Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PĂR
Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 671 pentru PĂR.
Ion Luca Caragiale - Autoritate
Ion Luca Caragiale - Autoritate Autoritate de Ion Luca Caragiale Toamna trecută am făcut o cunoștință foarte interesantă — un tânăr poet și literat, fruct prețios al unui gimnaziu de provincie: tânărul meu a renunțat să termine cursurile, neputând reuși la examenul de corigență de la septemvrie. Prețiosul fruct, după trei ani de gimnaziu, s-a simțit destul de copt și, revoltat contra unei discipline stupide de programă, s-a dezlipit cu dispreț de craca sa pentru a veni să-și debiteze savoarea în vastul târg al Capitalei. Este un tânăr ca de vreo optsprezece ani, copil de văduvă; tatăl, fost impiegat comunal în orașul său, a murit de mult; mama, scăpătată, trăiește cu ce poate, coase, spală, calcă, servește la ocazie; are încă doi frați mai mici: aceia urmează la același gimnaziu. Poetul meu îmi spune cu oarecare ton de compătimire că aceia, ca niște mediocri ce sunt, vor să termine cursul și să caute a intra unul în seminar și altul în liceu ca bursieri ai statului; el nu s-ar fi înjosit niciodată să se facă bursier; e prea independent pentru asta, și apoi nu ...
Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român
Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român Congresul Cooperativ Român de Ion Luca Caragiale 1893 ȘEDINȚA DE INAUGURARE Ședința solemnă de deschidere a congresului se începe la orele 1 d.a. sub președinția dlui Dem. Buteulescu, prezenți fiind 1000 de membri cooperatori. PREȘEDINTELE , în termeni foarte frumoși, salută și felicită pe membrii congresului pentru patriotismul cu care sau grăbit a veni să aducă luminile lor în această mare chestiune: protecționismul național. D-sa termină arătând foloasele cooperațiunii: cooperațiunea trebuie să fie pentru toți românii cu minte o idee fixă. Se intră în ordinea zilei. D. MOCEANU , delicatese și comestibile român, cu vervai cunoscută, ține pentru protecționism un discurs foarte sărat și foarte gustat: vorbelei merg ca untul și bine cântărite și socoteala fără cusur. (Aprobări în tot publicul.) DIRECTORUL fabricii Lemaiâtre, un om cu multă greutate, e de aceeași părere. D-sa crede că fierul trebuie bătut pânăi cald, că nu trebuie lăsat guvernul în pace: până nu va admite protecționismul și nu va turna legi pe acest tipar, trebuie ciocănit mereu. (Aplauze.) UN GUVERNAMENTAL LIBER-SCHIMBIST : Luați seama: vrea să ne potcovească! (Râsete și sâsâituri.) D. IORDACHE IONESCU din Șelari, prezidentul „Spumei de drojdiiâ€�, societatea ...
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi
... vecinii coanei Luței. Văduvă; posedând o avere modestă; ocupându-se cu preparațiunea medicamentelor inofensive, a sulimanului pentru obraz, a boielii de păr și a lepădatului, după farmacopeea orientală; prezicând în cărți, în drojdii de cafea, în palmă, după uitătură, prezentul, viitorul și trecutul; făcând serviciul ...
Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului
Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscenţă din tinereţele pedagogului Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului de Ion Luca Caragiale Era la școala no. 1 de băieți „Decebal" din urbea G... Trei ani de-a rândul, din clasa întâia primară și până-n a treia, doi școlari eminenți și-au disputat cununa de merișor, smulgând admirația profesorilor, revizorilor, inspectorilor și tutulor autorităților. Acești doi școlari sunt Artur Ionescu și Ioniță Păunescu. Cel dântâi este fiul unic al lui d. Mandache Ionescu, mare proprietar, omul cel mai influent și mai cu greutate din tot județul și stâlpul oricărui guvern. Asta e bine; căci fără d. Mandache cu greu s-ar putea guverna în acel județ. Cel d-al doilea este copilul natural al Păunii văduvei, menajeră, care trăiește cu lucrul pe la case boierești. În clasa întâia au obținut: Artur Ionescu, media 9 și fracția 97 și trei sferturi; Ioniță Păunescu, media 9 și fracția 98 și un sfert. Premiul întâi cu cunună: Ioniță. În clasa a doua: Artur Ionescu, media 9 și fracția 98 și jumătate; . Ioniță Păunescu, media 9 și fracția 99 și un sfert. Premiul întâi cu cunună: iar ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
Ion Luca Caragiale - Smărăndiţa Smărăndița (Roman modern) de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Fata mamii Ilinchii era bălană, plăviță, cu părul galben-auriu ca spicul grâului copt, răscopt, tocmai cum e bun de secerat, cum e pâinea a bună de mâncat și-i place puiului golaș de pitpalac să-l ciugulească și să-l înghiță pe nemestecate în gușa lui îmbrăcată în puf bogat, moale și dulce. Smărăndița mamii Ilinchii era tânără ca o dimineață de primăvară caldă, blândă, senină, mânoasă și încropită, când ciocârlia se avântă și-și dă drumul, nebună, săltă- toare, zglobie, pe aripele vântului ușuratic și zburdalnic, spre a arunca, către albastru și limpede, ca peruzeaua cea mai nestimată, ciripiturile ei argintii și călduroase, aprinse, fierbinți. Copila avea ochii negri, negri ca mura de pădure coaptă, răscoaptă, cum e când e bună de mâncare, dulce și acră; dulce, nu să te leșine pe inimă; acră, nu să strepezească dinții, ci dulce și acră, acrișoară și dulceagă cum îi place și ursului, cât e el de ursuz și de nemulțumitor, s-o guste. Subțirică de se-ncovoia ca o nuia de corn ...
Mihai Eminescu - Icoană și privaz
Mihai Eminescu - Icoană şi privaz Icoană și privaz de Mihai Eminescu De vrei ca toată lumea nebună să o faci, În catifea, copilă, în negru să te-mbraci  Ca marmura de albă cu fața ta răsari, În bolțile sub frunte lumină ochii mari Și părul blond în caier și umeri de zăpadă  În negru, gură-dulce, frumos o să-ți mai șadă! De vrei să-mi placi tu mie, auzi? și numai mie, Atuncea tu îmbracă mătasă viorie. Ea-nvinețește dulce, o umbr-abia ușor, Un sân curat ca ceara, obrazul zâmbitor Și-ți dă un aer timid, suferitor, plăpând, Nemărginit de gingaș, nemărginit de blând. Când îmbli, a ta haină de tine se lipește, Ci gingaș-mlădioasă tu râzi copilărește. De șezi cu capul mândru pe spate lin lăsat, Tu pari sau fericită, sau parc-ai triumfat... Ciudat... Stau melancolic, greoi ca și un trunchi, Când veselă ți-ai pune chiar talpa pe genunchi. Căci mă cunosc prea bine și nu-mi vine să cred Că mă iubești pe mine tu, tu! ce eu te văd Atâta de frumoasă, atât de răpitoare, Atât  cum nu mai este o alta pe sub soare; Îți ...
Mihai Eminescu - Mușatin și codrul
... n lună, Iară lumea mea s-adună, Căci copac după copac Toți deodată se desfac. Din stejar cu frunza deasă Iese mândră-o-mpărăteasă, Cu păr lung pân- la călcâie Și cu haine aurie, Mândră-i este rochia Și o cheamă Dochia. Din copaci fără de număr Ies copii cu șoimi ...
Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliță
Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliţă Părintele Ermolachie Chisăliță de Mihai Eminescu Părintele era cam nalt de boiul [lui], nu-i vorbă, dar i se ședea, ca popă vezi Doamne. Trecea stânjenul și mai bine, umbla țapăn, din care cauză reaua omenire îi pusese numele: popa Melesteu. Avea părul și barba roșie și arăta mai mult a tălhar decât a popă, dar ce are a face? Cele mai ămari î merite ale părintelui erau că se deprinsese a fi prost și bețiv. Tată-său fusese porcar la sat și, fiindcă băietul lui era leneș, rău și târziu la minte, a găsit că-i bun de popă. Apoi pe lângă toate astea îl mai chema și Ermolachie Chisăliță. Evangheliile le știa pe de rost, unde nu știa ce să zică, zicea Doamne miluiește! or[i] punea pe palamar să zic-un Tatăl nostru, iar el îl secunda cu gagagaga! Când popa se-ncurca rău și oamenii se-ntreba[u]: "Ci Doamne! oare ce-i fi zicând", palamarul răspundea categoric: "Tăceți, mă, nu vedeți că părintele cântă grecește?". Asta impunea. ― Foarte frumos îi ședea potcapul părintelui Ermolachie, cam pe ceafă, pentru ...
Nicolae Filimon - Rașela și Ristori
Nicolae Filimon - Raşela şi Ristori Rașela și ristori de Moritz Gottlieb Saphir Primele Tragediene La Expozițiunea Din Paris, De M. G. Saphir; Traducere de Nicolae Filimon Vin de la templul artelor care seamănă mai mult cu un stabiliment de industrie! Vin, în fine, de la casa Rașelei, strada Trudhon nr. 4. Mă dusei la dînsa ca să-i aduc aminte că de două ori pe rînd îmi promisese că va da la Viena o reprezentațiune în beneficiul săracilor. Să vedeți cu ce ocaziune îmi dete acea promisiune. Rașela fusese invitată la Viena ca să dea vro cîteva reprezentațiuni, dar ea nu veni singură, ci întocmai ca Rașela din Biblie: Rașela și Lia, tatăl și fratele său, împreună cu toată turma sau compania artiștilor tragedieni; și cum socotiți că o priimirăm noi? I-am așternut calea cu ghirlande de flori, am salutat-o cu imne de veselie! I-am umplut caseta cu fiorini de argint, nu de hîrtie; iar ea, într-un esces de simtimente de umanitate, promise că va da o reprezentare în beneficiul săracilor. Ultima reprezentare de abonament era deja anunțată, iar eu și săracii nutream o dulce speranță. Însă omul propune și Rașela dispune! Fiindcă o scrisoare ...
Nicolae Gane - Şanta Șanta de Nicolae Gane La Șanta, la crâșmăreasă Cu ochi mari de puică-aleasă, Bea Codrean, se veselește, Cu Șanta se drăgostește. (Poezii populare, Alecsandri) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Într-un fund de pădure unde se-mpreună două râpi adânci, hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile de cuțite ce ieșeau din turetce și oțelele de pistoale ce străluceau în curălele de la brâu, le dădeau o înfățișare fioroasă, văzuți mai ales noaptea prin desimea copacilor luminați de foc. Ceva mai departe sub crengile unui stejar frunzos se vedea o piramidă de puști pe țevile cărora se oglindeau scânteile, și mai departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți pășteau printre copaci. — S-au înăsprit vremile, zise unul dintre cei doisprezece tovarăși cătră vecinul său, care sta lungit la pământ și fuma leneș din lulea. — Da, ...
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... două umere late, niște sprincene lungi și negre pe sub care luceau în fundul capului doi ochi mici, scânteioși; o bărbie ascuțită, acoperită de un păr aspru și stufos; un corp de o musculatură puternică, dar dizgrațios, iată înfățișarea lui Osman, înfățișare hâdă care făcea dintr-nsul o ființă ce insuflă ... un flăcău, Toader, către vecinul său Ion, știu că mândră mireasă mai ia. Parcă-i o domniță. Ian vezi tu cât e de albă, ce păr lung și frumos mai are, ce dulce căutătură! Când se uită cu ochii la tine, parcă te frige în inimă. — Așa este, însă nu ...