Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru POATE SA
Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 680 pentru POATE SA.
... pe coardă, ori de la o furcă ce stă zăhărită pe horn, pe când gazda este bolnavă, și apoi grăiește fiecare de pânzele și gospodăria sa, în vreme ce paharele se tot umplu și se deșartă și sănătățile merg după obicei. Cârma toată a acestei mici ceremonii o are ... adunare, dacă veți da greș la aceasta“. Gazda răspunde prin câteva vorbe, arătând că nu va lipsi de la adunare și, înapoind paharul ca sa-l îndulcească, trimisul îl ia iarăși și, zicând „mulțămim“, îl dă de dușcă, iar poftitorul adaugă „să vă fie de bine!â ... veselie, iar doina este culmea tuturor; ea închide într-însa inima întreagă, are ceva a sufletului singuratic și jalnic, pe care nu-l poate zugrăvi nici un cuvânt din limba grăită, afară poate de dorul care se apropie întrucâtva prin mulțimea întrebuințărilor lui. Pân’ la acest cântec toți sunt veseli, sorbind unul din bucuria altuia, dar de îndată ...
Ion Luca Caragiale - 1 Aprilie
... de păr nodoros și cu mănuși — și dăduse și cu parfum. Mișu zice: „Bonsoir, eu mă duc. — Mai stăi... — Nu se poate; mâine am treabă de dimineață la canțilerie.â€� Și a plecat. După ce a plecat Mișu, Cleopatra a început ... Poltronului să vie: nu vine el noaptea pân Cișmegiul pustiu.â€� Mitică zice: „Atuncea n-am făcut nimic!" Da' Cleopatra: „Aș! nu se poate!... A venit!â€� Și până să n-apuce să zică, auzim: (fluieră partea întâia a marșului „Margaretaâ€�, fals și tremurat ... grimasă.) Ce-am pățit... A doua zi ne-a dus de la poliție să ne confrunte cu mortul... Venise și mă-sa lui Mitică — o mahalagioaică... ce gură! făcea un scandal! parcă era nebună, se mușca de mâini, se trăgea de păr... Ne-a ocărât ...
Grigore Alexandrescu - Elefantul
... e de scăpare, Și plîngeri necurmate Ce vin de pe la turme Răul nu pot să-l curme. Lupul dar își urmează A sa nelegiuire, Căci de ce se lucrează Craiul n-are de știre; Ba cîte lupul spune Le ia toate de bune. A! cînd o ... cuvinte. Cît pentr-o piele, treacă și meargă, Fiindcă singur spui c-ai dreptate. Dar pentru c-astăzi oaia aleargă La mila noastră, care mult poate, O iert; de dajdii fie scutită; Ale ei plîngeri voi să le-ascult; Și decît pielea obicinuită Să nu poți cere un păr mai mult ...
Vasile Alecsandri - Vis de poet
... a fi altarul scumpului tău nume! Astfel la picioare-i poetul cânta, Iar ea, vărsând lacrimi, blând îl asculta, Și-n a sa uimire gingașă, adâncă, Îl ruga, zâmbindu-i, să mai cânte încă: Spune-mi ce minune, care scump odor Ar putea în lume să-ți insufle ... Scumpă nălucire! te întoarce-n rai, Mergi de înflorește pe cerescul plai, Căci un vis, ca tine, așa de ferice, A-nflori nu poate
Ion Luca Caragiale - Liberalii engleji și români
... sale depeși, publicate astăzi și prin Cartea Albastră, și fără să vrea chiar dovedește pipăit că acele ce astăzi se întâmplă în Asia nu se poate imputa decât numai și numai politicii greșite și condamnabile a guvernului liberal cârmuit de Gladstone. Pe de o parte guvernul acela nu voia ... A. Rosetti. De sigur nu putem face necinstea d-lui Gladstone, să nu facem deosebire între dânsul și prezidentul Camerei noastre, care după declarația sa de mai alaltăeri, este făcător de minuni, ca orice nepot al divului Traian, care este acum după războiu independent, nu ca mai nainte, adică are ...
Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822
... a copacilor umbră, Smerină și pitulită, mai nu se vede din iarbă; Vifor-trăsnetul nu sfarmă proaste cocioabele mele, Și cerul a sa urgie au trimis de umilește Pe acei cu fapte rele, Și pe-acel ce intirește Pe săracul hămesit. Nepotul Și acei cruzi care sunt? Bătrânul ... cuvine această epigramă: Ospătoasă țară, Tu ai hrănit fiară, Cu al tău ajuns; Și acele fiară, Crunte și amară, Sângele ți-au scurs. Însă Domnul, poate, De-a tale păcate Prea s-au întărtat, Și te-au și certat, Dar te-au și scăpat De șerpii de greci, Carii ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... care se trântea disperat în pat și nu credea decât în pasiune și frumos astăzi este un pu-ri-tan , bineînțeles un puritan care... trebuie sa vă spun... a început să aibă mai multă îndrăzneală când privește în ochii unei femei. Să revin. Ceea ce mi s-a ... aminte de unul din familie, despre care tata zicea: "Nu ne-a mai călcat pragul, nu mai știu ce este supărarea". E crud sa vă spun: fratele lui, unchiul meu. Un om foarte bun, cu un singur cusur: pierduse toată averea în cărți. Am găsit în hârtiile tatei o ... cu capitalele și cu orașele " cele mai principale ", ca pe apă, pe nerăsuflate. Ce n-aș fi dat să mă lase profesorii în pace, ca sa învârtesc degetele cele mari, unul împrejurul celuilalt, din ce în ce mai repede, din ce în ce mai încet, după cum lecția curgea mai repede ... brățări pe la mijloc. Îmi plăceau casele?... Da. Iubeam pe unchiul meu, care-mi îndoise averea?... Da. Mi-era rușine ca, îndată ce ajunsesem vârstnic, sa-i cer socoteală, ca și cum m-aș fi îndoit de cinstea lui?... Da. Ei șir?... De aceea rămăsesem eu la epitropie? Dacă v-ați ...
... Am un paloș de oțel, Lasă trupul tinerel." ,,Taie-mă, nu mă tăia, Nu mă las de prada mea, Ist copil chiar din pruncie Maica sa mi l-a dat mie, Că ades îl blestema Și-i zicea când îl culca: ,,Culcă-te, alină-te Șarpele sugă-mi-te ... lor. Acest obicei mistic, care în epoca de astăzi e mai de tot căzut, se ține negreșit de oarecare tradiții de pe timpul cruciadelor, sau poate chiar de tainele introducerii hristianismului la români. Romanii vechi încă aveau mare respect pentru șerpii de casă, pe care îi îmblânzeau și-i primeau la ...
Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir
... Întocmai ca o bute umplută cu vin nou Ce fierbe, sfârâiește și dând afară dopul Spumosul vin cu vuiet pe vrană năbușește, Asemene Meandru nu poate mistui Nimic de câte știe. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Minciuna lui o crede adese însuși el . . . . . . . . . . . . . . . .și crede-n gândul său Că limbă n-ai în gură, ești totul ... vărsat cu îmbelșugare colorul ridicolului. Satira IV e adresată către muza poetului și, cu toate că este o imitație despre Satira lui Boileau către muza sa, dar se deosebește ca și celelalte prin idei ghimpoase și prin versuri bine întocmite, ce cuprind totodată și îndreptarea autorului, și defăimarea năravurilor rele. Însă ... o carte neprețuită și vrednică de a deștepta interesul românilor; ea este îmbogățită cu portretul prințului Cantemir, litografiat la Leipțig, și cu viața sa, pe care dl C. Negruzzi a scris-o cu condei iscusit. Acum ne rămâne a vorbi de traducție! Ea este foarte ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII
... mult te lasă-în slobozie; Cu râs amar vaietu-ți îngână Și lanțuri a săruta te-îmbie. Ah! și cine-apoi din asta poate, Oame ticăloase,-a te mai scoate!... Au doar' moleĂ¡ța de-acum junie, Ce n-au învățat alta nimică Făr' a vâna ... gând îndrăzneț îș pusă-în minte: Sângur cu capul să cerceteze Starea taberii turcești nainte. Gând vrednic inimii lui viteze, Dar' primejdios, iar' ce nu poate Un suflet înălțat preste toate! Scâmbându-și obraz cu măiestrie Și chipul, ca prăvătariu să-îmbracă, Ce din Vidin duce băcălie La tabără, vorbind limba ... face jertfă mănii mele!..." Iar țăranul auzind aceasta Și căutând la voinicul, de frică Ca doar' să nu-i facă năpastă: ,,Voinice! (zisă)-astă săcurică Poate pe drum îți va prinde bine; Fiindcă n-ai altă armă cu tine". [8] La care-Argineanul căutând zisă: ,,Prietene, ține-ți a ta ... pe care Întii biruisă, de pe-odoară Și veșmânt că-au fost de viță mare Cunoaște. Le ia toate cu sine Și să-îmbracă cum poate mai bine. Luându-și și ceva de mâncare Ce-află la trupurile căzute, Iar' sui pe calul ales, care Așa-l duce de ușor și ...
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
... drept înainte fără nici o supărare. Noi mâncam după datină post. Cam a treia zi, am mâncat la nămiez fasole și ridichi... Ce sa te pomenești?... Așa pe la toacă, au început amândoi părinții mei să se ție cu mânile de pântece și să se vaite grozav: "mor" și ...