Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FEL DE

 Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 547 pentru FEL DE.

Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"

... Va să zică plăcerea noastră pentru amețeala artificială, produsă prin plante și preparatele lor, este întemeiată pe o predispoziție strămoșească, comună nouă cu celelalte rudenii de aproape, cu maimuțele de exemplu, din al căror neam ne coborâm. Nu ne vom mira dar de lățirea cea mare a acelui obicei și de feluritele mijloace pentru mulțumirea lui. Cânepa, macul, vița de vie, tutunul etc., etc. sunt producte ale naturii cu care omul își nutrește pasiunea lui pentru amețeală. Există însă un fel de beție deosebită între toate prin mijlocul cel extraordinar al producerii ei, care se arată a fi privilegiul exclusiv al omului, în ciuda celorlalte ... a naturii omenești care se numește inteligență. În București a apărut la 1 martie al anului 1873 o gazetă lunară sub numele de Revista contimporană. Litere-Arte-Științe. Se spune că vro 20 sau 30, alții zic chiar 40 de redactori-colaboratori însuflețesc tinerețea acestei plăpânde ființe. Noi deocamdată ne îndeplinim datoria de a-i mulțumi pentru îmbelșugata culegere de exemple ce ne oferă în primele sale numere în folosul și spre ilustrarea tratatului de față asupra beției ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare

... Reveca? REVECA: Privește firea... Aci, școala și învățătura. Primăvara toate sunt proaspete, dar nu depline, vara toate coapte și vii, toamna toate pălesc, prind un fel de rugină, se învechesc... și nimic murdar... Da, bine... STĂNIȘOARA: Uf! Doamne, Doamne! REVECA: Ce, moțato? Ți s-a urât? Binișor. Ghergheful e de ... văzut-o făcându-și cruce. TOATE: Făcându-și cruce? OANA: Da... Mie îmi miroase a război... TOATE: A! ILINCA: Război... că de mult nu fusese... Aproape de doi ani... Și se-mplinesc douăzeci de ani de când pârcălabii Gherman bietul tata și Oană, tovarășul lui, picară din turnul Cetății-Albe... Și-a zis Oană lui Gherman: Scapă tu!... Și ... Să se strecoare și să se înalțe... Scena III DOCHIA aduce, p-un cârpător [4] , bostanul spart în bucăți. Ies aburi. ȚUGULEA, pe două tăvi de argint, faguri de miere, pere și struguri. OANA se duce cu un vraf de fâșii la puț și le-așează în albie. ȚUGULEA: Loc, loc... struguri mășcați... parcă ar fi lacrimi... și faguri cu miros de sulcină... și pere ca... REVECA: Cum? ȚUGULEA: Iacă o vorbă. REVECA: ...

 

Emil Gârleanu - Bolnavii

... — Capul, mai băiete, capul mă omoară. Apoi dădu drumul povestei, pe care-o spunea la toți ce-o întrebau: Și, să vezi, mă ține de la Sân Petru. M-o apucat așa deodată, m-o fulgerat prin ochi, și de-atunci întruna mă taie înăuntru... Gemu de câteva ori și adăugă: Am venit să-mi deie ceva doftorul, c-o fi știind el ce am. Ciobanul lovi cu mâna în vânt, ca ... — Te taie așa din când în când. Ori parcă te împunge. Ha? Bughea îngăimă: — Da, așa, chiar așa, domnule doftor. — Ești bolnav de mai, băiete, de mai. Dar pentru asta n-am doctorii cu mine. Trebuie să-ți iei de la târg. Ai cu ce? Să-ți dau o însemnare. — Dați-mi, că eu și mâini mă răped până la Cheatra. Doctorul luă un ... Bughea luă repede însemnarea de pe masă, iar flăcăii începură să râdă cu hohot. Primarul țipă la ei. Dar doctorul se înfuriase: — Ia stați, de ce râdeți, de ce râdeți, nepricepuților? Atunci unul mai mehenghi răspunse: — Dă, râdem și noi, c-am pus un rămășag cu ist ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... m'a împins a cultiva mult și a gusta această artă. Tatăl meu era un om foarte harnic și de o exactitate neștirbită în îndeplinirea îndatoririlor lui și de o cinste fără pereche. Despre această cinste a lui face dovada împrejurarea că după ce a fost aproape 20 de ani director al penitenciarului de Iași, mânuind pentru aprovizionare sutimi de mii de lei pe an, a murit absolut sărac, nelăsând mamei mele nici măcar cu ce să-l înmormânteze. Sărăcia lui este cu atât mai ... ales cozonaci, foarte bogat în ouă roșii. Sara tata ne întrunea în jurul lui la cetit românește sau franțuzește, căci mama învățase puțin această limbă de la tata. Mai așteptam aceste două mari zile și din pricina că atunci ni se primeneau hainele pe care tata avea totdeauna de grijă să le facă mai largi de cum cerea talia nostră «căci, spunea el, copiii cresc». În această încunjurime de muncă și de intețire intelectuală s'a deșteptat prima mea copilărie. În pensionul tatălui meu lucram alături de ...

