Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN FRUNTE

 Rezultatele 481 - 490 din aproximativ 744 pentru ÎN FRUNTE.

Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți

... umilință, Ea așteaptă sau iertare, sau vrun blestem fioros. Tocmai atunci a sa maică împreună cu-al său tată, Șezând amândoi pe vatră în gânduri acufundați, Își spuneau făr’ să grăiască de nenorocita fată, Prin duioasă cătătură a ochilor lăcrimați; În sfârșit, maică-sa curmă acea tăcere cumplită, Zicând: "În acest ceas poate Gafița, cu-al său amat, În sânul îmbelșugării viețuiește fericită, Negândind la sărăcia părinților ce-au lăsat"... Ce-mi pasă, zise bătrânul, dacă la noi nu gândește, Ce-mi pasă de ... peste mine-au trecut; Ș-am alergat ca un tânăr după carul ce răpise Pe nelegiuita fiică, dar să-l ajung n-am putut; Căci în repedea sa fugă vederile îmi orbise, Cu colbul ce ridicase pân’ s-au făcut nevăzut... Dar, în sfârșit, către sară, după multă alergare, Când am găsit ticăloasa în al său mândru palat, I-am cerut câteva ore să-mi dea măcar ascultare, Gândind s-o fac să-nțeleagă c-au făcut mare păcat ... de lângă casă, Se trezește zbuciumată de durere și de chin; Și simte că vântul rece o pătrunse pân’ la oase Și că-i prefăcu în gheață țâțișoarele

 

Vasile Alecsandri - Căpitanul Romano

... dase trei asalturi redutei neînvinse, Tustrele îndrăznețe și crunte, dar respinse. Și câmpu-ntreg de sânge acoperit era, Și, cuib grozav de moarte, reduta fulgera. În șanțuri trupuri multe grămadă, răsturnate, Și altele străpunse, pe dâmburi acățate, Formau un crud spectacol ce lumei arăta Cum știe pedestrașul în foc a se lupta. Romani căpitanul de trei ori cu ai săi, De trei ori ajunsese la șanțuri cel întăi, Ș-acum, retras ... aspru colonel, Ieșind de nu știu unde, pășește către el Și-i zice: „Căpitane, nu-mi place-a ta purtare, Stai tot în urmă!“ „Cine? ... răcnesc în tulburare“ Ostașii lui Romano, arși, rumeni pe obraz. „El! căpitanul nostru?! ... din toți cel mai viteaz!“ „Tăcere, copii!“ ... al patrule asalt.“ „Ura! ...“ răspund ostașii ... iar el pe calu-i nalt Pornește înainte, deprins a merge-n frunte, Și zboară ... dar un glonte, un sol al morții crunte, Îi vine drept în cale și-i se oprește-n pept. Atunce căpitanul, pe cal stând încă drept, Răcnește: „Colonele! ... departe ești! ... răspunde Cine-i în

 

Grigore Alexandrescu - Miezul nopții

... Grigore Alexandrescu - Miezul nopţii Miezul nopții de Grigore Alexandrescu Aici pe-aste ruine cu mândre suvenire Privesc cum orizontul se umple de făclii, Cum luna în tăcere s-arată să inspire Gândiri religioase l-ai lui Apolon fii. Când tot doarme-n natură, când tot e liniștire, Când nu mai e ... piramidă se-nalță în pustii. Ai mei ochi se preumblă pe dealuri, pe câmpie, Al meu suflet se-nalță pe aripi de-un foc sfânt, În zboru-i se ridică la poarta de vecie, Căci nici o legătură nu are pe pământ. Nădejdea mea din lume de moarte se precurmă; Trecu ... viață De-atunci e pentru mine nisip neroditor, Ce vara îl usucă, ce iarna îl îngheață, Pe care flori nu află sărmanul călător. Lăsat străin în lume, lipsit de orice bine, Văzând că nu-mi rămâne plăcere pe pământ, Văzând zilele mele de suferințe pline, Pui mâna pe-a mea ... Și inima de-a bate în pieptu-mi va-nceta! Atunci fără-ndoială eu soarta voi învinge, Și a vieții taină în

 

Ion Luca Caragiale - Caut casă...

