Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FAȚĂ DE
Rezultatele 481 - 490 din aproximativ 1030 pentru FAȚĂ DE.
... mergea bucuros. Minunat om ar fi părintele Trandafir dacă nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorbă, cam aspru la judecată: prea de-a dreptul, prea verde-fățiș. El nu mai sucește vorba, ci spune drept în față, dacă i s-a pus ceva pe inimă. Nu e bine să fie omul așa. Oamenii se prea supără când le luăm căciula ... În vârful satului, adică la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți. În vremile bătrâne, cândva, nu se știe când, acest fel de pereți se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer; acum însă, nici asta nu se știe de când, ei se află în supusă plecare spre acea parte, care avea să țină locul unui turn. Asta pentru că stâlpii din față, fiind putreziți de când a bătut vântul cel mare, s-au plecat spre răbdătorul pământ, trăgând cu sine întreaga alcătuială. Așa a și rămas ... Știa că s-a pus prea rău la protopop pentru ca să poată crede că-l va trimite în alt sat. Iară făr'
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de case de piatră; vite multe, oi, cinci cai, și mai avea, se zice, și bănet. Astea băteau la ochi, toată lumea credea că popa găsise vreo comoară ... ca o lumină liniștitoare peste câtetrele hotarele bântuite. Către seară se întorcea acasă, călare pe buiestrașul lui, popa Iancu. Și calul și omul erau zdrobiți de umblet. De trei zile popa alergase după daraveri de negustorie, - vindea vite și cumpăra porci. Pe unde umblase n-aflase nimica de prinderea tâlharilor. Maică-sa îl aștepta cu masa; fiul n-avea poftă de mâncare; îi era degrabă să meargă la neica Stavrache, hangiul, fratele-său mai mare. Hangiul era foarte mulțumit: om cu dare de mână, cu han în drum – mare greutate i se luase de pe suflet. Câte nopți nu dormise el o clipă măcar cumsecade, trăgând cu urechea și așteptând cu inima sărită pe musafirii ...
Alexei Mateevici - Spre lumină!
... viață mai omenească. Ca lucrul luminător, despre care vorbim, să meargă lin și bine, este de trebuință să fie unite puterile care fac acest lucru. De aceea, tovărășia luminătorilor din fiecare sat ar trebui să fie legată de asemeneași tovărășii din alte sate, adică să știe ce se face pe acolo și cum mai merg trebile tovărășiei de acolo. Pentru asta, pot să se întrebuințeze toate chipurile, care sunt cu putință, începând de la telefon, pe unde este el, și până la scrisori și dări de seamă, care trebuie să fie trimise dintr-o tovărășie într-alta, cât se poate de des, ca fiecare dintr-însele să știe ce face alta. Nici e de vorbă că acest lucru este foarte însemnat: el ar uni în „gânduri și simțuri“ pe toți moldovenii noștri din Basarabia și atunci nimeni ... înaintea alegerilor, căci ar ști bine pe cine să-l aleagă. Asta ar fi hotărât mai dinainte. În sfârșitul tuturor celor spuse mai sus, găsim de cuviință să spunem că felul cum poate să fie îndeplinit lucrul luminării poporului în înaintea alegerilor atârnă de la omul care va fi atât de ...
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul Andrei Florea Curcanul de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Sunt vasluian de loc din satul Floreștii. Eram abia de douăzeci și unu de ani, când îmi veni rândul să trag la sorți. Îmi aduc aminte cu ce sfială vârâi mâna într-un vraf de hârtiuțe răsucite și scosei no.13. — Bun! strigară cei dimprejurul meu. Ești băiet cu noroc. Apoi doftorul mă dezbrăcă pănă la piele, mă căută ... flăcăii din sat, care erau soldați în batalionul meu. Căpitanul ședea în capul mesei cu o hârtie în mâni. — Andrei Florea! strigă el. — Față!... răspunsei eu. — Neculai Drugă! — Față! — Petrea Doncilă! — Față! — Vasile Grăunte! — Față! Și tot așa mai departe ne chemă pe toți de-a rândul după izvodul ce ținea în mână. — Copii! ne zise el. Avem poruncă să mergem în lagăr la Dunărea; grijiți-vă ... optsprezece de toți, eram înșirați doi câte doi cu caporalul în frunte. — Pușca la umăr!... Marș!... Atunci cu piciorul stâng înainte plecarăm. O sută de căciulit și de ...
Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie
... fiecăruia! Doi călători europĂ©i se întâlnesc într-un alt continent, unul este născut în Turin, altul în London. Ei sunt europei, acest nume comun de europeu naște între ei un feliu de legătură de iubire, pot zice un feliu de patriotism, din carile iesă o îngrijire vrednică de laudă a se îndatori unul pre altul. Iată, de altă parte, un număr de oameni, carii abia se înțăleg unul cu altul, fiindcă nu vorbesc tot o limbă; și oare ați putea crede, că între aceștia este cu putință ... vorbesc sau cel puțin scriu în aceeași limbă, cinstesc tot pre acii strămoși, au tot aceeași literatură, cu care se înmândresc, au gusturi deopotrivă, nevoie de prietenie, de îngăduință și de mângâiere. Aceste cuvinte-i fac mai binevoitori unii către alții și mai aplecați a se îndatori între sine. Iubirea de patrie la o nație mare sau într-o mică parte de loc este pururea o simțire nobilă. Nu se află vreo nație cât de mică, carea să nu aibă strălucirile sale, precum domnitori, carii au crescut puterile ei cu mai mult sau mai puțin, fapte istorice vrednice
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei
... Traiul lumii alții lese-l. Nu voi părul să mi-l taie, Ce-mi ajunge la călcâie, Să orbesc cetind pe carte În fum vânăt de tămâie." - "Știu mai bine ce-ți priește, Las' de-a lumei orice gând, Mâni în zori de zi pleca-vom Cătră schitul vechi și sfânt." Ea aude - plânge. - Parcă Îi venea să plece-n lume, Dusă de pustie gânduri Și de-un dor fără de nume. Și plângând înfrână calul, Calul ei cel alb ca neaua, Îi netează mândra coamă Și plângând îi pune șeaua. S-avântă pe el și ... vale Merge-n codri făr' de capăt, Când a serei raze roșii Asfințind din ceruri scapăt. Umbra-n codri ici și colo Fulgerează de lumine... Ea trecea prin frunza-n freamăt Și prin murmur de albine; În mijloc de codru-ajunse Lângă teiul nalt și vechi, Unde-isvorul cel în vrajă Sună dulce în urechi. De murmur duios de ape Ea trezit-atunci tresare, Vede-un tânăr, ce alături Pe-un cal negru stă călare. Cu ochi mari la ea se uită, Plini de ... i deschide, Cea uscată ...
Alphonse de Lamartine - Timpul trecut
... Alphonse de Lamartine - Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest ... ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ... acel menunt În care omul nu suspină? O, râule, stânci, munte și voi, grote adânci, Ce vremea vă păstrează secoli nenumărate, Amintiți fericirea nopții atât de dulci, De mine neuitate! Lacule răsfățate, etern s-o pomenești, În ale tale ape limpezi, sau tulburate, În ale tale țărmuri ce ne-ncetat stropești Cu-a ... al tău luciu zburând, În lunca de pe țărmuri ce noaptea lin foșnește, În aurita lună ce te privește blând Și a ta față poliește, În fine, în mirosul florilor de
Constantin Stamati - Timpul trecut
... Constantin Stamati - Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest ... ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ... acel menunt În care omul nu suspină? O, râule, stânci, munte și voi, grote adânci, Ce vremea vă păstrează secoli nenumărate, Amintiți fericirea nopții atât de dulci, De mine neuitate! Lacule răsfățate, etern s-o pomenești, În ale tale ape limpezi, sau tulburate, În ale tale țărmuri ce ne-ncetat stropești Cu-a ... al tău luciu zburând, În lunca de pe țărmuri ce noaptea lin foșnește, În aurita lună ce te privește blând Și a ta față poliește, În fine, în mirosul florilor de pe țărm, În vântul ce îndoaie vânjoasa trestioară, Și tot ce-aici se mișcă și tot ce auzim Spuie
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj
... ca să mă sărute... Vai! mânca-l-ar moliile!... Când i-am tras un pumn, a făcut hâc! și a căzut de-a rostogolu în celalalt colț al vagonului. GLASUL DE LA GALERIE: Aferim, Bârzoaie! CHIRIȚA (către capelmaistru): Așa să știi, domnule. (Către public.) Baronu, rușinat se vede de acest tropos, s-a coborât la cea întâi stație și a dispărut... împreună cu săcușorul meu de voiagiu... hait! mi-l șterse potlogaru drept suvenir... bunătate de săcușor cusut de copile, cu un turc călare de-o parte și cu un andenken din dos... Cum vă pare așa bazaconie? te mai încrezi în baroni de drumu mare?.. Dar asta nu-i nimica, pe lângă ce mi s-a întâmplat în urmă. Plodu cel de Guliță se cobora Ia toate stațiile... Copil nu-i, mă rog?... îl trimiteam cu Ioana țiganca pentru ca să nu se prăpădească; când aproape de ... cu o mulțime de contese și de prințese: contesa Frizet, princesa Rigolboș, marhezul Brididi, marșalu Șicar, duca Șicocandar, ba încă am întâlnit și o claie de boieri și cucoane
Panait Istrati - Chira Chiralina
... Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom ... odaia mea o hazna! Ei drace! S-ar zice că nu e nimic mai inteligent pe lume decât să prăsești la proști, să umpli lumea de sclavi și să devii însuți primul sclav al acestei prăsile! Nu, nu!... Mai bine un prieten ca MIhail, fie el și de zece ori mai suspect! Cât despre învinuirea că “trag oamenii de limbă pentru a-i face să vorbească“ — pe legea mea, nici eu nu știu prea bine de ce-mi place “să trag oamenii de limbă!â€� Asta-i, poate, pentru că lumina vine din vorba celor tari, probă Dumnezeu care a trebuit să vorbească ca Lumina să ... ...
... Panait Cerna - Ecouri Ecouri de Panait Cerna Sămănătorul, IV, nr 24, 12 iunie 1905 Când, după zile lungi de jale Ce-au mângaiat un trist amor, Vă întâlniți pe-aceeași cale, Înlănțuiți de-același dor, Grădinile în mii de fețe În cinstea voastră înfloresc, În crâng v-adastă cântărețe, Ce numai pentru voi doinesc; De deznădejdi de mai-nainte, Acuma să zâmbiți vă vine Ș-un gand vă luminează-n minte, Că viața-i cel mai mare bine. Pe toate pune stapanire ... Se bucură cu voi în rând; Și, dacă-n ora fermecată Asemeni zilelor păreți, E că trăiți, ca-n vis, deodată Atâtea mii și mii de