Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GĂSIT
Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 1014 pentru GĂSIT.
Dimitrie Anghel - Arivistul Arivistul de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Reflexiile unui poet", în Tribuna [Arad], XV, 74, 1 [14], apr. 1911, p. 1—2. Arivistul e un om care nu pierde nici o ocazie pentru a se manifesta. El se pleacă, se multiplică, șerpuiește, ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă după împrejurări. Calități mari de inteligență, ori substrat de cultură serioasă nu e nevoie să aibă. Pospaiul e de ajuns și, cînd nici nu te gîndești, din omul infim de ieri, din nevoiașul ce împărțea cu noi toți, cei nepăsători de soartă, nevoile, îl vezi deodată ajuns cine știe unde. Pentru aceasta e drept că a cheltuit o energie incontestabilă. Visurile nu l-au ținut pe loc, idealurile de asemeni i s-au părut un bagaj inutil, și e știut că, cu cît ai mai multe bagaje, cu atît e mai greu de călătorit. Eu unul am cunoscut mulți de aceștia și le dau dreptate, pentru că, oricum, au muncit în felul lor. Și-au trudit mintea în fel ...
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu ...
Dimitrie Anghel - Darul valurilor
Dimitrie Anghel - Darul valurilor Darul valurilor de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 4 feb. 1907 Azi am găsit pe dună un braț alb de statuie, Un braț furat de valuri de cine știe unde..., Al cui a fost odată, cine-ar putea să spuie, Când a căzut în mare, cine-ar putea răspunde? E-un braț alb de femeie, fărmat mai sus de umăr, Și marmora-i atâta de clară și curată, Încât nu-ți vine-a crede că ani fără de număr S-au scurs de când stă astfel în valuri îngropată. Și mâna, mâna-i fină, sculptată cu iubire, De-ai spune că artistul pe când cioplea din daltă În marmora rebelă suprema-i amintire, Pe fruntea lui modelu-și purta mâna cealaltă. Trecea frumoasa mână pe fruntea inspirată, Trecea dezmierdătoare dând vițele-ntr-o parte Iar el cioplea cu râvnă, visând că poate-o dată Atât o să rămâie dintr-înșii după moarte. Și-ntr-adevăr că veacuri s-au scurs și iat-o iară Purtând pe brațul tânăr o algă ce scânteie, O algă-nmlădiată frumos ca o brățară, Asemeni unui ultim capriciu de
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiş De vorbă cu un afiș de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , II, 577, 26 iulie 1910 p. 1. Un afiș uzat, găsit într-o carte, mi-aduce aminte de teatrul vechi și de actorii lui, și mă gîndesc cu ce plăcere mergea lumea la teatru pe vremea aceea, cînd toaleta era de rigoare și cucoanele se găteau ca de bal, ca să vadă și să fie văzute. Era o întrecere între frumoasele de atunci, și pregătirile începeau cu ceasuri înainte. Părul era pus în papiliote de dimineață, fierele de frizat pentru zuluf uri, cari se purtau de-a lungul tîmplelor, stau gata la locul lor. Inelele scumpe, cerceii și brățările erau scoase din bisactele, rochiile încercate și potrivite, și slujnicile gata, care c-un ac în mînă, care cu o sponcă, care cu pămătuful de pudră. Și toaleta începea în fața oglinzei, ochii vioi se aprindeau de plăcere, sprinceana se arcuia cu negru, gura se rumenea de trandafiriu, unghia se împurpura de carmin și dinții își încercau fildeșul, schițînd surîsuri nevinovate. Apoi părul, cu pieptănătura lui complicată, o dată așezat, puful stîrnea un nor alb de pudră, și umerii și ...
Dimitrie Anghel - Divanul Divanul de Dimitrie Anghel Publicată în Ilustrațiunea română , II, 9, sept. 1912, p. 156—157. Le sofa sur lequel Hassan Ă©tait couchĂ© Etait dans son espèce une admirable chose. A. de Musset Porniseră de-acasă, veseli, amîndoi la braț și zîmbitori ca o pereche luată de curînd. Exagerată în toate, felul ei de-a merge și expansiunea ce-o arăta față de tovarășul ei, făcea lumea să se întoarcă și să-i privească, fericindu-l pe el. O lume grăbită furnica pretutindeni. Uvrierii cu mînele negre de muncă, ființi muncite de chinuri, fețe triste și fețe rîvnitoare ; elegante de suburbii, alături de luxul strigător, pene de struț și fulg de simplă volatilă, flori de tafta și somptuoase roze murind pe corsajul alb al frumoaselor decoltate. Pierdută în mulțimea aceasta, fericita pereche mergea oprindu-se ici-colo la vitrine, unde tot ce-a născocit imaginația omenească pentru a aprinde ochii femeilor, dantele și muselinuri ca spuma, mătăsuri cu schimbătoare ape fugare, pălării variindu-și la infinit formele și cîte alte încîntătoare și fragile nimicuri, se revărsau aducînd și răspîndind sclipiri, chemînd în graiul lor colorat la voluptate, ...
