Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru UN ALTUL

 Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 557 pentru UN ALTUL.

Ioan Slavici - Budulea Taichii

... de bine, pentru că eu îl știam încă din copilărie și eram prieten chiar și cu Budulea cel bătrân. Nea Budulea, înainte de toate, avea un picior mai scurt decât cel- lalt și era un om scurt, gros, rotund la față și zâmbea mereu când vorbeai cu el. Fără de dânsul nu se putea nici un fel de veselie în sat la noi, fiindcă el cânta mai bine decât toți și din vioară, și din cimpoi, și din fluier, iară pe ... a scris o dată, l-a scris de două, de zece, cu atât mai bine înțelegea că se poate să înțeleagă și altul ceea ce scrie, pentru că de câte ori suna într-un fel, el scria aceeași slovă. El a luat apoi caietul lui Huțu și cu mare părere de bine a văzut că ... scris sunt în caiet. Acu parcă înțelegea că este cu putință că unul să citească ceea ce au scris alții, fiindcă toți cărturarii scriu într-un fel. Dar tocmai pentru aceea iar îl cuprinse amețeala. Această înțelegere între un număr nesfârșit de oameni îi părea ...

 

Antim Ivireanul - Învățătură asupra pocăinții

... alt folos mai trebuincios poate să fie decât acela al pocăinții? Minunată iaste putĂ©ria ei, preaslăvite sunt lucrurile ei și darul făr de asemânare. Un lucru minunat să vĂ©de în Sfânta Scriptură, la a patra carte a Împăraților, în 15 capete, zicând cum să se ... mortului și-l ducea afară din cetate, să-l îngroape. Și mergând pre cale, la locul cel rânduit, făr de vĂ©ste au eșit dintr-un crâng, ce era acolea aproape, niște tâlhari moavitĂ©ni, ca să-i omoară. Și văzând îngropătorii o nevoe ca acĂ©ia, neașteptată, de frică să ... păcatul rămâne mort. Mort, pentru căci piiarde darul cel dumnezeesc; mort, pentru căci să desparte de Dumnezeu, carele iaste viața cea adevărată și ca pre un mort patemile lui, pohtele lui cĂ©le rĂ©le și îndulcirile trupului său îl aduc să-l îngroape. Unde? Afară din cetate, afară din pământul ... să-i piarză de pe toată fața pământului. Aleargă atunce pocăința și cu o cucĂ©rnică îndrăzneală, cu doao lacrăme ce varsă din ochi, cu un suspin ce înalță la ceriu dintru adâncul inimii (cutez a zice), că leagă mâinile lui Dumnezeu, îi ia armele a drĂ ...

 

Alecu Russo - Studie moldovană

... m-a muncitcu gândul, care n-am vreme să le spui toate, decât unul. Îmi închipuiesc câteodată că a ieșit din mormânt un strămoș de ai noștri, unvornic de Țara de Sus, un boier de Orhei, un hatman, un căpitande târg, sau măcar cel mai ascuns postelnicel din Adunarea țării,care a iscălit dezrobirea vecinilor la 1772, în biserica Trei-Sfinților.Oare ... ideea mea, i-aș întreba cine oare citește nămolul de poezii, ce se nasc ca muștele vara pe toată ziua?...și cui nu-i place un cântec poporal editat de prietenul meu. Adevărat, filomela îi cuvânt poetic, azura îi frumos, orizonul nu-i slut și elementele fac bine în paginile poeziilor ... are organizația sa; în acea organizație intrălimbă, haine, tradiții istorice sau casnice, obiceiurile care dezvoltesc plecările bune sau rele, în timp ce tăria lor pe un pământ și cuînrâuririle sufletești și sociale se numește naționalitate. Cei carecântă latinește, franțuzește, italienește, englezește sau măcarchinezește pot plăcea pedanților, dar nu-s poeți români ... vor trăicât va fi un român pe lume, iar poeziile D. D... D. D... D. D... D. D...vor trăi vremea cerșută ca să putrezească ...

 

Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva

... și avea dulcea simțire Ce amorul o insuflă inimelor cu iubire. A lui Allan caracterul nu avea aceea blândeță Care foarte-mpodobește p-un erou adevărat Și arată ce înseamnă un suflet plin de nobleță, Spre vrăjmași el era aspru, crud și neînduplecat, Iat-o jună castelană frumoasă și mândră fată Veni de unde se-nalță ... Rogu-vă, ostași, prieteni, căutați pre fiiul meu! Allan, mergi cu ei îndată să găsiți p-al meu Oscar, Să-l aflați de orișiunde, răspuns altul nu mai vreu; Care va veni cu dânsul va priimi un scump dar.“ Vălmășag și turburare în cetate stăpânesc; Răcnete sălbatici cheamă pre Oscar neâncetat, Vântul murmur-al lui nume pân ce stelele lucesc ... frumos foarte, El mi-e rânduit pesemne ca să-mi fie soț de soarte, Frate-său, necredinciosul, trăiește cu altă fecioară.“ „Lăsați un an, Angus zice; dacă tot nu s-a-nturna, De n-oi avea bucuria a-l videa vrodinioară, Ziua însoțirei voastre ... toți se bucură aice, serbând astă însoțire. Fericind p-Allan viteazul și urându-i norocire, Pentru ce nici unul astăzi, nici tu, bătrâne, măcar D- ...

