Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FIU DIN FLORI

 Rezultatele 471 - 480 din aproximativ 933 pentru FIU DIN FLORI.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară

... pe deasupra o pânză albă cu cruce în mijloc, ne stropește cu vin și cu untdelemn. Bulgării și țărâna cad și astupă. Și tot vremea din mușuroi face neteziș, surpă crucea de la cap, bătătorește locul și acoperă cu bălării cel din urmă locaș al nostru. Ei, câte se duc cu zilele și ce triste minuni ni se arată de ieri până azi! Câte ne mai așteaptă ... să știi cine odihnește sub pământul încărcat cu ștevie și cu urzici... Parc-ai vrea să afli ce locșor a căzut la fiecine din cei ce odihnesc acolo... Cu mulți ai copilărit, mulți te-or fi mângâiat și pe unii poate că i-ai iubit. E trist. Dar e și mai trist să te reîntorci, după mai mulți ani, din pustiuri Coleg de liceu cu Delavrancea la "Sf. Sava", cu care acesta a locuit la Paris în 1882-1884. Frate cu Dinu Radu ... o frăție de trai, că nu se mai pomenea așa mahala tihnită și harnică. Când sosea câte un jupân, ori nea cutare, călare pe rotașul din stânga, plesnind voinicește în naintași, lelițele, cumetrele, finele, suratele îi ieșeau voioase înainte, îl opreau ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

... numai o clipă suspendată? Și iată cum. Presupuind lumea redusă la un bob de rouă și raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca în evii noștri — evii lor pentru ei ar ... fază a emanațiunii lui care se numește epoca lui Alexandru cel Bun de exemplu... și cu toate acestea... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu drept cuvânt cititorul va fi clătit din cap și va fi întrebat — prin mintea cărui muritor treceau aceste idei? Existența ideală a acestor reflecțiuni avea de izvor de emanațiune un cap cu plete ... care țârliau nervos, iară împrejuru-i frământa pământul un ungur lung, cu picioarele goale băgate în papuci mari umpluți cu paie. Oricât de neplăcut să fi fost spectacolul pentru simțul estetic al călătorului meu, el avu o influență salutară asupra eroului nostru care, trezit din fantaziile sale metafizice, băgă de samă că ploaia-l udase până la piele. El intră într-o cafenea de alături, ca să se usuce. Ridicându ... cum sunt întrebați atâția copii — dacă și el ar dori — să iubească? Să iubească — ideea aceasta îi strângea adesea inima. Cum ar ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu)

... chipu-i e pălit, Într-un giulgiu e înfășată, Ca un om ce a murit; Umbra, candela aprinse, La oglindă se-așeză, Și din suflet suspină; Apoi fețele ei stinse Ea cu lacrimi le spălă. Domnul se deșteaptă-ndată Și deodată-a tresărit Ca tot omul fericit ... jurăt, sufletul meu!" — ,,Fugi, o, umbră! și mă lasă; Să nu scoli mireasa mea. Ți-oi da aur cât vei vrea; Dar te du din astă casă Să nu se sperie ea." — ,,Morții nu au trebuință De-avuție pre pământ. Viu din tristul meu mormânt Ca să-ți cer a ta credință, Al tău dulce jurământ." — ,,Fugi! și peste piatra-ți rece Candele voi ... Înghețata mea guriță La-al tău foc s-o dezmorțesc!" Zise și cu-o mânușiță Ea vestmintele-și strângea, Să se culce se gătea; Și din mândra ei cosiță Floricelele scotea. — ,,Fugi, o, umbră fericită! Nu e aici locul tău, Du-te în mormântul rău! Pe-a mea ... Într-un ceas nefericit! Martori sunt în nopți senine Stelele la al meu dor; Morții care mă-nconjor Și la tristele-mi suspine Se deștept ...

 

Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene

... că ea are ochi... Și ea îți va da un măr Cu care tu să alergi La izvor sau la pârău: Și acel măr despicând, Din el pruncă va ieși, Ursita mireasa ta, Căreia din al tău pumn Îndată apă să-i dai, Căci negrăbind va muri.â€� Așa Norocul grăind, S-au și făcut nevăzut. Iar Bogdan, mire erou ... a se teme de el, Atunci fața și-au schimbat, Galben-vânăt s-au făcut, Ca pizmașul veninos, Și înflându-se grozav Au zbucnit din sânul său Un vârtej de vânt cumplit; Și spulberând pân’ la cer, Stâlp de arin ca un turn, Răsună un glas din el Cu zgomot înfricoșat, Și zicând: “Unde alergi, O! bravule Făt-Frumos? Și cum îndrăznești să calci În împărăția mea, Când mulți ca tine ... la urechi. Însă deodată zări Obositul călăreț, În pustiul acel sterp, Pe un troian de nisip, Înălbind un șirag lung De călăreți înarmați; Deci scuturând din dârlogi, Dă știre negrului său Ce are de petrecut; Și nepregetatul cal Îndată s-au încordat, Forăind cumplit din nări Și din ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean

