Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE / PENTRU PURTAT
Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 565 pentru DE / PENTRU PURTAT.
... țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. Alteori se așeza, obosit, într-un jilț, în odaia de culcare, scăldată, mai mult ca toate celelalte, de lumină. Și acolo, sus, deasupra patului, un portret mai mic îl arăta căpitan; purta favoriți negri, lungi, mustăți bine răsucite; aceiași ochi sub fruntea-naltă. Atunci era însurat; o însurătoare din dragoste un roman. Furase pe fată de la tatăl ei, un boier cu mare vază; s-a bătut de trei ori în duel pentru nevastă; într-unul a ucis pe un călător neamț ce-i făcuse curte îndrăzneață; și-a stat ...
Ioan Slavici - Florița din codru
... se cade, ea se puse inaintea cautatoarei, privi indelungat si cu drag la fata sa, apoi grai: - Frumoasa sunt, oglinda? - Frumoasa, zau, raspunse cautatoarea; pe de o suta și pe de o mie de ori insa e mai frumoasa Florita, pentru ca ea are o fata ca zorile diminetii, ochi ca și campul cerului și trup ca raza soarelui. Crasmarita nu mai asculta nici o vorba ... decat in cel dintai rand și, cand se samti gatita, iarași intreba pe cautatoare: - Frumoasa sunt, oglinda? - Frumoasa, zau! raspunse cautatoarea, dar pe de o suta si pe de o mie de ori e mai frumoasa Florita, pentru ca ea are fata ca marul, ochi ca si caprioara și trup ca si crinisorii. Ce vorbe a zis ce vorbe n-a ... Si apoi, așa cum era, se puse, acuma de-a treia oara inaintea cautatoarei. - Frumoasa sunt, oglinda? - Frumoasa, zau! grai cautatoarea, dar pe de-o suta și pe de-o mie de ori e mai frumoasa Florita, pentru ca ea are fata ca și fagurele topit, ochi ca și nevasta unui imparat și trup ca și roușoara de
Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul
... din Țuțueni. Moș Nichifor era harabagiu. Căruța lui, deși era ferecată cu teie, cu curmeie, însă era o căruță bună, încăpătoare și îndemânatică. Un poclit de rogojini oprea și soarele și ploaia de a răzbate în căruța lui moș Nichifor. De inima căruței atârnau păcornița cu feleștiocul și posteuca, care se izbeau una de alta, când mergea căruța, și făceau: tronca, tranca! tronca, tranca! Iară în belciugul de la carâmbul dedesubt, din stânga, era aninată o bărdiță, pentru felurite întâmplări. Două iepe, albe ca zăpada și iuți ca focul, se sprijineau mai totdeauna de oiștea căruței; mai totdeauna, dar nu totdeauna, căci moș Nichifor era și geambaș de cai, și când îi venea la socoteală, făcea schimb, ori vindea câte-o iapă chiar în mijlocul drumului, și atunci rămânea oiștea goală pe de ... — așa era numele nurorii lui jupân Strul — a ieșit afară să-și vadă harabagiul. Ș-apoi, povestea cântecului; las' că era de la Piatră de locul ei, dar era și îmbujorată Malca... din pricina plânsului, că se despărțește de socri, pentru ...
Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
... Petre Ispirescu - Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești; De când se scria musca pe părete, Mai mincinos cine nu crede. A fost odată un împărat mare și o împărăteasă, amândoi tineri și ... făgăduința pentru care m-am născut. Atunci toți boierii și împăratul deteră în genuchi, cu rugăciune să nu părăsească împărăția; fiindcă, ziceau boierii: - Tatăl tău de aci înainte e bătrân, și o să te ridicăm pe tine în scaun, și avem să-ți aducem cea mai frumoasă împărăteasă de sub soare de soție. Dar n-a fost putință să-l întoarcă din hotărârea sa, rămânând statornic ca o piatră în vorbele lui; iar tată-său ...
