Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN SUS
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 810 pentru ÎN SUS.
Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă
... flori roșii zugrăvite cu puțină artă; însă aceste vestigiuri arată că apartamentele au fost acoperite cu frescuri, peste care s-a lățit mai în urmă varul vandalismului călugăresc. În unghiul din fund, în dreapta camerei din fund, este o ușă foarte îngustă și scurtă care se deschide în zidul dinspre ogradă. O scăricică săpată în acel zid, și luminată numai prin o ferestruică rotundă, duce în o cameră numită iatacul doamnei , și care se găsește sub odaia lui vodă . Acea cameră misterioasă, boltită cu piatră, puțin ridicată și luminată prin două ... vatră. Ferestrele ei privesc în partea Prutului. Așadar, rândul de sus al palatului se compune din cinci camere, dintre care una tainică și subașezată. Intrarea în beciuri este pe din față, adică din partea ogrăzii. Ele sunt săpate în pământ, boltite și zidite de-a curmezișul palatului, în număr de cinci sau șase, dar nu au nimic remarcabil. Iar intrarea în tainițe se găsește în peretele palatului care privește spre oraș. O ușă mică, rotundă și ridicată de la pământ ca de vreo doi coți, duce într-un fel de ... mănăstiri.
George Topîrceanu - Rapsodii de toamnă
... o peste luncă Frunzele-n bejanie! II Într-o clipă, alarmate, Ies din șanțuri vrăbiile. Papura pe lac se zbate Legănându-și săbiile. Un lăstun, în frac, apare Sus pe-un vârf de trestie Ca să ție-o cuvântare În această chestie. Dar broscoii din răstoacă Îl insultă-n pauze Și din papură-l provoacă Cu prelungi aplauze. Lișițele-ncep să strige Ca de mama ... frică Se re-ncep idilele. Doar o gărgăriță mică, Blestemându-și zilele, Necăjită cere sfatul Unei molii tinere, Că i-a dispărut bărbatul În costum de ginere. Împrejur îi cântă-n șagă Greierii din flaute. "Uf, ce lume, soro dragă!" Unde să-l mai caute? L-a găsit ... Se vorbiră pe șoptite Să se facă schivnice. Și cum știe-o rugăciune Doamna măsălariță, Tot soborul îi propune S-o aleagă stariță. Numai colo sus, prin vie, Rumenele lobode Vor de-acuma-n văduvie Să trăiască slobode. Vezi! de-aceea mătrăguna A-nvățat un brusture Să le spuie ... animația... De mirare parcă-și ține Vântul respirația. Zboară vești contradictorii, Se-ntretaie știrile... Ce e?... Ce e?... Spre podgorii Toți întorc privirile. Iat-o!... Sus ...
... vâre între celelalte și să aștepte, ațipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor. Un ciripit ... bucură, acoperi cum putu mai bine păsărica; iar aceasta ciripi, întâi înăbușită, din gușă, apoi mai prelung, mai dulce, cum nu auzise frunza cântec. Și în fiecare zi pasărea venea să se ascundă de căldura cotropitoare, în fiecare zi frunza o ferea, și seara cântecul se împrăștia vesel. Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii ... pasărea parcă auzi chemarea tovarășei de altădată; veni, dar se opri puțin, pe o altă ramură, ca și când n-ar fi cunoscut locul obișnuit în care cântase; apoi își luă zborul și, în ...