... pizmuiesc, Am temeinice cuvinte: mă cunosc, mă simt prea mic Și nevrednic să iau urma unui mare mucenic. Cred cu tine că talentul ne e din cer dăruit, Că e foc care se stinge dacă nu va fi hrănit. Și de am o zi mai lină, un ceas bun de întâlnesc, Cu plăcere a-l aprinde, a-i da ... avem poftă să citim, Și de n-ai atins pe nimeni noi osânda-ți mărginim". Dacă, zic, plăceri de-acestea de l-ai tăi ai fi cercat, La atâtea dobitoace suflet oare ai fi dat? Ai fi zis cu îndrăzneală de-un vulpoi judecător Că îl vezi câteodată cu puf alb pe botișor, Că în cumpăna dreptății cașul el l-a ... fabulei plăcute merit netăgăduit. Suțu zice într-o carte că în Grecia, de vrei, Poți să scrii orice îți place, fără vorbe și idei; Mulți din autorii noștri au acest talent dorit, Cu locul, cu-mprejurarea, cu vremile potrivit. Văd că o duc foarte bine, și eu o să-i imitez ... O să-i întrec de se poate, nimic n-o să mai lucrez; Numai din vreme în vreme, ai să afli că trăiesc Și muzele

 

Ion Luca Caragiale - Temă și variațiuni

... ziarul ediția a cincea supt presă, în Dealul Spirei vis-a-vis de casarma Cuza, un incendiu a sbucnit. Din causa vântului violinte, care sufla puternic de la occidinte spre oriinte, incendiul a produs o mare panică printre cetățiani și cetățiane. Pompierii cu ... cineva pompier? — trebuie să fie și cetățian; Este cineva cetățian? — trebuie să fie și pompiar. Aceasta este eficace, este ecitabile, speditiv, iust. Speriința din Dealul Spirii până la stremitate ne-a probat că sperietura cetățianilor și cetățianelor nesperiinți adesea causa lățirii straordinare a sinistrelor este ... petreceri, o emoție e totdeauna mai de preț decât plictiseala. Mai multe ziare ale opoziției vorbesc cu un zgomot asurzitor despre un incendiu ce ar fi avut loc în Dealul Spirii peste drum de cazarma Cuza. Cu această ocazie încalecă iar pe faimosul dumnealor Dada2, aruncând în spinarea reacțiunii (sic) răspunderea ... Din sorginte oficială aflăm că nu a fost nici un incendiu ieri în Dealul Spirii. Sinistrul cel grozav este o pură invențiune ieșită din ... care incendiul cu flăcările sale, care aminteau de povestirile fantastice ale lui Hoffmann, și bravii și neobosiții pompieri cu mișcările lor părea să le amuze

 

Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea

... sentimente de extaz, privind grațiile lor estetice, pe când huriile golite inspiră asiaticului aceeași dorință brutală ce el o simte în vis în vreo oază din Sa­hara sau în haremul său propriu. Pe de altă parte însă sinuciderile și uciderile, dramele casnice, desperațiile, nebuniile din cauza amorului covârșesc cu nenu­mărate procente pe acele ce se săvârșesc între poligami. Și, cum se vede, asta au avut-o în vedere filozofii ... a troienit ferestrele odăiței în care mă aflu culcat bolnav de sufe­rințele bătrâneților; mă doare tot trupul și ciolanele, și natura pare că din îndurare mi-a trimis pe câteva clipe mângâierea din vis a de mult trecutelor fericiri. Nu era mai bine să fi trecut la veșnicie cu așa un vis, decât să aud cum pustiul, care mă încon­joară, geme sub izbirea turbată a crivățului ce ... — Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila ta ! se auzi după sobă vocea amorțită și tremurătoare a bătrânei mele consoarte Sofia. Ea citea din psaltire, ce zi și noapte nu o leapădă din ...

 

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)

... Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2) Scrisoare de Ion Luca Caragiale Stimate domnule Director Am citit în Românul de joi 14/27 Aprilie, între altele că: Scriitorii din România pot veni între românii din Ungaria, numai și numai ca literați, ca să-și recite operele lor, să facă adică petrecere de salon literar; n'au dreptul aci să se ... supuși ungari... și mai departe, că: Românii din Ungaria nu pot deloc admite în afacerile lor interioare, în neînțelegerile lor naționale, vreun amestec al scriitorilor din România, fiindcă un așa amestec, nu numai că nu le poate face vreun bine, dar chiar deadreptul le aduce stricăciune... Neavând în față-mi numărul ... citatul textual; dar îndrăznesc a garanta despre exactitatea strictă a înțelesului. În altă foaie oricare, niște cuvinte cu așa înțeles ar fi trecut neluate 'n seamă; dar apărând în coloanele Românului, organul autorizat al partidului național, firește, capătă o deosebită greutate, și, astfel, nu pot fi lăsate a trece fără oarecare desbatere. Stimate domnule Director, iertați-mă: eu cred că judecata ziarului dv. în această privință nu este - cum ... ...

 

Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova

... salutare, făcu în câțiva ani pași uriași pe calea îmbunătățirii morale. Printre acei apostoli ajunși de-abia în primăvara vieții lor, N. Bălcescu era unul din cei mai convinși, din cei mai înfocați, din cei mai cu abnegare. Presimțind viitorul României, el se cerca a grăbi pășirea românilor către acel viitor, purtându-le pe la ochi prestigiul ... hotarului, linie imaginară în adevăr, dar în realitate nestrăbătută ca zidul ce desparte China de celelalte imperii ale lumii. Românii se cunoșteau împreună mai mult din auzite, sub nume de moldoveni și munteni, și când din întâmplare vreun impiegat al statului și mai cu seamă vreun boier moldovean făcea vreo călătorie la București, acel incident al vieții lui dobândea proporția unui ... greutăți, vreo foaie periodică, erau expuși a privi în curând suspendarea ei pentru cel mai ușor motiv [4] și uneori a fi chiar ei înșiși ridicați de poliție din sânul familiei și trimiși în exil la mănăstiri, fără nici o formă de proces, dar numai după placul arbitrar al domnitorului sau numai din capriciul unui ministru. Alții iar, care, dorind a crea un teatru național, compuneau piese originale ori făceau traduceri ...

 

Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor

... puf. După reflecțiile despre relativitatea spațiului și a timpului, cu care începe Sărmanul Dionis, Eminescu are grijă să scrie că cititorul va clătina din cap... Genialul adolescent se simțea începător al unui scris de tot nou. Și oamenii au clătinat din cap. Unii s-au și supărat; cel cu mai mult bun-simț și cu multă carte de exemplu Gheorghe Panu, publicistul, om cu diverse idei ... foarte sever poeților, în numele științei. Socot posibilă primejdia ca, în ultimul meu citat din poetul Vinea, un cititor să nu prindă de veste vorbele din urmă; Și somnul și-abate ciocanul de puf. Și cititorul se va supăra de incoerența textului și-așa mai departe. De bună seamă sunt prea ... umplea casa pustie. Înfricoșată totuși, își urmă pașii pe treptele trosnitoare până jos, trase drugul și deschise poarta sonoră pe lângă care trecea noaptea măreață din curte... Sub lespedea neagră a cerului jos, își răspundeau greieri, țesetori subtili ai visului și ai linișii. (Vinea, în placheta: Descântecul și Flori ... știe cine o citește! mai spunem și acestea. Există cumva vreun imperativ, inteligent fondat, care să ne oprească de a scoate plăceri artistice din relativa incoerență a visului, ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni

... și te iubesc. Când pentr-ntâia dată În lumea vinovată Al Tatălui cuvânt S-aduc o viață nouă M-a pogorât, ca rouă Din stele pe pământ, Căzui mâhnit pe pălămidă, Căzui pe frunză cu omidă, Căzui pe buruieni cu spini, Și roua cea dumnezeiască Din bălării făcu să crească Lămâi și rodii și măslini! Acuma pentr-a doua oară Din ceruri Tatăl mă coboară. Căci răul bântuie mai reu; Mai rău ca orișicând alt’ dată Icoana lumii e scăldată De sângiuri fără Dumnezeu! M-arăt ... stele ce m-ațintesc pe mine Și vin a se răsfrânge duios în ochii mei. Sub stele... ah! ce zâmbet! Când peatra lăcrimează, Din lacrima-i neștearsă se face-un stalactit; Dar va zâmbi ș-o peatră, de i-ar fi dat să vază Cum dânsul îmi zâmbește de când ne-am despărțit. Și gura-i se deschide; răsuri și crini s-arată: Sunt buze-n ... de femeie! De fiu-său când îmi vorbea, Eu auzeam pe fie-mea, Dentâi ca unda-n depărtare, Apoi un tril, apoi un cânt, Sunând din ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>