 

George Gordon Byron - Oscar D'Alva

... și avea dulcea simțire Ce amorul o insuflă inimelor cu iubire. A lui Allan caracterul nu avea aceea blândeță Care foarte-mpodobește p-un erou adevărat Și arată ce înseamnă un suflet plin de nobleță, Spre vrăjmași el era aspru, crud și neînduplecat, Iat-o jună castelană frumoasă și mândră fată Veni de unde se-nalță ... Rogu-vă, ostași, prieteni, căutați pre fiiul meu! Allan, mergi cu ei îndată să găsiți p-al meu Oscar, Să-l aflați de orișiunde, răspuns altul nu mai vreu; Care va veni cu dânsul va priimi un scump dar.“ Vălmășag și turburare în cetate stăpânesc; Răcnete sălbatici cheamă pre Oscar neâncetat, Vântul murmur-al lui nume pân ce stelele lucesc ... frumos foarte, El mi-e rânduit pesemne ca să-mi fie soț de soarte, Frate-său, necredinciosul, trăiește cu altă fecioară.“ „Lăsați un an, Angus zice; dacă tot nu s-a-nturna, De n-oi avea bucuria a-l videa vrodinioară, Ziua însoțirei voastre ... toți se bucură aice, serbând astă însoțire. Fericind p-Allan viteazul și urându-i norocire, Pentru ce nici unul astăzi, nici tu, bătrâne, măcar D- ...

 

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

... slujba poliției, fiind fost mâna dreaptă a câtorva din marii prefecți de odinioară, de fandoselile și de ifosele cărora se molipsise oarecum. Deschise un ochiu ca să-mi spuie : "nu le leg". Și, după un răstimp, desfă-când pleoapele și celuilalt: "Ie împrumut chiar". însemna din parte-i, pentru o tipăritură, cea mai grea ocară și osândă. Lega, mai scump ... cârciumilor și cafenelelor din apropierea gării, doar o răsufla ceva. Dar nimic. în cărți de alde astea și-mi arăta pe cea de pe masă - un sâmbure de cireașă e deajuns pentru fratele detectiv ca să descurce toată treaba, în realitate nu e însă așa. Am încercat fără folos tot ce ... ca să-i ia urma, am fost până și la vestita ghicitoare dela Cotroceni. Ei bine, mi-a spus că-l vede cu un alt bărbat oacheș, merg împreună până la poartă. Apoi cărțile se închideau; așa cum a fost: de când, în poarta gării, Gogu Nicolau ... aproape disprețuitoare, mergând până la nesimțire sau... știu eu ce să mai zic ? - tulburată nu s-a arătat o singură clipă, o lacrimă, un suspin cât de ușor, ...

 

Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională

... au fost jertfa tiranilor și de multe ori chiar a compatrioților lor? Nenorocirile noastre trebuie să le socotim de nimică, când vedem pe un Socrat silit să primească otrava chiar din mâna atenienilor, pe un Aristid supus ostracismului numai pentru că era numit cel Drept, pe un Caton dându-și singur moartea, ca să nu-și vadă patria în robie. Îi cu neputință ca cineva, insuflat de asemene pilde, să nu-și ... să urmăm pildei nord-americanilor, a cărora cea întâi treabă de care se apucă, când își fac vreo nouă așezare, este să deschidă un drum și să aducă cu dânșii un teasc, spre tipărirea unui jurnal. Prin această îndoită operație, ei ajung țelul și fac analizul a orice sistem social, pentru că, cum zice ... ce nu se mai întorc, a simțit cea întâi bucurie și cea întâi durere de bărbat. Acest simtiment sfânt, nu cunosc încă nici un neam, nici o seminție cât de brută, cât de sălbatică, care să nu-l aibă. M-aș întinde prea departe de sujetul meu dacă m ... ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Mihaida

... să-nece libertatea, Să stingă creștinismul și lumea să subjuge Sub oțelosul paloș și oarba neștiință, Sforțând-o să își plece genunchii spre-nchinare La un răszeu de sângiuri, uitând pe ZEUL păcii, Pe zisa inspirată unui profet fanatic? Mihai cel Mare, domnul românilor și fală! P-acela cânt, ș-ajută ... Ca două flăcări tineri ce se absorb într-una, Ca două atribute ce întregesc ideea În mintea concentrată, se înțeleg în clipă Și ambii fac un angel mulțit în atribute. Ca fulger sunt în curte, ating tot ce veghează ! Soldați în sentinelă, în prag adorm custodul, Străbat la domn în domă ... nu vede. A candelei lumină Se nalță și se lasă, și vasul ei cel sacru Se leagănă ușure p-aureea-i catenă, Și un profum de viață dintr-însa se exală. Mihai pasă la ușă și pe custod îl află Dormind în a sa lance cu capul ... Materia frământă în neastâmpăr sacru Și-ncinde carne, minte! E alt Enoh ce svoală Pe aripa științei, răpit d-a sa credință! E un profet în planuri, al doilea Elie Ce pe un ...

