Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN TOATE PĂRȚILE
Rezultatele 471 - 480 din aproximativ 653 pentru ÎN TOATE PĂRȚILE.
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... Din toți slujbașii-n halifat El, cel mai mare, e creștin; Și cârmuirea din oraș El cu haliful o-mpărțește, Și-al stăpânirii lui părtaș În toate cele-l sfătuiește... Grădinile-i nemărginite 'I-mbracă curtea în verdeață Și veșnic verzi și înflorite Slobod mirosuri de dulceață; Lucesc într-a luminii raze Safirii mulți de pe pereți Și-n valuri ... Stăpâne, ascultă: a mea mărie, Puterea mea nemărginită, Nenumărata-mi bogăție Mi s-au făcut nesuferite. Alt dor, puternic fără seamă, Demult născut în pieptul meu, De-aici mă mână și mă cheamă: Eu vreau să cânt lui Dumnezeu În liniște, singurătate, Căci răul veninos mă roade, Pân-într-a inimii adâncuri, Când șed în fruntea boierimii Și mă simțesc pierdut și singur În curtea judecătorimii; Și alte glasuri mi s-aud Atunci în zgomotoasa curte, Și dorul lor mă face mut. Urechea-mi face să asurde La cârmuirea-ncredințată; Chemarea lor neîncetată Cu foc nestins gândirea-mi arde ... iată din călugărime-un frate, Un stareț iese, aspru la vedere, Și aspre-i sunt cuvintele-ndreptate Lui Ioan, ce ascultare cere: — ,,Noi posturi în ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și din barba și mustățile cărunte și îmbâcsite de cenușă, dinții lați și petrecuți pe din două c ... Se lăsă moale și, după ce bolborosi câteva cuvinte, izbi cu piciorul clondirul gol și-l făcu cioburi. Și deodată începu se dârdâie pe picioare în chip de joc și de veselie. Și-și pleca capul în jos, aducând capul într-o parte. Ș-o învârtea mărunt, apăsând mai mult pe un călcâi. Se pleca de mijloc. Bănănăia cu mâinile moi în jurul trupului, turuindu-i gura într-un cântec mărunt, parc-ar fi fost o tobă care bate în depărtare. Dar glasul îi scăzu. Cântecul își micșoră repeziciunea. Răsuflarea îi pufui greoaie. Picioarele îi depănă zăpăcit un soi de joc fără nici o noimă ... ...
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
... Din toți slujbașii-n halifat El, cel mai mare, e creștin; Și cârmuirea din oraș El cu haliful o-mpărțește, Și-al stăpânirii lui părtaș În toate cele-l sfătuiește... Grădinile-i nemărginite 'I-mbracă curtea în verdeață Și veșnic verzi și înflorite Slobod mirosuri de dulceață; Lucesc într-a luminii raze Safirii mulți de pe pereți Și-n valuri ... Stăpâne, ascultă: a mea mărie, Puterea mea nemărginită, Nenumărata-mi bogăție Mi s-au făcut nesuferite. Alt dor, puternic fără seamă, Demult născut în pieptul meu, De-aici mă mână și mă cheamă: Eu vreau să cânt lui Dumnezeu În liniște, singurătate, Căci răul veninos mă roade, Pân-într-a inimii adâncuri, Când șed în fruntea boierimii Și mă simțesc pierdut și singur În curtea judecătorimii; Și alte glasuri mi s-aud Atunci în zgomotoasa curte, Și dorul lor mă face mut. Urechea-mi face să asurde La cârmuirea-ncredințată; Chemarea lor neîncetată Cu foc nestins gândirea-mi arde ... iată din călugărime-un frate, Un stareț iese, aspru la vedere, Și aspre-i sunt cuvintele-ndreptate Lui Ioan, ce ascultare cere: — ,,Noi posturi în ...