Gheorghe Asachi - Vulpea cu coada tăietă
... Vulpea cu coada tăietă de Gheorghe Asachi Fabulă O vulpe veche, din cele istețe, Ce-nghițea iepuri, găini și rețe Umblând noaptea la vânat, Încăpu în o capcană, Dar ghibace și vicleană Din cea cursă au scăpat, După ce ea în secret Ș-au lăsat de amanet O bună parte din coadă. Dar, deși cu necomplect, Ideat-au un proiect De-a-ntroduce drept ... Întrunite-n capitală În o serie formală, Vulpele să adunasă. După ce să săturasă Să dizbată-n parlament Despre oi amandament, Vulpea cu nările-n sus În ist mod planul ș-au spus: Pănă când vulpea va căra Coada ce-i povoara sa? Să măture toate cele Stercuri din drum și pavele ... au, cumătră dragă, En întoarnă-te un pic, Ș-adunarea-ndată întreagă Da-ți-va a ei răspuns! Atunci șuier, vuiet mare Răsună în adunare: Vulpea, deși dimplomată, S-au văzut mult rușinată. Ș-a ei tâmplare la toți au vederat Că cela ce cu vro zmintă ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei
... punți! Obrajii lor - cronica spune Păreau ca un foc de tăciune Cu spuză-nvelit împrejur, Când negrul cu roșul s-alungă, Trecând pe de lături în dungă, Alb, vânăt, și galben, și sur! S-așează pe gânduri în iarbă, Și buba pe bubă se-ntreabă: Cum merge și ce-i de făcut În lume să nu mai domnească Tăria și fala trupească, Frumosul călcând pe cel slut? Se scoală atunci din grămadă O fiară, un monstru, o pradă ... ca voi: Unde-i sântul ca s-arunce Cu piatra în noi?.." II Trecu d-abia o lună, Buboșii împreună Acum din nou s-adună În codrul cel spurcat; Dar nu mai este jale, Ci râsuri triumfale, Sunând în deal și-n vale, Ca dracii în sabat! Aduce fiecare Cu sine pe spinare Bucata-i de mâncare La prânzul canibal: Nemăcinate grâne Servind în loc de pâine, Cu vrun ciolan de câine Sau un picior de cal! Apoi voioasa ceată, De stârvuri săturată, Încinge desfrânată Un danț nerușinat: Satan ... pe dată În lumea cea curată Pe bietul nesupus, Ce nu vrea să-nțeleagă Că trebuie o plagă Să fie țara-ntreagă Când buba șade ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
... și, în vreme ce drumețul dormea în iarbă, cât ai clipi, cărăbăniră toate ouăle, ca pe-o pradă de război. Așa, furnica își luă inima în dinți și, ușoară, se coborî în buzunar. Scotoci încolo și-ncoace; într-un colț dădu peste câțiva bani de aramă. Îi pipăi, îi mirosi — întrebuințare nu le putu găsi! â ... žCe-o fi făcând oamenii cu lucruri care, după cât se vede, nu le aduc nici un folos?â€� judecă ea. Porni mai departe. Mai în sus, alt buzunar. Hai și-acolo! De-abia se coborî însă, și, repede, căută să fugă înapoi. Buzunarul, îmbâcsit cu foi de tutun, o amețise. â ... pe mânecă, până lângă pumnul încleștat pe gâtul unei puști. Și cum căta ce anume vrea să facă omul cu lucrul cela ce-l ținea în mâini, cât ai clipi din ochi, prinse drept înainte zborul unei prepelițe. În vremea aceasta, o bubuitură groaznică răsună și-un nor de fum învălui furnica în ceață, în mirosul lui pipărat și acru. Vânătorul alergă și, mai dincolo, ridică prepelița moartă și-o puse în tolbă. Furnica, îngrozită, o luă la fugă pe mânecă în
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV
... Cantemir: Oda IV Abătuți cu totul din calea cea dreaptă, Și de-ale lor patimi oamenii orbiți, Fără osebire de loc sau de treaptă, Toți în întuneric umblau rătăciți. Picioarele multor au alunecat În adânci prăpăstii, și rari au scăpat. La unii Norocul brațul său puternic Tinzând spre scăpare de munci i-a ferit, I-a ... a lui sprijin, slab, neputincios, Nu putea să afle drumul priincios. Ins-Acela cărui firea se supune, Primejdia noastră a înlăturat, Trimițând în lume pre Înțelepciune Ca de-a ei povață omul luminat, De la fapte rele să fie retras, Să-nfrunte-orice patimi, să-ndrepte ... neclintiți. Dup-o îndelungă și grea preîmblare La șepte prieteni ai săi s-a oprit, Grecia ferice cu-a sa vizitare, În multă putere și slavă-a sporit. Prin a ei povață romanii dau legi, Ca stăpâni puternici a lumii întregi ... Zeița acum urgisită, Mai avea prieteni ei adevărați O nouă lumină Europei au dat, Și-n veci al lor nume va fi neuitat. Din țară în țară purta-nțelepciune Cu ea împreună pe-ai săi următori,