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... a fi mai puțin desfătător decât toate acele locuri ce au inspirat pănă acuma lira barzilor noștri naționali. Brădățelul are acea însușire rară, că ori de câte ori îl vei vizita, întipăririle ce-ți lasă sunt tot atât de vii, ca și cum l-ai vizita pentru întăia oară. El vorbește nu numai ochilor, ci și sufletului. Închipuiți-vă în mijlocul unei păduri întinse un lac limpede în care se văd jucându ... suflet văzându-l așa mâhnit. Dar ce folos că somnul tot nu mi-a venit. — Sărmană copilă, o întrerupse Victor, tu simțeai pentru întăia oară în inimă acel foc care se numește amor și nu-ți puteai da seama de el. — Nu știu bine ce simțeam, dar eram neliniștită și slăbeam văzând cu ochii. De ce zilele treceau, de ce dorul mă cuprindea mai tare și un urât mă apăsa. Apoi într-o noapte auzii nu departe de casa noastră o doină din fluier; și era așa de mândră doina aceea, încât mi se păru că stelele o ascultă și văile o îngână, și parcă mă chema, mă chema mereu spre ea, încât ... fac! Pe ...
Vasile Alecsandri - Înșiră-te, mărgărite
... foc de soare O cămașă-n zece ițe, Cu descânteci prin altițe, Ca să-i fie de noroc Și să-l apere de foc, Și de patimi suflețești, Și de boalele trupești! Iar frumoasa copiliță Zice astfel din guriță: Eu i-aș face doi feciori, Doi de gemeni frățiori, Cu cosițele-aurite Și cu fețele-nflorite, De n-ar fi alții ca ei Drăgălași și frumușei, Căci ar fi strălucitori Ca doi ochi veselitori! De mi-i face-așa copii, Tu, mireasa mea să fii! (Zice-atunce mândrul crai Ce vâna pe verde plai.) Tu să fii a mea ... Mers-a vestea chiar la rai De-acei mândri frățiori, A pământului comori, Și toți îngerii în zbor Au venit, ascunși de-un nor, Ca să vadă dacă sânt Frați de-ai lor pe-acest pământ? Dulce-s, Doamne, la privire! Ca un vis de fericire! Abia zis-au, și pe loc, Ca un fulger viu de foc, Crunt deochiul au ajuns Pe copii și i-au străpuns! Copilașii plâng, suspin, Scot gurița de la sân, Cată-n ochii mamei lor, Pleacă fruntea, cad și mor! Vai de codrul care-și pierde Freamătul și frunza verde! Vai de
... pe lume, văzuse întâia oară lumina zilei - atunci bucuria supremă nu poate fi căutată decât în ureche... Fuchs, acum înviorat, se reculese, se încorda și, de pe vârful picioarelor Zeiței, cu o frenezie de nespus, se repezi printr-un „sforzando" și pătrunse în găurica lobului urechii drepte a Zeiței, pe unde ea de obicei își introducea cerceii, dispărând înăuntru cu totul. Din nou corurile de amorași nevăzuți și de muze intonară în depărtare cântece de slavă iubirii și din nou aezii Olympului inspirați înstrunindu-și lyrele preamăriră în versuri momentul nemuritor... Dar după aproape o oră de ședere, în care timp își verifică frunza de viță și schițase o romanță pentru piano, Fuchs apăru în sfârșit pe lobul urechii, îmbrăcat în frac și cravată albă, satisfăcut și radios, mulțumind și complimentând în dreapta și în stânga ... circuituri de câte cinci minute în jurul planetei Venus. După aceea, pentru a expia pe deplin afrontul adus Zeiței, avea să fie exilat de unul singur pe planeta nelocuită, cu obligațiune de
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XII
