Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNCÂNTA

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 149 pentru ÎNCÂNTA.

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul de Dimitrie Bolintineanu   Cunoașteți voi pământul ce Nilul a născut? Ce crivățul cu coama de gheață n-a bătut; În care sub cununa-i se-nalță palmierul Și pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul Așa ca o columnă de marmur minunat Ce sprijină un templu cu aur înstelat? În care dulcea Ibis de zefiri legănată, În silvele de cactus suspină amorată, În care zea Isis c-un grațios surâs În tristele deșerte crea un oasis; Cunoașteți voi Egiptul ce n-are semănare Cu nici o altă țară? Loc curios în care Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii Contrastă cu evrea cu ochii azurii, Și palida arabă, cu fruntea visătoare, Cu copta cu păr negru și brațe de ninsoare? Pământ ce fecondează în fiecare lună, Și nici un timp n-abate splendida sa cunună! În care frunza cade sub soarele de foc, Și alta vine-ndată de ține al său loc. Aice rar se-ntâmplă să fulgere, să plouă; Un cer senin și splendid adapă cu-a sa rouă Pământul ce rodește și apele din Nil Îneacă ...

 

Ion Luca Caragiale - Începem

Ion Luca Caragiale - Începem Începem de Ion Luca Caragiale SCENA I DIRECTORUL — REGIZORUL PROFESORUL COMPANIA ARTIȘTILOR SUFLORUL apoi FRIZERUL (La ridicarea cortinei, forfoteala oamenilor de serviciu. Directorul intră pe o parte; regizorul pe alta) DIRECTORUL (agitat) Nu și-a terminat conferința d. profesor? REGIZORUL Aș!... are încă un teanc de note. DIRECTORUL Ne-am găsit beleaua cu d. profesor! REGIZORUL D-ta l-ai chemat să facă artiștilor o conferință despre piesa cu care debutăm. DIRECTORUL Ce era să fac, dragă... Dacă se vâră. (oftând.) Ei! tu ești tânăr... nu cunoști încă speța asta: Epitropii și ctitorii intelectualității române... (se uită la ceas.) Iacă, mai avem o jumătate de ceas, și nu e nimic așezat, nimeni nu-i gata. UN SECRETAR (intră cu o tavă plină de scrisori) DIRECTORUL (către secretar) Bine dragă! am eu acuma vreme de corespondență? Lasă-mă-n pace... SECRETARUL Nu se poate, d-le director, vă rog: măcar câteva... urgente... așteaptă răspuns la moment, sunt de la persoane foarte importante. DIRECTORUL A? SECRETARUL (dându-i o scrisoare) De la un domn senator, (alta) de la un domn deputat, (alta) de la un domn secretar general, (alta) de la o ...

 

Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)

Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol) Alecsandri de Paul Zarifopol Cu generația lui Alecsandri, occidentalizarea societății și a literaturii românești se modifică: tineretul moldovean, cultivat în Apus, începe a critica însăși influența aceasta apuseană. Îl cuprinsese grija de a nu fi decât imitator. E preocupat de a se emancipa de Apus, cum se emancipase de Orient; și bucuros ar fi adoptat formula naționalistă din timpurile noastre: prin noi înșine! Alecu Russo, unul dintre prietenii de aproape ai lui Alecsandri și insuflător de idei al acestuia, formulează precis simptomul nou ce caracteriza tinerimea intelectuală de la 1848. El zice: oamenii de astăzi uită că nu au avut tinerețe. În ziua răsăririi lor, pe la 1835, cel mai tânăr din ei era mai bătrân încă decât cel mai bătrân din bătrâni. Într-un curs de 20 de ani, mai mult a trăit Moldova decât în cele de pe urmă două veacuri. Întâmplările lumii de primprejur mureau la granița țării; vălmășagul veacului îi găsea și-i lăsa liniștiți. Ei au deschis ochii într-un leagăn moale de obiceiuri orientale; noi am răsărit în larma ideilor nouă ochii și gândul părinților se îndreptă la Răsărit, ...

 

Cincinat Pavelescu - Două epigrame

Cincinat Pavelescu - Două epigrame Două epigrame de Cincinat Pavelescu Se zvonise prin Brăila că va sosi în curând noul judecător de pace. Șeful meu, Victor A., fusese mutat la București. Pierdeam în el și un spirit de o înaltă distincțiune, și un camarad de elită. Așa că, în așteptarea noului judecător, nerăbdarea mea se amesteca cu o nuanță de melancolie. În camera de consiliu mare, rece și goală, rezolvam hârtiile curente. Lemnele umede nu voiau să ardă. Era o toamnă ploioasă și tristă. Avocații intrau și ieșeau, care cu afaceri, care cu amabilități profesionale, toți interesându-se de sosirea noului-numit. Pe când mă pregăteam să intru eu în ședință, aprodul, un băiat slăbuț și palid, dar cu o voce de bas, mă anunță că un prieten voiește să-mi vorbească. - Să intre! Ca să-mi dau aer de magistrat ocupat, și pe care vizitele matinale nu-l prea încântă, țineam ochii pe hârtie. Un glas mai puțin simpatic, dar necunoscut, izbucnește: - Hei, ce faci, Cincinat? Ridic ochii spre noul-venit. Nu-l cunoșteam. Îi răspund totuși văzându-l așa familiar, fiindcă se și așezase la celălalt birou și începuse să răsfoiască niște dosare: - Mulțumesc, amice, dar ...

