Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FLOAREA SOARELUI

 Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 651 pentru FLOAREA SOARELUI.

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben Istoria unui galben de Vasile Alecsandri Publicată pentru întâia oară în revista Propășirea , în 1844 În noaptea trecută, pe la un ceas după douăsprezece, am fost trezit din somnul dulce ce gustam, prin un zinghet metalic care m-a mirat foarte mult, nefiind obișnuit a auzi asemene armonie la ceasuri atât de târzii. Acel sunet mi se părea că venea din fundul odăii și că ieșea dintr-o cutioară de fildeș săpată, ce se zărea pe masă în razele lunii care răzbătea prin fereastră. M-am sculat iute din pat pentru ca să cunosc pricina zuruitului pomenit, am luat în mână acea cutie unde pusesem dimineața un galben olandez și o para mare turcească, am deschis-o cu luare-aminte, și adâncă a fost mirarea care m-a cuprins, auzind deodată două glasuri străine ieșind din cutie, două glasuri de altă lume, care zbârnâiau, țiuiau și se sfădeau de moarte. Să mărturisesc că m-au apucat fiori reci în fața acelei minuni, nu socot că a fi vreo rușine din parte-mi, pentru că nu sunt deprins a trăi printre spirite. Spun ...

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

... O, Doamne! ce bucurie, ce frumoasă nălucire Simțea sălbaticul nostru când au văzut înălbind Orașul, biserici, turnuri și ca de foc strălucirea Coperișurilor lucii la soare pălălăind, Când văzu strade podite și pe lângă ele curți, Lui i s-au părut că merge pe potica dintre munți. Și când văzu o ...

 

Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului

... peste veacuri întregi. Dar ce ar fi fost invențiunea scrierii fără invențiunea tiparului? O sămânță fără putință de a rodi, cel mult o floare de lux într-un ghiveci strâmt, incapabilă de a spori și de a aduce foloase la o lume întreagă. O, fericite ... la numărul 73, care e mai departe decât numărul 94! * Și acum, spre a termina pentru astăzi, o ODĂ La Regatul Român Un soare nou străluce pe plaiul țărei mele Și-n raze hriliante — înconjurat de stele Zâmbește cu iubire, cu grații și amor La tot ce-i ... Traian. O, mare poet! tu care cu ochii geniului vezi pe cer ceea ce n-au putut vedea până acuma cele mai perfecte telescoape, un soare înconjurat de stele, ce imn de bravitate vei intona tu când România va deveni ceea ce dorește d. Dum. Brătianu, cel mai mare imperiu din ...

 

Nicolae Filimon - Jocul bănățean

... Și pe mine, și pe ea. Feciorului însă îi place ca mîndra să aibă o pieliță albă și tînără: Copilă secerătoare, Nu secera vara-n soare, Că soarele te-o păli, Fața ți s-a vesteji. Și apoi voiește să o prevestească în contra tentațiunelor înșelătoare: Foicica mărului, Nu ... Mă dusei și mă pusei, Și din gură-așa zisei: Hi, murgule, mai tare, Să mă duc în șezătoare, C-am o mîndră ca o floare

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... poemuri antice ce s-au prozait cu timpul trecând prin memoria generațiilor succesive. De exemplu, iată câteva pasaje din povestea lui Cal galben de sub soare: Cic-a fost un împărat Mare, mândru, luminat, Și avea un cal frumos Cu păr negru și lucios. Când încăleca pe el, Se ...

 

Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!

... o steauă, să te-ador ­ O, dulce chip de înger și totuși muritor! Da, muritor... blestemul al lumei acesteia: Crezi că te-nchini la soare ș-ai adorat scânteia ­ Eu caut pe-nțeleptul cel mai nebun ­ arate-mi O singură femeie lipsită ce-i de patemi Și eu ...

 

Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni

Alexei Mateevici - Obiceiurile şi rânduielile nunţii la moldovenii basarabeni Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni de Alexei Mateevici Nunta în viața țăranului nostru moldovean este una din cele mai vesele petreceri. De aceea, când vine toamna, vremea nunților, aproape toți sătenii iau parte la ele. Țăranul a înțeles foarte bine însemnătatea nunții pentru om și a înconjurat-o cu obiceiuri și rânduieli frumoase, care au înțelesul lor adânc. Aceste obiceiuri se schimbă după locuri, dar cele mai de seamă rămân aceleași pretutindeni (peste tot locul). Iată-le cele mai însemnate. Cuprins 1 Logodna 2 Răspunsul 3 Nunta 4 Masa cea mare 5 Îndulcitul tinerilor 6 Facerea căei Logodna Flăcăul care s-a pornit mire vine la o casă și face întrebări despre fată, cum este ea, câtă zestre are și altele. Apoi, împreună cu starostele, se duce la fata cu care vrea să se căsătorească. Dac-au intrat în casă, fata se duce de se împodobește și, venind, sărută mâna la toți cei bătrâni, iar cu flăcăul dă mâna. Cineva din bătrâni îi scoate pe dânsa și pe mire în tindă, și ei acolo mai vorbesc. Dacă se plac unul la altul, ...

 

Mihai Eminescu - Gemenii

... de piatră. În capul mesei șade Zamolxe, zeul getic, Ce lesne urcă lumea cu umăru-i atletic. În dreapta lui sub vălul de ceață mândrul soare, În stânga-i șade luna sfioasă, zâmbitoare... Din sale depărtate pătrunde zvon de armă. Prin el cimpoiul scitic pornește dulcea-i larmă, Trezind greoiul ropot ...

 

Dimitrie Anghel - Agora modernă

... Larg însă ușa s-a deschis și într-un miros pestilențial, chintesența mahalalelor, extractul fermentatului guano , ce-a dospit îndelung la soare în locurile virane, duhoarea ce-a stagnat la gura canalurilor, barometricele efluvii ce călătoresc numai pe drumuri de noapte, nenumitele gazuri ce-și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară

... lungi și nesfârșite. Bunicile și mumele își luau nepoții și copiii cei mai mici, prâslele, în poală și le spuneau câte-n lună și-n soare. Ba de turci, ba de tătari, ba de calmuci, ba de căpcăunii cu două guri, ba de muscali, ba de nemții cu coadă, mă rog ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici literare

... vrodată un anume Lamartine, care, drept vorbind, nu plătea mai nimic; în timp ce numele de Aamsky răsună și va răsuna cât lumea de la Soare-Răsare până la Soare-Apune. Nu uitați, bunii mei cititori, că cele de mai sus nu sunt decât numai și numai o convorbire ce va avea loc în anul ... care, dupe metafisiciani, constituie, împreună cu materia, ființa umană completă. Ca morale, este un june plin de talent și viitor, o stea care promite, un soare pentru cerul întunecat al literaturei contimpurane, un fel de cap de școală, o producțiune fenomenale a timpului nostru, atlet în stil și revolutionar ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>