Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FI TRIST

 Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 811 pentru FI TRIST.

Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie

... ca să mă întorc de unde plecasem, ideea de a face o carte mă umplu de fiori: sperând însă că judecătorii se vor fi înșelat, ca niște muritori ce sunt, mă aruncai într-un fiacar și ieșii pe uliță. Aceasta era la 30 august 1842, zi și seară în ... o reputație uzurpată, care am dobândit-o fără să o căutăm, și aceasta ne-a făcut să gândim că dacă libertatea presei ar fi fost ceva mai întinsă, noi am fi putut, fără a atinge guvernul, nici religia, nici morala, să demascăm pe acei care inventează asemenea calomnii, ce interes găsesc în ele, cât ... noastră), alergând pe drumul cel mare al poștii, trași sau mai bine târâiți de opt cai ce aveau multă greutate să se târască singuri. Ar fi de prisos să vorbesc de starea poștiilor: căci prea puțini sunt care să nu știe de câte ori se deznod ștreangurile, "de câte ori se ... înviat negreșit sub forma acelor insecte, ca să ne pedepsească, căci nu puteam crede că cercam aceasta din partea armatei lui Traian, care n-ar fi ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Lăutarul (Iosif)

... N-a fost o nuntă fără el făcută : Îl prețuia vlădica și plugarul... Azi n-a rămas pe fund decît amarul, — Trist și-amintește gloria trecută... Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat ...

 

Alexandru Macedonski - Calul arabului

... cort, nici soție, Nici larga pustie Ce-n veci treiera! Și turcii-l vor duce cu dânșii-n cetate, Și sclav ca să fie va fi destinat, Și până ce-n pieptu-i un suflet va bate, De-un dor ce abate Va fi dominat! Iar calul său falnic, ușoară nălucă, Ce-n fugă se-ntrece cu paserea-n zbor, Și ce, la săgeată, — nainte apucă, — În ... negru-i obraz!... Toți dorm; numai luna plutește bălaie, Scăldată-n văpaie Pe-un nor de atlaz! Lumina-l ajută și calu-și zărește, Dar trist, la o parte, ședea priponit, Cu ochiul său negru părea că-i vorbește, Părea că-l jelește În dor adâncit! Arabul atuncea, pătruns de simțire ...

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... mărirea feodalității, gospodăria Poloniei și eleganța Franței; și dacă vechii noștri boieri — sprijeni a patriei și a tronului — ar fi avut idee de arta heraldică, negreșit n-ar fi uitat a scrie pe scutul lor deviza vechii Engliteri Dieu et mon droit . Dar să ne întoarcem la drumul nostru. Vezi într-acea ... de mâna zânelor. Acolo este Șcheea. Pe șesul acesta s-au înfrânt ambițioasele planuri a ungurenitului român Matias Corvin, cărui de i-ar fi lipsit ambiția, dupre talentele și virtuțile lui, istoria pe dreptul l-ar pune în rândul lui Tit, ce numea pierdută ziua în care nu i ... sunt locuite și pănă astăzi cu ruși (malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim ... și tot nesfârșită. Nimic mai frumos decât situația acestui târg pe un vesel podiș îmbrățoșat de Siret și Moldova, și nimic mai urât și mai trist ...

 

George Topîrceanu - Clipe de zbucium

George Topîrceanu - Clipe de zbucium Clipe de zbucium de George Topîrceanu Iubita mea, te simt așa departe... Mi-ai pus pe frumte mâinile subțiri, — Dar, ca un zid puternic, ne desparte O pânză de cernite amintiri. Ființa mea întreagă când te cere, Tu stai visând, nici ochii nu ți-i miști, — Și câte taine pline de durere Se pierd în noaptea ochilor tăi triști! Eu chem osânda care mă omoară, — Sălbatic vântul patimii să bată, — Eu cer icoana ta de-odinioară, Pe care n-am văzut-o niciodată. O, cum aș vrea durerea să mi-o-nșele! Atâtea nopți pustii am adorat-o, I-am dat și jertfa tinereții mele Zâmbind... Tu numai inima mi-ai dat-o. Mi-ai dat-o! Floare gingașă de munte Ce stă deasupra unui larg abis... (Și chiar acum, când mă săruți pe frunte, Tu mă săruți cum se sărută-n vis!) Căci sufletul, ca tristele ruine, Păstrează-n el lumina altor vremuri, — Și când o rază-ajunge pân' la mine Atunci te simt, iubita mea, cum tremuri: Ea luminează-n tine, fără veste, Prăpastia trecutului întreg... Și-atunci duioasa inimii poveste Eu o ascult, — dar n- ...

