Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PLÂNGE

 Rezultatele 481 - 490 din aproximativ 931 pentru PLÂNGE.

Iacob Negruzzi - În dulcea lună mai

... și-l umplu de fiori. În dulcea lună Mai când păsările cântă Și armonii divine natura toat-încântă În mine-un glas de jale se plânge disperat Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoșat. În dulcea lună Mai când dulci și calde raze Din soare se coboară și totul înviază Eu ...

 

Iacob Negruzzi - Dor

... cum dorul    Te arde de cumplit. Iubita e departe    De peptul meu aprins, Și sufletul meu arde    De dor, de foc nestins. Zadarnic peptu-mi plânge    Adânc suferitor, Ah! Dorul nu se stinge    În lacrime de dor. O! voi pe care-amorul    Cu focu-i v'a muncit, Voi ...

 

Iacob Negruzzi - Mângăiere

... dușmana ta gândire Spre-al meu cânt în rătăcire    Tainic va sbura. Al meu cânt ce-i scris cu sânge, Scurs din sufletu-mi ce plânge    De dureri și chin, Ți-a furat în taină oare Un moment de întristare    Un singur suspin? Ah! de-o lacrimă de jale ...

 

Iacob Negruzzi - Pentru ce cu întristare

Iacob Negruzzi - Pentru ce cu întristare Pentru ce cu întristare de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Pentru ce cu întristare   Plângi frumosul tău trecut? Fericiri făr’ de schirnbare   Pe pământ s-au mai văzut? Sunt lumini făr’ de umbrire,   Este rosă fără spin? Dulce vis făr’ de trezire,   E amor fără de

 

Iacob Negruzzi - Presimțire (Iacob Negruzzi)

... valuri turburat, Și din sânu-ți ce se mișcă pe-ale visurilor unde Văd sbucnind cu violență gemeri și oftări profunde- Dar zardarnic te vei plânge și vei geme în zadar Căci nimic, nimic în lume n-a să curme-al tău amar Și atunci în desperare, plecând fruntea ...

 

Iacob Negruzzi - Un toporaș

Iacob Negruzzi - Un toporaş Un toporaș de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Cufundat în suvenire     Pe câmp verde mă primblam Și cu trista mea gândire     În trecut mă întorceam. Cum la chinurile-amare     Din trecut mergeam gândind, Pintre iarbă o mică floare     Văzui vesel răsărind. Și perdut în cugetare     Toporașul am sdrobit Dar deoadată cu 'ntristare     L-am cules și l-am privit Toporaș sărmană floare     Spune, cum ai meritat Așa tânăr în pcioare     Fără mil' a fi călcat? L'al meu pept, floare uscată     De acum afl'un adăpost Căci ca tine sfărâmată     A mea inimă a fost Zâmbea veselă și jună     Viața dulce când perdui, Cu'a mea inimă 'mpreună     Biată floare plângi și

 

Ioan I. Ciorănescu - Rustică

Ioan I. Ciorănescu - Rustică Rustică de Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție     Cer înnorat și vestitor a ploaie,     Pomi cari gem și cari se-ncovoaie,     Vânt care gâfâie obosit,     Soare ce moare în asfințit,     Praf ce se-nalță pe drum în trâmbe,     Care ce-aleargă pe uliți strâmbe,     Turme ce grabnic se-ntorc din suhături,     Flori ce tulpina și-o-nclină pe straturi,     Și-apoi tăcere : cumpăna tace,     Pe sat domnește vremelnică pace.     Dar ploaia vânjos răbufnitu-și-a stropii,     Plâng sălcii pletoase și freamătă plopii.     Săgeți de mulsoare jos norii azvârlă     Și curge mai turbure limpedea gârlă.     Se văd o fată și un flăcău,     La capăt de sat cum trec un pârău.     Pe lunca de-alături i-a prins vijelia     Și fata se vaită că uda-i e ia.     Flăcăul minteanul pe spate i-aruncă     Și-o strânge cu brațul, crezând că-i pe luncă,     Dar fata un ghiont mânioasă i-a dat :     Â« Te-astâmpără, bade, că iată-ne-n sat. 

 

Ion Creangă - Povestea unui om leneș

Ion Creangă - Povestea unui om leneş Povestea unui om leneș de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 7, 1 oct. 1878 Cică era odată într-un sat un om grozav de leneș; de leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. Și satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. Și așa, se aleg vreo doi oameni din sat și se duc la casa leneșului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimțitor, și hai cu dânsul la locul de spânzurătoare! Așa era pe vremea aceea. Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care sămăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei doi țărani, zicând: — Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul, și-l duceți la vro doftoroaie undeva, să se caute. — Ba nu, cucoană, răspunse unul dintre țărani; să ierte cinstită față dumnevoastră, dar aista e ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Adio la anul 1832

Ion Heliade Rădulescu - Adio la anul 1832 Adio la anul 1832 de Ion Heliade Rădulescu Numărând ceasurile. . . . . . . . . . . . . . . . . . Douăsprezece! Adio, o, an! Și ai trecut! Tu nu mai vii, întocmai ca umbra ce eu plâng! Adio! întru tine nădejdea m-a vândut. Pomeniri scumpe multe eu întru tine strâng. Am plâns, am aflat pace, m-am bucurat, gemut, Ură, dragoste-n tine, prieteșug, dușmani... Ah! îngerul meu în tine ca tine l-am pierdut! Tu mi-ai adus atâtea ce nu mi-au adus ani. Acuma treci! adio! ș-asupră-mi tu ai tras Povara ce mă-mpinge unde și tu te duci. O! p-a mea frunte câte cugete rânduri trec!!! Faptele mele-n tine ca semne au rămas, Tu le păstrezi, și-n sânu-ți ele nu sunt năluci. Fi-vor bune mai multe, sau relele întrec?!

 

Ion Heliade Rădulescu - Adio la patrie

... moarte vie! Te las, patrie,-n lamente Și-n catene fiii tăi; Râd și danță toți cei răi La suspinele-ți ardente. Pruncul țipă, mama plânge, Tata geme greu sub fier, Junii nalță pumni la cer, Și tiranii-s beți de sânge. Rusul bate, neamțu-ntinde, Veneticul blestemat, Lor ce naibei ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul

Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul Calul, vulpea, lupul de Ion Heliade Rădulescu O vulpe copilandră ce-abia se apucase De-aceea ce-nvățase, Să calce-n urma mă-sii, în pungă fără bani, Să cumpere la gâște, găini, cocoși, curcani... Porni din vizunie, Prin crâng se tot coti, Ieși într-o câmpie -- Ș-odată se opri. Un cal slobod aicea păștea în voie bună; A vântului suflare prin coamă-i se juca, Și falnic peste câmpuri în preajmă-i căuta, De latele-i copite pământul se detună. Dar biata speculantă cal încă nu văzuse; * Se uită, îl măsoară, Și ochii-n cap îi joacă Și dinții-n gură-i toacă... Se-ntoarce, se strecoară, Prin tufe o tulește și-n clip-acasă fuse. Aleargă la cumătrul, nea lupul, și-l găsește: "Nea lupe, cumetrașe, dă tare, te gătește, Vin', vino după mine, ici, uite, la un loc, Să vezi un... ăla mare, un frunteș dobitoc. Aoleo, dragă cumetre! E un zdravăn chilipir, D-aci poți, zău, să te umfli Și în burtă, și-n chimir." Iar lupul îi rânjaște (căci astfel el zâmbește) Și-ncepe să-i vorbească: "Cu mine cin' s-a pus ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>