 

Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)

Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi) Melancolie de Constantin Negruzzi Publicată în Almanah literar pe anul 1839 , București, 1839 O puternică plecare ce nu rabdă-mpotrivire Mă îndeamnă să cânt astăzi acea tânără simțire Ce-n singurătate numai își are locașul seu, Dar ceresc trimis în lume din sânul lui Dumnezeu. Fie ca aceste versuri ce curând vor fi uitate Să aducă alinare vrunor inimi întristate, Și resfirând pe-a lor cale niște nemernice flori, Să le-mprăștie necazul ș-ai supărărilor nori; Căci plăcerile sunt multe care vin din bucurie, Însă nu puține are și dulcea melancolie; Ș-un om simțitor alege, decât agere clătiri, Pe ale melancoliei liniștitele uimiri. Îl privești cătând să afle în al artelor locașe Nu icoane renumite, pomeniri mândre, trufașe, Ci tabloul melanholic unde-un june-amorezat Stă jălind pe străini țărmuri de iubita-i depărtat; Sau un tânăr ce suspină întru-o singurătate, Suferind pentru-a sa țară, pentru drept și libertate. Câte ori a zilei rază îl găsește încă treaz, Adâncit în reverie și cu lacrimi pe obraz! Câte ori petrece noaptea absorbit întru gândirea Unui fulger de nădejde ce-i menise fericirea, Cugetând la suvenirea unor ...

 

Emil Gârleanu - Oratorul

Emil Gârleanu - Oratorul Oratorul de Emil Gârleanu Tocmai isprăvise de mâncat friptura, când Ghiță Năstrate, agentul, îi aduse o scrisoare. Conul Tase Filoreanu desfăcu, domol, plicul și citi: Iubite Tase, În împrejurări grele, la cine să alergăm? Firește, la tine. Afaceri grabnice mă silesc să plec numaidecât. Și astă-seară, la 8 ceasuri, cred că știi: sunt cele două întruniri, în despărțirile III și IV, la care trebuia să vorbesc. Bizuit pe marele tău talent, plec mai mulțumit și împăcat în mine însumi decât dacă aș fi vorbit eu alegătorilor. Al tău îndatorat, Jean P.-S. Iartă-mă că-ți scriu așa, pe fugă; mai am jumătate de oră până să plece trenul. Tocmai, semnul buletinelor noastre de vot e Crucea. De multe ori îi scrisese șeful; dar niciodată nu-i așternuse rânduri mai călduroase ca aceste. Conul Tase era încântat. Înghiți o bucată de plăcintă în pripă, sorbi de două-trei ori din cafea și porunci să-i aducă o trăsură. Erau 7 ceasuri. Își îmbrăcă redingota, își îmbucă tabachera cu tutun, iar coana Tica Filoreanu îi puse în portofel vreo două scobitori, căci se putea, după întrunire, soțul dumneaei să guste câte ceva, cu prietenii. Peste câteva ...

 

Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească

Grigore Alexandrescu - Viaţa câmpenească Viața câmpenească de Grigore Alexandrescu Dlui V. G. C. Așa, simpla viețuire Eu știu să o prețuiesc Și de acea fericire Voi bucuros să-ți vorbesc. Dar florile și verdeața, Apusul și dimineața, Și fluierul câmpenesc, Cu patimi, cu chinuri grele, Cu starea inimii mele, Nicicum nu se potrivesc. Departe de-acele locuri, Ce poate m-ar fi-nsuflat, De țărăneștile jocuri Ce-adesea m-au încântat, Cuprins de nemulțumire, De grijă și de mâhnire, De soarta mea ocolit, În rele ce mă-mpresoară, Ce gânduri, idei omoară, Duhul își pierde puterea: E greu să descrii plăcerea, Când sufletul e mâhnit. Însă a mea mulțumire Pentru a ta găzduire Eu tot nu o pot uita, Și cât va sta prin putință Voi pune a mea silință Adevăru-a imita; Măcar în vorbele mele Să pot să găsesc vopsele, Să știu să-ntrebuințez Culorile osebite, Tonurile felurite, Care stilu-nsuflețez; S-arăt atâta simțire, Câtă simțeam mulțumire, Când dulcea serii răcoare În preajmă-mi se întindea, Și patimi sfâșietoare, Ca aburi din lac, din mare Deșertul mi le-absorbea. Cuprinsul, unde odată Împreună-am viețuit, Și plăcerea-adevărată ...