 

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... inspirat de la ea, au luat-o ca model, unii mai servil, alții mai liber. Gradul de servilitate ori de libertate a atârnat de talentul scriitorului și de gradul participării lui la sufletul specific național. Acest din urmă fapt, antidotul imitației servile, a atârnat mult de familiarizarea scriitorului cu literatura populară națională și de extracția socială a scriitorului, de clasa socială din care făcea el parte, căci, dacă era dintr-o clasă mai de jos, acest lucru putea suplini într-o măsură oarecare lipsa de familiarizare cu literatura populară. Cu alte cuvinte, scriitorul care a avut un organism sufletesc destul de robust (ca talent și ca originalitate națională) ca să-și asimileze modelele străine, să și le transforme în substanță proprie, a dat operă ... acum mai asimilate de sufletul național, pentru că acum scriitorii, din cauza extracției lor sociale -- în Moldova boierinași, în Muntenia burghezi mai ales --, sunt, pe de o parte, mai aproape de popor, iar pe de altă parte, din cauza acestei extracții, având mai redus patosul de clasă, au avut o atitudine mai binevoitoare față ...

 

Nicolae Gane - Șanta

... hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile de cuțite ce ieșeau din turetce și oțelele de pistoale ce străluceau în curălele de la brâu, le dădeau o înfățișare fioroasă, văzuți mai ales noaptea prin desimea copacilor luminați de foc. Ceva mai departe sub crengile unui stejar frunzos se vedea o piramidă de puști pe țevile cărora se oglindeau scânteile, și mai departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți ... cineva ceva?... adause căpitanul. Nici o vorbă, nici o șoaptă nu ieși din pieptul hoților încremeniți. — Ascultați, copii!... zise el cu un glas poruncitor de care erau deprinși să tremure cei mai aprigi din banda sa. Cine v-au scăpat pe voi de zapcilic , de bir, de havalele , care vă topeau munca și vă uscau puterile, cine v-a pus pușca-n mână și v-a insuflat dor ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului

... științifică decât poate în Cultivatorul, care susținea zilele trecute că mălura grâului este o... insectă, și că tot insectă e și răutăciosul criptogam perinospora infectans, de care se bolnăvesc cartofii. Se înțelege că tot atât de puțin sunt criptogamele insecte, cât sunt buruieni pucioasa și cuprul babei Pleșca. * Dar să lăsăm seninele câmpuri ale științei, pline de buruienile babei și de insectele Cultivatorului, și să trecem pe terenul politicei arzătoare. Avem la îndemână următorul anunț pentru o întrunire publică: „Domnii alegători electorali sunt rugați a ... hriliante — înconjurat de stele Zâmbește cu iubire, cu grații și amor La tot ce-i român astăzi, la toți câți țara ador! Un stol de păsărele din regiuni înalte Inton în armonie un imn de bravitate? Urând cu bucurie ca țara lui Traian Să meargă spre progrese mereu, din an în an. Un rai de floricele împart a lor nectare Pe aripi de zefire din Tisa pân' la mare, Și spun că România acum s-a renălțat La rangul său sublime — la rangul de

 

Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională

... experienței. Se poate, dar, cu drept cuvânt, numi glasul semințiilor ce au fost și icoana vremii trecute. Karamzin, în alte cuvinte, o numește testamentul lăsat de către strămoși strănepoților, ca să le slujească de tălmăcire vremii de față și de povățuire vremii viitoare. În această privire atât de importantă, istoria, după Biblie , trebuie să fie, și a fost totdeauna, cartea de căpetenie a popoarelor și a fieștecărui om îndeosebi; pentru că fieștecare stare, fieștecare profesie află în ea reguli de purtare, sfat la îndoirile sale, învățătură la neștiința sa, îndemn la slavă și la fapta bună. Domnitorul, prin istorie, se deșteaptă la nobila ambiție de ... odinioară egiptenii judecau pe regii lor ieșiți din viață? Dătătorul de legi, bărbatul de stat în istorie învață tocmelile ocârmuirilor, puterea și slăbiciunea lor, pricinile de sporire sau de scădere a staturilor, felurile de guvern sub care au înflorit mai mult, legile care au avut înrâurirea cea mai priincioasă sau cea mai stricăcioasă asupra puterii, asupra culturii, asupra moralului ... mult decât Alexandru cel Mare, decât Anibal, decât Cesar ; aceștia sunt eroii lumii, în loc că cei dintâi sunt eroii patriei mele. Pentru mine bătălia de la Războieni are mai mare interes decât lupta

