Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI MULT ÎNCĂ
Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 893 pentru MAI MULT ÎNCĂ.
... nimeni. Chiriașul nu da nici un semn de viață. Pesemne pleca dimineața, cum se lumina, și se întorcea tocmai seara. Nici mătușile nu-i putuseră încă vorbi. La urma urmei, nu era nici o grabă. Mai grăbit eram eu, care, la vârsta mea, vreo treisprezece ani, legam prietenie și cu cei tineri, și cu cei bătrâni. Dorința mea de a ... peste capul în care se zbătea albul ochilor. În aceeași clipă se deschise ușa. Colonelul ieși în scară. Vederea lui m-a înfricoșat mai mult. Era înalt, spătos, cu o barbă mare, neagră, ce-i pornea aproape de lângă ochii adânci, întunecați. Genele îi acopereau pleoapele. Iar chipiul îi umbrea ... intrând săgeată printre miile de cioare care se ridicară, deodată, într-un vaier asurzitor, acoperindu-l, înfășurându-l ca-ntrun zăbranic, și nu l-am mai zărit, ca și cum nenumăratele păsări negre l-ar fi răpit în zborul lor spre cer. De atunci nu l-am mai întâlnit niciodată. Sublocotenentul își trecu mâna peste față, vroind să gonească parcă această amintire. Toți tăceau. Atunci, maiorul, care nu se mișcase toată vremea cât ... ...
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
... găsiți ai geniului românesc și au dreptul a se bucura de îmbrățișarea înaltei protectoare a Azilului Elena." Dar Alecsandri începuse de mult să adune și să comunice prietenilor săi poeziile populare. Cu zece ani mai nainte, neuitatul filoromân Wilhelm de Kotzebue, în prefața din octomvrie 1856 la traducerile sale Rumanische Volkspoesie, vorbește de această stăruință "patriotică și entuziastă" a ... și sentimentală a doinelor ce se cuvine să fie notată, că este o muzică eroică a baladelor ce se cuvine și mai mult să fie scrisă". Dar eu întreb: de ce "și mai mult"? Pentru Alecsandri, ca și pentru unii din noi, se cuvenea tot așa de mult să fie păstrată sentimentalitatea doinelor, căci deși - după luminoasa d-tale cercetare - partea eroică și cumințenia politică sunt mai ales semnele moștenirii etnice, aceasta nu exclude partea sentimentală nici la romani, și cu atât mai puțin la descendenții lor după o evoluțiune culturală de atâtea veacuri. Îndeosebi elementul eroic în poezia popoarelor din Orient, devenite pe atunci așa de "interesante ... fi vorba de falsificare. Pentru d-ta Miorița este chintesența poeziei populare române; dar pentru contimporanii dintre 1856 și 1866 erau poate poeziile curat lirice ...
... viață, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuia să se despartă chiar azi, căci vremea înțărcatului venise de mult încă. Și cum se uită așa, cu ochii îndurerați, din pieptul căprioarei scapă ca un muget înăbușit de durere; iedul deschide ochii. Căprioara se îmbărbătează, sare ... de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeață, până ce pătrunde în inima întunecată, ca un iad, a pădurii. Și-au mers mult așa, până ce au dat în sfârșit de luminiș. Iedul, bucuros, o ia înainte, sărind. Dar în aceeași clipă căprioara se oprește, ca de-o ... de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, și iedul ar fi fost sfâșiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc, sfâșietor, cum nu mai scosese încă, și, dintr-un salt, cade în mijlocul liminișului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul și se repede la ea... Prăbușită în sânge, la pământ, sub colții fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Și ...
Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului
... tutulor autorităților. Acești doi școlari sunt Artur Ionescu și Ioniță Păunescu. Cel dântâi este fiul unic al lui d. Mandache Ionescu, mare proprietar, omul cel mai influent și mai cu greutate din tot județul și stâlpul oricărui guvern. Asta e bine; căci fără d. Mandache cu greu s-ar putea guverna în acel județ ... bal de binefacere, iarna trecută, d. Bumbeș sta într-un colț al salonului și privea pe grațioasa doamna Ionescu danțând. A privit-o mult; ea a început să caște, a căscat mult, până când, în mijlocul unei figuri de cadril, a dat un țipăt năbușit, i-a venit rău, a vrut ... tot luat feciorul Păunii. Până când atâta persecuție pentru copilul meu? — No! că-z asta, mă rog frumos la doamna, nu-i perzecuțiune; asta, mai apoi se conzidărează după coefițenturi, mă rog. Doamna ridică ochii și, întâlnind privirile de sub ochelarii albaștri, înghite-n sec și iar și-i pleacă ... doamna! mă duc, mă rog... Cu tot reșpectul și conziderățiunea... am onoare. Jupâneasa îl împinge. D. Tiberiu pleacă înjurând ungurește. De prisos a ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... prelingeau ca o sudoare rece, stropi groși. Ăsta e timpul care îndeamnă cel mai mult la băutură; rarii trecători ce se prefirau prin ceață erau mai toți afumați. Un lungan, coborând prispa unei cârciumi, căzu grămadă și nu se mai sculă. Întorsei capul dezgustat. Birtul ales pentru acea seară fiind tocmai în Covaci, luai o birjă, lucru cuminte, deoarece la sosirea mea, ceilalți mosafiri erau ... a dreptul de-acasă, iar Pașadia cu Pirgu de-a dreptul și ei de la "club", vremea fiind prea urâtă ca să mai zăbovească la aperitive. Pantazi porunci încă un rând de țuici. Dar voia bună ce ne urarăm, ciocnind, lipsea cu totul. Mă temui să nu adorm iar. În sala unde grosolana petrecere ... zise Pirgu lui Pașadia, făcându-și privirea galeșă și glasul dulceag, ah! cu valsul ăsta țin să te duc la lăcașul cel din urmă, cât mai curând; cred că n-ai să mă faci s-aștept mult încă această sărbătoare a tinerețelor mele. Ce frumos are să fie, ce frumos! și eu beat, cu nenea Pantazi, voi stoarce întristatei adunări lacrimi ... fierbinți luându-mi, în cuvinte mișcătoare, rămas bun de la în veci neuitatul meu prieten. Pașadia nu zise nimic. - Da, urmă Pirgu, leșinându-și și ...
... munților. Oamenii umblă aci acoperiți cu niște veșminte sălbatice de piei de oaie; ar putea crede cineva că mă aflu în Siberia și cu atât mai mult în Siberia, încât sunt aici pe temeiul unei legi care nu are ființă... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat ... celorlalți și a-și îndemna să te bage în seamă, să-ți prindă mila sau să te laude?... Pare c-aș crede aceasta mai bine, mai ales când mă gândesc la dramul de zădărnicie și de trufie ce zace-n fundul inimii oricărui om și mai cu seamă a oamenilor care, spre rău sau bine, sunt căzuți la boala condeiului... De aceea nu pot crede că cei de seama ... lunii februarie s-a jucat pentru întâia oară Provincialul la Teatrul Național . Sala era plină... aplaudări din toate părțile, numai autorul nu aplauda... mai întâi de modestie, apoi fiindcă nu era mulțumit nici de bucată, nici mai ales de actori, care, cei mai mulți, nu-și cunoșteau rolurile, și în sfârșit, nici de cenzură, care ștersese aproape a treia parte din bucată. Subiectul, dacă voiți să ...
Ion Creangă - Dănilă Prepeleac
... Ion Creangă - Dănilă Prepeleac Dănilă Prepeleac de Ion Creangă Erau odată într-un sat doi frați, și amândoi erau însurați. Cel mai mare era harnic, grijuliu și chiabur, pentru că unde punea el mâna punea și Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc și norocul de dânsul, căci era leneș, nechitit la minte și nechibzuit la trebi; ș ... Ce să faci? Să te-nvăț eu: boii tăi sunt mari și frumoși; ia-i și-i du la iarmaroc, vinde-i și cumpără alții mai mici și mai ieftini, iar cu banii rămași cumpără-ți și un car, și iaca te-ai făcut gospodar. — Ia, știi că nu m-ai învățat rău ... și pornește iar spre târg. Dar capra tot capră; se smuncea în toate părțile, încât îi era acum lehamete de dânsa. — De-aș ajunge mai degrabă în târg, zise Prepeleac, ca să scap de râia asta. Și, mergând el mai departe, iaca se întâlnește c-un om ce venea de la târg c-o gâscă în brațe. — Bun întâlnișul, om bun! zise Dănilă. â ...
Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor
... locuitorilor?... Multe numiri din istorie se șterg, dar trebuie ani și iar ani ca urmările unor instituții să se nimicească de tot. Scutelnicie nu se mai poate și, sub orice nume ar mai trăi, trebuie a cădea. Răsplătirea ce se poate aștepta astăzi, suntem încredințați, va fi numai o răsplătire bănească. Dar vine întrebarea: cum va ... folosul de a crea creditul public, a pune în circulație valori necontestate și ușor de a se negocia, ar mai deschide nouă căi duhului speculației și ar aduce mai strânse relații și legături între țară și ocârmuire decât acele ale birului. Și cu amortizație sau fără amortizație, se înțelege că dările dezrobiților au a ... existința țărilor, nici vrednicia personală a omului. De a purta morala pe principiul robiei numai, ar fi un curs de retorică mai mult, în acele mii de cursuri făcute până astăzi, fraze, logică, simțire, toate mai frumoase decât frazele, simțirile și logica noastră, dar mustrarea îndeosebi asupra foștilor îndrituiți ai robiei este mai mult decât o mustrare zadarnică, este o zgândăreală la patimile îndărătniciei individuale și slăbește porneala obștească. Necumpăna pepelilor nu trebuie a ne depărta de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... Icoanei, noroiul și bolovanii de piatră se împestrițau cu băltoacele întinse de-a curmezișul drumurilor. Felinarele, înfipte din răspântie în răspântie, nu luminau mai mult decât stâlpii telegrafului. Norii posomorâți burnițau, înecând casele într-o atmosferă fumurie și împufată asemuită cu aburii ce plutesc alene pe deasupra bălților. În fața ... cu corsetul pus, cu mâinile goale până în umeri, cu ghetele descheiate, cu o talie rotundă și mlădioasă, cu pieptul plin... femeie bine zidită... tânără încă... frumoasă... mai mult plăcută decât frumoasă. Coleg de liceu cu Delavrancea în 1875-1876; a făcut parte din grupul "Trubadurului"; nepotul scriitorului Ciru Oeconomu. Bate din ... dacă n-aș avea pe Fiți, îngerașul mamei!... Mă înțelegi?... Trebuie să mergem... Le-am scris că viu! Ochii ei, plini de lumini vinete, zguduiau, mai mult decât orice cuvânt, șubreda ființă a lui Moroi, care nu trăia, în aceste scene de supunere oarbă, decât pentru umilință și decepție. â ... registrelor. Plecă fruntea pe genunchii ei. Sărută de mai multe ori în același loc, și de plăcere, și de greutatea de-a-și mai ...
Alecu Donici - Autorul și hoțul
... aspra judecată Un hoț răutățit, În sânge încruntat Care au și murit, Pe viață spânzurat, Și un autor vestit, Puternic în condei, Care au dezvelit Mult slobode idei, Ce-ntocmai ca Sirene* Era la glas duios, Dar, potrivit cu ele, Și mult primejdios. Orânduielile la iad sunt cu grăbire, Nu este ca la noi zadară prelungire Și hotărârile se dau într-un minut. Fără zăbavă dar, Pe ... tălhari au pus un munte-ntreg de brad, La care singură Alecto** foc au dat, Stârnind o flacără atâta de grozavă, Cât bolțile la iad Mai toate au crăpat; Iar către autor părea asprime slabă. Sub el la început Ardea un focușor abia-abia văzut, El însă ne-ncetat mai rău se aprindea. Trecură zile, ani și sub tâlhari de mult Cenușă s-au făcut, Iar focul sub autor necontenit ardea. Văzând așa asprime, Văzând neușurare, El strigă cu glas mare Că nu-i dreptate-n ... din om vărsat. Aceste fapte toate, Prin scrieri înfocate Certând ai proslăvit Și-n loc de fericire, Tu omului ai dat povară de gândire. Dar încă ...
... și iubită a sufletului meu! Și care-odinioară luceai atât de vie Pe când eram în lume tu singură și eu! O! blândă, mult duioasă și tainică lumină! În veci printre steluțe te cată al meu dor, Ș-adeseori la tine, când noaptea e senină, Pe plaiul nemuririi se ... ca stele trecătoare Ce las-un întuneric adânc în urma lor. V-ați stins! și de atunce în cruda-mi rătăcire N-am altă mângâiere mai vie pe pământ Decât să-nalț la tine duioasa mea gândire, Steluță zâmbitoare dincolo de mormânt! Căci mult, ah! mult în viață eu te-am iubit pe tine, O, dulce dezmierdare a sufletului meu! Și multă fericire ai revărsat în mine Pe când ...