Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) ÎNTUNECA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 297 pentru (SE) ÎNTUNECA.
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... lui aproape stinși de a fi privit atîta strălucire, de la un timp, bătrînul își lăsă cartea din mînă și privi trist, gîndindu-se că poate în curînd va trebui să plece aiurea, și colecțiile lui se vor risipi fără să-și fi putut isprăvi lucrarea de atîția ani începută. O slăbiciune îl cuprinse, și cum se gîndea așa, la veșnicile transformări ale naturii, deodată, un punct năluci în aer, departe, se mări și trecu pe dinaintea lui ca o flacără. O clipire de ochi îi însenină vederea, iar cînd privi, punctul era la loc și altă ... împins de cine știe ce forță oarbă, căci hrană pentru el e pretutindeni și culcușurile, gata așternute de Dumnezeu. Uimiți priviră copiii, și glugile verzi se ridicară să abată șivoiul în mers. Ca o ploaie de petale fantastice scuturate din copaci după furtună, pămîntul se acoperi în jurul lor de aripi strivite, dar trîmba de lumină, sus, se făcea la loc, și cei scăpați își urmau fantomatic drumul fără a mai privi în urma lor. Astfel trecea timpul lăsîndu-și cortinele ... din cînd în cînd cu grijă spre patul bolnavului. O undă de vînt trecînd ca un suflu misterios umflă o perdea. Și cum ochii bătrînului
Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva
... Boltele nu mai răsună de a cornului strigare, Numai crivățul vuiește prin curtea plină de spini; Și când vântul suflă tare zidurile zguduind, Se aude un sunet groznic prin galerii vâjiind. Asta e suflarea furtunei izbind scutul lui Oscar; Însă peana lui cea neagră nu se vede fâlfâind P-aceste locuri acuma, și nici steagul lui măcar! Angus binecuvântase ziua de el mult dorită Când Oscar văzu lumina. Era-ntâiul său ... a mânui lancea ș-a ucide pre vrăjmași. Negrele lui Oscar coame vântul le învăluia, Iar a lui Allan cosițe încrețite se-mpletea, Dar deși fața lui este d-o frumseță-ncântătoare, Fruntea-i e posomorâtă, palidă și gânditoare. Oscar avea suflet nobil cum se cade la viteaz, Adevărul și onurul strălucea p-al lui obraz. Nu era însă ca dânsul și fratele său Allan, El păstra sub dulci cuvinte ... eu fără de cinste. Viața ce-mi poate-ndulci? El îmi era mângâierea. Bucuria-mi s-a trecut!“ Astfel jalnicul părinte se-ntristează, plânge, geme, Pân ce la urmă a durerei tămăduitoare vreme Lacrimile îi usucă și-i potoale măhniciunea, Căci inima-i ...
George Gordon Byron - Oscar D'Alva
... Boltele nu mai răsună de a cornului strigare, Numai crivățul vuiește prin curtea plină de spini; Și când vântul suflă tare zidurile zguduind, Se aude un sunet groznic prin galerii vâjiind. Asta e suflarea furtunei izbind scutul lui Oscar; Însă peana lui cea neagră nu se vede fâlfâind P-aceste locuri acuma, și nici steagul lui măcar! Angus binecuvântase ziua de el mult dorită Când Oscar văzu lumina. Era-ntâiul său ... a mânui lancea ș-a ucide pre vrăjmași. Negrele lui Oscar coame vântul le învăluia, Iar a lui Allan cosițe încrețite se-mpletea, Dar deși fața lui este d-o frumseță-ncântătoare, Fruntea-i e posomorâtă, palidă și gânditoare. Oscar avea suflet nobil cum se cade la viteaz, Adevărul și onurul strălucea p-al lui obraz. Nu era însă ca dânsul și fratele său Allan, El păstra sub dulci cuvinte ... eu fără de cinste. Viața ce-mi poate-ndulci? El îmi era mângâierea. Bucuria-mi s-a trecut!“ Astfel jalnicul părinte se-ntristează, plânge, geme, Pân ce la urmă a durerei tămăduitoare vreme Lacrimile îi usucă și-i potoale măhniciunea, Căci inima-i ...