... Muierile fără-învălitoare Aleargă, copilele fricoase Trămurând din cap pănă-în picioare, Umblă ca ș-oile spărioase, Rătăcindu-să-încolea și-încoace Și nu știu de spaimă ce vor face. [14] Bărbații sosind nu căuta-în cine Să deie, ci da de toată parte, În toți cei de cetele străine. Așa dete Vârlan negrii moarte Pe Neagu lingurariu, așa Gogul Pe Burda și Pleșca șontorogul. Toți acu de arme s-apucasă, Numa Parpangel de lina pace Iubitoriu, ce nu să mestecasă La nici un sfat, privește și tace Socotind cu cetașii să iasă Din ciorobĂ²r și să meargă ... grăi: ,,Corcodele, Aceasta-i pă tine-o dreaptă-osândă! Pentr-atâte nedreptăți și rele! Rău ți-ai aruncat cu bobii foarte, Când însuți nu știuși de-a ta soarte!" Dup-aceasta el pornește iară Cu cetașii săi prin gloate De lăieți și goleți tăindu-să-afară, Dar' nu-i cu putință a străbate, Că de toată partea cu năvală Golățimea pe dânsul să scoală. Și, măcar că nu vra să-aibă parte La războiu, pentru
Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara
... că doară suntem neînvățat. Ci cu ajutoriul lui Dumnezeu, întăi m-am apucat a scrie ce au pizmit și ce au însemnat alții. Pentru acĂ©ia, gândindu și socotind de la inimă ca să pociu afla cu adevărat acest lucru, să fie deplin, adunat-am izvoade pre rând de i-am împreunat. Și citind izvoade pre rând, aflat-am și acest izvod, carele l-au scris UrĂ©che vornicul și deaca l-am citit ... mai sus că lĂ©topisățul cel moldovenesc scrie pănă la domniia lui Petru vodă Șchiopul și dĂ©cii s-au stâns, iar eu, adunând izvoade de limba noastră, aflat-am izvod denceput, cam pre scurtă vrĂ©me și toate pre rând însămnând, pănă la domniia lui Vasilie vodă. Pentru acĂ©ia, deaca am văzut că lipsesc poveștile și cursul anilor din lĂ©topisețul cel leșesc, am lipit dintre-ale noastre izvoade, carele am aflat ... este însemnată de UrĂ©che vornicul din lĂ©topisețul cel latinescu izvodită 2 Pentru limba noastră moldovenească 3 De răsipirea țărâi dentăi 4 (SIMION DASCĂLUL) De izvodirea moldovĂ©nilor, de unde au venit într-acĂ©ste locuri 5 ...
... mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, extrageți din asteăaî poezia ce poate exista în ele și iată romanul. Printr-o claie prăfuită de cărți vechi (am o predilecțiune pentru vechituri), am dat peste un volum mai nou: Novele cu șase gravuri. Deschid și dau de istoria unui rege al Scoției care era să devină prada morții din cauza unui cap de mort îmbălsămat. Închipuiți-vă însă că pe cine l-a pus litograful să figureze în gravuri de rege al Scoției? Pe Tasso! Lesne de explicat: Economia. Am scos întradins portretul lui Tasso spre-a-l compara. Era el, trăsură cu trăsură. Ce coincidențe bizare pe fața pământului ... fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic — ba și mai mult: au frumosul obicei de-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod
... bine tovărășia unei ființe; și, totuși, când se gândea să mai amestece încă pe cineva în treburile și în mersul traiului zilnic, parcă se cutremura. De când era pe pământ, își ducea rostul singur; de ce s-ar lenevi tocmai la sfârșit? Dar lacrimile femeii îi muiau inima... Dădu de cuibul chiftiriței, într-o împletitură ca de câlți, tocmai la rădăcina florii. Din cuib ieșiră repede două gângănii, pe care Cuhulea le rostogoli cu limba cuțitului în pahar. Și se gândi: dacă ... pe întuneric, să caute o lămâie, să-și facă limonadă. Vorbea singur: — Dacă ar fi cineva să mă îngrijească, nu m-aș năcăji așa. Pentru întâiași dată îi venise gândul acesta. De când știa că ar putea să aibă un ajutor, parcă îi mai slăbise hotărârea de până acum în viață. A doua zi dimineață, când veni femeia, o întrebă: — Da bărbatu-tău ce-o să zică? — Ce ... a trecut și asta; lucrurile au intrat iar în vadul lor. Nimic nu se schimbă în casa lui Cuhulea; atâta doar că în locul odăii de culcare a Smarandei se făcu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului ...