Căutare text în Literatură

Cuvânt

Rezultate din Literatură pentru ÎN CRUCE

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 345 pentru ÎN CRUCE.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana

... care pișcă mari și mici? Asupra acestui stol zburdalnic și speriat ca de uliu își îndreptară cu toții privirile vesele. Multe din femei își făcură cruce, mormăind: "Ține-i, Doamne!", "Lighioile mamei!", "Veselia bunichii!" Ba unele scuipară de trei ori în vânt, ca să nu se deoache, tânjind, de la umbra castanilor, pe Bălaia, pe Neghinița, pe Cicoarea, pe Brebenica și pe Țigăncușa, că și-au ... la clanța de la cămara mea. Până să mă reped să încui ușa, el o și deschise, îndată ce mă zări, mă cuprinse, nene Tămăduene, în brațe... Mă zmâcii din mâinile lui. Îmi dădu la picioare și începu să se roage: Dușinca! dușinca . Era beat. I-am înfipt pumnii în ceafă și l-am repezit pe ușă afară. — Nu e nimic, Susano, nu e nimic, îngânai eu, neștiind cum s-o mai mângâi. â ... dumicat de câteva zile.) Se învârti pe spate și căzu pe pat din mâinile mele. Când se dezmetici, îi zisei: — Mai du-te și în astă seară la apă, și eu o să mă-ntorc tocmai pe-nserate, printre vii. Și lasă că-i pui eu mirul, drept ...

Vasile Alecsandri - Sergentul

... Vasile Alecsandri - Sergentul Sergentul de Vasile Alecsandri Pe drumul de costișe ce duce la Vaslui Venea un om, cu jale zicând în gândul lui: „Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă ... Aș vrea să zbor, și rana din pulpă nu mă lasă!“ ... ș-a „României Stea“.     Românul venea singur pe drumul plin de soare, Când iată că aude fanfare sunătoare Și vede nu departe în fața lui venind Un corp de oaste mândră în aur strălucind. Erau trei batalioane de garda-mpărătească Mergând voios la Plevna cu dor s-o cucerească. În frunte-i colonelul semeț, pe calu-i pag, La bravii săi tovarăși privea ades cu drag, Și inima în peptu-i bătea cu foc, deșteaptă, Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i așteaptă.     Deodat' el dă cu ochii de sarbedul român Ce ... “ „Știu eu? ... Cică drept plată Că am luat eu steagul redutei .. și pe dată Cu el, străpunși de glonțuri, ne-am prăbușit în șanț ...“ „Dar ce rang ai, voinice?“ „Am rang ... de dorobanț!“ Atunce colonelul, dând mâna cu sergentul, Se ...

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale

... pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată     Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă,     Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă,     În văi și pe deal. Pe-a cerului boltă negreață adincă,     Prin munți geme vânt, Pădurea vuiește; iar lupul în luncă     Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară     Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară!     Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai ... o poveste,     Că iadul îi rău, Cestea sunt bârfele, și-n iad bine este,     Crede, dragul meu; Noi petrecem vesel și cu mulțumire,     Tocmai ca în rai, Tu viind în tartar vei ști fericirea,     A nostrului trai. Iar acum dau ție o curte domnească,     Și sclavi câți-i vra, Boierii și domnii, vrând ... le gonește și de a lui sânge     Milă într-însul nu-i. Însă toți sărmanii au scutar puternic,     Înger păzitor, Ce-i adăpostește în lăcaș cucernic,     Liman scăpător; Deci în mânăstire el le mistuiește,     Pe mume și fiice, Unde Ziditorul etern se slăvește     Cu smerite rugi. Sub cereasca milă, sub a ei umbrire ... ...

Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Ștefan Octavian Iosif

... semnale Lumea lor! April Goana Surorile Sărbătoare Aceleiași Patriarhale (1901) Bunica Revedere Furtuna Cobzarul Adio Haiducul Artiști Sonete (1901 - 1902) Cătră tinerii poeți Reînviere Adio În treacăt De sărbători Cronicarii Boierii Răzmirița Lăutarul Haiducul Secerișul Farniente În parc În atelier De urît Un cîntec Poezia Toamnă (Te uită, frunza pică irosită) Cântece și balade (1901 - 1902) Cântece Singurel ca un haiduc... Nu mai sun ... secetă, și de căldură... Prin sat aleargă paparude... Tresari din somn... Printre mii de șatre albe... Coboară seara pe câmpie... Trece-n sus, pe plai în sus... Pe câmpie nici un zgomot... Mergeam în întuneric și fără nici o țintă Grădina morții Cârlova Gorunul lui Horia Doi prieteni Șincai Cântec de leagăn Sonet modern Somnul lui Corbea O viață ... poezia populară maghiară) Poezii populare maghiare Susănica Fata crîșmarului Nu este-așa? (de Paul Verlaine ) Amorul sfărâmat (de Paul Verlaine ) Colocviu sentimental (de Paul Verlaine ) În surdină (de Paul Verlaine ) În colaborare cu Dimitrie Anghel Legenda funigeilor (1907, poem dramatic în 3 acte) Cometa (1908, comedie în 3 acte în versuri) Caleidoscopul lui A. Mirea (1908-1910) Hornarul Cișmigiul Asfințit de lună Nocturnă Oglinda Sonete antimusicale Elegie Viziune telegrafică (Reminiscență) Wagnerism Vis Biblic

Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea greci

... trăsnet și ce lovire, ce otrăvitori pahar.     Cine-au socotit vrodată, cine-au putut pune-n gînd,     Jalnica țării stricare s-o vază așa curînd?     În ce stare, amar mie! te cutremuri cînd gîndești     A lacrimilor năvală, chip nu este s-o oprești.     Toată țara-i în picioare, om peste om dă fugând,     O suflare nu întîmpini și să n-o privesti plîngînd.     Sate, orașe, ținuturi, mai toate pustiile vezi;     Ș-un ... greci, dar bine îmbrăcați,     Cît n-aveau deosebire din ostașii ceilalți.     Unul dintre doi cocardă avè și purta la cap,     Iar altul de fir o cruce o pusese la potcap.     După dînșii, într-o butcă, un arhiereu vinè,     Cu omofor peste rasă, și-n mînă cruce ținè.     Sîrb era arhiereul, cîrn la nas și rău făcut,     Un vînturători de lume, fățarnic, mult prefăcut,     După ei începè oastea, arnăuții toți în rînd,     Îi privei cu mare fală, giucînd caii și mergînd.     Mai la urmă Hiliarhul, îmbrăcat foarte curat,     De a sa ofițerime se afla ... ascultau,     Toți să tăvăleau prin crîșme, și precum vrè se purtau.     De-a lor răcnete cumplite, ulițele răsunau,     Butcă de trecè, trei-patru ...

Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite

... măduva oaselor. Mă învăluia din toate părțile întunerecul nopții... Rătăceam într'un pustiu negru, fără nădejde să mai dau de vreun adăpost. Când mă socoteam în pieire, iată sclipind în față-mi o luminiță... Către ea !... tot către ea; căci - nu e numai o părere !... Și sdrobit, iată-mă în fața unei porți mari... Mi-a fulgerat prin minte: de-acu, dacă n'am avut noroc să fi dat de gazdă bună și ... mi dea pace: să cinstească dreptul meu, cum și eu voiu să cinstesc pe al lor, și, deacolea să trăim cu toții, spre folosul tutulor, în bună înțelegere, în prietenie adevărată, în desăvârșită omenie... - Ei ! atunci ce piedică ar mai fi pentru liniștea dumitale ? - Ei, domnule, dacă ai ști dumneata ce mi s'a întâmplat ... dușmăniți între ei, că parcă ar vrea acum unii dintre dânșii să-mi risipească sărmana casă strămoșească !... Zicând acestea, s'a ridicat drept în picioare, și-a înălțat fruntea senină, umbrită de mâhnire, către icoane, și-a făcut cruce, și apoi, acoperindu-și ochii cu amândouă mâinile, a început să plângă tăcut. ...