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

... XI 12 SCENA XII 13 SCENA XIII 14 SCENA XIV 15 SCENA XV SCENA I VICTOR,singur, în frac, legătură albă, cipici de lac, cu un șervet sub subsuoara stângă, șade pe un scaun în mijlocul scenii cu fața spre stânga și citește o broșură „Simptomele unei pasiuni contrariate sunt: mai întâi, pierderea treptată a memoriei ... Liza a lăsat geamantanele. ) FURTUNESCU ( contrariat ): Ei nu! ceai! VICTOR( aparte ): E sărit. ( contrariat și el. ) Ei nu! n-am nimica, domnule. FURTUNESCU ( plictisit ): Un ceai, un pahar, o ceașcă de ceai, gogomane! VICTOR( supărat ): Cum, domnule? ( Liza plictisită și ea, dă din umeri. ) FURTUNESCU: Aa! VICTOR: Am înțeles, domnule, am înțeles ... ai ajuns. Tu, care nu puteai suferi romanurile și melodramele oribile, tu vei avea onoarea să-ți citești numele trecut în faptele diverse ale gazetelor. Un autor popular te va imortaliza printr-o nuvelă originală în „Calendarul Progresului" pe anul viitor și chipul tău va trece în galeria criminalilor celebri ... să pot dormi. Atunci spițerul meu îmi zise tremurând: „Dumneata nu vrei să mă pierzi, monseniore! Ai insomnie, iată leacul; însă ia seama; cu un praf, adormi bine peste ...

 

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... osebire femeile; și, cu toate aceste, în pieptul său nu s-a dezvălit niciodată simțimântul vreunui amor adevărat. El căuta în amor nu un ideal, ci un mijloc de desfătare a simțurilor sale, și acolo unde nu putea izbuti prin viclenie sau bani, întrebuința totdeauna puterea brutală. O! Să nu ... logodna Irinei, fiica lui Nistor, cu Mihai Plăieșul. Locuitorii ședeau jos pe iarbă, despărțiți în diferite grupe, după vârstă și sex. Trei lăutari țigani, formând un orchestru compus din o scripcă, o cobză și un nai, cântau cântece de dragoste care scoteau pe furiș din pieptul nevinovatelor fete suspinuri de dor. Ici ședeau bătrânii satului cu figurile lor serioase și ... de pe fața Irinei și acei puțini, care au văzut această schimbare, crezură negreșit că vine de la rușinea ce simt fetele în momentul logodnei. Un bun observator însă, ar fi zărit tot atunci o figură arămie, cu doi ochi mici în cap, alunecându-se ca o șopârlă prin mulțime și ... turcul o urmărește mereu. Ea îl știe cât e de aprig și de aceea se teme de dânsul. N-o vezi cum tremură? Parcă are un ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)

... vremea logofătului Baloș și-a pârcălabului Groza... A! și grozav mi-e de silă de meseria de ostaș! N-aș tăia un pui de găină să mă tai!... Ce râdeți?... Vouă vă vine ușor... Sandomir, nalt ca un stejar, Cremene, lat în spete cât trei, și Corbea, scuipat ostaș, negru, tăcut, ca o stâncă... Eu? Un burduf pe două picioare! Și ce picioare... șontâc... șontâc... CREMENE: Ei, cum trăiși tu cu Ștefăniță, cu acea vijelie care răsturnă tot într-o clipă ... mi plăcea, și de frică... CREMENE: De frica cui? MOGÂRDICI: A lui! SANDOMIR: Era fioros? MOGÂRDICI: Frumos și încruntat; micșor, și părea ca un munte; vesel și trist; viteaz, și plângea ca un copil; mândru, și se juca cu mine ca mâța cu șoricelul. Or nu se născuse deplin, or născut deplin, să-l fi luat din iele ... ș-ar fi strigat: bu-bu-buuu!... Neamul bubuiugilor!... Sandomir al lui Bubuiug... Frumos nume... Ce mi-e Mogârdici, ce mi-e Bubuiug. (Ridică capul.) Un foșnet?... S-apropie?... Mi s-a părut... (Nu se mai vede.) Așa... (Cântă o melopee veche.) Du, du, du, du... Du, du, du ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>