George Coșbuc - Drumul iubirii
... Nu-i convins că peste veacuri Până-n zilele de-apoi Singura iubire este Sfântul drum adevărat?" Toți tăcură. Ahmet singur, Un bătrân întunecat, Ridicându-se, răspunse: - "La ce-a dat-o Dumnezeu? N-am știut-o niciodată, Spune-mi ce-i, s-o știu și eu!" Baiazid încet ...
... vrea și crede dânsa, potrivi ca și conul Nicu să aibă aceeași măsură, și la trup, și la patimi, cu sărmanul conul Iordache. Și ce se întâmplă? Într-o seară, după ce mâncase mult și băuse tot așa, la târg, unde se dusese să petreacă și el ca orișicare muncitor cum petrecuse și conul Iordache în decuvremea nopții în care se stinsese, se întoarse la moșie și se culcă. A doua zi, vechilul, venit să-l scoale, îl găsi mort în același pat. Singura deosebire era că bietul conul Nicu părea ... și parale nici pe acestea nu le căutaseră stăteau acolo, îngropate sub acoperământul rece al vremii grele de iarnă. Când a început să se împrimăvăreze, au pornit șuvoaiele; casa se dezgoli, răsări mai neagră și mai posomorâtă, cu ferestrele întunecate ca niște hrube; pereții se muceziră de umezeală. Și-n scurt, loboda se înălță iarăși, sălbatică, înădușind celelate buruieni, în tot cuprinsul pustiu al ogrăzii cu gardurile putrezite. Mult s-au mai mirat oamenii când, într-o bună ... făcut de doi copilași, a zburat peste livadă și s-a coborât pe dranița putrezită de plopi. Și o flacără vie se ...
Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor
... a jocului de cărți și a limbuției răutăcioase asupra tuturor întâmplărilor, altfel atât de corupte de pe vremea aceea. Ș-aceste lucruri se povesteau în românește, căci sunt lucruri care nu se pot spune decât în românește. Limbajul era parte acela al cucoanei Chiriței, parte acela a filozofiei lui Gane ― dacă cunoaște cineva filozofia ... foarte fine și mici păreau mai mult de damă decât de prelat. Dar să ne gândim la oamenii înfundați în dosul perdelelor. În fiecare societate se găsesc oameni ce se izolează, siliți de natura lor proprie sau de vro preocupațiune, și nu iau decât o parte foarte pasivă la decursul petrecerii și instinctiv îi vezi ... glas adânc, cam aspru, dar plăcut în rara lui preciziune. Râsul lui era însă supărător. Înfundat după o perdea grea de mătasă verde și uitându-se pe fereastîn noaptea clară, ședea un tânăr cam de 18 ani. El își rezemase bărbia plină de cot și se uita, neparticipând defel la petrecere, ocupat se vede cu sine însuși și cu visele sale. Fruntea lui naltă, albă, foarte netedă și rondă se
Alecu Russo - Ofițeri francezi în Moldova
... 23 al Stelei , amăgiți de un huiet răspândit că Moldova vroia a organiza o armie, porniră din Cracovia și după multe întâmplări, precum se întâmplă nenorociților fugari, nevoiți a se odihni în Cernăuți mai mult decât un ceas, apucară drumul spre Moldova. Iată din cuvânt în cuvânt călătoria lor: "După ce făcusem pe tovărășița noastră ... apropiere tropotul unor cai și glasul mai multor oameni: "Antoane! — strigai la fratele meu, — ia-ți arme, au să ne lovească". Huietul apropiindu-se, strigai cu un glas tare și poruncitor: "Stai: cine e acolo!" — "Un prieten și iubitor de franțuji, care vă vine în ajutor!" Adevarat, acesta ... de pe Prut fusese urâtă; baronesa, încântată de a ajunge la țelul călătoriei sale, primi mulțumirile noastre pentru necazurile ce-i pricinuisem: ea se mulțumi cu atâta pentru cheltuielile trăsurii , iertându-ne numai a da călăuzului nostru un ce pentru a-și cumpăra alt cal ... și las la judecata și inima ta două dezlegări: Ce este aist miros de primire a moldovenilor, această inimă pe palmă deschisă ce se ...
... Marius Marian Şolea - Peisaj Peisaj de Marius Marian Șolea Noaptea ca un vițel biblic rumegă prin parcuri gravitația frunzelor de aur. întunecată si caldă se duce spre oraș să lingă printre blocuri lumina de la geamuri. nu plînge nimeni de foame, de frig și nici de suflet, toți s-au ... tăcerea urmează și a acoperit acele pietre din pavaje ca o lavă. trec oameni și urmele lor sînt cuvinte spuse la nădejde. sentimentele se
Gheorghe Asachi - Voichița de Românie
... fie, Ferice fii, dar, aleu, nu m-uita. (Bis) Ambii: Ori ce soartă a să fie, Giur c-amorul n-oi uita! (Codrat se duce) Scena III Mina Se duce, aleu, Amorul meu! Mă lasă în văduvie, Când oare a să vie? (Plânge) Horul femeilor: A ta plângere-nfrânează, Doamno ... Curierul: Ascult! (Se duce.) Scena VII Vlad: (singur) Pe Osman l-am ademenit, și cu agiutorul lui vom combate pe inimicul meu. Cu pași repezi se apropie oara dezlegării soartei mele, luceafărul meu pănă acum mi-a favorat, el va lumina și acum, cungiurată de nourii înunecați, calea care ... să le pui în lucrare cu toată energia. Codrat: De-agiuns este un cuvânt al tău, Doamne, ca să plinesc scopul cu tot zelul meu! (Se duc amândoi.) Scena IX Se aude mare zgomot; femeile spăriete, încărcate cu a lor prețuoase efecte, aleargă în toate părțile. Hor: Amar mie, amar mie, Turcul vine cel ... mie, Ne-or să ducă în sclavie. (Spăriete, fug.) Actul II Scena I O grotă întunecoasă. Sabina, Voichița și stol de femei. Sabina: Oare când se ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... așteptînd să vadă ploaia de artificii, jocul nebun de rachete, pulberea măruntă și impalpabilă care umple aerul și nu cade nicăierea, firele de beteală care se urz0065sc ca o mreajă și apoi se desfac ; și ochii lui se umpleau de visuri și sufletul lui veșnic avîntat se umplea de o melancolie fără de margini, vrînd să scape și el și să se amestece mai curînd în oceanul acesta luminos, spre care rîvnea de atîta vreme. Ușoară ca o estompă, seara întuneca vîrfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile. Sus, întîile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scînteietoare constelațiile își arătau punctele lor de foc în locul obișnuit, imens șerpuitorul drum al robilor se strecura printre norodul de sori, de luceferi și de stele, brăzdînd tăria și apoi, după cele mari și scăpărătoare, sfioase se arătau și cele mai mici, și cele mai mărunte, și toată pulberea de diamant a celor de-abia văzute, și tot praful stelar ... de marginea orizontului era dezrobirea. Și în liniștea aceea în care el visa cu fruntea răzemată de fereastră, deodată, din înălțimile tăriei, un fulg luminos se
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte
... Emil Gârleanu - Pasăre de noapte Pasăre de noapte de Emil Gârleanu O zi înăbușitoare ca aceasta nu mai coborâse Dumnezeu pe pământ. Se coșcovise scoarța copacilor, se scorojiseră frunzele, iarba se măcinase, pământul se făcuse cenușă. Izvoarele secaseră; locul bălților nici pas să se mai cunoască. Ici, colo, câte o șuviță de apă, ca urma unei lacrimi pe un obraz uscat de boală. Lighioanele pădurilor umblau cu limba scoasă ... la un copac la altul, apoi de la o poiană la cealaltă, până ce a ajuns, în sfârșit, într-o altă pădure. Decât se-ntunecase de-a binelea, căzuse noaptea, și peste o apă să deie nici gând. Atunci a poposit pe-o cracă, să ... învioră. Dar cum stătea așa, plecă puțin capul, și-n clipa aceea zări, chiar sub creanga pe care stătea, cum strălucește ceva. Ce să fie? se gândi buhna. Ochi de mâță sălbatică nu erau, fiindcă nu erau doi. Atunci? zbură jos, și care nu-i fu mirarea când simți pământul sub ... pic din lumina ei. Cum era tare însetată însă, sorbi apa, și-n locul ei rămase pământul întunecat, căci steaua nu mai avea unde să se oglindească. Și mare-i fu mirarea buhnei când nu mai zări lumina. Vasăzică, ea o băuse odată cu apa? Zburând înapoi pe cracă,