Dimitrie Anghel - Himera (Anghel)
Dimitrie Anghel - Himera (Anghel) Himera de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , feb. 1909 Plin de dezgust pentru lumea aceasta banală și tristă, Tainic Himerii i-am spus: – „Du-mă pe celalt țărm ! Du-mă-într-o lume mai bună în care să nu fie oameni, Căci între mine și ei nu e nimic obștesc. Tot ce-i încîntă și-i doare pe ei mă revoltă pe mine: Toate le vede întors ochiul meu, altfel făcut. Spre a-i putea îndura și spre-a fi îndurat printre dînșii, Trec ca o mască prin bal, vesel cu lacrămi în ochi...â€� Iute, Himera și-a-ntins atunci aripele-albastre: Cerul deasupra-mi scădea tot mai îngust și mai mic. Tot mai departe de cer coboram ca o piatră-n cădere Și ca un ochi luminos soarele-abia-l mai zăream, Tot mai departe apoi, scînteia ca un fulg de jeratec: Inima-n piept mi s-a strîns cînd păn’și fulgul s-a strîns. Dară pe celalt tărîm cînd ochiul meu orb se deprinse Cu întunericul său plin de fantastice lucruri, Scumpe comori am cules din adîncuri de ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu
... acesta numit De Goupil Ă Margot , pagini entuziaste s-au scris, articole trîmbițătoare în toate cotidianele. În el, ca și în volumul lui Gîrleanu, veți găsi micele drame ori măruntele bucurii, din care e alcătuită viața celor cari nu cuvîntă. Mărturisesc însă cu un fel de mîndrie națională, și spre bucuria ...
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast Prinosul unui iconoclast de Dimitrie Anghel Cuvîntare ținută la Galați, la dezvălirea monumentului lui Eminescu. A te urca pe un soclu înseamnă a înstăpîni un fragment de univers de unde alungi viața ; înseamnă a pedepsi o marmură să ia o formă ce n-o mulțumește poate ; înseamnă a adăoga o umbră mai mult pe pămînt, o umbră care de cele mai multe ori nu e decît umbra unei umbre. Cugetare de iconoclast, veți zice, și nu veți fi departe de adevăr. Dar cine și-a plimbat ca mine reveriile prin grădinile, piețele și parcurile noastre, căutînd o rimă sau o imagine, a trebuit să gîndească așa. De pretutindeni, de la roata oricărei răscruci și din afundul oricărei cărări, un om de piatră sau de bronz și-a întins brațele acoperindu-mi orizontul. O armată de piedestaluri baricadează trecutul; un norod de anonimi îmbrăcați în redingote, ori în fracuri impecabile, sfidează ; o pleiadă de morți, a căror pleoapă trebuie închisă pentru a doua oară, privește cu încredere viitorul... Forma aceasta nouă de idolatrie a mers ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... tragediilor lui Shakespeare, un Plutarh cu scoarțe vechi spune faima atîtor vieți trecute. Singur un portret de femeie, ca mirată de a se găsi în singurătatea și sărăcia asta, privește enigmatică din rama ei la alba lumină ce crește luminîndu-i zîmbetul de pe buze... Deodată însă cîteva note ...
Dimitrie Bolintineanu - Întoarcerea lui Mihai
Dimitrie Bolintineanu - Întoarcerea lui Mihai Întoarcerea lui Mihai de Dimitrie Bolintineanu De la lungi războaie, Mihai cu mărire Intră-n capitală cu a lui oștire. El se urcă-n tronu-i mândru ocolit. Cei ce au puterea astfel i-au vorbit: - "Doamne! Focul arde în această țară. Încă ieri cu ură mulți se răsculară. Dar răzvrătitorii s-au întemnițat Și prin zelul nostru țara a scăpat." - "Voi zdrobi răscoala ce țara uraște; Dar voi sparge încă pricina ce-o naște: Dacă astă țară umblă-a se scula, Este semn că n-aveți simpatia sa. Lui Rodolf voi scris-ați că e răzvrătire, Că ai noștri cată cu a lui unire. Dacă cel ce-o cere e răsculător, Țara mea, eu însumi sunt răzvrătitor... Am învins păgânii, i-am gonit afară; Dar a lor sămânță o găsesc în țară. Ea-nconjoară tronul pentru a-l răci De inima țării, apoi a-l lovi. Neputând acuma tronul să lovească, Ea îi urcă scara ca să îl mânjească. Tronului nu-i pasă de loviri străine Ca d-acea trădare ce s-ascunde-n sine. Planta nu se teme ...
Dimitrie Bolintineanu - Buciumul și fluierul
Dimitrie Bolintineanu - Buciumul şi fluierul Buciumul și fluierul de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 Buciumul 2 Fluierul 3 Buciumul 4 Fluierul 5 Buciumul 6 Fluierul 7 Buciumul 8 Fluierul Buciumul În darn moduli, o, fluiere, Cântări de fală pline, Căci moartea naște-n suflete Ca viermi în flori divine. A fost un timp de glorie; Azi piere sub durere; O suvenire tulbure Prin noapte luce, piere Ca visele plăcerilor, A căror umbre line Plutesc în sânul dorului, În ziua care vine. S-a stins în umbra timpului! Fatală moliciune Prepară luptătorilor Molatice cunune. Fluierul Cugetări amare! duceți negrul zbor Sufletelor slabe ce s-abat de dor; Însă voi, speranțe dulci și tinerele, Împletiți cu roze cântecele mele! Inima română N-a perdut junețea cea viețuitoare, Nici viteaza-i mână, De plăceri molatici, n-a slăbit sub soare. Buciumul Nu-mi mai vorbiți de patrie, Căci plânsul mă supune În mijlocul plăcerilor Întristă tristu-i nume. Plăpânda, blândă pasăre Când cade sub prinsoare Își mușcă fierul lanțului Și bate-n aripioare. Și fiicele Carpaților, Gingașele căprițe, Când cad în prada lupilor, Se apăr din cornițe, Dar frații-mi n-au virtuțile ...