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Muntele și valea
... Muntele şi valea Muntele și valea de Bogdan Petriceicu Hasdeu Nebun, nebun de mii de ori Acel ce cată grâu și flori Pe munții rătăciți în nori: Sunt tari, sunt nalți, sunt de granit, Dar fruntea lor cea triumfală Abia rodește cu sfială Un mușchi mănunt și otrăvit. Priviți, priviți aceste ... busuioace și de clăi Brăzdate ca un curcubeu: Se scaldă struguru-n lumină, Și iese mierea din albină, Și totu-i plin de Dumnezeu! Nu sus, nu sus la cei avuți, În norii fumului pierduți, Se nasc fecundele virtuți. Poporul ce suspină jos E singur valea roditoare, În
Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar
... prin vis privește. Spre asfințit, în depărtare, Lucește mijlocia mare, Și revărsarea nesfârșită Lărgimea ei nemărginită Pietrosul mal o îngrădește, Îi întuneric și tăcere Lumini în ceruri se aprind... Încet s-arată luna plină Și-a Ghethsimaniei grădină O-mbracă în albastră haină. Și într-a serii sfântă taină, Uitând de orișice durere Ai Dumnezeului — Cuvânt Trei ucenici dorm. Somnul lor Li-i ... mă-ntărește, În fața celor orbi și muți, Ș-atunci cu dragoste la moarte Jertfi-voi inima ce-mi arde!" Au zis — și mâinile în sus Întins-a Domnul Iisus. Și s-a făcut tot rugăciune... Și foc în față îi ardea Sudori de sânge aprindea... Și iată-a Domnului minune! Seninul cer a scăpărat În străluciri nepământești, Și-ndată drumul jos și-a dat Un duh din firile cerești. Era nespus de minunată Privirea lui cea liniștită, De ... chin, Să guste crucea Sa și spinii; Și plânge-al răului stăpân De slava Domnului luminii. Lucește luna. Sfântul înger, Lăsând pământul cel de plângeri, În cer prin nouri s-a grăbit, Pe când puternic, întărit, Hristos la ucenici s-au dus. ...
Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar
... prin vis privește. Spre asfințit, în depărtare, Lucește mijlocia mare, Și revărsarea nesfârșită Lărgimea ei nemărginită Pietrosul mal o îngrădește, Îi întuneric și tăcere Lumini în ceruri se aprind... Încet s-arată luna plină Și-a Ghethsimaniei grădină O-mbracă în albastră haină. Și într-a serii sfântă taină, Uitând de orișice durere Ai Dumnezeului — Cuvânt Trei ucenici dorm. Somnul lor Li-i ... mă-ntărește, În fața celor orbi și muți, Ș-atunci cu dragoste la moarte Jertfi-voi inima ce-mi arde!" Au zis — și mâinile în sus Întins-a Domnul Iisus. Și s-a făcut tot rugăciune... Și foc în față îi ardea Sudori de sânge aprindea... Și iată-a Domnului minune! Seninul cer a scăpărat În străluciri nepământești, Și-ndată drumul jos și-a dat Un duh din firile cerești. Era nespus de minunată Privirea lui cea liniștită, De ... chin, Să guste crucea Sa și spinii; Și plânge-al răului stăpân De slava Domnului luminii. Lucește luna. Sfântul înger, Lăsând pământul cel de plângeri, În cer prin nouri s-a grăbit, Pe când puternic, întărit, Hristos la ucenici s-au dus. ...
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... se-nvârtesc, Cum mi se smucesc, Cum mi se trântesc Ca doi zmei, ca lei, Ca lei paralei. [13] Iată, mări, iată Că Mihu deodată În loc se oprește, Pe Ianuș sucește, Sus îl opintește, Jos încă-l izbește Și-n genunchi îl pune Și capu-i răpune. Iar ungurii toți, Lui Ianuș nepoți, Stau încremeniți De moarte ... ↑ Levent înseamnă viteaz de soi. Un voinic poate să fie de neam prost, iar un levent trebuie să fie de neam bun. ↑ Șade în loc de șede , precum șapte în loc de șepte, provincialism din Moldova. Asemenea se zice ai în loc de ani , cei în loc de ceri etc. În unele părți ale României pronunțarea cuvintelor, deși mai puțin corectă, e mai dulce și chiar mai ↑ Pușca are deosebite numiri. În munții dinspre Ardeal e numită flintă și-n alte localități durdă. ↑ Românul e înzestrat de natură cu un spirit de observare ce l-a ... erau aleși printre cei mai îndrăzneți și mai iubitori de luptă, de-acolo vine cuvântul hărțăgos pentru ca să exprime un om gata de ceartă. În balada lui Mihnea-vodă și Radul Calomfirescu se vede că harța era și un joc voinicesc ...