Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DÂNSUL
Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 632 pentru DÂNSUL.
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... a-i cunoaște fața, dar am simțit în el o putere predominantă, care pe loc mi-a inspirat supunere. Nu este scăpare de dânsul, gândeam în urmă, trebuie să fie vreun sergent de poliție, care prin instinctul său practic ghicește gândul unui crimiÂnal și mă duce la secția ... dinaintea unei case, scoaÂse cheia din buzunar și, descuind ușa, amândoi am intrat în o tindă întunecată. El mergea tor înainte, iar eu după dânsul, până ce am ajuns la altă ușă în care el lovi de câteva ori cu pumnul. Ușa se deschise și eu m-am văzut într ... lui exprima atunci un deliciu nespus, precum simțește acela ce concentrat în sine ascultă acordele încântătoare ale unui concert artistic. Căpitanul navei, trecând pe lângă dânsul, îl credea nebun și, dând din umeri, îi aruncă o căutătură disprețuitoare. Deși gândi căpitanul aceasta, eu însă gândeam altmintrelea, căci impresiunea ce o făcu ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... unui împărat. În fața lui, cu barba sură, Stau slujitorii din palat, Și, triști, cu mâinile la gură, Îl căinau că-i fermecat. Trăiți la dânsul din părinți, El le zâmbea cu ochii buni: Ca tot nebunul, pe cuminți, Îi socotea pe ei nebuni. * Pe scoborâșul unei văi, Într-o pădure ...
... la moartea celuilalt. Când auziră oamenii de întâmplarea aceasta, își făcură cu tot dinadinsul cruce și nu îndrăzniră să se apropie de odaia în care dânsul se sfârșise. Seara, la rateș, oamenii nu mai conteniră să se întrebe unii pe alții. Fiecare iscodea câte ceva. — Că vezi dumneata, șoptea un ...
... s-a înfipt un gând care îl stăpânește cu îndărătnicie. După câțiva pași, se oprește în dreptul unei tutungerii; intră înăuntru, și artiștii, după dânsul. Știucă se clatină câteva clipe în fața tejghelei, parcă a uitat la ce venise, apoi strigă deodată: — O coală de hârtie... mi ...
Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș
... a murit? Ia-i, dacă ai de unde. Sinetul acesta era singurul la care se amestecase și coana Ruxanda, și conul Gheorghieș nu trece peste dânsul, Doamne ferește. Coana Ruxanda se prefăcu că a adormit cu capul pe speteaza jilțului. — Ai adormit!... Amarnică mai ești!... Cică doarme dumneaei ...
George Bariț - Inimile mulțămitoare
... de inimos și de viteaz, încât pilda lui ne înf[i]erbânta pe noi toți. Tot scadronul era gata a-și da pentru dânsul viața și sângele. Cu bucurie mergeam noi în foc pentru el. IULIE: Dar în primejdia de la Abemberg nu s-a întâmplat nici ... tată? DION[ISIE]: Mulțămită ceriului, nimic nu i s-au întâmplat. Nici un fir de păr nu i s-au smintit. Gloanețele sbura împrejur de dânsul fără să-l atingă. Ca și cum ar fi avut sfială!... Și când am fost orânduiți noi la lupta acea sângeroasă, dumnealui s-a ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX
... mele n-eți crede), - În acest ferman", și fermanul dede. Acolo-împăratul țării pace, Iar' celor care a lui Vlad parte Lăsând, la dânsul să vor întoarce, Iertare de robie și de moarte Făgăduia voind ca să fie Pus un frate-a lui Vodă la domnie. [6 ... boierimea, ș-îndată În toate părțile fu vestită, Cu porunci ca țara să să-abată De la Vlad și să nu mai primească De la dânsul poruncă domnească. Apoi la sultanul cu plecare Trimisără-o de frunte solie Să s-închine, să-ș' ceară iertare, Și rugându-să ca la domnie ... crunte Ce văzusă-n pădurea cea deasă; Apoi cum își dedusă peste cap De pe calul viteaz și sureap Și pe rând toate câte cu dânsul Pănă-întraceaiaș zi să tâmplasă; Iar' mireasa abia-și ținea plânsul La povestirea ceastă duioasă, Auzând cum au fost leșinat Și ca din morți iar ...
Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul
... Nichifor răspundea, tot glumeț: "Pentru că n-are Dumnezeu stăpân". De glumeț, glumeț era moș Nichifor, nu-i vorbă, dar de multe ce dăduse peste dânsul, se făcuse cam hursuz. Băbătia lui, de la o vreme încoace, nu știu ce avea, că începuse a scârțâi: ba c-o doare ... Mai făcea el, nu-i vorbă, și alte negustorii... În sfârșit, nu știu cum să vă spun, era mai mult decât duhovnicul, că fără de dânsul nu puteau mănăstirile. — Muni dimineață, moș Nichifor! — Bună să-ți fie inima... jupâne Strul. Da' cu ce treabă ai venit pe la noi ...
... și a blidului, ca să fie și cea dinafară curată! Și câte și mai câte, publicate prin jurnalul Predicatorul moralului evanghelic, redactat de dânsul, până i-a luat chiriarhia puterea de predicator. Dar părintelui Duhu nu i-a tors mă-sa pe limbă. Odată, slujind ...
Ion Heliade Rădulescu - Coconul Drăgan
... bine sau mai rău scrisă, cum a dat Dumnezeu în zilele noastre; coconul Drăgan stă posomorât, îngâmfat ca un curcan; se uită la dânsul să vază fecior de boier este sau nu; să zicem că nu este — atunci: — Ce sunt hârtiile alea? — ...O hârtie la... --N ...
Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie
... frumosului Arghir și a preafrumoasei Elene . Când ziceam: "Hip! hop! la a mea iubită", aveam și biciul în mână; plesneam cu dânsul și săream în sus, dar mi-era necaz de ce n-are și biciul meu puterea aceea de farmec (să mă facă să zbor). Pe ...