 

Ion Luca Caragiale - Bacalaureat

Ion Luca Caragiale - Bacalaureat Bacalaureat de Ion Luca Caragiale Când ies de dimineață din casă; o trăsură din trap mare intră pe strada mea; în trăsură, madam Caliopi Georgescu, o bună prietină. O salut respectos. Cum mă vede, oprește trăsura, înfigând cu putere vârful umbreluței în spinarea birjarului. — Sărut mâna, madam Georgescu, zic eu, apropiându-mă. — La dumneata veneam! răspunde cucoana emoționată. — La mine? — Da... Te rog să nu mă lași! — Să nu mă lași! Trebuie să-mi faci un mare serviciu amical... La nevoie se arată amiciția: să vedem cât ne ești de prietin! — Cu cea mai mare plăcere, madam Georgescu, dacă pot... — Poți!... să nu zici că nu poți!... știu că poți!... trebuie să poți! — În sfârșit, ce e? de ce e vorba? — Dumneata cunoști pe... Știu că-l cunoști! — Pe cine? — Ți-este prietin... știu că ți-e prietin! să nu zici ca nu ți-e prietin!... — Cine? — Popescu, profesorul de filosofie. — Suntem cunoscuți, ce e drept; dar chiar așa buni prietini, nu pot să zic. — Las' că știu eu... — Ei? — Ei! trebuie numaidecât să te sui în birje ...

 

Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii

Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii Duminica Tomii de Ion Luca Caragiale 1909 M-am dus să fac o vizită confratelui și amicului meu Tomița de ziua lui. L-am găsit într-o stare foarte proastă, plimbându-se de colo până colo ca o hienă în cușca ei, și văitându-se de durere; toată noaptea nu putuse închide ochii din pricina unei măsele. L-am povățuit să meargă la dentist. - Nu pot, mon cher . - De ce nu poți? ți-e frică?... Cu metodele de astăzi, nu simți nici cât o pișcătură de purece. - Nu de frică; nu pot, că am de lucru; trebuie să dau până-n două ceasuri cronica mea la gazetă. La trei, vine băiatul de la tipografie să mă execute... și cu durerea asta sunt incapabil să scriu un rând măcar. De o sută de ori de aseară m-am așezat pe scaun, am pus mâna pe condei; dar nu e chip să m-astâmpăr... o clipă nu­mi dă pace... Și iar începe bietul om să se vaite și să se plimbe ca o hienă. La un moment, se oprește răcnind: - E de nesuferit!... mă-mpușc! - Omule - zic eu - du-te la dentist! - Ei! dar cronica ...

 

Mihai Eminescu - Codru și salon

Mihai Eminescu - Codru şi salon Codru și salon de Mihai Eminescu I Zadarnic fete mândre zâmbind cutreier sala Și muzică-i și visuri și farmec îndelung. În ochii unui tânăr sădită e răceala Și note cât de blânde în inimă-i n-ajung. Amicul cel de-o vrâstă păharul lui îl împle Și-l cheamă și pe dânsul la masa unde beu; Pe mânile-amândouă el ține a lui tâmple, Se uită pe fereastă cum ninge-ncet... mereu. Se uită cum omătul copaci și case-ncarcă, Cum vântul farmă ramuri zvârlindu-le-n ferești, Atunci i se năzare un vis frumos... și parcă Revede tinerețea-i cu ochii sufletești. Colo în depărtare e valea lui natală, Cu codri plini de umbră, cu râpe fără fund, Unde izvoară albe murmură cu sfială Și scapăr-argintie lovindu-se de prund. Ar vrea ca să mai vadă colibele de paie Prin stânce încuibate, ce mai că se prăval, Când luna dintre nouri, crăiasa cea bălaie, Se ridica prin codri din fruntea unui deal. Să aib-ar vrea colibă de trestii, mititică, În ea un pat de scânduri, mușchi verde de covor, Din pragu-i să se uite la munte cum ...

 

Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni

Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni Muza de la Burdujăni de Constantin Negruzzi Farsă într-un act. Apărută pentru prima dată în broșură, Iași, 1851. Cuprins 1 Distribuție 2 Scena I 3 Scena II 4 Scena III 5 Scena IV 6 Scena V 7 SCENA VI 8 SCENA VII 9 SCENA VIII 10 SCENA IX 11 SCENA X 12 SCENA XI 13 SCENA XII 14 SCENA XIII 15 SCENA XIV 16 SCENA XV 17 Notă Distribuție Persoane Cucoana CALIOPI BUSUIOC TROHIN , vameș și amorezat de c-na Caliopi DRĂGĂNESCU , nepotul său TEODORINI BARON FLAIMUC SIGNIOR TURLUPINI KIR LACHERDOPOLOS STĂNICĂ , băiet de țăran, slugă la c-na Caliopi Scena I Scena se petrece la Burdujăni, în casa c-nei Caliopi. Teodorini (Teatrul înfățișează un salon) DRĂGĂNESCU (singur) . În sfârșit iată ziua cea mare... Of! și tare-s îngrijit! Pănă aici, slavă Domnului, toate merg bine. Cucoana Caliopi a priimit tustrele răvașele, și a rămas încântată de dânsele. Așteaptă cu cea mai vie nerăbdare vizita pețitorilor ei; și ideea unor izbânde așa de frumoase o fac rea și amarnică cătră moșu-meu. Macar de l-ar face să se lasă de dânsa! Când se-ntâmplă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>