Alphonse de Lamartine - Crucelița soției mele

... o iei.â€� O, cruceliță sântă, tu prea duios dar ești, Dar ca să mângâi dorul, acest dar îi dat ție, Deci un etern amor în mine întărește Către a mea soție. Purtându-te la pieptu-mi, la inima ce arde, Pe dânsa eu aievea și treaz, și-n ... am iubit Pe pieptul meu ți-i locul... Deci spune-mi, cruceliță, Ce-ți șoptea ea atuncea când te ținea lipit La recea ei guriță? În ore de pe urmă, când sufletul se stinse, Când ochii ca de gheață nu mă vedeau plângând, Și când a ei viață ca ... fața ei pierind. Când moartea pe viață zbuciumă ne-ndurată, Precum zbuciumă vântul un pom până ce-l rumpe, Crăbindu-se cumplita, soția mea amată, În mormânt să o surpe... Dar, cruceliță, nu-mi spui ceea ce ți-au șoptit? Au doar pe al său înger ruga să mijlocească, Ca Domnul ... atuncea de patul meu aproape, O rudă, un amic să-mi facă jurământ Că luând de la gură-mi crucea să o îngroape Cu mine în mormânt. Pân’ când îngerul morței, morții va învia, Atunci eu cu copiii, cu soața mult iubită Vom sta la judecată, fiind umbriți de ea, De ...

Constantin Stamati - Crucelița soției mele

Vasile Alecsandri - Sora și hoțul

... Și de rude fără milă În pustiuri lepădată! Fără vină, din născare Mă văzui eu pedepsită, Și de-a lumii dezmierdare Mă simții în veci lipsită! În amar trăind de mică, Ochii-mi plâng, sufletu-mi geme, Și, ca pomul ce jos pică, Viața-mi cade fără vreme! Ah! sfârșească-se îndată ... Dragă soră tinerică, Fă trei cruci ș-o rugăciune. De vrei ochii să-ți lucească Într-un rai de veselie, Și ca floarea din câmpie În piept inima să-ți crească, Hai cu mine-n codrul verde S-auzi Doina cea de jale, Când plăieșii trec în vale Pe cărarea ce se pierde. Să vezi șoimul de pe stâncă Cum se-nalță, se izbește Peste corbul ce zărește În prăpastia adâncă. Iar ciocoiul cum se pleacă De mă vede la potică! Cum, smerit, în genunchi pică Și de fală se dezbracă! Am doi zmei de bună cale, Doi!... nici vântul nu-i întrece! Am tovarăși doisprezece, Și la brâu ... ce pândește Fericirea depărtată. Lasă tot, neagră chilie, Comănac, mătănii, rasă, Și de vrei a fi voioasă Ca o zi de voinicie, Vin în ...

Alexandru Vlahuță - Dormi în pace

... Alexandru Vlahuţă - Dormi în pace Dormi în pace de Alexandru Vlahuță Dormi, iubito, dormi în pace. N-am venit să-ți tulbur somnul, Nici să plâng... La ce-am mai plânge pe-adormiții întru Domnul! Am venit să cuget. Uite ... de-mbătrânită-n nemblânzita morții gheară! Când, sub galbena lumină a unei făclii de ceară, Își da duhul, liniștită, ca un Mesia pe cruce, Am simțit atuncea, Doamne, că din suflet mi se duce Pân și drojdia credinței ce-o purtam ființei tale. Și mi-am zis: Desigur, pasul ... nu ni-l îndreaptă: dumnezei ne suntem noi. Lumea asta-mbătrânită în mizerii și nevoi Singură se cârmuiește. Piatră, floare, astru, om, Toate-au izvorât, în noaptea vremilor, dintr-un atom, Rând pe rând, una din alta, fără știrea nimănui. Tot ce Biblia ne cântă decât o poveste nu-i. Iehova ... mic, și ce netrebnic m-am simțit atunci-naintea Marii străluciri ce-n raze-i inima-mi scălda și mintea! Și adânc smerit, cucernic, pocăit în fața lunii, Slavă și-nchinare-adus-am bunului stăpân al lumii. Dormi, iubito, dormi

<<< Anterioarele      Următoarele >>>