Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PĂREA

 Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 704 pentru PĂREA.

Alexandru Vlahuță - Iubire

... cald, mai vesel. Viața toată mi s-arată Frumoasă, și într-o lumină Cum n-am văzut-o niciodată! Căci azi iubesc; din nou îmi pare Că e întâia mea iubire. Natura-mbracă pentru mine Podoabe, ca să mă inspire: Copacii înfloresc, în aer Plutesc miresme-mbătătoare, Același dor, același suflet ... acolo, Și câinii dorm în bătătură. Pășesc încet, aud cum suflă Puternic vitele sub șură. Îmi bate inima m-apropii. Zăresc ceva?... Ori mi se pare... Ba da, o umbră e în poartă; Și nici un semn, nici o mișcare... Ajung în dreptul ei... Cum tremur! Și trec cu ochii în ... de lungă, S-așterne vremea înainte, Și de pe-acum încep să-mi pară Povești aducerile-aminte; E-atâta fericire-n urmă, Și-atâta-mi pare de departe, Încât mă-ntreb dac-am trăit-o, Sau am citit-o într-o carte. Mă văd în larma de la școală, Pierdut, neînțeles ... neacă plânsul De-atâta dor, de-atâta jale, Eu îți sărut aici privirea Și urma gândurilor tale... Cine-a țipat așa?... Cum tremur... Pare c-aud un pas pe scară, Ascult, țiindu-mi răsuflarea... Nimic e viforul de-afară. O, liniștite nopți de iuliu, Atât de limpezi și albastre ...

 

Alexei Mateevici - Prădătorii

... îți dă-n cap c-o coadă de topor și-ți iese sufletul. — De ce grăiești tu așa? — Ia aș... Ei, iaca-mi pare și portița. Chiar așa, îi ea. Ian deschide-o, dragă! Păzitorul pe pipăite deschide portița, îl scoate pe drumeț afară de-o mânecă și zice ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV

... a unor versuri făloasa buiguire: Nu judecă virtutea după lingușituri. Poți rupe-acele versuri, va zice cineva, Și altele compuse, prefă-le și le-ntoarce. Pare că nici o trudă nu dă acea lucrare; Dar cerce-se el singur de-i pare că-i ușor. Eu însă știu că dacă m-apuc de lăudat, Ș-al tău nărav, o, muză, voiesc de a-l preface ...

 

Anton Cehov - Prădătorii

... îți dă-n cap c-o coadă de topor și-ți iese sufletul. — De ce grăiești tu așa? — Ia aș... Ei, iaca-mi pare și portița. Chiar așa, îi ea. Ian deschide-o, dragă! Păzitorul pe pipăite deschide portița, îl scoate pe drumeț afară de-o mânecă și zice ...

 

Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu

Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpuşneanu Alexandru Lăpușneanu (1564 - 1569) de Constantin Negruzzi Dacia literară , tom I, ianuarie—iunie, 1840; vol. Păcatele tinerețelor, 1857 Cuprins 1 Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu… 2 Ai să dai samă, doamnă!… 3 Capul lui Moțoc vrem… 4 De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu… Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu… Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de Buzduganul lui Ștefan Tomșa, care acum cîrmuia țara, dar Alexandru Lăpușneanul, după înfrîngerea sa în două rînduri, de oștile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești și se înturna acum sa izgonească pre răpitorul Tomșa și să-și ia scaunul, pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vîndut de boieri. Intrase în Moldavia, întovărășit de șepte mii spahii și de vreo trei mii oaste de strînsură. Însă pe lîngă aceste, avea porunci împărătești cătră hanul tatarilor Nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. Lăpușneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turcești și înarmați din cap pănă în picioare. — Ce socoți, Bogdane, zise după puțină tăcere, izbîndi-vom oare? — Să nu ...

 

Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului

Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului de Daniil Scavinschi Informații despre această ediție Fragmente Dar precum culegînd roze sau strîngînd faguri de miere Omul nu poate să scape de a ghimpului durere. Astfel și drumul acesta făcut pentru sănătate Din tovarăși mai nici unul n-au scăpat de greutate. Căci sosind la Dealul-Doamnei, caii cad de grea povară Deci, ca să se mai răsufle, boi la trăsuri se-njugară. Toți încep atunci pedestri la deal să călătorească Ca peregrinii ce pleacă la Sinai să se spăsească. Pe coasta acestui mare și bogat în veacuri munte O stînă de oi se află cu turme la număr multe. Acolo nevinovata a oițelor zbierare Și prostatica în bucium a păstorilor cîntare Fac a veacului de aur plăcuta închipuire, Unde gustă călătorul mîngîioasă liniștire. Acolo sosind cu toții obisiți de osteneală Și pătrunși de-acea frumoasă și romantică priveală Stătură și pe verdeață începură a se pune Puterile-nprăștiate voind iarăși să le-adune. Întru această plăcută și-aleasă soțietate Primit aflîndu-mă și eu din a soartei ...

