Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) OPRI
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 757 pentru (SE) OPRI.
Ion Luca Caragiale - Slăbiciune
... să mănânce rahat la cișmeaua lui Cantacuzino de la Filaret... La Șosea! unde merge toată lumea bună. Dar o să-mi zici dumneata: — Cum se poate? Un om care câștigă pe zi 4 lei și 44 de bani fără ceva în anii comuni și 4 lei și 42 de bani ... mode... O să fie o căsnicie foarte potrivită. A! tocmai iat-o și pe ea. Așa că-i foarte drăguță?... Cu cât gust se îmbracă! Ce pălăriuță cochetă! Ce botine elegante! Ia priviți-o cum calcă de ușurel, parcă e o păsărică! S-a oprit... Face un ... pe șoseaua bătută cu mașina... — Quelle voluptĂ©, ma chère![li] Și... zboară! „Zboară, zboară, păsărică! zboară, cât ești tinerică!" zice poetul, uitându-se lung după trăsura în care, sub umbreluța azurie, se vede sclipind părul cel blond și ceafa cu puf de piersică... (Ați observat, desigur, că-n anul ăsta se poartă foarte mult blondul.) — D-ta zâmbești, zice economistul sever. Dumitale îți place asta; aprobi luxul acesta nebunesc, din care are să rezulte ruina ... ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
... zadar plesnește trăsnetul neîmpăcat Și-n taberi săgeți de flăcări plouă, varsă ne-ncetat. Ca marea ce o despică un vas iute spumegat Și napoi se-nchide iară pe urma ce a lăsat, Astfel peste rânduri sparte la loc altele se pun, Vin să înfrunteze moartea peste cei morți, și-i răzbun. Dar omor făra răsplată s-aștepte se ostenesc Taberele amândouă, ș-una-ntr-alta năvălesc, Se-mping, se lovesc, pătrunde o ceată-n alta intrând Ș-a lor amestecătură sângeros vifor nălțând;. În a cailor putere escadroanele se sparg, Rândurile cele strânse se deschid, fac un loc larg; Fierul peste fier lovește, focurile se-nfășor, Din taberele izbite un fulger iese, un nor. În valuri de fum silitra, în aerul zgomotat, Arde, curge, bubuiește în șirul cel flăcărat; Soarta ... grozavul nor, Ochii nu pot vedea încă izbânda sau moartea lor. Precum când două torente ce la vale se pornesc Din doi munți din împotrivă, se reped, se prăvălesc În prăpastia cea strâmtă, vin gata a se sfădi, Și tot într-aceeași vreme a se-mpinge,-a se ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
... zadar plesnește trăsnetul neîmpăcat Și-n taberi săgeți de flăcări plouă, varsă ne-ncetat. Ca marea ce o despică un vas iute spumegat Și napoi se-nchide iară pe urma ce a lăsat, Astfel peste rânduri sparte la loc altele se pun, Vin să înfrunteze moartea peste cei morți, și-i răzbun. Dar omor făra răsplată s-aștepte se ostenesc Taberele amândouă, ș-una-ntr-alta năvălesc, Se-mping, se lovesc, pătrunde o ceată-n alta intrând Ș-a lor amestecătură sângeros vifor nălțând;. În a cailor putere escadroanele se sparg, Rândurile cele strânse se deschid, fac un loc larg; Fierul peste fier lovește, focurile se-nfășor, Din taberele izbite un fulger iese, un nor. În valuri de fum silitra, în aerul zgomotat, Arde, curge, bubuiește în șirul cel flăcărat; Soarta ... grozavul nor, Ochii nu pot vedea încă izbânda sau moartea lor. Precum când două torente ce la vale se pornesc Din doi munți din împotrivă, se reped, se prăvălesc În prăpastia cea strâmtă, vin gata a se sfădi, Și tot într-aceeași vreme a se-mpinge,-a se ...
... apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe să lăpăie, și lăpăie, și lăpăie, până când un pasajer se arată la ușa compartimentului nostru uitându-se-năuntru. Bubico se oprește din lăpăit și se pornește să latre ca o fiară, cu ochii holbați și mușcând în sec și clănțănind din dinți, și tușind și... "Vedea-te-aș la Babeș ... Ham! ham! Și sare de pe bancă jos în vagon și apucă spre mine. - Cocoană! strig eu, ridicându-mi picioarele; eu sunt nevricos, să nu se dea la mine, că... - Nu, frate! zice cocoana, nu vezi că vrea să se-mprietinească? Așa e el: numaidecât simte pe cine-l iubește... - A! zic eu, având o inspirație infernală; a! simte pe cine ... în favoarea unui scop înalt, întrebuințez cele mai înjositoare mijloace spre a intra în bunele grații ale nepotului Zambilichii. Și-n adevăr, Bubico se tot apropie de mine, până se lasă să-l iau în brațe. Simt că mi se bate inima de teamă ca nu cumva, printr-o mișcare, ori privire, să trădez un plan mare ce l-am croit în adâncul conștiinței mele ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... nopții? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul nopții, speriat de niște lovituri înfricoșate, sării în picioare. O umbră intră pe porțile înalte; și porțile se închiseră în urma ei. Apoi auzii o ușă trântindu-se, și alta, și alta, încet, mai încet, mai încet, până nu știu bine dacă mai auzeam sau mi se părea. A cui să fie umbra? Vreo stafie? Înăuntru plânge cineva... se roagă, a leșinat... nu se mai aude. E întuneric. Mi se bate inima. De n-ar fi stafie! Și ameții pe marginea lacului. A doua zi mă deșteptai. Soarele ardea. În lac tremura răsturnat ... fusul în fundul odăii. Fusul se învârti în jurul măciuliei. — Dar eu am auzit... — Ți s-a părut! zise bătrâna, sculându-se în picioare. — Și am văzut o umbră... — Ti s-a părut! răspunse bătrâna, plimbându-se prin odaie. — Pe urmă, cineva plângea și se ruga, se ruga... — Taci! zise bătrâna, taci! Ah! ce minut fericit îmi risipiși, dragul mamei... Începui să tremur. Închisei ochii. Mi-era frig. Mi ...
... aminte de femeie. Și, cum dezgropa țărâna, așa își dezgropa în minte trecutul lui, viața lui singuratică, petrecută aici, între câțiva pereți. Da, era bătrân, se simțea mai slab, i-ar fi prins bine tovărășia unei ființe; și, totuși, când se gândea să mai amestece încă pe cineva în treburile și în mersul traiului zilnic, parcă se cutremura. De când era pe pământ, își ducea rostul singur; de ce s-ar lenevi tocmai la sfârșit? Dar lacrimile femeii îi muiau inima... Dădu ... la vie, un petic de vie ce avea la deal, nu tocmai departe; băietanul, vărul Smarandei, rămăsese să mănânce cu dânsa. Și cum da să se ducă, se sculă în picioare și se apropie de nevasta lui Cuhulea: — Zi, tot nu vrei? — Nu. Flăcăul o apucă de umeri și o întoarse bine spre el: — Uită ... s-a ferit; văru-său s-a dus, iar dânsa a rămas cu capul în mâini, ca amețită. De mult se împotrivea patimii acesteia, dar vedea bine că se sfârșise, trebuia să cadă, tocmai acum, când își legase viața în fața lui Dumnezeu de un altul. Pe drum, băietanul
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
... la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se ... prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, cu iscusință, o luă încet pe cusătura carâmbului, în sus. Călătoarea își dete toată silința să se urce mai repede pe cizmă, căci vederea ei îi amintea, cu groază, priveliștea pe care cizma unui alt vânător i-o dăduse într-o zi ... pânza îmbâcsită de praf a pantalonilor vânătorului. Îi sui și pe aceștia, în zigzag, și, când dădu de cel dintâi buzunar al surtucului, se opri. Să se ...
... aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă, și apropierea nopții o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte și să aștepte, ațipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor. Un ciripit străin o miră. Și cea dintâi rândunică, venită ... câteva tovarășe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, și asta o mâhnea cumplit. Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe același copac, parcă se îngălbeniseră și mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau, strecurându-se ușor, ca o șoaptă, ca o rugăciune, așternându-
Vasile Alecsandri - Soarele și luna (Alecsandri)
... dable frumusețe. Eu am plete strălucite, Tu ai plete aurite, Eu am fața arzătoare, Tu, fața mângâietoare." ,,Alei, frate luminate, Trupușor făr' de păcate, Nu se află-adevărat Frați să se fi cununat. Cată-ți tu de cerul tău Și eu de pământul meu, C-așa vrut-a Dumnezeu." Soarele se-ntuneca, Sus, la Domnul se urca, Domnului se închina Și din gură cuvânta: "Doamne sfinte, Și părinte! Mie timpul mi-a sosit, Timpul de căsătorit, Și potrivă n-am găsit Ca ... stingea, Clopotele se dogea, Sfinții fața-și ascundea, Preoți în genunchi cădea. Iar mireasa, vai de ea! Frig de moarte-o cuprindea Căci o mână se-ntindea Și pe sus o ridica Și-n mare mi-o arunca! Valurile bulbucea, Iar ea-n valuri cum trecea Mreană de-aur se făcea. Soarele se-nălța sus, Se lăsa tot spre apus Și-n mare se cufunda La soră-sa Ileana, Ileana Cosânzeana. Iară Dumnezeu cel sfânt, Sfânt în cer și pe pământ, Mâna-n valuri că băga Mreana-n mână ... o apuca Și-n ceruri o arunca Și-n lună plină-o schimba, Apoi Domnul-Dumnezeu Cuvânta cu graiul său; Iar când Domnul cuvânta, Lumile se spăimânta, Mările ...
... 2] Iar în urma lor Mulți voinici cu dor S-au luat cântând Ș-au venit plângând. Iată-un căpitan Căpitan râmlean, [3] Că mi se ivește, Pe mal se oprește, Cu Cerna grăiește: ,,Neră limpezie, Stai de-mi spune mie Despre trei surori Plecate din zori." ,,Sora cea mai mare S-a dus ... din stâncă, Din umbră adâncă, Să-ți ies la lumină Cu inima plină." Ercul Erculean, Căpitan râmlean, Calcă peste piatră Și iată că-ndată Lumii se arată O dalbă de fată Albă, goală toată, Vie și frumoasă, Dulce, răcoroasă Cu păr aurit, Pe umeri leit. Cât o și zărește Soarele s ... astăzi cunoscute sub numele de Mihadia purtau numirea latină de: Pontes Herculi și ad media acquae sacrae . Chiar acum încă unul din acele izvoare minerale se cheamă izvorul lui Ercul, zeul puterii, căci apa lui este întăritoare. Sora cea mai mică și mai sălbățică ce stă ascunsă într-o stâncă și ... înfățișează imaginea unui pârâu de munte ce curge la umbra pădurilor. [2] Cerna este numele pârâului de munte ce curge prin Mihadia și merge de se aruncă în Dunăre. Acest cuvânt însemnează în limba slavonă un lucru negru: prin urmare,
... focul. Joacă deasupra mlaștinilor în vîlvătăi albastre, înșelînd drumeții rătăciți ; tremură aureole viorii deasupra comorilor ascunse, își prelungește viața în fosforescențe, închizînd-o în putregaiuri, se urcă în stea și se coboară leneș pe suprafața oceanelor, mijește tihnit aprinzînd lumini trandafirii la gura vetrelor, arde ascuns și înflorește în roză uriașă deasupra craterelor vulcanilor, se furișează în zigzagurile fulgerelor albastre, știe să fie uriaș precum știe să fie și scînteie, îi place să se facă temut precum a adorat să fie și divinizat de la începutul vremurilor. Același și divers, fie ascuns îndărătul ochilor noștri sau după ... peste o miriște, urcă greoi povîrnișul vreunui vulcan și, scormonind în cenușile reci, suflă cu grijă în cel din urmă tăciune ce stă gata să se stingă, întîrzie în cine știe ce iesle părăsită și aprinde, jucîndu-se deasupra capului unui copil adormit, o aureolă, și cîte nu face el, întunecatul călător. Cînd vine iarna însă, îl prinde, se vede, urîtul și, aducîndu-și aminte de Pandora pe care a născut-o, se furișează în tîrgurile mari, caută cu de-amănuntul, pătrunde din casă în casă, lăsînd pretutindeni în vetre o mînă de jăratec lucitor, prin mii de ...