 

Constantin Negruzzi - Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Șărăuții, în Ra

... cumplit; cu toate aceste, fapta otrăvirii să împotrivĂ© haractirului său, pentru aceasta nu întrebuința el niciodată această strașnică mijlocire și au oprit acest metahirisis și de la nenorociții lui tovarâși, el ură totdeauna acest fel de fapte răle și nu le putĂ© suferi. Ximeo avĂ© numai un fiiu ce să nume Mirvan, pe acesta îl iubĂ© el foarte, și i-au ... de 200 de ani... Socotiți voi singuri de să poate afla vreo pedeapsă vrednică pentru arătătoriu aceștii taine! Eu, cât pentru mine, mă giur că de s-ar afla vreunul între noi ci să va faci vinovat de o așa faptă, va muri de mâna mĂ© și de ar și avĂ© arătătoriu fimei sau copii de țâță, mă giur să-i omor pe toți.â€� Voroava această îngrozitoare nu au vorbit-o el fără scopos. Azan ave pizmă asupra lui Mirvan ... sparii pe nimine, și sunt în zadar. Cine nu știi că tu fiind varvar vei goni pe arătătoriul aceștii taine și vei pedepsâ pe făcătoriul de rău?â€� Azan, mâniindu-să, vroie să răspundă, dar Ximeo au curmat sfada aceasta zâcând că ar fi far de socoteală și ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Luxul

... pe străzile ce duc la Capitoliu, oprind în cale pe toți senatorii ce mergeau acolo ca deputați și cerând numaidecât să li se întoarcă libertatea de a-și face cheful în toată voia. Deci părinții patriei, luând în privire revolta generală a mamelor patriei, găsiră de cuviință să le intre în voie, neascultând de Caton care fulgera cu cuvântul de pe tribună. Vocea oratorului amuți, fulgerele se stinseră și sexul frumos ieși biruitor, editând singur regulamente cu care nu numai se desfăcu de epitropia bărbaților, ci avu și dreptul de a-și alege jurist avocat, numit procurator, se înțelege luat din corporația celor mai eleganți și mai frumoși tineri numiți de Seneca Formosus. Acel tânăr era sfetnicul, oracolul și nu o dată amantul clientei sale. Afară de aceea fiecare damă de modă poseda un sclav, de care nime nu îndrăznea a se atinge fără voia stăpânei sale. El era de o putere herculeană și slujea ca un fel de gardă personală a stăpânei sale; și dacă între soți izbucnea vreo discordie, bărbatul avea a face nu o dată cu sclavul ... ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... irezistibilei sale atracții și în momente de mânie îți respinge sentimentul ce ți l-a inspirat cu atâta ardoare și pasiune, tot ast­fel și capitala, după ce te-a încântat cu frumusețile sale, îi vine mânia, când Neva ce-o încinge își rupe colanul său de ... se auzi o detunătură. Tresărind speriată ea scăpă din mână mănuncheșul frânghiuței și se întoarse repede îndărăt. „Dumnezeule! Dumnezeule! șopti ea făcându-și cruce. De ce trebuie să locuiesc în megieșie cu această ruină blestemată în care satana își serbează petrece­rile?...“ Detunarea grozavă veni de sub o spațioasă zidire veche, dis­trusă de un mare incendiu și din care mai rămăsese numai câțiva pereți și o bucată de acoperiș. Din maiestuosul palat de odinioară ce-a rămas acum? Numai un munte de moloz acoperit cu omăt și ici-colea se mai zăreau niște văgăuni căscate în pereți, iar capetele bârnelor tăciunite se distingeau din albul cerceaf de ... o tânără fecioară blondă, punând sfeșnicul pe masă, apoi cu amândouă mâinile scuturând omătul ce se așezase pe gulerul jubeicei bătrânei. Vino, mamă, vino degrabă de te încălzește bând un pahar de ceai, samovarul clocotește pe masă. Amândouă intrară într-o odăiță abia luminată ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>