... Luca Caragiale - Caut casă... Caut casă... de Ion Luca Caragiale Caut casă cu chirie, caut și nu găsesc. E absurd ce se petrece la noi, în București! în fiecare an, se clădesc sute de binale, acareturi peste acareturi, și, în loc să scază, chiriile cresc. Și ce construcții! tot cum nu-mi convin mie. — Aide-nainte! strig eu samsarului, care mă poartă de azi ... ferestre ca la Palatul Justiției. S-o vedem și p-asta... a treisprezecea. Intrăm. Începem minunat... O entrĂ©e zugrăvită pompeian... Un motiv, în toată pictura, îmi atrage cu deosebire atenția: e un amoraș verde, fluturând pe fundul cărămiziu și purtând în mânușițe, dasupra capului, un ghiveci cu trandafiri albaștri. În stânga, salonul; e în trei colțuri... Locul este tăiat cu o foarte pronunțată oblică pe linia stradei, care se realiniază acuma toamna, căci aliniarea de astă-primăvară a ... curte și-n odăi, cu tout Ă  l’égot[iii] , cu seră, cu grădină de fructe și grădină de flori și un havuz mare, în mijlocul curții... Asta vreau! — Pe unde să fie? — În ...

 

Ion Luca Caragiale - Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap

... cu flautul ori cu ghitara; alții zugrăvesc sau compun tablouri, în fel de fel de nuanțe, cu firele de păr măturate din prăvălie; alții sculptează în miez de pâne ori în săpun-rachiu; alții fac versuri care de care mai nepieptenate, și alții scriu poeme în proză, care de care mai despletite. Unul dintre aceștia din urmă, d. C. A. Ionescu, un lirico-decadento-simbolisto-mistico-capilare-secesionist, turbat ... ei păr, cuprinde farmecul lumelor astrale, cuprinde mireasma drăgălașă și îmbătătoare a unei lumi-poeme. Și cum aș dori să-mi pierd fruntea în părul ei de foc, nimb sacru, aureolă divină, castă ca și casta fecioară ce-l poartă. Și aș vrea, aș vrea în părul ei sublim, în părul ei mătăsos să-mi ascund ochii, ochii mei uimiți de frumuseț ea ei divină. ...Și e o întreagă lume, o lume, plină de lumină ... zi și poezia suavă a danganului ce plânge trist peste holdele aurite, poezia astrală a unei lumi divine se află cuprinsă în părul ei înflăcărat, nimb sacru, nimb sfânt și drăgălaș. Și în profunzimea înflăcăratului ei păr, ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea III

... se înalță an cu an, Neam cu neam urmîndu-i zborul și sultan după sultan. Astfel țară după țară drum de glorie-i deschid… Pîn-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid… La un semn, un țărm de altul, legînd vas de vas, se leagă Și în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă; Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah și spahii Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii; Răspîndindu-se în roiuri, întind corturile mari… Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băț ... poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă; Călăreții împlu cîmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn, Pe copite iau în fugă fața negrului pămînt, Lănci scînteie lungi în soare, arcuri se întind în vînt, Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecîndu-l, vin săgeți de pretutindeni, Vîjîind ca vijelia și ca plesnetul de ... tropot și de strigăt de bătaie. În zadar striga-mpăratul ca și leul în ...

 

Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș

... în zilele când avea musafiri la masă, ceea ce i se întâmpla foarte des, pentru că în casa lui, casă mare, încăpătoare, se trăia ca în sânul lui Avram, în mijlocul unui belșug unde totul era de-a gata, totul venea la timp și unde nu întâlneai decât voie bună și inimi deschise ... plecare și trăsura cu opt poștalioni suri trase la scară, conul Manole își sărută soția, își luă ziua bună de la slugi și se sui în trăsură având la stânga pe franțuzul Ernest iar în capră pe vătavul de curte și pe Ciordilă țiganul. Acest din urmă avea să întovărășească și să slujească pe stăpânul său în tot timpul călătoriei. Surugiii plesniră din harapnice; cei opt poștalioni suri, bine hrăniți și iuți de picior, înhămați în șir porniră prin poarta curței în trap mare, și după o jumătate de oră de mers spornic, conul Manole Buhuș pierdu din vedere satul și casa boierească de pe moșia Buhușul ... adânc dispreț pentru nemți. Auzi, mă rog, nu încap pantofarii de caii mei!... A mers cât a mers logofătul din popas în poaps, din târg ...