 

Dimitrie Anghel - Rochia bunicei

Dimitrie Anghel - Rochia bunicei Rochia bunicei de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1267, 27 iunie 1912, p. 2. Alb ca un caier era capul bunicei, o spumă ridicată pe creste îi era părul, o zăpadă ce nu putea s-o mai topească nici o primăvară îi împodobea statornic fruntea. Noaptea de odinioară în zi albă se prefăcuse, întunerecul în lumină, în argint curat, abanosul. O mireasă timpurie fusese, măruntă la trup încă, aproape de copilă, pășise în fața altarului. De subt cununa de lămîiță spumegat ca un torent și albă ca o coadă de cometă, sub șuvoiul de aur al betelei, vălul de borangic îi cobora pînă la călcîie, iar de la călcîie, poala lungă a rochiei ei de mireasă scria pe pămînt valuri obosite, înflorite de spumă, pe unde trecea. Tînăr, gîtul gol și nevrîstnicii umeri, nerotunziți încă, se vedeau din tăietura dibace a foarfecei ce despicase cu meșteșug faiul alb. Curba sînului abia ridica pieptărașul, șoldurile ascuțite se străvedeau prin rochie, și faldurile, dinainte pînă în josul piciorușelor mici, cădeau rigide, triste, funerare aproape, cum trebuie să cadă de-a lungul trupului unei vestale. O cingătoare largă, făcută dintr-o ...

 

George Topîrceanu - Bacilul lui Koch

... C-am neglijat programul, — persoana cu pricina E gata să vă țină, un ceas și jumătate, O conferință gravă de specialitate. Cum, nu vă pare bine? De ce v-ați întristat? Mai așteptați o clipă, că doar n-am terminat. Pe de-altă parte, însă, găsind că-i anormal Să ... cointeresat; Din orice-abuz profită... La pândă, invizibil, În lupta mare-a vieții e mic, dar e teribil — Și chiar atunci când pare că doarme, e deștept, La primării el este ,,consilier de drept" Și, tare-n atmosfera comunelor urbane, E cel mai mare dușman al speciei umane ... tabelă ca să vi-l zugrăvesc. — S-a zis că face parte din regnul vegetal, Dar eu nu cred... fiindcă nu-mi pare natural Să fie din aceeași familie cu floarea, Să fie văr cu macul și rudă cu cicoarea, Cu gingașa mimoză, cu palidul narcis... Ar însemna ... Că poate să-și aleagă o altă maladie [1] Sau poate să-și dea singur în cap c-o cărămidă, În caz când existența îi pare insipidă; Dar dacă-i place viața și soarele, atunci E bine să respecte aceste vechi porunci, Pe care medicina de-un veac i le prescrie ...

 

Iancu Văcărescu - Primăvara amorului

... d-a lui nelegiuire C-altu nu e vinovat. Aș zbura d-aș avea stare, La maică, la dumnezei; De rușine mi se pare Că n-o să-i mai văz pe ei! Resplătirea îmi aprinde Jeratic nestins în pept, Și mirare mă coprinde, Eu atât, cum mai aștept ...

 

Ioan Slavici - Gura satului

Ioan Slavici - Gura satului Gura satului de Ioan Slavici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX I Nu-i vorbă, răi sunt oamenii, încât mai răi nici n-ar putea să fie. Chiar și acela pe care toată lumea îl știe de bun își are ceasurile de răutate, și nu avem decât să-l atingem unde-l doare pentru ca să-l facem mai dârz decât alții. Dar nenea Mihu tot om bun rămâne. Se și cuvine însă unui om din oameni, ca dânsul, să fie de bună chibzuială, să cumpănească vorbele și să umble mai mult călare decât pe jos. Acasă, asta-i altă vorbă! Oamenii s-au obișnuit a zice mai bucuros "La Mihu Saftei" decât la "Safta Mihului" fiindcă... așa-i lumea! Când oamenii nu au ce face, ei scormonesc o vorbă și își petrec vremea cu ea. Să te ferească Dumnezeu să nu cazi pe gura satului. Pentru aceea, când Safta începe să facă gură, nenea Mihu își pune mâinile în cap și-i zice: — Nevastă! nu mă da pe gura golanilor. Iar apoi caută să-i facă pe plac, ...

 

Ioan Slavici - Miseri%C4%AD

Ioan Slavici - Miseri%C4%AD MiseriÄ­ de Ioan Slavici Ioan Slavici, “MiseriÄ­,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 108 (24 Noiembrie), p. 1. N’avem noÄ­ RomâniÄ­ să ne temem de cât de propriile nĂ³stre pÄ•cate. Sunt zadarnice alergăturile luÄ­ Iuda și minciunile lor și silințele lor de a ne îndupleca să nuÄ­ maÄ­ socotim pe EvreÄ­ deopotrivă cu ceÄ­-l’alți străinÄ­ așezațÄ­ pe pământul RomânieÄ­: legile nĂ³stre sunt bine chizuite și drepte, și nicÄ­ noÄ­ nu voim să le schimbăm, nicÄ­ alțiÄ­ nu se încumetă a face încercarea de a ne sili să facem ceea-ce nu voim. Posițiunea legală a Evreilor are să rămâie tot cea de astă-zi, ba una din nechibzuite, în care s’aÅ­ avântat JidaniÄ­, e că de aicÄ­ înainte EvreiÄ­ le vor fi încă maÄ­ nesuferițÄ­ Românilor și că cererile de împămĂȘntenire ale lor vor trece maÄ­ cu anevoie prin corpurile legÄ­utĂ³re ale RomânieÄ­. Nu are însă să rămâie neschimbată și posițiunea de fapt a Evreilor. Sunt cifre nemilĂ³se, care ne încredințeză, că eÄ­ se sporesc, și sporirea acĂ©sta ar fi peste ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>