la vale, cu trei cai, cu trei roți și cu postașul aninat ca un scai de coama lăturașului. Această de pe urmă întâmplare mă făcu să blestem impresiile de voiaj din Valahia. Două sprăvălituri într ... neavând altă mângâiere decât cuvintele ce-i zise postașul când se despărți de dânsul, adică: mânca-te-ar lup ! Soarele acum asfințise, și luna împreună cu stelele se arătaseră pe cer, întocmai ca niște privitori pe băncile unui teatru. Mi se părea că toate planetele se uitau ...