 

Alecu Russo - Soveja

... dacă nu mi-ar fi așa de urât și aș mai putea să văd câteodată vreo figură cunoscută, apoi, zău, nu știu de n-aș fi aici tot așa de bine, ca și în Iași... Neavând ce să fac, îmi frământ capul cu gânduri de tot felul; printre toate aceste cugetări ... copleșit scena, dar epigrama avea însăși să se schimbe în dramă adevărată, precum veți vedea, nu pentru spectatori, ci pentru eroi și autor. Aceasta va fi, cred, întâia oară când acei actori se vor fi identificat așa de bine cu eroii ce înfățișau. 26 februarie . Primesc dimineața vizita directorului teatrului... Mai întâi mă felicită asupra succeselor dobândite în seara ajunului ... spre a da ceva lămuriri despre bucata mea, sau spre a mă-nvinovăți? — Domnia ta ești pârât de a fi poruncit, sub a domniei tale răspundere, actorilor, ca să rostească unele cuvinte șterse din bucată de către cenzură. Directorul teatrului: — Vezi, domnule ... un păcătos scoate un terfelog de hârtie, care cuprindea mărturisirea actorilor; într-însul sta scris că eu, sub a mea răspundere, i-aș fi îndemnat a rosti unele pasagii, dar că ei, temându-se de urmări, le-ar

 

Cincinat Pavelescu - Îmbătrânesc

... neagră-mi pare, Căci zi cu zi în ea zăresc Un rid mai mult, Un por mai mare, Un păr mai sur, Și-un zâmbet trist, Ironic, Care N-acceptă nici o resemnare... Și-mi pare rău că mai exist. Îmbătrânesc!... Și tinerețea N-am cunoscut-o niciodată. Când cei de ... sufletul și inima La orișice chemare. Îmbătrânesc!... Și tot mereu mă-ntreb: La ce mă chinui oare? Ce ceas ferice, Ce zi mare Putea-va fi o sărbătoare Și pentru mine? Care soare Putea-va timpul nencălzit de nici o rază Să-ncălzească? Ce flacără ar fi în stare S-aprind-o inimă în care Au înghețat atâtea simțuri D-atâtea ierne grele, rele. Îmbătrânesc!... Și zi cu zi oglinda tot mai ...

 

Nicolae Filimon - Despre noua trupă italiană

... raționa despre talentele melodramatice ale celor dintîi, fără a-i asculta sau cel puțin a-i cunoaște din corespondențele jurnalelor, ar fi o imprudință, ar fi să prezicem viitorul, lucru ce l-am lăsat totdauna pe seama calendarelor; a raționa iară despre cei de-al doilea o socotim de ... suntem în drept a le cere de la o impresă ieșită din sînul românilor și ale căria tendințe nu putem crede că vor fi altele decît acelea de a servi bine pe publicul și a-și face tot într-un timp și interesele sale, căci ... teatrul nostru îi permite a împlini aceste condițiuni în toată întinderea lor. Suntem în timp de progres și de reforme radicale și ar fi un mare păcat a mai vedea programe pompoase prin care să ni se promiță deliciurile paradisului și apoi să ni se dea monstruozitățile ... mai avea ocaziune de a ne taxa de ignoranți? Iaca ce pretinde publicul teatrului italian de la actuala impresă, de la d. Hiotu. Fi ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Moartea lui Mihai Viteazul

... pustiește. Floarea tinerimii câmpul învelește. Și în raza slavei unde strălucim, Văz, pe nesimțite noi ne mistuim! Astăzi lupta noastră orice luptă curmă; Ea va fi lovirea cea mai de pe urmă. Astăzi este timpul ca să isprăvim. Sau români ne pierdem, sau români trăim!" Asfel le vorbește... Dar doi soli ... Dar Mihai le zice: "Fraților, eu mor... Spuneți doamnei mele să nu se mâhnească Și-n iubirea țării fiii mei să-i crească. Când vor fi în vârstă, să le spuie ea Că nu voi răzbună pentru moartea mea; Numai pentru țară și neatârnare Sânul lor să simtă sfânta răzbunare! Iară ...

 

Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova

... greutăți, vreo foaie periodică, erau expuși a privi în curând suspendarea ei pentru cel mai ușor motiv [4] și uneori a fi chiar ei înșiși ridicați de poliție din sânul familiei și trimiși în exil la mănăstiri, fără nici o formă de proces, dar numai după placul ...

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată și bogată. Într-o zi de vară, pe la vremea odihnei, conu Dinu fu sculat din somn de ... la Eforie pe nimic, bez moșia dumisale părintească, mărita până acum șapte fete. Pe conu Dinu nimic nu-l supăra mai rău decât să-i fi zis că are moșia de la Eforie pe nimic. Își mușcă din unghii mai adânc și tăcu. — Așa e, îngână coana Sofița, dar avem ... că mi-e c-oi închide ochii fără să apuc să-mi văd nepoții... Ce zici, coane Dinule?... Conu Dinu dete din cap, parcă ar fi zis că așa e, dar că asta nu-i treaba lui. După ce-și isprăviră cafeaua, Tănase Scatiu scoase o pană de gâscă din buzunar ... urmă a face pași mari prin casă și a trage adânc din țigară, ca și cum maximul acesta de fum ar fi putut reduce firea sa la un minimum de supărare. Coana Sofița trecu pe nesimțite într-o odaie vecină, lăsându-l să-și potolească singur furia ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>