 

Andrei Mureșanu - Glasul unui român

... pe lume, născuți pentru nevoi! Eșiți, voi umbre moarte, eroii gintei mele! Și dați dovezi la lume, ce atât v'a înegrit; Strigați în gura mare, că voi de-atâtea rele, Ce cercă strănepoții, nu v'ați vinovățit! Să spuie Retezatul, acel asil de pace, D'a fost ... n'a vrut toate-a face, Să scape numai țara din curse de războiu! La undele de sânge, ce-au curs în Câmpul Pânii, Vărsat prin iatagane și paloș de Osman: Au n'au învins Corvinul p'acel cumplit dușman? Au n'au avut în parte amestec și Românii? Ah ! căci nu-mi pot răspunde străvechile morminte! Spunând, ce țin în sînuși: Român, au gen străin? Atunci s'ar frânge cearta, ce curge acum fierbinte, S'ar șterge atunci ca ceața și vechiul meu suspin! De ... va da stânca'n munte, Și apele nu vuet prin ton nepomenit. Nu mai e timp s'apuie un gen, ce-a mers în frunte, La toată năvălirea, ce țara-a copleșit. Numai e timp s'apuie un gen faimos în ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii

... flori, Soarele măriei va luci d-aice Peste venitorul patriei ferice. Dacă ne vor bate, d-astăzi pe pământ N-om avea scăpare nici chiar în mormânt. Limbile străine, cu disprețuire Pe români numi-vor în nefericire. Următorii noștri, abătuți de dor, Vor roși de viața părinților lor. Însă vom învinge... Cu săbiile-n mână N-a supus străinul ... ești voinic, cu mine vin-a te lupta!" Astfel zice domnul și spre pașa zboară. Pașa ține-n dreapta sabia-i ușoară, Iar în mâna stângă ține steagul sfânt Ce se desfășoară legănat de vânt. Caii lor în salturi zboară și s-opresc. Armele, lovite, scântei și lucesc. Lupta este scurtă. Sub o lovitură Pașa cade, varsă sângele pe gură. Dar Mihai răpește ... rușinos, Calcă p-ienicerii ce combat fălos. Cei mai mulți dintr-înșii către pod s-adună, Se strivesc, pierd șartul; arma noastră-i tună. Iar în amețeală singuri se-ntr-omor, Se strivesc sub arme și sub caii lor. Mulți, de crudă spaimă, se aruncă-n apă, Însă nici acolo zilele ... S-a topit cu roua sub al zilei soare! Oștile-ți făloase repede-au pierit Ca florile d-aur dintr-un vis dorit! Cum

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment)

... literatura, și biblioteca sa era plină de ediții frumos ilustrate ale clasicilor francezi, latini și italieni. El avea o fizionomie deschisă, ochii vii sub o frunte largă și un zâmbet binevoitor îi lumina veșnic buzele vesele. Mama, mică, talia în miniatură, avea un cap grec, expre- siv, cu un nas fin, drept și sculptat. Iar ochii, mari, negri și adânci erau mai totdeauna învăluiți într ... tata a ironizat-o, rugând-o să nu mai calce pe la secretariat. Când preparam examenul de clasa VII la Sf. Sava, locuiam în str. Teilor, într-o casă frumoasă pe care tata o construise cu toată priceperea și gustul lui cam aristocratic. În fundul curții era o grădină cu o boltă de viță. Acolo mă duceam să învăț. Mama, care avea ambiția ca băieții ei să iasă cei ... a doua. Am cumpărat, bineînțeles, cele 5 numere găsite la tutungerie și am fugit spre casa unchiului meu din str. Armenească, unde se găseau în toate sărbătorile și părinții mei. Cel mai sceptic din toți indulgenții mei auditori din seara aceea festivă a fost viitorul savant N. Paulescu ... ...

 

Vasile Aaron - Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase

... frumoase de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragmente.     Ci acea odihnă nu fu delungată,     Fiindcă iubirea vrăjmașă s-arată.     Îi strică odihna, liniștita pace:     În cuget, în minte schimbări mari îi face:     Harite Margoala lui Aristef pruncă     Într-a Ioaninei răsfățată luncă     Și dintră oricâte Miletul fecioare     Cu minte înaltă ... mai mare a sa năcăjire     Mai rău să aprinsă, cum să îndrăznească     Ceva de iubire, de dor să-i grăiască?     Un fecior departe în străinătate     Așezat de scurtă vreme în Cetate,     Lipsit de părinți și făr' de noroc     La cel mai de frunte a cetății loc,     La cea mai cinstită casă boierească     Cum putea cu mintea măcar să gândească.     Toate-i sta în contra și înponcișate,     Toate spre stricarea planului aflate,     Sofronim acestea le știa prea bine,     Avea mare frică și grije de sine.     Știa că de iasă ... fire.     Înzădarnica luptare     Nice un folos nu are,     Coată să-ți spui adevărul     Măcar să mă storc ca mărul,     Să iau orice pedepsire,     Să ard în foc cu cumplire,     Să fiu jertfă pe altare.     Să fiu fiarălor mâncare     Sau să merg în izgonire,     Să rabd orice prigonire:     Mi-ai venit ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>