... că frumusețea versului stă în înțeles: Minos, judecător în infern. PasiphaĂ©, amanta unui taur divin. Fedra, biruită de o grozavă ereditate: numai pentru cine știe toate astea, versul poate fi frumos. Iar Bremond spune hotărât că valoarea versului aceluia exemplu rar de poezie pură nu depinde nicidecum de înțelesul său verbal ... melodie a versului, elementară și evidentă, o simte numaidecât oricare ureche normală. De accea versul s-a fixat atât de bine în memoria oamenilor. E sigur, pe de altă parte, că oamenii pot asculta cu plăcere versuri fără să înțeleagă nimic din ce se spune în ele, chiar când cuprinsul și construcția acelor versuri sunt complet logice. Este probabil că mulți oameni, când citesc sau ascultă versuri, iau seama numai la ... fără îndoială că această obscuritate este perfectă tocmai în muzică. Un glumeț a spus că Bergson a greșit spunându-și filozofia în vorbe: trebuia s-o scrie de-a dreptul în muzică. Și asta e mai mult decât o glumă. Filozofia aceasta e doar, în fond, o căutare a atitudinii mistice. ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... Am sfârșit toate vocalele și am nevoie a recurge la consune. Măi, ai înnebunit tu?! - Cum de ai îndrăznit, Spițerule, să te muți în casa Anicăi? - Mă tem că-ți place cucoana Ana?... - Te provoc la duel. - Și la duel, și la quadrille ! Desprețuiesc numai solo și trio. - Ia ... într-un real urât. Dintru întâi trebuie să-i faci un prezent anonim, lăsându-mă pe mine a-i dezvălui la ureche, parcă în secret, numele galantului adorator, adăogând din parte-mi un lung comentariu despre ilustrele tale merite. - Minunată idee! Vino, Spițerule, să te strâng în brațe! - Bucuros; numai ține nasul mai departe. Ne-am sărutat, și Rosen, departe de a ghici pe buzele mele vicleana îmbrățișare a ... la repetiție? - Da. - Vorbitu-s-a ceva despre mine? - Cucoana Ana a spus că i se pare că nu sunteți ... adecă... - În toate mințile? - Da. - Și ce a răspuns duduca? - Că aceasta nu se poate spune despre un poet. - Și ce a răspuns cucoana ... Deloc. - Atunci nu sunteți femeie. - Dați-mi voie a nu vă-nțelege, domnule filozof. - Străbunei dv., Evei, plăcuse șerpele, cel mai răce din toate ...
Ion Luca Caragiale - Moartă!...
... â€� La sicriuel se așează. Ea...stă, mută, nemișcată... El... oplânge scrâșnitor... E pierdut nebunu-amor! Ochii ei la el nu cată... Eastă mută nemișcată. În castelul cel cernit, Plâng și zidurile mute, Se bocesc pietre tăcute... E un plânset nesfârșit În castelul cel cernit. Picură din ceară picuri... Plâng și jalnicele torțe, Ele istovit de forțe... Zile! nopți! timp! ce nimicuri! Picură din ceară picuri! â ... trăiască Un viermuș clocit în iască. Și ea nu?... crude părinte! O! te-ndură, Doamne sfinte!â€� Un episcop psalmodie Lângă capul junei fete Adornat în blonde plete... Ah! ce crudă parodie! Un episcop psalmodie... “Ah! te blestem, provedință! Doamne! crud îngrozitor!... Mi-ai răpit al meu amor... Mi-ai ... te blestem, provedință! Stinsă-i scumpa ei viață Și nimic n-o mai învie... “Unde-i Dumnezeu?... Să vie! Să-l stupesc eu drept în față: Stinsă-i scumpa ei viața!â€� “Vaiet, bocet... inutile! Ea e moartă... Lacrimi multe Moartea nu vrea să le-asculte: Blestemi în zadar, copile! Vaiet, bocet... inutile!â€� * Au venit ca s-o ridice... “Ah! mai stați! e prea degrabă! Unde-o duceți?â€� el întreabă ...
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... să mai acopere puțin grosolănia numelui Leuștean. Noi îi ziceam prin prescurtare Aga. Judecat după înfățișare, el părea cu totul alt om de ce era în realitate. Avea într-adevăr o figură de șiret, ce te punea oarecum în îndoială despre bunătatea caracterului său. Când îți vorbea de multe ori, nu te dumereai de vorbește serios sau în bătaie de joc, așa de bine știa să se prefacă. Avea un zâmbet ca o cimilitură și în fundul ochilor lui strălucea o rază de pricepere care parcă-ți zicea: Degeaba, prietene, nu umbla să vinzi castraveți la grădinar! Cu toate acestea, n-a fost om mai naiv, mai lesne-ncrezător și mai ușor de tras pe sfoară ca el. De câte ori nu ... fără datorii. Dușmanul lui cel mai mare era condeiul și adormitorul cel mai sigur, cetitul. Astfel nici a putut să stea mult timp în slujbele ce a ocupat rânduri, rânduri, și, fiindcă după toate căutările, n-a putut să găsească o slujbă în care să nu fi fost silit a scrie și a ceti, de aceea la urmă a și renunțat la ...
Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga
... Goga de Titu Maiorescu 1906 Poeziile d-lui Octavian Goga au avut darul să deștepte o deosebită luare-aminte a publicului român. Mai toate ziarele și revistele noastre le-au consacrat dări de seamă amănunțite, și unele din ele văd în apariția noului volum „evenimentul literar" al anului din urmă. Efectul produs asupra marelui număr de cetitori credem că provine mai întîi din forma frumoasă ... regule așa de simple. Mai ales cei ce n-au destul talent literar caută să-și acopere lipsa prin provocarea unor dispoziții sufletești foarte importante în alte priviri, dar nu în cele estetice. Cu toate acestea, patriotismul este în inimile sincere, în afară de orice tendință politică, un simțimînt adevărat și adînc, și întrucît este astfel, poate fi, în certe împrejurări, născător dc poezie. Și în asemenea împrejurări excepționale ne pare a se afla autorul nostru cînd, într-o parte a poeziilor sale, reprezentă și rezumă iubirea și ura, durerile și speranțele unui neam amenințat în existența sa. „La noi sunt codri verzi de brad Și cîmpuri de mătasă ; La noi atîția fluturi sunt Și-atîta jale-n casă ; Privighetori ... ...
Ion Luca Caragiale - Ultima oră
... Ion Luca Caragiale - Ultima oră Ultima oră de Ion Luca Caragiale 1900 Mă aflam în toiul conflictului româno-bulgar, în parcul de la Sinaia. Vreme splendidă, deși prea călduroasă, și o mișcare neobicinuită: pe de o parte afluența trenurilor de plăcere, ale căror bilete, fiindcă lunea cădea între două sărbători, erau valabile până miercuri dimineața; astfel, se-ngrămădea lumea pentru bâlciul de ... pe de altă parte, era hotărâtă pentru după amiazi plecarea suveranilor noștri spre străinătate. Fizionomia parcului era destul de caracteristică. Persoanele oficiale - curtea regală era în mare doliu - redingotă și mănuși negre, pălărie înaltă; generalii și ofițerii în uniformă de mare ținută; mult public de elită și lume de jos destulă. Unii steteau la mese în fața bufetului, pe când alții se plimbau în sus și-n jos. Așteptând să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție... Un amic, reporter de ziar. A ... cazarma vânătorilor: acum am vorbit cu căpitanul... (și i-l arăt pe căpitanul, care se depărtează prin mulțime) mi-a spus că sunt toate gogoși, că la cazarma lor nici pomeneală n-a fost despre vreun bulgar. - Da?... bravo! ...
... fieștecare an o dată pentru împărțirea pânei de toate zilele. Acum stăpânirea oprise această serbare: se dăduse de știre și cu toba prin sat, și în auzul oamenilor adunați la biserică precum că nimeni nu are voie să părăsească de seceriș hotarul satului său, nici să primească de seceriș oameni din ... mai multă. Știa pe toată lume, și toată lumea îl știa pe el; nu intra în mintea lui gândul că i s-ar pune cineva în drum când îi zice: „Eu sunt Busuioc de la Curticiâ€�. Așa era! Lui nu i se punea nimeni în drum; însă Iorgovan era mai mult decât dânsul: feciorul lui Busuioc! - Bine băiete, dar bagă de seamă, răspunse tatăl. Și nici nu ar fi fost ... că n-a fost cu putință să-i oprească pe oameni la casele lor. Drumul de țară de pe valea Crișului Alb, ajungând în apropierea șesului, la Maghierat, se despică-n doauă, și o parte din cete o ia prin Pâncota spre mijlocul șesului, iar alta apucă spre Șiria, ca să înainteze la Arad și să treacă Mureșul în ...
Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă
... V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX PERSOANELE JUPÂN DUMITRACHE TITIRCĂ INIMĂ-REA , cherestigiu, căpitan în garda civică NAE IPINGESCU , ipistat, amic politic al căpitanului CHIRIAC , tejghetar, om de încredere al lui Dumitrache, sergent în gardă SPIRIDON , băiat pe procopseală în casa lui Titircă RICĂ VENTURIANO , arhivar la o judecătorie de ocol, student în drept și publicist VETA , consoarta lui Jupân Dumitrache ZIȚA , sora ei În București, la Dumitrache ACTUL I (O odaie de mahala. Ușă în fund dând în sala de intrare; de amândouă părțile ușii din fund, câte o fereastră. Mobile de lemn și paie. La stânga, în planul întâi și-n planul din fund câte o ușă; în dreapta, pe planul al doilea altă ușă. În dreapta în fund, răzemată de fereastră, o pușcă de gardist cu spanga atârnată lângă ea.) SCENA I JUPÂN DRUMITRACHE, în haine de căpitan de gardă fără sabie, și NAE IPINGESCU JUPÂN DUMITRACHE (urmând o vorbă începută): Iaca, niște papugii... niște scârța-scârța pe hârtie! 'I ... ai să mai ieși cu o femeie pe uliță, că se ia bagabonții laie după dumneata. Un ăla... un prăpădit de amploiat, n-are chiară ...